Dosar nr. 1192/316/2009
R O M A N I A
JUDECATORIA TG.BUJOR
JUD. GALAŢI
SENTINŢA PENALĂ NR.234
ŞEDINŢA PUBLICĂ din 23.06.2010
La ordine fiind soluţionarea cauzei penale formulată de Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Tg. Bujor în temeiul disp,. art. 432 alin. 4 Cod pr. penală, privind pe făptuitorul G.C.
La apelul nominal a lipsit făptuitorul pentru care a răspuns avocat din oficiu N C care substituie pe avocat A B fără delegaţie de substituire.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că Institutul de Medicină legală Iaşi a înaintat instanţei raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, copie de pe factura nr. 0001179 din 15.03.2010, decont de cheltuieli şi borderou din 16.03.2010.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea cauzei penale formulată de Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Tg.Bujor şi să se dispună măsura de siguranţă a internării medicale a făptuitorului G C , urmând ca, cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.
Apărătorul din oficiu al făptuitorului achiesează la concluziile reprezentantului Parchetului, cu plata onorariului apărător din oficiu din fondul Ministerului Justiţiei.
I N S T A N Ţ A
A s u p r a cauzei penale de faţă:
Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sesizarea formulată de către judecătorul delegat din cadrul Biroului de Executări Penale al Judecătoriei Tg.Bujor, înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 1192/316/2009, în temeiul dispoziţiilor articolul 432 alin. 4 Cod procedură penală, s-a solicitat verificarea măsurii de siguranţă a internării medicale privind pe bolnavul G. C.
Se arată prin sesizarea formulată că prin sentinţa penală nr. 98/03.03.2006 pronunţată în dosarul penal nr. 2228/p/2005 al Tribunalului Galaţi s-a dispus în baza dispoziţiilor articolul 114 Cod penal internarea medicală a bolnavului.
În motivarea cererii s-a mai arătat că de la data internării acestuia şi până în prezent au trecut mai mult de şase luni, impunându-se pronunţarea asupra menţinerii, înlocuirii sau încetării măsurii de siguranţă a internării medicale.
Cu adresa nr. 225/PSH din 16.02.2010 a fost comunicat instanţei de judecată raportul de expertiză medico legală psihiatrică privind pe bolnavul G C , raport întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi în care s-a concluzionat că bolnavul prezintă diagnosticul „ tulburare afectivă organică”, recomandarea fiind de menţinere a măsurii de siguranţă prev. de articolul 114 Cod penal.
Rezultă din analiza raportului de expertiză medico legală că evoluţia bolii este trenantă şi s-a constatat balbism accentuat după accident vascular cerebral, fugă de idei, disforie, hipoprosexie.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză medico legală psihiatrică susmenţionat, instanţa urmează ca în baza disp. art. 434 alin. 1 Cod procedură penală să menţină măsura de siguranţă a internării medicale prev. de art. 114 Cod penal faţă de bolnavul G C .
Văzând şi disp. art. 192 alin. 3 Cod pr. penală şi disp. art. 190 alin. 5 Cod pr. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E:
Admite sesizarea formulată de Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei Tg.Bujor.
Menţine măsura de siguranţă a internării medicale a făptuitorului G C .
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărător oficiu în sumă de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. (Avocat oficiu A B).
Taxa de expertiză în sumă de 135 lei va fi virată în contul Institutului de Medicină Legală Iaşi din fondul Ministerului Justiţiei.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru făptuitor.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 23.06.2010.
Preşedinte, Grefier,
Cf.art.312 Cod pr. penală
Red.R.L.M./19.07.2010
Tehnred.M.M./19.07.2010
2 ex./19.07.2010
Com. 1 ex .(dispozitiv)/28.06.2010