Potrivit dispoziţiilor art.261 alin.1 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească se compune din trei părţi: practicaua, considerentele (sau motivarea) şi dispozitivul.
Prin dispozitiv instanţa este obligată să rezolve concret toate cererile formulate de părţi cu privire la obiectul procesului, iar prin considerente să arate motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Prin urmare, instanţa trebuie să arate fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor, probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce unele dintre ele au fost reţinute, iar altele înlăturate, excepţiile invocate şi modul în care au fost soluţionate, precum şi normele juridice pe care le-a aplicat la situaţia de fapt stabilită.
Întrucât motivarea sentinţei atacate are un caracter lacunar, în cuprinsul acesteia nefiind expuse argumentele juridice care au condus la respingerea fiecărui capăt de cerere şi de asemenea, nu au fost examinate toate excepţiile invocate, decizia instanţei de apel prin care s-a dispus trimiterea cauzei la judecătorie pentru judecarea în fond a cererii formulate de reclamante este legală.
Prin sentinţa civilă nr. 669/12 octombrie 2006, Judecătoria Târnăveni a respins ca nefondată acţiunea precizată a reclamantelor Z.A. şi C.R. în contradictoriu cu pârâţii S.C. A. S.A. S., prin lichidator S.C. M.R.L. Iaşi, T.I., T.V., C.P., O.C. şi Comisia Judeţeană Mureş de Stabilire a Dreptului de Proprietate T. M.
În adoptarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că pârâta S.C. A. S.A. S. a obţinut pe căi legale certificatul de atestare a dreptului de proprietate, şi că reclamantele au solicitat recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unor imobile care nu le aparţin, anularea unor acte translative de proprietate faţă de care au calitatea de terţi, anularea unor întabulări, dezmembrări deşi nu au calitatea de proprietare ale imobilelor evidenţiate în cartea funciară şi evacuarea pârâţilor din imobile care nu le aparţin reclamantelor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele, solicitând, în principal, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinţei atacate, numai în sensul radierii înscrierilor din C.F. nr.27/N, nr. cad. 35/2, în favoarea intimatei S.C. A. S.A. S., teren intravilan în suprafaţă de 1533 mp., a înscrierii din C.F. 85/N, nr. cad. 35/1, teren intravilan în suprafaţă de 1748 mp., în favoarea lui T. I. T. şi soţia V. şi a înscrierii din C.F. 1530/I, nr. top. 606/1, teren intravilan în suprafaţă de 5804 mp., înscris în favoarea intimatului C.R.P.
Prin decizia civilă nr. 299/2 noiembrie 2007, Tribunalul Mureş a admis apelul, a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi a trimis cauza la Judecătoria Târnăveni, pentru judecarea în fond a cererii formulate şi precizate de reclamante la data de 18 noiembrie 2004 ( fila 56 dosar fond ), în contradictoriu cu pârâţii S.C. Agrozooviticola S.A. Seuca şi alţii, precum şi a cererii din dosarul conexat nr. 685/2005 al Judecătoriei Târnăveni.
Prin aceeaşi decizie, au fost menţinute dispoziţiile primei instanţe, de respingere a cererii formulate şi precizate de reclamante, în contradictoriu cu pârâţii C.P. şi Comisia Judeţeană Mureş, precum şi dispoziţia de obligare a reclamantelor la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată către pârâtul C. P.
De asemenea, reclamantele au fost obligate la plata către acelaşi pârât a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că în privinţa cererii îndreptate împotriva pârâţilor C. P. şi Comisia Judeţeană Mureş pentru aplicarea Legii fondului funciar operează autoritatea de lucru judecat, prin raportare la sentinţa civilă nr. 1045/1996 a Judecătoria Târnăveni, hotărâre prin care a fost respinsă acţiunea reclamantelor, având ca obiect anularea Titlului de proprietate nr. 147586/3 mai 1994, emis în favoarea pârâtului C. P.
În ceea ce priveşte precizarea de acţiune aflată la fila 56 dosar fond şi cererea care formează obiectul dosarului conexat (nr. 685/2005) tribunalul a reţinut incidenţa cazului de desfiinţare prevăzut de art. 297 Cod procedură civilă, întrucât în considerentele hotărârii nu sunt redate argumentele care au stat la baza pronunţării soluţiei, iar petitul de revendicare, cu privire la care se impunea compararea titlurilor invocate de părţi, nu a fost analizat. De asemenea, instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la cererea din dosarul conexat amintit anterior.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamantele şi pârâţii T.I. şi T.V..
Prin memoriul de recurs, reclamantele au invocat prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 Cod procedură civilă, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, trimiterea spre rejudecare la prima instanţă a întregii cauze, respectiv şi cu privire la petitul de revendicare faţă de pârâtul C. P. În motivarea recursului, au arătat că în mod greşit s-a reţinut autoritatea de lucru judecat, deoarece reclamantele nu au investit instanţa cu anularea titlului de proprietate emis în favoarea pârâtului C.P. ( de altfel, o nulitate relativă ), ci cu o acţiune în revendicare, prin care au invocat nulitatea actelor de înstrăinare, ori titlul de proprietate nu este o înstrăinare, ci o constituire în baza Legii nr. 18/1991. În plus, nu există identitate de obiect şi cauză, deoarece în prezenta acţiune este vorba de o nulitate absolută, bazată pe dispoziţiile Legii 18/1991, modificată prin Legea nr. 169/1997, iar acţiunea anterioară viza o nulitate relativă ( când Legea 18/1991 nu era modificată ). De asemenea, identitatea de părţi este doar parţială.
În concluzie, reclamantele au susţinut că s-au îndreptat împotriva pârâtului C.P. cu o acţiune în revendicare, întemeiată pe prevederile art. 480 Cod civil, care făcea necesară compararea titlurilor emise în favoarea părţilor, iar în motivarea cererii au considerat nul titlul deţinut de pârât, în baza Legii 169/1997, care a modificat Legea 18/1991, neexistând niciun petit de anulare şi nici de nulitate absolută a acestui titlu.
Pârâţii T.I. şi T.V. au invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă, susţinând că în mod eronat s-a reţinut că prima instanţă nu ar fi analizat titlurile deţinute de ei şi de pârâta S.C. A. S.A. S., în condiţiile în care aceeaşi instanţă a concluzionat că pârâta „a obţinut pe căi legale certificatul de atestare a dreptului de proprietate, pe baza documentaţiei depuse la Ministerul Agriculturii, a anexelor 2 – 4 aflate la dosar, prin urmare, nici dezmembrările, respectiv înstrăinările, nu pot fi puse la îndoială”.
Prin urmare, pârâţii consideră că instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, întrucât în cuprinsul motivării există toate elementele juridice care au stat la baza hotărârii pronunţate, care, deşi succintă, este legală.
De asemenea, pârâţii au susţinut că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, deoarece prin actele depuse cu titlu de probe la instanţa de fond, au dovedit, în calitate de cumpărători de bună credinţă, dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun aflat în circuitul civil, ba mai mult, şi vânzătorul a fost de bună credinţă.
Prin întâmpinarea formulată faţă de recursul pârâţilor, reclamantele au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, susţinând legalitatea soluţiei instanţei de apel, cu referire la aspectele criticate.
Examinând recursurile deduse judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că acestea sunt nefondate, astfel că au fost respinse ca atare, pentru următoarele considerentele:
Prin cererea adresată primei instanţe, reclamantele au formulat următoarele solicitări: obligarea pârâţilor la predarea imobilelor teren şi construcţii situate în T., str. G. C., nr.120, respectiv 116 judeţul Mureş; constatarea nulităţii absolute a tuturor actelor de înstrăinare efectuate asupra imobilelor revendicate şi întabularea dreptului de proprietate a reclamantelor ca unice moştenitoare a proprietarului tabular; constatarea nulităţii absolute a actului de dezmembrare a imobilului revendicat întabulat în C.F. nr. 27 N Târnăveni, nr. cad. 35 şi anularea menţiunilor efectuate în cartea funciară în baza acestui act; evacuarea pârâţilor din imobilele revendicate.
Ulterior, prin precizarea de acţiune depusă la data de 18 noiembrie 2004, reclamantele au detaliat cel de-al doilea capăt de cerere, arătând că invocă nulitatea absolută, pentru fraudarea legii, a următoarelor acte: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 823/2001 privind pârâţii T.I. şi T.V.; actul de dezmembrare autentificat sub nr. 727/2001 privind suprafaţa revendicată de 3821 mp, înscrisă în C.F. nr. 27/N; şi contractul de locaţiune nr. 583/19.06.2002 încheiat cu pârâtul O. C.
Prin urmare, acţiunea reclamantelor are un obiect complex, astfel cum rezultă din cererea introductivă şi din precizarea de acţiune menţionată. În plus, la termenul de judecată din 4 aprilie 2006, prima instanţă a dispus conexarea dosarului nr. 685/2005, având ca obiect plângerea formulată de reclamante împotriva încheierii Biroului de carte funciară Târnăveni, nr. 346/20 martie 2002, cauza fiind trimisă spre rejudecare prin decizia civilă nr. 109/R/11 februarie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească se compune din trei părţi: practicaua, considerentele ( sau motivarea ) şi dispozitivul.
Prin dispozitiv, instanţa este obligată să rezolve concret toate cererile formulate de părţi cu privire la obiectul procesului, iar prin considerente – să arate motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Rezultă, deci, că instanţa trebuie să arate fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor, probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce unele dintre ele au fost reţinute, iar altele înlăturate, excepţiile invocate şi modul în care au fost soluţionate, precum şi normele juridice pe care le-a aplicat la situaţia de fapt stabilită. Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, astfel încât din cuprinsul ei să rezulte justeţea soluţiei adoptate, respectarea acestor cerinţe fiind de natură a înlătura arbitrariul şi de a face posibil controlul judiciar.
În speţa dedusă judecăţii, s-a observat în mod corect de către instanţa de apel caracterul lacunar al motivării sentinţei atacate, în cuprinsul acesteia nefiind expuse argumentele juridice care au condus la respingerea fiecărui capăt de cerere şi nici a acţiunii din dosarul conexat. Nu a fost examinată nulitatea invocată prin precizarea de acţiune depusă la data de 18 noiembrie 2004, iar afirmaţii de genul „imobile care nu le aparţin” sau „calitatea de terţi” faţă de actele translative de proprietate, de dezmembrare şi de întabulare, conduc mai degrabă la reţinerea lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, însă o atare excepţie nu a fost pusă în discuţia părţilor.
Singura cerere căreia i s-a dat o rezolvare argumentată este cea formulată în contradictoriu cu pârâtul C.P., excepţia autorităţii de lucru judecat fiind în mod corect admisă de prima instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 19 mai 2005. Astfel, în condiţiile în care legalitatea dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului revendicat de către reclamante a fost irevocabil confirmată prin sentinţa civilă nr. 1045/1996 (respingându-se cererea de anulare a titlului de proprietate emis în favoarea pârâtului în temeiul legii fondului funciar, corelativ cu constatarea dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului revendicat şi întabularea lui în cartea funciară), este evident că în cauză sunt întrunite cerinţele impuse de art. 1201 Cod civil.
Invocarea de către reclamante a împrejurării că în prezentul litigiu nu au solicitat desfiinţarea titlului de proprietate al pârâtului – prin invocarea nulităţii relative sau absolute – ci au formulat o acţiune în revendicare, întemeiată pe prevederile art.480 Cod civil, nu este de natură a înlătura efectele autorităţii de lucru judecat, deoarece finalitatea urmărită prin actualul demers juridic este aceeaşi, respectiv deposedarea pârâtului de bunul în privinţa căruia legalitatea deţinerii a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească anterioară, irevocabilă. Pentru aceleaşi considerente, nu mai poate fi primită nici o eventuală cerere de comparare a titlurilor de proprietate ale părţilor aflate în litigiu, astfel cum pretind reclamantele.
Având în vedere aspectele anterior relevate, Curtea a constatat că în cauză nu se identifică motivele de nelegalitate detaliate prin memoriile de recurs supuse examinării, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, recursurile deduse judecăţii au fost respinse ca nefondate.
