Prin sentinţa penală nr.220/27.03.2009 a Judecătoriei Oneşti s-a dispus:
În baza art.86 al.1 din OUG.195/2002, cu aplicarea art.37 lit.a Cod Penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere,condamnarea inculpatului L.M., la 1(un)an închisoare.
În baza art.83 Cod Penal, s-a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicată prin decizia penală nr.217/A/2007 pronunţată de Tribunalul Bacău, pedeapsă care se execută alături de pedeapsa aplicată prin prezenta.
Inculpatul va execută 4(patru)ani închisoare.
S-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a teza II, b Cod penal în condiţiile art.71 al.2 Cod Penal.
În baza art.88 Cod Penal, s-a dedus din pedeapsă, perioada executată prin detenţie de la 7.05.2005 la 20.09.2005.
S-a constat că inculpatul a avut în faza judecăţii avocat ales.
În baza art.191 al.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru pronunţarea sentinţei, prima instanţă a reţinut că:
În data de 22.05.2008 inculpatul L.M. s-a deplasat până la Hanul Poiana Sărată din localitatea Poiana Sărată în autoturismul personal, împreună cu mai mulţi tineri printre care M.B. şi L.A.R.
Pe drumul de întoarcere în jurul orelor 1830 la volanul autoturismului sus amintit s-a urcat inculpatul care a condus maşina pe raza localităţii Poiana Sărată unde observând un echipaj al Poliţiei Rutiere a frânat autoturismul la circa 50 de metri de acesta şi a spus numitului M.B. să urce la volan în locul său. Organele de poliţie au oprit autoturismul şi au solicitat inculpatului L.M. permisul de conducere şi actele maşinii, prilej cu care cel în cauză a recunoscut că nu deţine permis auto.
L.M. fost şi testat alcoolscopic rezultând o îmbibaţie alcoolică de 0,05 mg/l alcool în aer expirat.
Inculpatul a recunoscut fapta atât la urmărirea penală cât şi în faţa instanţei.
În drept, fapta de a conduce pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis de conducere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. şi ped. de art.86 al.1 din O.U.G. nr.195/2002, pentru care va fi condamnat la pedeapsa închisorii.
La individualizarea pedepsei s-a ţinut seama de prevederile art.72 Codul Penal, şi anume de gradul de pericol social concret al infracţiunii, dar şi de persoana inculpatului care este recidivist şi a avut o atitudine necorespunzătoare în timpul procesului, lipsind şi simulând diverse afecţiuni. A fost nevoie să fie adus cu mandat de aducere.
Instanţa s-a orientat la aplicarea unei pedepse orientate la minimul special prevăzut de lege, nefăcând aplicarea circumstanţelor atenuante.
De altfel, conform art.80 al.2 din Codul penal în caz de concurs între circumstanţele agravante şi atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege nu este obligatoriu.
Prin sentinţa penală nr.621/10.V.2006 pronunţată de Judecătoria Oneşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr.217/A/19.IV.2007 inculpatul L.M. a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea în concurs real a trei infracţiuni, vătămare corporală, prev. şi ped. de art.181 Cod penal, vătămare corporală gravă, prev. şi ped. de art.182 al.1 Cod penal şi conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, prev. şi ped. de art.86 al.1 din O.U.G. nr.195/2002.
S-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani.
Cum noua infracţiune a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie şi în perioada termenului de încercare s-a făcut aplicarea art.83 Cod penal şi s-a dispus revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, urmând ca aceasta să fie executată alături de pedeapsa aplicată prin prezenta.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a teza a II-a, lit.b Cod penal în condiţiile şi pe durata prev. de art.71 al.2 Cod penal.
S-a dedus din durata pedepsei perioada executată prin detenţie, de la 7.05.2005 la 20.09.2005.
S-a constatat că inculpatul a avut avocat ales în timpul judecăţii.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul L.M. la data de 6.04.2009.La data de 26.03.2009, inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 25.03.2009 prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate invocată cu privire la dispoziţiile art.171 al.2 Cod pr.penală.
Tribunalul, analizând încheierea şi sentinţa atacate, cu privire la motivele invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, consideră că apelul inculpatului este întemeiat pentru următoarele considerente:
1) Judecătorul ce a pronunţat hotărârea atacată care face corp comun cu încheierea de amânare a pronunţării din 25.03.2009 prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate era incompatibil deoarece s-a pronunţat de 2 ori în aceeaşi cauză pe respingerea aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate ( la data de 28 ian.2009 şi la data de 25.03.2009). Prin sentinţa penală nr.154/R/20.02.2009 a Tribunalului Bacău s-a casat încheierea din 28.01.2009, s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru că instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate (competenţă ce o are doar Curtea Constituţională) şi nu asupra sesizării sau nu a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpat. Ca atare, judecătorul ce a pronunţat încheierea din 28.01.2009 era incompatibil a se pronunţa asupra sesizării Curţii Constituţionale atât timp cât deja se pronunţase pe respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
2) judecătorul trebuia să delibereze, să întocmească minută şi să se pronunţe dacă sesizează ori nu Curtea Constituţională şi nu dacă admite sau respinge excepţia de neconstituţionalitate.
3) În cazul respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa trebuie să acorde termen pentru ca să expire termenul de exercitare a căii de atac prevăzută expres de art.29 din Leg.nr.47/1998 (în speţă recursul) împotriva acestei încheieri şi apoi să se pronunţe pe fondul cauzei. Dacă instanţa admite cererea şi sesizează Curtea Constituţională trebuie să suspende judecarea cauzei.
Ori în prezenta cauză, deşi prin decizia penală nr.154/R/20.02.2009 a Tribunalului Bacău s-a trimis cauza spre rejudecare specificându-se clar că instanţa trebuie să se pronunţe pe admiterea sau respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de fond (acelaşi judecător) se pronunţă din nopu pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate.
Faţă de toate acestea, tribunalul în baza art.379 pct.2 lit.b Cod pr.pen. va admite apelul declarat de inculpatul L.M. împotriva sentinţei penale nr.220/27.03.2009 a Judecătoriei Oneşti şi va desfiinţa în totalitate atât sentinţa atacată, cât şi încheierea de amânare a pronunţării din 25.03.2009.
Cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă – Judecătoria Oneşti şi vor fi menţinute actele procedurale efectuate în cauză până la termenul din 28.01.2009.
Conform art.192 al.3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
