4.Motivarea hotărârii.
Potrivit art. 261 pct. 5 C. pr. civ. instanţa de judecată este obligată să arate în cadrul hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară şi precisă, să nu se rezume la o înşiruire de fapte şi argumente , să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate de către părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
Decizia nr.8 din 19.01.2009
Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 17.10.2006, reclamanta SC K.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC C.SA, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate inexistenţa debitului în sumă de 1.881 lei, în sarcina reclamantei şi în favoarea pârâtei.
În motivarea cererii, s-a arătat că, în fapt, reclamanta a contractat cu pârâta un leasing pentru un moped Peugeot Jet Force 50 NC, în baza contractului nr. X.00/06.07.2006.
S-a mai arătat că, potrivit contractului, condiţiilor speciale (anexa la contract) şi desfăşurătorului rate leasing, valoarea de achiziţie a bunului este de 9.900 lei .
Reclamanta a precizat că, fiind de acord cu preţul de achiziţie, precum şi cu plata avansului de 20%, a încheiat şi semnat contractul de leasing cu pârâta SC C. SA.
S-a mai precizat că, ulterior încheierii contractului, achitării avansului şi a celorlalte taxe şi costuri suplimentare, după o lună de zile, respectiv la data de 09.08.2006, reclamanta a fost notificată de către pârâtă că furnizorul produsului nu este plătitor de TVA, fapt ce determină imposibilitatea recuperării de către SC C. a TVA-ului nedeductibil, punându-se în vedere reclamantei că există două posibilităţi : 1. conform art. 11.1, se va reface contractul de leasing pornind de la preţul de 9.900 lei plus TVA ; 2. conform art. 3.2, va rămâne în vigoare contractul semnat, urmând ca diferenţa (respectiv TVA-ul în valoare de 1.881 lei) să fie facturată, considerându-se plată suplimentară.
Reclamanta a menţionat că, la data de 10.08.2006, a răspuns pârâtei, informând-o că nu acceptă nicio variantă din cele propuse, întrucât pârâta este cea care se face vinovată de neobservarea facturii emise de furnizor şi, astfel, de nededucerea TVA-ului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C.pr.civ.
În susţinerea cererii, au fost depuse la dosarul cauzei, în copie, următoarele acte : contractul de leasing– condiţii generale, condiţii speciale (Anexa 853.A1.00), desfăşurător rate leasing, facturi fiscale, adrese, notificări.
La termenul din 24.11.2006, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat : excepţia de necompetenţă materială a instanţei, excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei, excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond – respingerea acţiunii formulate de SC K. T. SRL, cu cheltuieli de judecată.
Instanţa a respins, ca neîntemeiate : excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă, cu argumentul că reclamanta are interes să se constate inexistenţa debitului rezultat din factura fiscală, întrucât în factură s-a prevăzut perceperea de penalităţi pe zi de întârziere, conform condiţiilor contractuale, iar prin notificarea din data de 09.10.2006 pârâta a încunoştinţat reclamanta că va rezilia contractul în cazul neplăţii debitului şi excepţia inadmisibilităţii introducerii acţiunii în constatare invocată de pârâtă, cu motivarea că reclamanta nu are deschisă calea acţiunii în realizare potrivit art. 111 C.p.c., contestaţia la executare nefiind o acţiune în realizare, decât în cazul în care se revendică un bun, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
Prin sentinţa pronunţată, Judecătoria Craiova a respins cererea formulată de reclamanta SC K. T. SRL împotriva pârâtei SC C. SA Bucureşti. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Împotriva sus menţionatei sentinţe, la data de 28.05.2008, reclamanta a declarat recurs, arătând că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, aceasta nefăcând altceva decât a prezenta în ordine cronologică susţinerile părţilor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, tribunalul a apreciat recursul întemeiat.
Astfel, potrivit art. 261 pct. 5 C. pr. civ. instanţa de judecată este obligată să arate în cadrul hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară şi precisă, să nu se rezume la o înşiruire de fapte şi argumente , să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate de către părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
În acest sens sunt şi Hotărârile C.E.D.O. în cauzele Albina împotriva României şi Boldea împotriva României, Curtea statuând că dreptul la un proces echitabil , garantat de art. 6 alin. 1 din Convenţie implică în special în sarcina instanţei obligaţia de a examina efectiv mijloacele, argumentele şi elementele de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Curtea a mai statuat că art. 6 alin.1 din Convenţie implică obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile , ceea ce nu presupune neapărat existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument invocat de părţi, însă este necesar ca prin hotărârea pronunţată să se fi examinat în mod real problemele esenţiale care au fost supuse judecăţii.
În speţa de faţă se observă că instanţa de fond nu a analizat argumentele şi probele administrate la cererea reclamantei, în special proba cu expertiză contabilă , la care instanţa nu face nicio referire în motivarea sa , fie în sensul omologării ei, fie în sensul înlăturării motivate a concluziilor acestui raport de expertiză.
Instanţa de fond s-a mărginit doar la o prezentare în ordine cronologică a susţinerilor celor două părţi , a actelor depuse la dosarul cauzei şi excepţiilor ce au fost invocate de părţi, fără a analiza în mod real problemele deduse judecăţii şi argumentele şi susţinerilor părţilor, mărginindu-se la a arăta că „ faţă de aceste considerente , instanţa apreciază că acţiunea reclamantei este neîntemeiată şi pe cale de consecinţă urmează a fi respinsă”.
Ca atare, tribunalul a apreciat că instanţa a pronunţat sentinţa fără a intra în cercetarea fondului, astfel că în temeiul art. 312 alin. 3 C. pr. Civ. , a admis recursul şi a casat sentinţa recurată, trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
