Potrivit art. 47 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a codului civil – „ Stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare. Potrivit art. 56 Codul familiei – „filiaţia faţă de tată se stabileşte, în afară de cazurile prevăzute în art. 53, prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească”, iar potrivit art. 59 alin. 1 Codul familiei – „acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului”. Conform art. 59 alin 3, „acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia”.
Legiuitorul consacră întâietatea stabilirii paternităţii din afara căsătoriei prin recunoaştere, apoi, în plan secundar, prin hotărâre judecătorească. Odată dovedită prin administrarea oricărui mijloc de probă, convieţuirea pretinsului tată cu mama copilului în perioada timpului legal al concepţiei, există o prezumţie relativă de paternitate faţă de pretinsul tată, care o poate răsturna în condiţiile alin 2 al art. 426 C civ.
Prin Sentinţa Civilă nr. 127 din 27.02.2014, instanţa a admis acţiunea civilă, formulată de reclamantele P P, P N şa. în contradictoriu cu pârâţii S P şa. şi a stabilit că defunctul S V , decedat la data de —— este tatăl reclamantelor . S-a dispus efectuarea menţiunilor necesare în actul de naştere al reclamantelor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că mama reclamantelor este P M, căsătorită S V, potrivit certificatului de căsătorie iar paternitatea (filiaţia faţă de tată) consta în legătura juridică, bazata pe concepţie, care exista între tata şi copil.
Conflictele de paternitate apar atunci când tatăl este necunoscut sau atunci când tatăl juridic este diferit de tatăl biologic. În România, Codul Familiei a prevăzut doua căi de stabilire a paternităţii: recunoaşterea şi stabilirea pe cale judecătorească.
Astfel, ori de câte ori tatăl nu-şi recunoaşte copilul, mama, ori în lipsa ei, reprezentantul legal, îl pot acţiona în justiţie, cerând ceea ce i se cuvine de drept copilului, dând curs principiilor care guvernează aceasta materie: principiul ocrotirii copilului, al stabilirii adevărului cu privire la paternitate, al egalităţii în drepturi dintre copilul din căsătorie şi cel din afara ei.
Legea stabileşte o prezumţie de filiaţie faţă de pretinsul tată dacă se dovedeşte că acesta a convieţuit cu mama copilului în perioada timpului legal al concepţiunii. Astfel, potrivit art. 61 din Codul familiei, timpul legal de concepţie este perioada cuprinsă între a trei sute şi a o sută optzecea zi înainte de data naşterii copilului, socotită de la zi la zi.
Potrivit declaraţiilor martorilor audiaţi în prezenta cauză, defunctul S V a convieţuit cu mama reclamantelor în perioada conceperii reclamantelor, neexistând nici un dubiu asupra legăturii de paternitate dintre reclamante şi defunct.
Din coroborarea probelor administrate, instanţa a constatat că a fost dovedită relaţia de concubinaj dintre mama reclamantelor şi defunctul S V, aceştia trăind împreună, fără a fi despărţiţi, mai mulţi ani, începând din perioada de concepţie a reclamantei P P, prima născută dintre reclamante, până la decesul lui V S.
Astfel, instanţa a apreciat că acţiunea este întemeiată, şi a admis-o constatând că defunctul S V, este tatăl reclamantelor.
