. Pensie de urmas. Procentul acordat la recalculare
Critica adusa sentintei recurate priveste stabilirea pensiei de urmas prin aplicarea procentului de 50%, iar nu de 100%, initial avut în vedere. Curtea retine ca potrivit art. 71 alin 2 din Legea nr. 19/2000 “cuantumul pensiei de urmas se stabileste în conditiile art. 76, prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de sustinator, aferent pensiei prevazute la alin. 1lit a si b, în functie de numarul urmasilor îndreptatiti”, pentru un singur urmas fiind stabilit un procent de 50. Nu trebuia mentinut procentul de 100% , avand în vedere ca potrivit OUG nr. 4/2005 recalcularea pensiei se realizeaza în conformitate cu principiile prevazute de Legea nr 19/2000. Prin aceasta nu se aduce atingere principiului neretroactivitatii, întrucat recalcularea pensiei cu luarea în considerare a acestui procent s-a realizat începand cu data prevazuta de lege, pentru efecte viitoare, aflate în curs, ale unei situatii trecute, care intra sub incidenta noii legii, în baza principiului aplicarii imediate a legii noii.
Decizia civila nr.4881/R din 29 Iunie 2009
Prin sentinta civila nr.1140 din data de 11.02.2009, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, a fost respinsa, ca ramasa fara obiect, actiunea formulata de reclamanta TR, împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut ca prin decizia nr.xxxxxxxxx/30.11.2005, au fost recalculate drepturile de pensie de urmas cuvenite reclamantului, fara a se tine însa seama de veniturile atestate de adeverintele xxx si xxxxxx.
Acest fapt a fost însa avut în vedere la emiterea deciziei nr.xxxxxxxx/06.02.2009 emisa de Casa Locala de Pensii, asa cum reiese din buletinul de calcul atasat.
În consecinta, întrucât cererea partii reclamante a fost solutionata de pârâta în timpul judecatii, instanta a respins cererea, ca ramasa fara obiect.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs reclamanta, solicitand modificarea hotarârii recurate si pe fond admiterea contestatiei astfel cum a fost formulata.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozitiile art.304 pct.9 C.pr.civ., recurenta a aratat ca prin contestatia formulata a solicitat recalcularea pensiei de urmas în raport de venitul efectiv realizat de catre defunctul sau sot , conform adeverintelor emise de Compania de Cai Ferate, începand cu data de 30.11.2005 si depuse la dosarul cauzei.
În motivarea contestatiei a mai aratat ca prin Decizia nr.xxxxxx/15.03.2001 privind acordarea pensiei de urmas, în calitate de sotie supravietuitoare a beneficiat de o pensie de urmas în procent de 100% ,conform art. 11 din Decretul-Lege nr. 98/1990.
Dupa aparitia legii nr. 19/2000 în mod nejustificat i-a fost diminuata pensia la un procent de 50%, procedandu-se la o noua recalculare si fara a se lua în calcul unele drepturi banesti la care era îndreptatit defunctul sau sot sa le primeasca, acestea fiind depuse la Casa de Pensii a Sectorului 6 Bucuresti.
Arata recurenta ca în hotarâre se mentioneaza faptul ca reclamanta a precizat ca nu solicita anularea deciziei xxxxxx/30.11.2005, ceea ce nu este adevarat ,deoarece obiectul contestatiei este tocmai anularea acestei decizii prin care cuantumul pensiei de urmas , in procent de suta la suta, a fost diminuat la jumatate, iar unele drepturi salariale ale defunctului sot pentru care platise contributia corespunzatoare la fondul de pensii nu au fost luate in calcul odata cu recalcularea pensiei. In acest sens au fost depuse adeverintele mentionate.
Vazand punctajul, precum si cuantumul pensiei astfel cum a fost stabilit în urma recalcularii pensiei prin noua decizie, comunicata în instanta de catre Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti raportat si la decizia nr.xxxxx/15.03.2001 prin care s-a stabilit o pensie de urmas în procent de suta la suta , este lesne de observat ca reclamanta a pierdut acel procent de 50%, iar calculul facut, tinand cont de cele doua adeverinte, nu stabileste decât un plus la pensie de 25 de lei (in decembrie 2005 a obtinut 161 lei iar dupa recalculare 186 lei), iar de procentul de suta la suta reclamanta a beneficiat din data de 01.02.2001 si pana in anul 2005 cand prin decizia din anul 2005 i-a fost recalculata pensia diminuata cu 50%.
Precizeaza recurenta nemultumirea sa se rezuma la faptul ca acea pensie stabilita in procent de suta la suta a fost diminuata ulterior, dupa aparitia legii nr. 19/2000, la jumatate, incalcandu-se un drept câstigat anterior in baza unui act normativ, respectiv Decretul -Lege nr. 98/1990, articolul 11, in vigoare la data depunerii dosarului de pensionare.
Prin urmare, drepturile de pensie au fost stabilite conform prevederilor legale in vigoare cand a fost depus dosarul de pensionare, desi aceasta dispozitie legala (art. 11 din decretul mai sus mentionat) a fost abrogata de prevederile art. 198 din Legea nr. 19/2000, fiind astfel nesocotit principiul neretroactivitatii legii, reglementat de dispozitiile art. 15 alin. 2 din Constitutia României, situatie care nu mai poate fi modificata ca urmare a adoptarii ulterioare a unor acte normative cu continut mai restrictiv.
Analizând întregul material probator administrat în cauza, prin prisma criticilor invocate de catre recurenta, cât si din oficiu, conform art.3041 C.pr.civ., Curtea retine urmatoarele:
Prin decizia nr.xxxxxxx/30.11.2005 emisa de Casa Locala de Pensii au fost recalculate drepturile de pensie de urmas cuvenite recurentei, fara a se tine însa seama de veniturile atestate de adeverintele mentionate.
Aceste venituri au fost însa avute în vedere la emiterea deciziei nr.xxxxxx/06.02.2009 emisa de Casa Locala de Pensii.
Asa cum precizeaza recurenta în cuprinsul cererii de recurs, critica adusa sentintei recurate priveste stabilirea pensiei de urmas prin aplicarea procentului de 50%, iar nu de 100%, initial avut în vedere.
Curtea retine ca potrivit art. 71 alin 2 din Legea nr. 19/2000 “cuantumul pensiei de urmas se stabileste în conditiile art. 76, prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de sustinator, aferent pensiei prevazute la alin. 1lit a si b, în functie de numarul urmasilor îndreptatiti”, pentru un singur urmas fiind stabilit un procent de 50.
Sunt neîntemeiate afirmatiile recurentei în sensul ca trebuia mentinut procentul de 100% , avand în vedere ca potrivit OUG nr. 4/2005 recalcularea pensiei se realizeaza în conformitate cu principiile prevazute de Legea nr 19/2000.
Or, Legea nr. 19/2000 stabileste procentul aplicat si de catre Casa de pensii.
Prin aceasta nu se aduce atingere principiului neretroactivitatii, întrucat recalcularea pensiei cu luarea în considerare a acestui procent s-a realizat începand cu data prevazuta de lege, pentru efecte viitoare, aflate în curs, ale unei situatii trecute, care intra sub incidenta noii legii, în baza principiului aplicarii imediate a legii noii.
Pentru aceste considerente, Curtea constata ca s-a facut de catre prima instanta o corecta aplicare a legii, nefiind îndeplinite conditiile art. 304 pct 9 Cpc, invocat de recurenta, si ca nu exista alt motiv de nelegalitate si netemeinicie a sentintei recurate. Vazând si dispozitiile art.312 C.pr.civ., fata de cele expuse, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.