– art. 2781 Cod de procedură penală – respingere plângere împotriva soluţiei procurorului ca nefondată
Pe rol, este judecarea plângerii, formulată, în baza art. 2781 Cod de procedură penală, împotriva rezoluţiei din data de …, data de Parchetul de pe lângă Judecătoria …, în dosarul nr…., de petenta M. G., în contradictoriu cu intimatul N. P.
La data de …, s-a înregistrat, pe rolul instanţei, sub nr. …, plângerea formulată de petenta M. G., domiciliată în …, strada …, nr…., judeţul …, împotriva rezoluţiei din data de …, data de Parchetul de pe lângă Judecătoria …, judeţul …, în contradictoriu cu intimatul N. P., domiciliat în …, judeţul …
În motivare, petenta solicită admiterea plângerii, trimiterea cauzei Parchetului de pe lângă Judecătoria …, pentru continuarea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de intimat, pentru săvârşirea infracţ. prev. de art. 180 al.2, 193, 205 Cod penal, avându-se în vedere faptul că, din probele administrate de organele de cercetare penală, rezultă că s-au adus de ambele părţi cuvinte şi expresii jignitoare, însă există declaraţia învinuitului-intimat în care acesta recunoaşte fapta de insultă, faptă confirmată şi de martorul audiat, respectiv de martorul M. P., dar acestuia nu i s-a aplicat nicio sancţiune. Referitor la infracţiunea de lovire, petenta arată că deţine certificat medico-legal, în care se arată că leziunile produse au necesitat pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale, iar organele de cercetare penală au dat maximă relevanţă depoziţiei martorei C. E., făcând abstracţie de depoziţia martorului M.P..
În cauza, s-a administrat proba cu acte, fiind depuse la dosar următoarele înscrisuri: comunicare, rezoluţia din data de …., rezoluţia din data de … ( f. 5-8 dosar ).
S-a ataşat, spre consultare, dosarul cu nr. …, al Parchetului de pe lângă Judecătoria ….
Analizând coroborat probele administrate în cauză, instanţa constată următoarea situaţie de fapt:
Prin rezoluţia din data de …, Parchetul de pe lângă Judecătoria …, a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de numitul N. P., pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire, ameninţare şi insultă, prev. de art. 180 al.2, 193, 205 Cod penal, cu motivarea că între părţi, în ziua de …, a existat o discuţie cu referire la animalele ce se aflau la păşunat, s-au adus de ambele părţi expresii şi cuvinte jignitoare, dar nu au existat probe prin care să se dovedească faptul că persoana vătămată M. G. a fost lovită sau ameninţată, iar leziunile nu au fost produse prin lovire de către numitul N. P., ci posibil prin altercaţia dintre petentă şi soţul său, M. P. în timpul acelor discuţii.
Împotriva acestei soluţii, petenta a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul …, iar prin rezoluţia din …, s-a respins, cu motivarea că intimatul nu se face vinovat de săvârşirea celor trei infracţiuni, iar potrivit martorului ocular C. E., acesta nu a lovit, ameninţat şi insultat pe petentă, martorii propuşi de către aceasta din urmă, F. I., P. I., Ş. G.. şi M.P., nu au relatat o altă situaţie de fapt.
Împotriva acestei soluţii, petenta a formulat plângere, în baza art. 278? Cod de procedură penală, la instanţa de judecată, criticând soluţia dispusă ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin prisma infracţiunilor de lovire, ameninţare şi insultă, prev. de art. 180 al.2, 193, 205 Cod penal, plângerea petentei apare ca neîntemeiată.
Astfel, organele cercetare penală au reţinut, în mod corect, că între părţi- petenta M.G. soţul acesteia M. P şi intimatul N. P., au existat, în data de …, discuţii, în contradictoriu, cu privire la animalele care se aflau la păşunat, s-au adresat de către acestea cuvinte şi expresii jignitoare, însă, din declaraţiile martorilor, audiaţi de organele de cercetare penală, rezultă că intimatul nu a lovit, ameninţat şi insultat pe petentă.
Astfel, martora C. E. (f.15 dosar de urmărire penală), fiind prezentă la aceste discuţii, a arătat că a existat un conflict între soţul petentei şi anume M. P. şi intimat, în care aceştia şi-au adresat cuvinte şi expresii jignitoare, însă precizează că intimatul nu a „înjurat-o şi nici nu a ameninţat-o pe reclamantă, dar nici nu a lovit-o”. Mai precizează aceeaşi martoră că, între petentă şi soţul său a izbucnit un conflict în urma căruia acestea „s-au bătut”.
Martorii propuşi de petentă: F. I., P. I., Ş. G. şi N. M. (f. 16-19 dosar de urmărire penală), arată că nu cunosc nimic în legătură cu existenţa unui conflict între cele două părţi.
Martorul M. P. (f.14 dosar de urmărire penală), care este soţul petentei, arată că, între cele două părţi a avut loc un conflict, ocazie cu care intimatul a lovit-o pe petentă cu o bâtă peste mână, după care acesta din urmă l-a lovit şi pe martor, şi, mai mult, i-a adresat petentei injurii şi cuvinte jignitoare şi ameninţări. Mai arată acelaşi martor că, la rândul său, a intenţionat să-l lovească pe intimat cu o furcă, încă acesta a fugit.
În această situaţie, instanţa reţine că în mod corect organele de cercetare penală au reţinut, că a existat un conflict între toate cele trei persoane (petenta, soţul acesteia şi intimat), în care intimatul şi soţul petentei şi-au adresat cuvinte şi expresii jignitoare, însă intimatul nu a adresat cuvinte şi expresii jignitoare şi ameninţări petentei şi, mai mult, nu a lovit-o pe aceasta. Leziunile descrise în certificatul medico-legal, deţinut de petentă, au fost produse, astfel cum a arătat martora C. E., de către soţul petentei care a lovit-o pe aceasta. Astfel, declaraţia martorului M. P. apare ca fiind subiectivă, având în vedere faptul că este soţul petentei şi, mai mult, aceasta nu se coroborează că celelalte probe administrate în dosar.
Pentru motivele arătate mai sus, instanţa urmează a respinge plângerea petentei cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Astfel:
În baza art. 278? Cod de procedură penală;
Respinge plângerea petentei M. G., domiciliată în …, strada …, nr. …, judeţul …, împotriva rezoluţiei din data de …, data de Parchetul de pe lângă Judecătoria …, judeţul …, in dosarul nr…..
În baza art. 192 Cod de procedură penală;
Obligă petenta M.G. la plata sumei de .. lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 193 Cod de procedură penală;
Obligă petenta M.G. la plata sumei de … lei, cheltuieli judiciare către intimatul N. P..
~ 1 ~