Neefectuarea cercetărilor faţă de persoana juridică
Prin plângerea înregistrată în termen legal la această instanţă sub nr. de mai sus, petentul B.C.A. a solicitat desfiinţarea Rezoluţiei pronunţate în dosarul nr. 2../P/2009 dată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, act prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitilor B.T., C.I. si M.D.J.A.D., cercetati pentru comiterea infractiunii prev. de art. 277 din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) , soluţia fiind menţinută de către procurorul ierarhic superior, prin Ordonanţa nr. 4../II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa – Năsăud.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că soluţia dată de către organul de urmărire penală nu este legală şi temeinică, întrucât prin Sentinta civila nr.7../F/2008 pronuntata de Tribunalul Bistrita Nasaud, Sectia civila, in dosarul nr.1..8/112/2008, S.C. “Multipalet” S.R.L. a fost obligata să îi plateasca drepturile salariale cuvenite in baza contractului individual de munca nr…1..3..9 din 18.02.2008 pentru perioada 30.05.2008 – 27.10.2008.
Petentul a mai arătat că, dupa ramanerea definitiva a sentintei sus mentionate , a trimis societatii comerciale Multipalet S.R.L., la sediul legal al acesteia – asa cum apare el menţionat in Registrul Comertului – o notificare care a fost transrnisa în cadrul dosarului executional nr.74/16.12.2008 al exexcutorului judecatoresc A.V.D., prin care a solicitat plata drepturilor salariale stabilite prin sentinta civila, indicand si contul bancar în care sa fie achitate sumele datorate.
Petentul a mai arătat că , deşi au trecut mai bine de 15 zile de la data comunicarii cererii de executare a dispozitivului sentintei , suma ce reprezenta drepturile salariale stabilite prin aceasta nu i-a fost achitata.
Drept urmare , a formulat plangere penala prin care a solicitat inceperea procedurilor legale in vederea urmaririi penale si angajarii raspunderii penale fata de persoanele mentionate, care aveau calitatea de asociati si administratori —persoane care aveau obligatia de a dispune plata salariilor — in conformitate cu art. 85 din Legea nr. 168/1999 si care purtau raspunderea pentru savarsirea acestei fapte.
Petentul a mai arătat că, deşi savarsirea infractiunii era dovedita, organul de urmarire penala a dat o solutie de scoatere de sub urmarire penala a învinuitilor pentru lipsa vinovatiei, această solutie fiind motivata prin faptul că, de la data notificarii si pana in cursul lunii septembrie 2009, societatea nu a avut disponibilitati banesti.
Din informatiile pe care le detine – a mai arătat petentul – această societate a mai desfasurat activitate si dupa data notificarii si , mai ales, detinea bani in conturile sale, dar reprezentantii acesteia nu au fost de acord cu plata salariilor la care i-a obligat instanta de judecata.
Petentul a mai aratat ca aceasta infractiune – prevazuta de o lege speciala (Codul muncii )- este o infractiune pe care legiuitorul a prevazut-o ca find posibil sa fie savarsita , atat cu intentie , cat si din culpa, intrucat chiar daca fara vinovatie nu se efectueaza in termen de 15 zile plata drepturilor salariale cuprinse intr-o sentinta judecatoreasca irevocabila, infractiunea este considerată a fi savarsita de catre administratorii societatii. Daca fapta ar fi putut fi savarsita numai cu intentie, atunci legiuitorul ar fi precizat in textul de lege ca refuzul de a face plata drepturilor salariale constituie infractiune, nu simplul fapt al neexecutarii sentintei într-un termen determinat.
La termenul de judecată din data de 04.03.2010, petentul şi-a precizat plângerea legat de cetăţeanul francez M.D.J.A.D., în sensul că nu mai solicită cercetarea penală şi a acestuia.
Legal citat, petentul a arătat că stăruie în plângere pentru motivele consemnate în aceasta.
În probaţiune, au fost acvirate dosarul nr. 2../P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean în care s-a pronunţat Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi dosarul nr. 4../II/2/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa – Năsăud.
Analizând plângerea petentului prin prisma motivelor invocate de acesta şi, totodată, a actelor şi lucrărilor dosarelor de urmărire penală (acvirate), instanţa reţine, în fapt, următoarele:
Prin plângerea penală formulată la data de 19.02.2009, petentul a solicitat cercetarea penală a intimaţilor C.I. şi B.T. pentru că, în calitate de administratori la S.C. “Multipalet” S.R.L. nu i-au acordat în termen de 15 zile de la notificare drepturile salariale acordate prin Sentinta civila nr.7../F/2008 pronuntata de Tribunalul Bistrita Nasaud, Sectia civila, in dosarul nr. 1…/112/2008, prin care S.C. “Multipalet” S.R.L. a fost obligata să îi plateasca drepturile salariale cuvenite in baza contractului individual de munca nr. 1..3..9 din 18.02.2008 pentru perioada 30.05.2008 – 27.10.2008.
Organul de urmărire penală a reţinut că SC „MULTIPALET” SRL Ciceu Mihăeşti este o societate comercială cu capital străin 100% şi cu obiect de activitate declarat – fabricarea ambalajelor din lemn – , respectiv că societatea este administrată de cetăţeanul francez M.D.J.A.D., intimaţii C.I.şi B.T.şi de către partea vătămată ( care a îndeplinit funcţia de contabil în perioada octombrie 2007 – mai 2008 ).
Din actele premergătoare existente în dosarul nr. 2/P/2009, organul de urmărire penală a reţinut că , în perioada ianuarie – mai 2008, partea vătămată B.C.A. a fost angajată în functia de contabil în cadrul Societătii Comerciale „Multipalet”S.R.L. Ciceu Mihăiesti, ai cărei administratori sunt intimatii B.T. si C.I. , împreună cu cetăteanul francez M.D.J.A.D.
Prin dispozitia nr. 1/30.05.2008 emisă de societatea comercială , s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al părtii vătămate, cu motivarea că aceasta nu corespunde din punct de vedere profesional locului de muncă în care a fost încadrată.
S-a mai reţinut de către organul de urmărire penală că, ulterior, prin Sentinta civilă nr. 7../F/2008 a Tribunalului Bistrita-Năsăud, s-a admis contestatia formulată de petent împotriva dispozitiei de concediere dată de societatea comercială, constatandu-se nulitatea acestei dispoziţii, cu motivarea că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă obligatorie potrivit legii, de evaluare profesională a salariatului, prin care să se fi constatat că acesta nu corespunde din punct de vedere profesional locului de muncă pe care-l ocupă. Prin această sentinţă civilă, societatea comercială a fost obligată la plata către contestator a unor despăgubiri, egale cu salariile cuvenite pentru perioada 30.05.2008 — 27.10.2008, fară a se mentiona o sumă concretă.
La data de 16 decembrie 2008, prin intermediul unui executor judecătoresc, partea vătămată a trimis S.C. „Multipalet” S.R.L. o notificare, prin care a solicitat asociaţilor şi administratorilor firmei să execute dispozitivul Sentintei Civile nr. 7../2008 a Tribunalului Bistrita-Năsăud si , în consecintă, să calculeze si să dispună plata drepturilor salariale ce i se cuveneau pentru perioada 30.05.2008 —27.10.2008, indicând un cont bancar în care să-i fie virate sumele.
Conform dovezii de primire si a procesului verbal de predare a notificării – a mai reţinut organul de urmărire penală – aceasta a fost afisată pe uşa principală a clădirii sediului societătii comerciale, din cauză că „persoana citată schimbându-si adresa, nu s-a putut afla noua adresă” . La dosar nu a existat o altă dovadă a faptului că notificarea privind cererea de executare a dispoziţiilor hotărârii judecătoresti ar fi fost comunicată asociatilor societătii comerciale si că ar fi ajuns efectiv la cunostinţa acestora.
Cu ocazia audierii de către organele de cercetare penală – raportat la plângerea formulată de persoana vătămată – intimaţii au declarat că nu au avut cunoştinţă de dispoziţiile hotărârii judecătoresti si nici de notificarea emisă prin intermediul executorului judecătoresc. Învinuiţii au mai arătat – cu ocazia audierii – că , începând cu luna iunie 2008 , societatea comercială ai cărei administratori sunt nu a mai desfasurat activităti si , prin urmare , că nu a mai realizat venituri, astfel că – şi în conditiile în care ar fi avut cunostintă de dispoziţiile hotărârii judecătoresti si de cererea de executare a acesteia – nu ar fi avut posibilitatea obiectivă de a-i achita părtii vătămate sumele solicitate, din cauza lipsei fondurilor bănesti necesare.
S-a mai stabilit de către Parchet că – aşa cum reiese din extrasele de cont emise de B.R.D. — Sucursala Cluj – pentru perioada 16.12.2008 — 18.09.2009 S.C. „Multipalet” S.R.L. Ciceu-Mihăiesti nu a efectuat nici un fel de tranzactii în această perioadă, iar soldul disponibil, fondurile proprii si limita de credit sunt de 0,00 euro.
Raportat la cele anterior reţinute, organul de urmărire penală a apreciat că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare faţă de intimaţi, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 277 din Codul Muncii, conform cărora constituie infractiune si se pedepseste neexecutarea unei hotărâri judecătoresti definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile , de la data cererii de executare adresată angajatorului de către partea interesată.
Aceasta deoarece – pe de o parte – nu s-a dovedit că intimaţilor le-au fost aduse la cunoştinţă dispoziţiile sentinţei civile şi notificarea făcută prin intermediul executorului judecătoresc, astfel că acestora nu le poate fi imputată neexecutarea unor dispoziţii de care nu aveau cunoştinţă, iar – pe de altă parte – raportat la lipsa resurselor financiare ale firmei ar fi fost imposibilă,înfapt,executarea unei astfel de cereri.
Organul de urmărire penală a mai reţinut că , în toată perioada la care s-a făcut referire, asociatul francez nu s-a aflat în România, astfel că toată responsabilitatea îndeplinirii sarcinilor, conform înţelegerii, revenea celorlalţi doi administratori.
Analizând starea de fapt reţinută în dosarul nr. 297/P/2009, prin prisma probelor existente în cauză, instanţa urmează a constata că susţinerile petentului – legate de neplata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 30.05.2008-27.10.2008 – sunt reale.
Astfel , analizând conţinutul SC nr.7../F/2008 pronunţată de Tribunalul Bistrita Nasaud, Sectia civila, în dosarul nr. 1…/112/2008, instanţa reţine că S.C. “Multipalet” S.R.L. a fost obligata să îi plateasca acestuia drepturile salariale cuvenite in baza contractului individual de munca nr. 1..1..3..9 din 18.02.2008, pentru perioada 30.05.2008 – 27.10.2008.
Analizând , totodată , conţinutul plângerii prealabile – condiţie sine qua non privind punerea în mişcare a acţiuniii penale – depuse de persoana vătămată prin prisma disp. art. 221 şi urm Cod pr. Penală , instanţa constată că – deşi petentul i-a indicat ca si făptuitori pe cei trei administratori şi asociaţi ai SC MULTIPALET SRL Ciceu Mihaeşti – organul de urmărire penală era obligat să efectueze cercetările penale necesare şi, implicit, să stabilească în mod just cadrul procesual, nefiind ţinut de indicarea făptuitorilor de către petent.
Astfel, analizând dispozitivul SC. nr. 7../F/2008 a Tribunalului BN – Secţia Civilă – unde obligaţia achitării sumelor de bani către petent i-a revenit angajatorului SC „MULTIPALET” SRL Ciceu Mihaesti – prin prisma disp. art. 19 indice 1 C.penal , instanţa constată că era imperios necesar ca cercetările penale să o vizeze pe persoana juridică – societatea sus menţionată – şi doar , în susbsidiar , să fie efectuate cercetări şi faţă de cei trei intimaţi (indicaţi în plângere de catre petent), potrivit disp. art. 19 indice 1 al.2 C.penal.
Că este aşa reiese şi din cuprinsul disp. art. 277 din L. 53/2003, text legal ce face referire la angajator ca şi subiect activ al infracţiunii de neexecutare a hotarârilor judecătoreşti definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare.
În baza considerentelor mai sus menţionate şi având în vedere disp. art. 278 ind. 1 alin 8 lit. „b” Cod pr.pen. instanţa va admite prezenta plângere, desfiinţând ordonanţa anterior menţionată şi dispunând trimiterea cauzei procurorului , în vederea începerii urmăririi penale faţă de angajatorul S.C. „Multi Palet” SRL Ciceu-Mihăieşti şi a făptuitorului M.D.J.A.D., respectiv redeschiderii urmăririi penale faţă de intimaţii B.T. şi C.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind plata salariilor prev. de art. 277 din Legea nr. 53/2003 .
Cu ocazia efectuării actelor de urmărire penală , se va proceda – înainte de orice – la efectuarea de cercetări cu privire la angajatorul-persoană juridică pentru a se stabili în mod just cui îi revine responsabilitatea penală şi, abia apoi, în funcţie de cele reţinute în sarcina persoanei juridice, la reaudierea intimaţilor , în vederea lămuririi temeiului legal avut în vedere la adoptarea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală a acestora, respectiv a îndeplinirii/neîndeplinirii condiţiilor, cât priveşte latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii anterior menţionate.
În virtutea disp. art. 193 Cod pr. Pen. , va lua act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată şi va respinge , ca nefondată , cererea intimatului Ciurar Ionel privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Văzând şi disp. art. 192 alin.3 Cod pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite plângerea formulată de către petentul B.C.A. – domiciliat în com. Petru-Rareş , sat R… , str. P… , nr. 3.. A , jud. BN – împotriva Ordonanţei Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean , pronunţată la data de 28.10.2009 în dosarul nr. 2../P/2009 şi, în consecinţă:
– desfiinţează ordonanţa anterior menţionată şi dispune trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de angajatorul S.C. „Multi Palet” SRL – cu sediul în loc. Ciceu-Mihăieşti, nr. 93 , jud. BN – şi a făptuitorului M.D.J.A.D. – dom. în F… la M…t , str. S..e du M…n , nr. 9, Franţa – respectiv redeschiderii urmăririi penale faţă de intimaţii B.T. – domiciliat în loc. D…l , nr. 1.. A , jud. BN – şi C.I. – dom. în loc. C…-M… , nr. 8.. , jud. BN – sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind plata salariilor prev. de art. 277 din Legea nr. 53/2003 .
Ia act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată .
Respinge , ca nefondată , cererea intimatului C.I. privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare cu petentul şi de la comunicare cu intimaţii .