Citeste şi


Plângere contraventionala legea 180/2002


Obiect : plângere contraventionala LEGEA 180/2002

Sentin?a civilă Nr. 2385/30 Octombrie 2009

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei, petentul G. a formulat, în contradictoriu cu intimatul ORAŞUL, prin PRIMAR, plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. xxx, din data de 03.07.20xx, prin care a fost sancţionat cu amendă pentru adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare agentului constatator, şi instituţiei pe care acesta o reprezintă.

În motivarea acţiunii, petentul a menţionat faptul că procesul-verbal a fost încheiat fără motiv şi în absenţa sa, precum şi că nu este vinovat de cele reţinute.

Cererea nu a fost întemeiată pe nicio dispoziţie legală.

În dovedirea pretenţiilor sale, petentul a depus actul de sancţionare a cărui anulare o solicită, cerând încuviinţarea probei testimoniale cu martorul U..

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 36 din OG nr. 2/2001, şi de plata timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 3 din OG nr. 32/1995.

Legal citat, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, pe motiv că petentul a încălcat normele legale, referitoare la ordinea şi liniştea publică.

A solicitat încuviinţarea probei testimoniale cu martorul A..

La termenul din data de 30.10.2009, au fost audiaţi martorul propus de petent şi martorul asistent din procesul-verbal, A..

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 03.07.2009, petentul G. a fost sancţionat contravenţional de către un agent al Poliţiei Comunitare a Oraşului, cu amendă în cuantum de 500 de lei, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

S-a reţinut în procesul-verbal nr. 098 că, la data de mai sus, ora 15:00, contravenientul, aflându-se pe str. X., a adresat cuvinte şi expresii jignitoare agentului constatator şi instituţiei pe care acesta o reprezintă.

Având în vedere dispoziţiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanţa este datoare să verifice legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie.

În ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal evocat, instanţa reţine că acesta a fost legal întocmit, fiind evidenţiate în cuprinsul său, toate elementele prevăzute de art. 17 alin. din OG nr. 2/2001, care pot fi analizate şi din oficiu.

Analizând cel de-al doilea aspect propus de prevederile art. 34 alin. 1, se constată că procesul-verbal atacat îndeplineşte condiţiile de temeinicie pentru sancţionarea în mod valabil a contravenientului, în ceea ce priveşte fapta reţinută în sarcina sa, astfel:

În primul rând, instanţa reţine că petentul beneficiază de garanţiile consacrate de prevederile art. 6 C.E.D.O., relative la dreptul la un proces echitabil.

În al doilea rând, astfel cum s-a stabilit în cauza Anghel împotriva României, jurisprudenţa curţii de contencios european al drepturilor omului fiind obligatorie pentru statele semnatare ale Convenţiei, pentru stabilirea faptului dacă o faptă are sau nu natură penală ( în vederea atragerii garanţiilor şi drepturilor corespunzătoare în favoarea persoanei care a săvârşit-o ), există trei criterii alternative:

calificarea faptei în dreptul intern;

natura faptei incriminate;

natura şi gravitatea sancţiunii aplicate.

În dreptul românesc, domeniul contravenţional este unul situat în afara dreptului penal, dar cum, potrivit Curţii de la Strasbourg, acest prim criteriu are doar o valoare relativă, urmează a fi analizate celelalte două, pentru lămurirea caracterului sancţiunilor contravenţionale, prin prisma art. 6 din Convenţie.

Referitor la natura faptei incriminate, aceasta, pentru a fi calificată ca fiind penală, norma de incriminare trebuie să se adreseze tuturor, având o aplicabilitate generală, nu doar unui grup restrâns de persoane.

Ultimul criteriu, respectiv natura şi severitatea sancţiunii, este îndeplinit când sancţiunea are un caracter preventiv şi sancţionator, indiferent de cuantumul amenzii, dacă ea nu este destinată acoperirii unui prejudiciu, ci vizează prevenirea săvârşirii altor fapte şi sancţionarea făptuitorului.

Mergând pe linia de raţionament a Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa reţine că, potrivit celui de-al doilea, fapta petentului G. este prevăzută de o normă incriminatoare cu adresabilitate generală.

Aşa fiind, contravenientul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, pe care nu poate fi obligat să o răstoarne, sarcina probei revenind instituţiei al cărei angajat este agentul constatator, respectiv intimatului.

Sub acest aspect, se reţine că procesul-verbal, beneficiind de o prezumţie relativă de autenticitate şi veridicitate, face dovada deplină a celor reţinute de agentul constatator. Relativ la prezumţiile evocate, instanţa aminteşte că, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios european al drepturilor omului, ar fi lipsit de logică să le fie recunoscut statelor parte la Convenţie dreptul de a învesti organe administrative cu competenţa de sancţionare a unor fapte minore (a se vedea in acest sens cauza Lauko împ. Slovaciei, hotărâre din 2 septembrie 1998, § 64), fiind conformă Convenţiei procedura de aplicare şi executare a unei sancţiuni contravenţionale pe baza unui act necontestat în faţa unei instanţe, având implicit şi valoare probatorie, iar în momentul formulării unei contestaţii judiciare împotriva unui alt act de acelaşi gen, acordarea unei relevante probatorii acestuia sa contravină CEDO.

Mai mult decât atât, depoziţia martorului A. confirmă aspectele inserate în actul de constatare şi sancţionare contravenţională.

Declaraţia martorului U. urmează a fi îndepărtată din ansamblul probator, nefiind concludentă, întrucât acesta nu a fost de faţă la vreun eveniment belicos desfăşurat între agentul constatator şi contraveient.

Totuşi, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

La aprecierea gradului de pericol social al faptei instanţa va ţine cont de împrejurarea că fapta nu a produs urmări grave şi a adus o atingere minimă ordinii şi valorilor sociale ocrotite prin sancţionarea contravenţiei.

În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale contravenientului, instanţa va ţine cont de atitudinea sa, de faptul că acesta se află la prima abatere, precum şi de faptul că aceasta s-a interesat în mod vădit de derularea procedurii.

Prin raportare la criteriile de individualizare prevăzute de articolul menţionat, instanţa reţine că sancţiunea contravenţională a amenzii de 500 lei nu corespunde gradului redus de pericol social al faptei, şi că faţă de circumstanţele personale ale petentei, manifestarea unei atitudini caracterizate prin clemenţă, apare cea mai practică, în situaţia dată. În plus, convingerea instanţei este în sensul că aplicarea unei sancţiuni nepecuniare este susceptibilă de a atrage atenţia contravenientei asupra faptului că atitudinea sa socială trebuie necesarmente conformată prevederilor legale.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite în parte plângerea şi va înlocui sancţiunea amenzii cu sancţiunea contravenţională a AVERTISMENTULUI, atrăgând totodată atenţia petentei că această hotărâre poate fi luată în considerare pentru caracterizarea periculozităţii sociale a acesteia, generând aplicarea unei sancţiuni mai severe în cazul săvârşirii unei noi fapte contravenţionale.

 De asemenea, dând eficienţă principiului disponibilităţii părţilor, care guvernează procesul civil, întrucât nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, se va lua act de atare situaţie.