„plângere contraventionala og 92/2003 r”


Dosar nr. 1764/214/2010

R O M Â N I A

JUDECATORIA COSTESTI

SENTINTA CIVILA Nr. 1266

Sedinta publica de la 29 Noiembrie 2010

Completul compus din:

PRESEDINTE Sonia Ionela Tîntu

Grefier Mariana Matei

Pe rol se afla judecarea cauzei civile privind pe petenta SC XX SRL si pe intimatul MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE-GARDA FINANCIARA-Sectia Arges, având ca obiect „plângere contraventionala OG 92/2003 R”.

La apelul nominal facut în sedinta publica au raspuns, pentru petenta, avocat Popaiacu Marius, martorii I M si M C G, lipsind partile.

Procedura de citare este  legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier dupa care:

Cu respectarea disp.art.193 si 196 C.p.c. s-a procedat la ascultarea martorilor, declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosar potrivit disp.art.198 C.p.c.

Aparatorul petentului arata ca nu mai are alte cereri de formulat si nici probe de solicitat în cauza.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.

Aparatorul petentului având cuvântul, solicita admiterea plângerii asa cum a fost formulata , anularea procesului verbal de contraventie, exonerarea petentului de plata amenzii aplicate si a celorlalte sanctiuni retinute în procesul verbal de contraventie încheiat pe numele petentului, întrucât inspectorii Garzii Financiare si-au depasit atributiunile iesind din spatiul ce apartinea societatii petente, sanctionând societatea pentru niste produse ce nu apartineau acesteia ,ci fratelui administratorului acestei societati. Acest control a fost efectuat abuziv.

INSTANTA:

Deliberând asupra cauzei de fata,constata urmatoarele:

Prin adresa nr.703448/AG/23.08.2010 emisa de intimata GARDA FINANCIARA-Sectia Arges, a fost trimisa acestei instante spre competenta solutionare si înregistrata sub nr. 1764/214/2010 plângerea contraventionala formulata de  petenta SC XX SRL împotriva procesului verbal de constatare a contraventiei seria H nr.0168503 încheiat de intimata  la data de 16.08.2010.

În motivarea plângerii, I G , în calitate de  asociat si administrator al SC GEO POD CONSTRUCTII SRL a aratat ca  agentul constatator MDl a patruns în locuinta sa  neînsotit si fara acordul sau desi i s-a adus la cunostinta de catre vânzatoarea magazinului societatii ca spatiul situat dincolo  de usa care delimita spatiul comercial, inclusiv depozit este un apartament proprietate personala. Agentul constatator a aparut la un moment dat dinspre zona holului cu o sacosa în care se aflau tigari pe care pretindea ca a gasit-o , fara a preciza unde anume.

A mentionat reprezentantul societatii petente ca initial a fost surprins de existenta acelor tigari despre care comisarii  au constatat ca sunt netimbrate, iar dupa aceea a aflat ca  apartinea fratelui sau Iorga Marin aflat în vizita la domiciliul sau si gazduit în apartamentul în holul caruia comisarul garzii financiare a sustinut ca a gasit respectiva sacosa. Desi I M a sustinut în fata agentului constatator ca  tigarile îi apartin si a solicitat sa i se  întocmeasca proces-verbal corespunzator, acestia au refuzat , întocmind în mod abuziv procesul – verbal contestat pe numele SC  XX  SRL

A  solicitat sa se constate ca tigarile netimbrate au fost ridicate si confiscate dintr-un loc aflat în afara spatiului comercial, inclusiv depozitul aferent, aspect ce poate fi  probat  cu un martor identificat prin referire la calitatea acesteia de vânzator la magazinul societatii petente si concubina sa.

În continuare,  reprezentantul petentei a precizat ca în mod eronat s-a retinut de catre agentii constatatori  ca subiect activ al contraventiei este  SC XX XX SRL , acestea fiind localizate în afara spatiului comercial si exista o persoana fizica care a afirmat ca tigarile îi apartineau.

Plângerea nu a fost întemeiata în drept.

Potrivit art 36 din OG nr.2/2001 plângerea contraventionala este scutita de plata taxei judiciare de timbru.

În dovedirea plângerii, petentul a propus proba cu martorii I M si  MC G si a atasat copia procesului – verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria H nr. 0168503 încheiat la data de 16.08.2010 de Garda Financiara Arges.

Prin întâmpinarea depusa la data de 04.11.2010, intimata a solicitat  respingerea plângerii ca neîntemeiata.

 A aratat ca la controlul operativ , inopinat si prin sondaj efectuat la data de 16.08.2010  la magazinul societatii s-a constatat ca în depozitul acesteia se afla cantitatea de 8 cartuse ( 80 pachete) de tigarete netimbrate sau care nu aveau niciun marcaj sau alte timbre contrar prevederilor art 220 lit.c) din OG nr. 92/2003 aflate spre comercializare.

Controlul a fost efectuat de catre comisarii Garzii Financiare în  baza unei sesizari  ca din microbuzul cu numarul de înmatriculare OT-02-AVI  marca Renault  Trafic parcat în incinta SC CEO XX SRL precum si din magazinul societatii se comercializau tigari fara timbre sau cu timbre false. În data de  16.08.2010, cu acordul asociatului I G a fost verificat microbuzul parcat în curtea societatii negasindu-se tigarete decât marfa aprovizionata  spre comercializare. Extinzându-se controlul si în încaperile unde se afla depozitata marfa pentru comercializare, fara nicio legatura cu spatiul de locuit a fost gasita o punga în care se aflau 80 de pachete de tigarete netimbrate sau timbrate necorespunzator procedându-se  la ridicarea acestora si la întocmirea actului de control.

A precizat  intimata ca tigaretele au fost depistate în spatiul unde erau depozitate cantitati însemnate de marfa destinata comercializarii respectiv bere, bauturi racoritoare, pufuleti.

Intimata a reprodus dispozitiile art. 220 pct. 1 lit.c) din OG nr.92/2003 R si a precizat ca petenta a fost sanctionata cu amenda  ca sanctiune principala tocmai pentru detinerea si comercializarea de tigari de contrabanda , iar ca sanctiune complementara s-a dispus de catre agentul de control  confiscarea celor 80 de pachete de tigari. Totodata, în baza art 220 alin.2 lit.c) din OG nr.92/2003 s-a dispus oprirea activitatii de comercializare a produselor accizabile pe o perioada  de o luna începând cu data de 16.08.2010. Sanctiunea complementara fiind prevazuta în mod expres „ ope legis”.

Petentul  a avut posibilitatea de a achita în termen de 48 de ore jumatate din minimul  special , adica suma de 10.000 lei si nu este  la prima fapta de acest gen, fiind sanctionat si în  data de 30.06.2010 prin procesul-verbal seria 0666354.

Având în vedere  locul savârsirii faptei, organele de  control au sanctionat persoana juridica ce îsi desfasoara activitatea în acel loc.

A mai apreciat intimata ca sanctiunea a fost corect individualizata, fapta prezentând un grad ridicat de pericol social, scopul preventiv-educativ neputând fi atins prin aplicarea unei sanctiuni morale, tinând cont de împrejurarile în care a fost savârsita fapta, de prejudiciul cauzat si de persoana contravenientului, precum si de atitudinea acestuia fata de fapta si de rezultatul produs.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 115 si urm Cpr.civ., art.220 alin.1 lit.c) alin 2, alin.2 lit.a) si alin.2 lit.c) din OG nr.92/2003.

În dovedirea sustinerilor sale, intimatul a propus proba cu înscrisuri si orice alte probe a caror necesitate ar rezulta  din dezbateri.

Instanta a încuviintat si administrat în cauza proba cu înscrisuri, solicitata de ambele parti si proba cu martorii I M si  M C G, propusi de petenta.

În cadrul probei cu înscrisuri, petenta a depus copia procesului-vrebal de contraventie contestat.

Analizând materialul  probator administrat  în cauza, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul – verbal de constatare a contraventiei seria H nr.0168503 încheiat la data de 16.08.2010 de Garda Financiara Arges, petenta SC  XX  SRL a fost sanctionata cu amenda în suma de 30.000 lei ca sanctiune principala pentru savârsirea contraventiei prevazute de art 220 lit.c) din OG nr.92/2003 R.

Totodata , prin acelasi act s-a dispus confiscarea cantitatii de 80  pachete de tigari Gold Mount netimbrate aflate depozitate în depozitul de marfuri al societatii  si în conformitate cu dispozitiile art 220 alin.2 lit.c) din OG nr. 92/2002 R  s-a oprit activitatea de comercializare a produselor accizabile pe o perioada de o luna, începând cu data de 16.08.2010.

Pentru a se dispune în acest sens s-a retinut ca la data de 16.08.2010, la controlul operativ, inopinat si prin sondaj efectuat la magazinul societatii situat în comuna L C , sat P – C s-a constatat ca în depozitul societatii se afla cantitatea de 10 cartuse ( 80 pachete) tigari Gold Mount netimbrate care nu au niciun marcaj sau alte timbre.

Conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 instanta investita cu solutionarea unei plângeri contraventionale verifica legalitatea si temeinicia procesului verbal si se pronunta asupra sanctiunii aplicate.

Verificând procesul verbal sub aspectul respectarii cerintelor de forma prev. de art. 17 din acest act normativ sub sanctiunea nulitatii absolute instanta constata ca din cuprinsul acestuia nu lipseste niciuna dintre aceste mentiuni obligatorii.

Audiati în fata instantei, martorii M C G si I M  au sustinut ca tigarile gasite de catre agentii constatatori ar fi apartinut fratelui patronului societatii petente, respectiv martorul Iorga Marin.

Prima  martora nominalizata a exclus posibilitatea ca tigarile sa fi  fost  gasite  în spatiul unde este depozitata marfa afirmând ca pe  holul situat în imediata vecinatate a magazinului , despartit de acesta  printr-o usa se afla depozitata alta marfa, respectiv sucuri.

Destinatia acestui hol de spatiu de depozitare a marfii a fost confirmata si de martorul Iorga Marin.

A descris martora M C G si împrejurarile în care s-a efectuat controlul,  mentionând ca una dintre persoanele care efectuat acest control a patruns în casa petentului prin usa care  delimiteaza holul pe care se afla depozitata marfa de locuinta respectiva si a revenit cu o sacosa cu tigari.

A declarat aceasta martora ca a însotit-o  pe respectiva persoana chiar pe holul de depozitare, iar dupa ce aceasta a patruns pe usa de acces dinspre hol în casa patronului nu a mai urmat-o mergând sa-l anunte pe patron, scop în care a iesit afara din magazin.

A negat martora ca ar fi fost cea care l-ar fi anuntat pe martorul I M despre ridicarea tigarilor, mentionând ca l-a  informat numai pe patron.

Desi a precizat ca nu l-ar fi auzit pe Iorga Marin care se afla în concediu la locuinta fratelui ca ar fi cumparat o cantitate mai mare de tigari, a mentionat martora ca tigarile gasite erau ale acesteia, motivând sustinerea sa  prin aceea ca l-a auzit pe fratele patronului când spunea ca si-a cumparat de la piata câte un pachet de tigari, iar în perioada controlului avea si oameni la munca.

Contrar celor declarate de martora M C G, martorul I M a declarat ca aceasta a mers dupa  agentul constatator si a vazut  când acesta a luat tigarile , aceasta martora anuntându-l ca au fost luate tigarile de pe hol.

Dincolo de aceste neconcordante între depozitiile celor doi martori care pun sub semnul îndoielii veridicitatea depozitiilor acestora, martorul I M a sustinut ca îsi achizitionase sase sau sapte cartuse cu tigari Gold Mount care se aflau la usa domiciliului sau întrucât sotia sa le scosese din camera atunci când facuse curat.

Potrivit mentiunilor din procesul-verbal cantitatea de tigari netimbrate gasite cu ocazia controlului este reprezentata de  10 cartuse ( 80 pachete) de tigari Mount, iar nu sase sau sapte.

Sustinerea sa referitoare la motivul pentru care acele tigari s-ar fi aflat la usa  dormitorului, respectiv depozitarea  în acel loc de catre sotia sa care le  scosese afara din  camera atunci când facuse curat este lipsita de credibilitate caci nu se poate  retine ca respectiva cantitate de tigari ar fi împiedicat-o  pe sotia martorului la efectuarea curateniei în camera, neputându-se retine ca ar fi ocupat o  suprafata mai mare din spatiul camerei care ar fi facut imposibila efectuarea curateniei.

Martorul nu a facut referire la vreun  înscris prin care sa dovedeasca achizitionarea respectivelor tigari,iar sustinerea sa nu este dovedita nici prin depozitia martorei Marcoff Clara Gabriela care a declarat ca nu  avea cunostinta despre o asemenea tranzactie efectuata de celalalt martor.

Desi aceasta martora a declarat ca a aflat ca tigarile ar fi apartinut martorului Iorga Marin din spusele acestuia  adresate agentilor constatatori, martorul Iorga Marin a sustinut ca aceasta l-ar fi anuntat ca au fost luate tigarile de pe hol, lucru pe care l-a vazut personal.

Constatând ca  aspectele contradictorii dintre cele doua declaratii privesc  elemente esentiale de care depinde formarea convingerii instantei asupra sinceritatii celor doi martori,instanta nu va tine seama de aceste declaratii pe care le va înlatura pe considerentul lipsei de obiectivitate a celor doi martori.

Dat fiind faptul ca fapta a fost constatata de agentii constatatori prin propriile simturi, procedura de control  neprevazând  obligativitatea însotirii agentilor constatatori de catre alte persoane în momentul controlului, instanta constata ca procesul-verbal se bucura de o prezumtie relativa de adevar.

Cum  prin niciunul dintre mijloacele de proba administrate în cauza, petenta prin reprezentant legal nu a rasturnat aceasta prezumtie, instanta apreciaza ca procesul-verbal este temeinic, fapta descrisa în cuprinsul sau corespunzând realitatii.

Sub aspectul individualizarii sanctiunii aplicate, care se impune în mod imperios a fost proportionala cu gradul de pericol social al faptei, sanctiunea amenzii  în cuantum mai ridicat fata de minimul special prevazut de lege pentru  contraventia respectiva este justificata de modul si mijloacele de savârsire a faptei, de urmarile produse si de circumstantele personale ale persoanei sanctionate care potrivit sustinerii intimatei nu este la prima abatere de acest gen si al carei reprezentant a  încercat prin intermediul unei terte persoane  sa obstructioneze controlul.

În mod corespunzator, fata de disp.art. 220 alin. 2 lit. c) din OG nr. 92/2003 care prevad ca sanctionarea contraventiilor prevazute la alin. 1  si cu confiscarea produselor si cu oprirea activitatii de comercializare a produselor accizabile pe o perioada de 1 – 3 luni ,regimul sanctionator aplicat petentei a fost corect stabilit.

Pentru toate aceste considerente,în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 instanta va respinge plângerea petentei ca fiind neîntemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge plângerea formulata de  petenta SC  XX  SRL , cu sediul în comuna L C, sat C, jud.Arges, reprezentata  prin administrator I G, împotriva procesului verbal de constatare a contraventiei seria H nr.0168503 încheiat la data de 16.08.2010  de  MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE-GARDA FINANCIARA – Sectia Arges, cu sediul în Pitesti, str. Republicii nr.118, jud.Arges, ca  neîntemeiata.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica astazi, 29 noiembrie 2010.

Red.SIT/dact.El.D

5 ex/22.12.2010