DOSAR NR. (…)
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ÎNTORSURA BUZĂULUI
JUDEŢUL COVASNA
SENTINŢA CIVILĂ NR.210
Şedinţa publică din 12 iunie 2012
Instanţa constituită din :
PREŞEDINTE : (…)
GREFIER : (…)
Pe rol fiind judecarea plângerii împotriva procesului verbal de contravenţie formulată de petenta (…) reprezentată prin director (…) în contradictoriu cu intimata (…) .
La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reprezentantul (…), consilier juridic (…), directorul (…) d-nul (…) şi reprezentantul intimatei consilier juridic (…) .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care se constată depuse la dosar următoarele înscrisuri: delegaţie consilier juridic (…) şi din partea (…), o cerere de intervenţie accesorie în interesul d-lui (…).
Se comunică un exemplar din cererea accesorie reprezentantului intimatei consilier juridic (…).
Petenta depune la dosar memoriu nr. (…) adresat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Întrebat fiind de instanţă, reprezentantul petentei (…) consilier juridic (…) menţionează că înţelege să invoce excepţia conexităţii între prezentul dosar nr. (…) înregistrat la data de 11.04.2012 privind pe petenta (…) şi dosarul nr. (…)înregistrat la data de 19.04.2012 privind pe petentul (…) în contradictoriu cu acelaşi intimat (…), având în vedere că prin procesul verbal de contravenţie seria (…) nr. (…) d-nul (…) a fost sancţionat în calitate de persoană fizică , iar în cel de-al doilea proces-verbal de contravenţie înregistrat sub aceeaşi serie şi nr. d-nul (…) a fost sancţionat în calitate de director al (…).
Reprezentantul intimatei consilier juridic (…) invederează instanţei că au invocat prin întâmpinare şi excepţia tardivităţii introducerii plângerii contravenţionale, întrucât plângerea a fost formulată cu încălcarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 şi următoarele din OG 2 /2001 şi în consecinţă această excepţie are prioritate faţă de excepţia conexităţii invocate de către petenţi.
Având în vedere solicitarea intimatului de soluţionare cu prioritate a excepţiei tardivităţii invocate în prezentul dosar şi având în vedere excepţia conexării invocată de petenţi, instanţa apreciază că nu poate analiza excepţia tardivităţii plângerii înainte de excepţia conexităţii, întrucât prezentul complet de judecată 2 nu a fost investit cu soluţionarea excepţiei tardivităţii, invocate în dosarul nr. (…) în faţa completului de judecată 3, astfel încât pentru a se pronunţa asupra excepţiei tardivităţii plângerii, acest complet de judecată 2 ar trebuie să fie investit a o soluţiona, împrejurare care ar fi posibilă numai dacă s-ar admite excepţia conexităţii celor două dosare.
În consecinţă, instanţa apreciază că prioritate între cele două excepţii invocate are excepţia conexităţii.
În continuare asupra excepţiei conexităţii invocate de către petenţi, instanţa reţine că potrivit art. 164 al. 1 Cod procedură civilă pentru conexarea celor două dosare trebuie să existe două sau mai multe litigii distincte ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi, dar al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură.
De asemenea instanţa mai reţine că scopul conexării constă în evitarea pronunţării unor hotărâri contradictorii, care chiar dacă nu au una faţă de cealaltă autoritatea de lucru judecat , ar face dificilă sau chiar imposibilă executarea lor silită.
În speţa de faţă, instanţa constată că nu este îndeplinită condiţia referitoare la identitate de părţi şi chiar nici la scopul conexării, neexistând posibilitatea pronunţării unor hotărâri contradictorii, existând părţi diferite în ambele dosare, motiv pentru care va respinge excepţia conexităţii invocate de către petenţi.
Nemaifiind alte cereri prealabile , instanţa pune în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale active a petenei, invocată de către intimat şi acordă cuvântul pe excepţia formulată.
Consilierul juridic al intimatei (…) invocă lipsa calităţii procesuale active întrucât sancţiunea s-a aplicat persoanei (…) şi nu instituţiei (…) , deci cererea a fost introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Reprezentantul petentei ,consilier juridic (…) învederează instanţei că a doua plângere contravenţională este formulată împotriva aceluiaşi proces – verbal de contravenţie întrucât au fost sancţionaţi şi directorul (…) şi şcoala şi deoarece fondurile au fost blocate nu au posibilitate să angajeze personal administrativ care să se ocupe cu această problemă.
Instanţa rămâne în pronunţare pe excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei.
J U D E C Ă T O R I A
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 11.04.2012 sub dosar nr. (…) petenta (…) în contradictoriu cu intimatul (…), a solicitat modificarea sancţiunii aplicate din amendă contravenţională în cuantum de 2500 lei în avertisment, întrucât faptele reţinute prin procesul verbal de contravenţie seria (…) nr. (…) nu prezintă un pericol social suficient de mare pentru a aplica o sancţiune.
S-au anexat plângerii urnătoarele înscrisuri: proces verbal de contravenţie (fila 5), înştiinţare de plată (fila 6), proces verbal de control nr. (…) (filele 7- 10).
Prin Serviciul Registratură al Judecătoriei Întorsura Buzăului s-a depus la data de 08.05.2012 de către intimat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În susţinerea excepţiei invocate intimatul arată că prin art.19 lit.l din Legea 307/2006 este reglementată obligaţia aministratorului sau a conducătorului instituţiei de a asigura verificarea şi întreţinerea mijloacelor de apărare împotriva incendiilor .
Faţă de această împrejurare se apreciază că petenta nu are calitate procesuală activă, neexistând o identitate între petentă şi titularul dreptului afirmat, în condiţiile în care în litigiul dedus judecăţii nu a fost sancţionată (…) , ci petentul (…).
Pe fondul cauzei , intimatul consideră că procesul verbal este legal încheiat, neexistând nici o cauză de nulitate a procesului verbal prevăzută de OG 2/2001.
S-au anexat întâmpinării următoarele înscrisuri: Norme de prevenire şi stingere a incendiilor (filele 16- 17), proces verbal de control nr. (…) (filele 18- 24).
Prtin Serviciul Registratură s-a depus la data de 01.06.2012 de către petentă o cerere de intervenţie accesorie în interesul d-lui (…) (filele 32- 36) solicitând admiterea în principiu , aceasta îndeplinind condiţiile justificării unui interes , precum şi faptul că cererea are legătură cu cererea principală.
La termenul de judecată instanţa a respins excepţia conexităţii pentru motivele expuse mai sus.
Analizând actele şi lucrările dosarului din prisma excepţiei lipsei calităţii proceswuale active invocate de către intimate, instanţa reţine următoarele:
Prin procesul verbal de contravenţie seria (…) nr. (…) emis la data de 27.03.2012 numitul (…) a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 2500 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 1 pct.3, lit.p din HG 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.
Potrivit art.1 pct.3 lit.p din actul normativ menţionat se sancţionează cu amendă de la 1000-2500 lei neefectuarea lucrărilor de întreţinere şi de reparare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, conform normelor tehnice specifice.
Conform art.19 li.l din Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, administratorul sau conducătorul unităţii, după caz, are obligaţia de a asigura utilizarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor de apărare împotriva incendiilor cu personal atestat, conform instrucţiunilor furnizate dfe proiectant.
Rezultă din textele legale menţionate mai sus că administratorul (…) are calitatea de subiect activ al contravenţiei constând în neefectuarea lucrărilor de îmntreţinere şi reparare a mijloacelor de apărare împotriva incendiilor.
Având în vedere că în cauza dedusă judecăţii, calitate de petentă o are (…), iar calitatea de subiect activ al contravenţiei reţinute prin procesul verbal atacat o are administratorul şcolii, instanţa constată că nu există identitate între calitatea de petentă şi calitatea de subiect activ al contravenţiei, şi în consecinţă admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei (…).
Faţă de modul de soluţionare al excepţiei , instanţa va respinge plângerea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei (…) invocată de către intimatul (…).
Respinge plângerea contravenţională formulată de petenta (…) cu sediul în (…) în contradictoriu cu intimatul (…) cu sediul în (…), ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică din 12.06.2012.
PREŞEDINTE GREFIER
(…) (…)
Red. (…)
Tehnored. (…)/4ex/