Plângere împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată – data de la care curge termenul de 20 de zile prev. de art. 2781 alin. 2 C.proc.pen.; necesitatea caracterului cert al datei de înregistrare a plângerii la unitatea de parchet; op…


 Plângere împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată – data de la care curge termenul de 20 de zile prev. de art. 2781 alin. 2 C.proc.pen.; necesitatea caracterului cert al datei de înregistrare a plângerii la unitatea de parchet; opinie separată.

 

 Prin sentinta penala nr. 3141/24.12.2010, Judecatoria Iasi a dispus urmatoarele:

 „În temeiul disp. art. 278 indice 1 alin. 8 lit. c Cod procedură penală, admite plângerea formulată de petentul R.T.A.

 Desfiinţează rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi din 13.05.2010 dată în dosarul nr. 13499/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi privind pe intimaţii P.D.D., S.T., P.M., I.L.C. şi trimite cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi în vederea începerii urmăririi penale şi continuării cercetărilor.

 În temeiul disp. art. 193 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.”

 Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond, pe baza intregului material al dosarului, a retinut, in fapt si in drept, urmatoarele aspecte:

 „Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 06.10.2010 sub numărul 30572/245/2010, petentul R.T.A. a contestat rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi dată în dosar nr. 13.499/P/2009 la data de 13.05.2010, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de poliţiştii care l-au agresat pe petent în noaptea de 29/30 septembrie 2009, ca fiind nelegală şi netemeinică, solicitând instanţei să admită plângerea formulată şi să dispună trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale.

În susţinerea plângerii formulate, petentul a arătat că în motivarea rezoluţiei contestate nu s-au apreciat în mod corespunzător mijloacele de probă, fiind considerată subiectivă numai declaraţia martorului T.M., de altfel singura persoană din afara organelor de poliţie care a asistat la agresiunile exercitate asupra petentului. De asemenea, petentul a arătat şi faptul că în cauză au fost audiaţi ca martori numeroşi poliţişti, deşi la locul faptei existau martori din afara organelor de poliţie, martori care, însă, nu au fost audiaţi.

 Petentul a învederat instanţei şi faptul că în cuprinsul rezoluţiei date, Parchetul a constatat existenţa unui conflict fizic între petent şi lucrătorii de poliţie, dar s-a rezumat a aprecia că acesta era specific imobilizării, trecându-se cu vederea faptul că, în urma acestui contact fizic, petentul a suferit vătămări, necesitând internare în spital. Totodată, petentul a menţionat şi faptul că în rezoluţie nu se explică de ce anterior intervenţiei organelor de poliţie acesta nu prezenta leziuni, iar dimineaţă, la ieşirea din sediul poliţiei, a fost necesară acordarea de îngrijiri medicale şi internarea petentului.

 În susţinerea plângerii, petentul a precizat că menţiunea din cuprinsul rezoluţiei conform căreia acesta şi persoanele care-l însoţeau erau suspectaţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat este nerezonabilă, iar afirmaţia privitoare la starea de ebrietate a petentului este nereală, invocând, în acest sens, faptul că în ciuda susţinerilor conform cărora acesta a avut o atitudine violentă faţă de organele de poliţie, nu a fost sancţionat contravenţional şi nici nu i s-a adus vreo acuzaţie.

 În final, petentul a mai arătat că înţelege să critice soluţia procurorului şi din cauza faptului că este dată la finalul unor cercetări în care au fost audiate multe persoane în faza actelor premergătoare, deşi audierea martorilor trebuia făcută după începerea urmăririi penale, astfel încât partea vătămată să poată participa la efectuarea actelor de urmărire penală, potrivit cererii sale exprese depuse la dosar.

 În dovedirea plângerii formulate, petentul a solicitat proba cu înscrisuri.

 La solicitarea instanţei, la dosarul cauzei a fost ataşat dosarul nr. 13499/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, rezoluţia nr. 3919/II/2/2010 a Prim-Procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi copia plângerii formulate de petent la prim-procuror, înregistrată la data de 23.08.2010.

 Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării plângerii invocată de instanţă din oficiu, instanţa reţine următoarele:

 La data de 23.10.2009, petentul R.T.A. a formulat plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă prev de art. 250 alin. 1 şi 3 din Codul penal, menţionând că nu cunoaşte identitatea făptuitorilor, ulterior aceasta fiind stabilită, în persoana numiţilor P.D.D., S.T., P.M. şi I.L.C..

 Prin rezoluţia nr. 13499/P/2009 din data de 13.05.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele sus-menţionate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. 1 şi 3 şi art. 250 alin. 3 Cod penal.

 La data de 30.07.2010, soluţia a fost comunicată petentului, acesta formulând plângere împotriva rezoluţiei procurorului la data de 23.08.2010, adresată prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

 Prin rezoluţia nr. 3919/II/2/2010 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, din data de 13.10.2010, a fost respinsă ca nefondată plângerea petentului R.T.A. împotriva rezoluţiei procurorului din data de 13.05.2010.

 Împotriva soluţiei sus-menţionate, petentul s-a adresat instanţei de judecată, formulând prezenta plângere, înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 06.10.2010.

 Potrivit dispoziţiilor art. 278? alin. 1 Cod procedură penală, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 Cod procedură penală, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, persoana vătămată poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

 Alineatul 2 al aceluiaşi text de lege prevede că, dacă prim-procurorul nu a soluţionat plângerea în termen de 20 zile, termenul prevăzut de alin. 1 curge de la data expirării termenului iniţial de 20 zile.

 Instanţa reţine că, deşi plângerea petentului adresată primului-procuror a fost formulată şi înregistrată la data de 23.08.2010, rezoluţia acestuia a fost dată la data de 13.10.2010, deci cu depăşirea termenului de 20 de zile.

 Prin urmare, pentru a se adresa instanţei cu plângere, petentul avea la dispoziţie un interval de 20 zile de la înregistrarea plângerii la prim-procuror, la care se adaugă un interval de 20 zile, în conformitate cu dispoziţiile art. 278?alin. 2 Cod procedură penală.

 În ceea ce priveşte modul de calcul al acestor termene, având în vedere că acestea sunt termene procedurale, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 186 alin. 2 Cod de procedură penală, conform cărora la calcularea termenelor pe zile, nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua când acesta se împlineşte.

 Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că ultima zi în care petentul putea să formuleze plângere este ziua de 06.10.2010, dată la care a şi fost înregistrată la instanţă prezenta plângere, motiv pentru care instanţa va respinge, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii introducerii plângerii.

 Pe fondul plângerii, instanţa apreciază că rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi din data de 13.05.2010 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii P.D.D., S.T., P.M. şi I.L.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. 1 şi 3 Cod penal, confirmată prin rezoluţia primului-procuror din data de 13.10.2010, prin care s-a menţinut soluţia dispusă este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele considerente:

 La data de 23.10.2009, petentul R.T.A. a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. 1 şi 3 Cod penal, solicitând tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, necunoscuţi la acel moment, ulterior, în cadrul cercetărilor efectuate, stabilindu-se identitatea acestora în persoana numiţilor P.D.D., S.T., P.M. şi I.L.C..

 În motivarea plângerii penale formulate, petentul a arătat că, în seara de 29.09.2009, în jurul orelor 2.00, în timp ce se deplasa în compania numiţilor T.M., V.G. şi F.V. în zona Târgu-Cucu din oraşul Iaşi, au fost opriţi de doi agenţi de poliţie, fără explicaţii. Întrucât numitul V.G. le-a cerut organelor de ordine să se legitimeze, având în vedere lipsa unui motiv plauzibil pentru care aceştia fuseseră opriţi, poliţiştii au devenit agresivi, solicitând, prin staţie, sprijin pentru transportarea la secţia de poliţie a petentului şi a persoanelor ce-l însoţeau. Petentul a mai arătat că la faţa locului au ajuns imediat două autoturisme marca Logan aparţinând poliţiei, în care acesta împreună cu prietenii săi au fost urcaţi, reproşându-li-se că au tulburat liniştea publică, ulterior petentul şi numitul T.M. fiind transferaţi într-un autovehicul în care se aflau jandarmi purtând cagulă, aceştia imobilizându-i şi agresându-i fizic. Ulterior, ajungând la secţia de poliţie, petentul a precizat că, în momentul în care a dorit să telefoneze familiei, a fost lovit cu genunchiul în abdomen, fiindu-i anihilată total libertatea de mişcare şi de comunicare, fără nicio justificare.

 Petentul a anexat, în susţinerea plângerii, copie de pe certificatul medico-legal nr. 12167 din 12.10.2009, aflat la fila 3 dosar u.p.

 Ca urmare a plângerii formulate de persoana vătămată R.T.A., în cauză, organele de cercetare penală au procedat la efectuarea următoarelor acte premergătoare:

 În urma demersurilor efectuate, prin adresa nr. 791 din data de 04.02.2010 a fost comunicat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, numele agenţilor comunitari care, la data de 29/30.09.2009 făceau parte din patrula de intervenţie chemată la faţa locului, respectiv S.T., P.D.D., P.M. şi I.L.C., a fost înaintat referatul de activitate din data de 29/30.09.2009, precum şi fişa postului sus-numiţilor.

 De asemenea, organele de cercetare penală au procedat la audierea persoanei vătămate (fila 44 dosar u.p.), a făptuitorilor S.T., P.D.D., P.M. şi I.L.C. (filele 40-43 dosar u.p.), precum şi a martorilor T.M., V.G. (filele 45-46), R.D.G., O.C.D. şi B.G.E. (filele 48-50).

 Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi din data de 13.05.2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii S.T., P.D.D., P.M. şi I.L.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. 1 şi 3 din Codul penal.

 Pentru a pronunţa această soluţie, organele de urmărire penală au reţinut că susţinerile petentului R.T.A. în sensul că a fost agresat fizic şi verbal de către agenţii de poliţie sus-menţionaţi nu au fost confirmate prin mijloacele de probă administrate în cauză.

 Astfel, în fapt, s-a reţinut ca la data de 29.09.2009, patrula de poliţie formată din lucrătorii de poliţie B.G.E. şi O.C. au identificat în zona Tâgu Cucu Iaşi pe numiţii R.T.A., T.M., V.G. şi F.V., aflaţi în stare de ebrietate şi fiind suspectaţi de săvârşirea infracţiunii pev de art.208-209 Cod penal, cărora le-au solicitat să se legitimeze. În acest context, persoanele în cauză au început să se manifeste agresiv faţă de lucrătorii de poliţie, motiv pentru care s-a solicitat intervenţia altor lucrători de poliţie. La faţa locului au sosit mai multe autoturisme de poliţie, printre care şi cel în care se aflau numiţii S.T., P.D.D., P.M. şi I.L.C., în calitate de lucrători de intervenţie ai poliţiei comunitare, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi având cagule peste faţă. S-a mai reţinut că, în conformitate cu regulile tactice poliţieneşti şi având în vedere natura sesizării, persoanele depistate au fost introduse în autoturismul poliţiei, în vederea conducerii la Secţia 3 Poliţie Iaşi.

 Prin rezoluţia sus-menţionată au fost înlăturate susţinerile petentului din cuprinsul plângerii penale, acestea necoroborându-se cu probele administrate în cauză.

 Astfel, în ce priveşte afirmaţia persoanei vătămate în sensul că, înainte de a fi introdus în autoturismul poliţiei, a fost împins, în mod intenţionat, în acesta, s-a reţinut că prin niciun mijloc de probă nu a fost confirmată această susţinere, numitul T.M. declarând că a auzit un sunet ce părea de lovitură a unui corp în stâlpul de la intrarea în dubă, fără a percepe în mod direct acţiunea, stabilindu-se astfel incidenţa cazului prevăzut de art. 10 lit. a Cod de procedură penală.

 Referitor la susţinerea persoanei vătămate în sensul că, în timp ce se afla în autoturismul poliţiei, i-au fost aplicate mai multe lovituri, în rezoluţia Parchetului s-a reţinut faptul că certificatul medico-legal nr.12167/12.10.2007 emis de IML Iaşi, depus de petent la dosarul cauzei, a fost întocmit după două săptămâni de la data faptei, medicul legist neconstatând personal eventualele leziuni, concluzionând în sensul că persoana vătămată a necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale doar pe baza înscrisurilor medicale depuse. Totodată, procurorul a constat că afirmaţiile victimei sunt susţinute doar de declaraţia numitului T.M., care a susţinut că a perceput în mod direct agresiunea, fiind însă infirmate de către toate persoanele cercetate, în ale căror declaraţii concordante au precizat că nu s-au folosit acte de violenţă faţă de petent şi persoanele care-l însoţeau. Faţă de aceste aspecte, s-a concluzionat în sensul că declaraţia numitului T.M. este subiectivă, în timp ce declaraţiile persoanelor cercetate se coroborează cu declaraţiile celorlalte persoane audiate în cauză. Organele de urmărire penală au reţinut că între lucrătorii de poliţie şi petent a existat un contact fizic, acesta fiind însă specific imobilizării, motiv pentru care au constat lipsa legăturii de cauzalitate dintre acţiunile persoanelor cercetate şi vătămările suferite de petent, devenind incident cazul prevăzut de art. 10 lit. d Cod procedură penală.

 În ceea ce priveşte aplicarea unei lovituri cu genunchiul în zona abdomenului persoanei vătămate la sediul poliţiei, pentru considerentele expuse anterior, s-a concluzionat în sensul lipsei probelor certe de vinovăţie, iar referitor la susţinerea victimei în sensul că la adresa sa au fost proferate expresii jignitoare, din ansamblul declaraţiilor persoanelor audiate în cauză nu s-au evidenţiat indicii temeinice cu privire la existenţa acestora, fiind incident cazul prevăzut de art.10 lit. a C.p.p.

 Faţă de considerentele expuse, prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi s-a concluzionat că, faţă de probele administrate, nu s-a demonstrat, în afara oricărei îndoieli rezonabile, vinovăţia persoanelor cercetate, astfel încât nu s-a răsturnat prezumţia de vinovăţie prevăzută de art. 5? din C.p.p. şi art. 6 CEDO.

 Prin rezoluţia nr. 3919/II/2/2010 din data de 13.10.2010 a Prim-procurorului adjunct de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul R.T.A. împotriva rezoluţiei din data de 13.05.2010 dispusă în dosarul nr.13499/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, reţinându-se aceeaşi situaţie de fapt, precum şi existenţa dubiilor cu privire la săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă prev de art. 250 alin. 1 şi 3 Cod penal, persoanele cercetate beneficiind în continuare de prezumţia de nevinovăţie.

 Analizând plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiilor sus-menţionate ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, prin prisma motivelor invocate şi a probelor administrate, instanţa reţine următoarele:

 La data de 29.09.2009, în jurul orelor 2.00, persoana vătămată R.T.A., însoţită de către numiţii T.M., V.G. şi F.V. se deplasau în zona Târgu-Cucu din Iaşi, moment în care au fost opriţi de doi agenţi de poliţie pentru legitimare, respectiv O.C.D. şi B.G.E.

 Din cuprinsul plângerii persoanei vătămate, reiese faptul că, fără vreun motiv justificat, organele de ordine au devenit agresive, solicitând prin staţie sprijin pentru transportarea petentului şi a persoanelor ce-l însoţeau la poliţie. De asemenea, petentul a susţinut că la faţa locului au sosit mai multe autoturisme de poliţie, iar în unul dintre acestea se aflau lucrători purtând cagule pe faţă, petentul şi numitul T.M., fiind imobilizaţi şi introduşi în autoturismul acestora din urmă, pe parcursul deplasării spre secţia 3 de Poliţie fiindu-i aplicate lovituri în zona abdomenului şi a feţei.

 Din cuprinsul actelor premergătoare a reieşit că făptuitorii sunt numiţii S.T., P.D.D., P.M. şi I.L.C. care, fiind audiaţi de către organele de urmărire penală, au negat săvârşirea faptei, susţinând că nu au agresat-o fizic pe persoana vătămată, procedând doar la imobilizarea acesteia în vederea conducerii la secţia de poliţie, având în vedere faptul că aceasta, fiind sub influenţa alcoolului, avea un comportament violent, de natură a tulbura ordinea publică.

 Analizând materialul probator administrat în faza actelor premergătoare, instanţa reţine că susţinerile victimei sunt confirmate de către martorii oculari T.M. şi V.G., precum şi de concluziile certificatului medico-legal nr. 12167 din data de 12.10.209, emis de IML Iaşi (fila 3 dosar u.p.).

 Pe de altă parte, susţinerile agenţilor Poliţiei Comunitare faţă de care a fost formulată plângerea penală, au fost confirmate de către martorii R.D.G. şi B.G.E., în calitate de agenţi în cadrul Secţiei 3 Poliţie Iaşi, precum şi de numitul O.C., agent în cadrul Poliţiei comunitare Iaşi.

 Instanţa reţine că în cauza de faţă ne aflăm în prezenţa unei acuzaţii formulate de victimă faţă de agenţi ai statului, cu privire la relele tratamente ce i-au fost aplicate cu ocazia imobilizării şi conducerii acesteia la secţia de poliţie.

 Prin urmare, în concordanţă cu jurisprudenţa CEDO în materia art. 3 din Convenţia European a Drepturilor Omului, consacrată, printre altele, în cauza Bursuc contra României, instanţa reţine că în cazurile în care o persoană se află în arest preventiv sau în orice alt mod sub autoritatea agenţilor forţei publice şi la acel moment se găseşte într-o stare de sănătate normală, iar ulterior, la data eliberării sale, se constată existenţa unei vătămări a integrităţii corporale, revine statului obligaţia de a da explicaţii plauzibile cu privire la aceste vătămări, mai ales dacă acestea sunt susţinute prin acte medicale.

 Astfel cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 12167 din data de 12.10.2009, persoana vătămată R.T.A. a prezentat echimoze, comoţie labirintică şi sindrom cohleo-vestibular post-traumatic, leziuni ce au putut fi produse cu şi de obiecte contondente şi care pot data din data de 30.09.2009, necesitând 6-7 zile de îngrijiri medicale.

 Totodată, din cuprinsul aceluiaşi act medico-legal, precum şi din susţinerile petentului, reiese faptul că începând cu ziua următoare celei în care a avut loc pretinsa agresiune, respectiv în perioada 30.09 2009-06.10.2009 a fost internat în spital cu diagnosticul „sindrom cohleo vestibular posttarumatic, comoţie labirintică”.

 Instanţa reţine, de asemenea, şi faptul că martorul ocular T.M. a confirmat susţinerile petentului, arătând că a văzut „când mascatul i-a aplicat o lovitură cu palma sau cu pumnul lui R.”, precum şi faptul că „la secţia de poliţie persoanei vătămate i s-a aplicat o lovitură cu genunchiul în zona abdomenului de către unul dintre mascaţi”, aspect confirmat şi de martorul V.G.

 Prin urmare, instanţa constată că în cauză organele de urmărire penală nu au stabilit în mod cert modul în care s-au desfăşurat evenimentele în noaptea de 29/30.09.2009, nereuşind să dea explicaţii plauzibile cu privire la vătămările invocate de petent, în condiţiile în care, în acest caz, sarcina probei revenea statului. În plus leziunile acuzate de către parte vătămată (lovituri primite în abdomen şi în zona urechii nu pot fi puse pe seama imobilizării). De asemenea şi gravitate acestor leziuni depăşeşte nivelul de forţă inerent unei imobilizări. Este adevărat că certificatul medico-legal a fost întocmit la 2 săptămâni de la producerea evenimentului dar el a avut în vedere constatările efectuate la spital chiar în data de 30.09.2009 , deci chiar a doua zi după eveniment, fiind internat în perioada 30.09-06.10.2009. Nici nu ar fi rezonabil a i se pretinde petentului să se prezinte chiar a doua zi la medicul legist, în condiţiile în care prioritare sunt îngrijirile medicale iar nu constatările legale.

 Faţă de aceste probe, instanţa apreciază că în cauză existau indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, impunându-se începerea urmăririi penale, şi implicit a procesului penal, pentru asigurarea cadrului procesual adecvat pentru administrarea probelor necesare justei soluţionări a cauzei, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale prevăzute de legislaţia procesual-penală, precum şi de jurisprudenţa CEDO, pe tărâmul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

 Totodată, instanţa apreciază că se impunea audierea în cauză şi a numitului F.V., persoană indicată de petent în cuprinsul plângerii penale şi care îl însoţea pe acesta la data săvârşirii faptelor, precum şi efectuarea unei confruntări între persoana vătămată, martorii T.M. şi V.G., pe de o parte, şi numiţii S.T., P.D.D., P.M. şi I.L.C., pe de altă parte, pentru clarificarea situaţiei de fapt şi aflarea adevărului în prezenta cauză. Întrucât petentul susţine că o parte din violenţe ar fi fost exercitate cât timp se aflau la sediul Poliţiei, de asemenea, instanţa apreciază că se impune a fi audiaţi H.R. (agent şef poliţie din cadrul Compartimentului investigaţii Criminale, care a efectuat audierile), C.D. (agent şef adjunct de poliţie care era şi el prezent la sediu), C.M. (agent principal poliţie de la dispecerat).

 Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză, faţă de probele administrate, se impune începerea urmăririi penale, instanţa va admite plângerea formulată de petentul R.T.A., va desfiinţa rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi privind pe intimaţii P.D.D., S.T., P.M., I.L.C. şi va trimite cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, în vederea începerii urmăririi penale şi continuării cercetărilor.

 În temeiul dispoziţiilor art. 193 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.”

In termenul prevazut de art. 385 raportat la 363 Cod procedură penală, a declarat recurs impotriva sentintei mentionate Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi, criticand-o ca nelegala si netemeinica.

 Astfel, in ce priveste exceptia tardivitatii introducerii plangerii la judecator contra rezolutiei procurorului in conditiile art. 278 indice 1 Cod procedură penală, parchetul a sustinut ca rezolutia in discutie a fost comunicata intimatului R.T.A. la data de 30.07.2010 si, in termen legal, acesta din urma a introdus plangerea impotriva acesteia la prim-procurorul parchetului pe data de 19.08.2010 si inregistrata la data de 20.08.2010. Prim-procurorul nu a solutionat plangerea in termenul prevazut de art. 278 indice 1 alin. 2 Cod procedură penală, iar petentul a contestat rezolutia procurorului la Judecatoria Iasi la data de 4.10.2010, asa cum rezulta din plicul postal aflat la fila 5 din dosarul de fond, fiind inregistrata pe rolul instantei la data de 6.10.2010.

 In raport de toate aceste date, parchetul a sustinut ca plangerea formulata de petent in fata judecatorului este tardiva, acesta avand posibilitatea legala de a se adresa instantei pana la data de 30.09.2010, inclusiv.

 In ce priveste solutia dispusa prin sentinta atacata vizand fondul plangerii, parchetul a sustinut ca in raport cu actele si lucrarile dosarului efectuate in etapa actelor premergatoare, dar si in raport de constatatea procurorului de caz privind existenta, in speta, a mai multor cauze care impiedica punerea in miscare a actiunii penale pentru infractiunea prevazuta de art. 250 alin. 1,3 Cod Penal, activitatile dispuse de instanta de fond apar ca nefiind utile solutionarii cauzei.

 In raport de toate aceste critici, parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei atacate, respingerea ca tardiva a plangerii petentului, iar in subsidiar, pe fond, respingerea plangerii ca nefondata si mentinerea rezolutiei procurorului.

 In termen legal, sentinta a fost atacata si de recurentul – intimat I.L.C., criticand-o ca netemeinica si nelegala.

 Oral,,dar si in scris, prin aparatorul ales, recurentul a sustinut ca instanta de fond a solutionat gresit exceptia tardivitatii plangerii, prin respingerea acesteia, din moment ce in raport de dispozitiile legale incidente in cauza – art. 277-278 si art. 278 indice 1 alin. 1 si urmatoarele Cod procedură penală – dar si de datele spetei, respectiv data introducerii plangerii la prim-procurorul parchetului (19.08.2010), de faptul nesolutionarii acesteia in termenul de 20 de zile si in raport de data formularii plangerii in fata judecatorului (4.10.2010) petentul a depasit termenul legal prevazut de legiuitor in art. 278 indice 1 alin. 1 si 2 Cod procedură penală cu 4 zile.

 In raport de aceste critici, a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei si respingerea plangerii ca tardivă.

 Examinand sentinta atacata si cauza in intregime in raport de criticile formulate de ambii recurenti, dar si din oficiu, in conditiile art. 385 indice 6 alin. 3 Cod proc. pen. Tribunalul constata ca recursurile sunt intemeiate si, ca atare, vor fi admise, pentru considerentele de mai jos.

 Potrivit art. 278 indice 1 alin. 1 Cod proc. pen., termenul de introducere a plangerii impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata este de 20 de zile si curge de la data comunicarii actului prin care conducatorul parchetului ori procurorul ierarhic superior a respins plangerea formulate conform art. 257-278 impotriva rezolutiei sau ordonantei de netrimitere in judecata.

 In cazul in care conducatorul parchetului sau procurorul ierarhic superior nu a solutionat plangerea in termenul prevazut in art. 277, termenul de 20 de zile prevazut pentru introducerea plangerii impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata curge, conform art. 278 indice 1 alin. 2 Cod proc. pen., de la data expirarii termenului initial de 20 de zile in care conducatorul parchetului si procurorul ierarhic superior trebuia sa rezolve plangerea conform art. 277 Cod proc. pen.

 Aceste din urma dispozitii (art. 278 indice 1 alin. 2 Cod proc. pen. ) devin incidente numai in situatia in care procurorul ierarhic superior nu solutioneaza in termen de 20 de zile plangerea cu care a fost investit in conditiile art. 278 alin. 1 si 3 Cod proc. pen.

 Din analiza coroborata a dispozitiilor art. 277, 278 si art 278 indice 1 alin. 2 Cod proc. pen. se impune concluzia ca termenul de 20 de zile, in care procurorul ierarhic superior solutioneaza o plangere in conditiile art. 278 alin. 3 Cod proc. pen. incepe sa curga in momentul primirii plangerii.

 De asemenea, se impune si concluzia ca dispozitiile art. 278 indice 1 alin. 2 Cod proc. pen. nu pot fi interpretate decat in sensul ca, in situatia nerezolvarii plangerii de catre procurorul ierarhic superior in termenul legal, la expirarea acestuia incepe sa curga un termen distinct de 20 de zile, in care se poate face plangere la instanta.

 In speta, petentul Radulescu Tudor Andrei a formulat plangere in fata prim-procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi contra rezolutiei procurorului din data de 13.05.2010 in termen legal, respectiv la data de 19.08.2010 – aspect retinut atat in rezolutia prim-procurorului din 13. 10.2010 cat si in motivele de recurs dezvoltate de parchet si care nu a fost contestate pe parcursul judecatii de catre petentul intimat R.T.A. – si inregistrata la data de 20.08.2010, astfel cum atesta stampila aplicata pe originalul plangerii adresata prim-procurorului.

 Prin urmare Tribunalul constata ca in mod gresit, judecatorul cauzei a solutionat exceptia in discutie, raportandu-se la data de 23.08.2010 – data aplicarii celei de a doua stampile pe originalul plangerii, din moment ce aceasta a fost depusa in mod efectiv la unitatea de parchet la data de 19.08.2010 (prima inregistrare a acesteia fiind din 20.08.2010), si din moment ce, asa cum s-a aratat anterior, termenul de 20 de zile in care prim-procurorul solutioneaza o plangere in conditiile art. 278 alin. 3 Cod proc. pen. incepe sa curga din momentul primirii acesteia.

 Astfel, luand in seama faptul ca prim-procurorul parchetului nu a solutionat plangerea adresata de petent in conditiile art. 278 alin.3 Cod proc. pen. in termenul de 20 de zile prevazut de art 277 Cod proc. pen. la care se face trimitere in art. 278 ind. 1, alin. 2 Cod proc. pen. , termen ce, in speta, curge de la data primirii plângerii de către prim procurorul parchetului 19.08.2010 (calculat pe zile libere), Tribunalul constata ca plangerea trebuia adresata judecatorului in intervalul de 20 de zile situat in perioada 10.09. – 1. 10. 2010 (1.10.2010 fiind zi lucratoare, termenul mentionat fiind procedural si peremptoriu, de decadere, calculat pe zile libere conform art. 186 alin. 2 Cod proc. pen.).

 Or, petentul, prin aparatorul ales, desi cunostea care este data depunerii plangerii in fata prim-procurorului (19.08.2010), nu si data la care aceasta a fost inregistrata la parchet, a depus plangerea adresata judecatorului contra rezolutiei procurorului din 13.05.2010 la firma Fan Curier Express Bucuresti la data de 4.10.2010, cum rezulta de pe inscrisul de predare-primire atasat plicului de la dosar si inregistrata pe rolul instantei la data de 6.10.2010, depasind, deci, termenul prevazut de legiutor.

 Cum, potrivit art. 185 Cod proc. pen., in situatia in care pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitiul dreptului si nulitatea actului facut peste termen, plangerea in discutie este tardiv formulata.

 Nu vor fi primite apararile petentului intimat formulate in sensul mentinerii solutiei primei instante vizand exceptia analizata, cat timp aceasta s-a raportat la data inregistrarii plangerii la unitatea de parchet (23.08.2010) si nu la data primirii plangerii (19.08.2010) cum rezulta din analiza coroborata a disp. art. 278 ind. 1 alin. 2 si a disp. art. 277 Cod proc. pen.

 Fata de aceste considerente Tribunalul constatand nelegalitatea sentintei penale nr. 3141/24.12.2010 a Judecatoriei Iasi, va admite ambele recursuri declarate in cauza, potrivit art. 385 ind. 15, alin. 1, pct. 2, lit. d raportat la art. 385 ind. 9, pct. 17 indice 1 Cod proc. pen. va casa integral sentinta atacata si, rejudecand cauza, in baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a Cod proc. pen. va respinge, ca tardiva plangerea formulata de petentul R.T.A. impotriva rezolutiei procurorului din 13.05.2010 data in dosar nr. 13499/P/2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi.

Opinie separată:

 Contrar opiniei majoritatii, instanta de fond a solutionat in mod corect exceptia tardivitatii formularii plangerii.

 Verificand plangerea formulata de catre petentul R.T.A. impotriva rezolutiei din 13.05.2010, aflata la fila 12 din dosarul instantei de fond, constatam in mod clar ca ştampila certa a Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi poarta data de 23.08.2010 si nu 20.08.2010.Aceasta din urma mentiune apare pe plangere fara insa sa se poata stabili in mod clar de unde provine, dubiu care nu poate fi interpretat in defavoarea petentului. Singura data certa este acea mentionata pe ştampila emisa de catre Parchet.

 Mai mult, in cuprinsul rezolutiei emise de prim procuror la data de 13.10.2010 se sutine in mod neargumentat sau probat ca plangerea ar fi fost furmulata chiar la data de 19.08.2010.

 In acest context, apreciez ca petentului nu ii poate fi opozabila decat data certa a inregistrarii plangerii, respectiv 23.08.2010.

 In conditiile in care art.278?,alin.2 C.p.p. prevede ca petentul se va adresa cu plangere instantei in termen de 20 de zile de la data la care prim procurorul trebuia sa solutioneze plangerea, depasirea acestui termen atragand pierderea dreptului procedural si respingerea plangerii ca tardiva, data inregistrarii plangerii la Parchet are un rol esential cu consecinte importante asupra drepturilor petentului astfel incat nu este admisibil ca inregistrarea plangerii petentului la o autoritate a statului sa se dovedeasca altfel decat in mod cert, cu ştampila autoritatii respective.

 In caz contrar, a lua in considerare, fara o justificare, o mentiune care nu poate fi stabilit cui apartine, in conditiile in care insusi prim procurorul face referire la o alta data decat cea retinuta de instanta de recurs si in ciuda faptului ca exista o ştampila a institutiei cu mentiunea datei de 23.08.2010, apreciez ca se aduce o atingere a dreptului de acces la o instanta al petentului dar si a obligatiei procedurale pozitive a autoritatilor, impusa de dispozitiile art.3 din CEDO.

 Potrivit art.3 din CEDO autoritatile au obligatia realizarii unei anchete oficiale, aprofundate si efective atunci cand o persoana afirma ca a fost supusa la rele tratamente de catre organele de politie (cauza Pantea vs Romania, cauza Bursuc vs Romania)

 In cauza Assenov si altii c Bulgariei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat ca latura procedurala a art.3 a fost incalcata datorita investigatiei neadecvate facuta de autoritatile bulgare in privinta plangerii reclamantului conform careia fusese maltratat de catre politie. Ori a respinge ca tardiva plangerea petentului ca urmare a unei interpretari neargumentate a datelor mentionate pe plangere si ignorarea datei certe oferita de catre Parchet prin aplicarea stampilei constituie o atingere adusa caracterului efectiv al anchetei care incumba autoritatilor din perspectiva art.3 din CEDO.

 In consecinta, instanta de fond a procedat corect atunci cand a respins exceptia tardivitatii plangerii .

 In acord cu solutia pronuntata de catre instanta de fond apreciez ca se impune respingerea recursurilor declarate si mentinerea solutiei pronuntate de Judecatoria Iasi in sensul desfiintarii rezolutiei Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi din 13.05.2010 , inceperii urmaririi penale si continuarii cercetarilor.

 Contrar sustinerilor Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi ancheta efectuata in cauza nu a fost aprofundata in conditiile in care solutia adoptata are in vedere exclusiv si neargumentat declaratiile faptuitorilor si ale martorilor, lucratori de politie, in detrimentul declaratiilor martorilor care il insoteau pe petent si care confirma comportamentul abuziv al lucratorilor de politie, fara a se audia martorii propusi de catre petent si cu inlaturarea concluziilor actului medico-legal depus la dosar de acesta si care atesta leziuni grave care depasesc intensitatea unor leziuni inerente imobilizarii petentului de catre lucratorii de politie.

 Pentru toate aceste considerente apreciez ca in cauza se impunea respingerea ca nefondate a recursurilor declarate.