Plângere împotriva rezolutiei procurorului. Desfiintarea rezolutiei si trimiterea cauzei judecatoriei pentru solutionarea infractiunii prevazuta de art. 292 Cod penal.
Decizia penala nr. 231/27 octombrie 2006
Petentul C.A. a formulat, în temeiul art. 278 indice 1 Cod pr. penala o
plângere împotriva rezolutiei nr. 3510/P/21 februarie 2005, emisa de Parchetul de pe lânga judecatoria Tulcea, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a învinuitei C.E., pentru savârsirea infractiunii prevazute de art. 292 cod penal, neînceperea urmaririi penale fata de C.E., S.S., PP, si M.L pentru savârsirea infractiunilor prevazute de art. 291, art. 292, art. 261 alin. 1, art. 291 cod penal si art. 260 cod penal.
Prin sentinta penala nr. 1001/22 iunie 2006 Judecatoria Tulcea a respins plângerea ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre,prima instanta a retinut ca din probele administrate rezulta ca S.S. si C.E. nu au facut nici o afirmatie care sa fie consemnata pe un suport material din care sa rezulte ca ar fi unicele mostenitoare ale numitului C.H. Având în vedere acest lucru, cât si faptul ca infractiunea prevazuta de art. 292 Cod penal este una comisiva, solutia adoptata pe art. 10 lit. d cod pr. penala este una corecta.
Pe de alta parte, nici chestiunea cunoasterii de catre C.E. a existentei petentului ca descendent al fostului sau sot, nu este dincolo de orice dubiu. În cadrul cercetarii penale au fost martori care au sustinut ambele variante, dubiul astfel neputând decât sa profite acestei intimate.
S-a mai retinut ca în ceea ce priveste pe S.S., chestiunea necunoasterii calitatii de mostenitor al petentului este clara, fapt ce face ca solutia sa se justifice si sub acest aspect.
În privinta infractiunilor de marturie mincinoasa, din nici o proba nu rezulta ca petentele ce au dat declaratii în fata notarului au cunoscut ca petentul este mostenitor al defunctului. De altfel, vârsta acestor martore si momentul la care au luat contact cu familia C, sustin o asemenea concluzie.
Se retine ca nici elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 261 cod penal nu se regasesc în faptele intimatei S.S., pentru ca asa cum s-a aratat, aceasta nu a cunoscut de existenta fratelui sau vitreg, astfel ca nu putea determina pe celelalte petente sa declare astfel.
Împotriva acestei solutii a declarat recurs petentul si intimatele, în termen legal.
Petentul critica hotarârea atacata, afirmând ca atât parchetul cât si prima instanta au interpretata gresit probele administrate. Prin concluziile scrise depuse la dosar, el a reprodus partial declaratii ale partilor si martorilor si a argumentat, pe baza acestora, o solutie diferita la care ar fi trebuit sa se opreasca prima instanta. El a solicitat ca, din perspectiva civila, instanta sa dispuna ca intimatele C.E. si S.S. sa-i plateasca daune materiale în suma de 5.000 RON.
Intimatele au criticat hotarârea primei instante pentru neacordarea cheltuielilor de judecata, reprezentând onorariu de avocat achitat pentru judecata în prima instanta.
Recursul declarat de petent este întemeiat pentru urmatoarele considerente:
Martorii T.V, T.M. si B.C au declarat ca intimata C.E. cunostea cu certitudine relatia de rudenie existenta între petent si defunctul ei sot C.H. Martorii au facut relatari despre evenimentele concrete, în speta întâlniri între intimata si petent si despre discutii în contextul carora C.E. constientiza deplin aceasta relatie. Aceste declaratii nu pot fi combatute cu cele ale martorilor care afirmau ca nu cunosc o astfel de relatie, ca petentul nu si-a vizitat niciodata tatal la serviciu si ca nu a avut loc nici un contact între acesta si intimata. Concluzia este impusa de caracterul negativ al faptelor la care se refera a doua categorie de martori si datorita caruia ele nu pot forma obiect al probatiunii.
Pornind de la aceasta premisa, a cunoasterii calitatii petentului de fiu al defunctului C.H. de catre intimata C.E, tribunalul stabileste ca, în cadrul procedurii notariale, omisiunea de a indica toti mostenitorii sau, mai exact, de a indica un grup de persoane carora li se afirma aceasta calitate cu excluderea petentului, prezinta elementele savârsirii infractiunii prevazute de art. 292 cod penal.
Aceasta consecinta decurge din procedura succesorala notariala. Notarul stabileste calitatile de mostenitor ale persoanelor implicate, cotele cuvenite din mostenire si bunurile cuprinse în masa succesorala. În acest proces, notarul poate audia martori. Aparent, declaratiile persoanelor care au calitatea de mostenitori nu au nici o semnificatie juridica din aceasta perspectiva, pentru ca nu conteaza potrivit legii, în stabilirea elementelor la care au facut referire mai sus. Însa, aceste declaratii stabilesc pentru notar cadrul procesual în interiorul caruia acesta face cercetari,administreaza si evalueaza probe, pronunta încheierea finala. Chiar daca aceasta declaratie nu are consecinte juridice “potrivit legii”, aceste consecinte se produc “potrivit împrejurarilor”, în sensul art. 292 cod penal.
Prin urmare, solutia de scoatere de sub urmarire penala a intimatei C.E. si mentinerea acestuia de catre prima instanta este gresita.
Tribunalul apreciaza corecta rezolutia în privinta solutiilor de neîncepere a urmaririi penale. Nu exista nici o proba care sa ateste ca intimatele S.S., P.P si M.L, aveau cunostinta despre calitatea petentului de descendent al defunctului C.H. Acest aspect trebuie stabilit cu certitudine si nu presupus din relatia de rudenie cu persoane care cunosteau aceasta împrejurare sau din relatii de prietenie.
Pornind de la aceasta premisa, solutiile de netrimitere în judecata a intimatelor S.S., P.P. si M.L. sunt corecte.
Pentru aceste considerente, tribunalul va admite recursul si va casa, în parte, hotarârea atacata numai cu privire la intimata C.E.
Rejudecând,va fi admisa plângerea iar rezolutia de scoatere de sub urmarire penala a intimatei C.E. pentru savârsirea infractiunii prevazute de art. 292 cod penal va fi desfiintata.
Se apreciaza ca exista probe suficiente care sa permita pasul catre judecata astfel ca va fi trimisa cauza la judecatorie.
Vor fi mentinute celelalte dispozitii ale hotarârii atacate.
Recursurile declarate de intimati vor fi respinse ca nefondate. Desi la dosar se afla dovada platii onorariului de avocat, totusi nu s-a solicitat obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecata reprezentând aceste sume. Ele nu pot fi cerute pentru prima data în recurs pentru ca, în calea de atac, tribunalul analizeaza hotarârea primei instante si sanctioneaza încalcarile intervenite cu prilejul primei judecati. Asadar, cheltuielile ar putea fi acordate numai în masura în care ar fi fost solicitate în fata primei instante, iar aceasta ar fi omis sa se pronunte sau ar fi respins nejustificat cererea.
