Plângere împotriva rezoluţiei procurorului. Excepţia de tardivitate a introducerii plângerii.


Prin sentinţa penală nr.61/29.06.2010 pronunţată în dosar nr.743/250/2010, Judecătoria Lipova a respins  ca tardivă plângerea formulată de petenta SC”-SRL, împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitorul S.A., din data de 04.03.2010 în dosar nr.828/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova şi a rezoluţiei primului procuror din data de 03.05.2010 în dosar nr. 159/II/2/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, pe care le-a menţinut.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că la data de 20.10.2009 petenta SC”-”SRL  a formulat plângere penală împotriva făptuitorului  S.A., pentru că a emis bilete la ordin în urma achiziţionării materialului lemnos de la SC”.–”SRL deşi nu avea disponibil în bancă.

Din cercetările poliţiei a rezultat că între SC”-”SRL şi SC”P”SRL al cărui administrator a fost S. A., s-au desfăşurat relaţii comerciale şi că la un moment dat  acesta din urmă  a emis bilete la ordin către petentă deşi nu mai avea bani, banca refuzând plata din lipsa banilor.

Potrivit art.104 din Legea nr.54/1994 şi Normele B.N.R. nr.6/19994, biletul la ordin este un înscris prin care o persoană numită emitent, se obligă să plătească alte persoane numită beneficiar, o sumă de bani scadentă.

La emiterea biletului la ordin, legea nu cere existenţa pentru emitent a disponibilului bănesc pe care se obligă să o plătească beneficiarului.Emitentul, prin biletul la ordin doar se obligă  ca la o anumită dată să plătească o anume sumă beneficiarului, aspect care nu înseamnă introducerea în eroare sau menţinerea în eroare a beneficiarului pentru ca emitentul să fie subiect al infracţiunii de înşelăciune.

S-a dispus neînceperea urmăririi penale  faţă de S.A., cu motivarea că în cauză, infracţiunii de înşelăciune îi lipseşte  unul din elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, respectiv latura obiectivă, astfel că acţiunea penală nu s-a putut pune în mişcare.

Rezoluţa a fost comunicată petentei la data de 08.03.2010.

Împotriva rezoluţiei a formulat plângere petenta la data de 26.03.2010, la procurorul ierarhic superior, care prin rezoluţia din data de 03.05.2010 în dosar nr.159/II/2/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a respins plângerea petentului, apreciindu-se că soluţia dispusă în cauză este legală şi temeinică, urmând ca soluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale să fie menţinută şi să se dispună respingerea plângerii petentei.

Fapta de a nu respecta obligaţia izvorâtă  dintr-un contract comercial constituie un litigiu de natură civilă şi, pe cale de consecinţă, se soluţionează în conformitate cu dispoziţiile civile.Astfel, susţinerile părţii vătămate SC”-”SRL  că făptuitorul se face vinovat de înşelăciune în convenţii sub forma emiterii unui bilet la ordin fără acoperire, nu poate fi reţinută ca faptă de natură penală, neputându-se proba inducerea în eroare a creditorului întrucât între cele două părţi au existat multiple relaţii comerciale, onorate în timp de fiecare dintre acestea, iar în relaţia de faţă, făptuitorul, în calitate de administrator al SC”P”SRL  a arătat că plata nu s-a făcut întrucât au existat dificultăţi financiare ale unităţii pe care o administra, dificultăţii neonorării obligaţiilor financiare ale altor societăţi faţă de societatea sa.

Rezoluţia a fost comunicată petentei la data de 05.05.2010, rezoluţia nefiind soluţionată de către organul ierarhic superior în termenul de 20 de zile prev. de art.2781 al.2 Cod procedură penală.

Potrivit disp.art. 277 Cod procedură penală, cu privire la  termenul de rezolvare, procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi să comunice de îndată persoanei care a făcut plângerea modul în care a fost rezolvată.

Conform disp.art. 2781 al.2.Cod procedură penală, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.

În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile.

În raport cu aceste considerente, instanţa, văzând că petenta nu a formulat plângere în termenul de 20 de zile prev. de art.2781al.2 Cod procedură penală, ordonanţa din 03.05.2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad fiindu-i comunicată la data de 5.05.2010, plângerea împotriva rezoluţiei procurorului  formulată la procurorul ierarhic superior fiind înregistrată la data de 26.03.2010, procurorul ierarhic superior nesoluţionând plângerea în termenul de 20 de zile prev. de art.2781 al.2 Cod procedură penală, petenta formulând plângerea la instanţă la data de 25.05.2010, a respins plângerea ca fiind tardivă.