Dosar nr.768/179/2009
Domeniu alocat : Plângeri prealabile
Tip speta : sentinta penala
Data spetei : s.p. nr. 26/11.02.2010
Titlu: Plângere împotriva rezolutiei procurorului în conditiile art.2781 Cod pr.penala
Prin cererea adresata acestei instante la data 22 iunie 2009 si înregistrata sub nr. 768/179/2009, intimata S.D. a formulat plângere împotriva rezolutiei nr.37/II/2/2009 din 10 iunie 2009 de respingere a plângerii împotriva rezolutiei nr. 592/P/2008 din 28 aprilie 2009 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Babadag cu privire la retinerea, în motivarea rezolutiei, ca defunctul sau sot, St. V. ar fi avut în momentul accidentului o alcoolemie de 0,3%0.
În motivarea plângerii intimata S.D. a învederat ca a formulat plângerea împotriva acestei rezolutii, pe care o considera netemeinica si nelegala, solicitând desfiintarea rezolutiei atacate si stabilirea ca defunctul S.V. a avut o îmbibatie alcoolica în sânge de zero %0.
Se mai arata în plângere de catre petenta ca sotul sau S.V. nu avea cum sa fie depistat cu alcool în sânge, chiar si într-un procent foarte mic, întrucât nu era un consumator de bauturi alcoolice si cu atât mai putin în ziua si la ora producerii accidentului, sustinând ca, în cauza, este vorba de o inversare a flaconului cu sânge al defunctului sau sot cu cel al defunctului L.N., pasagerul din dreapta aflat în autoturism care a decedat în accident.
A mai mentionat petenta ca, în faza de urmarire penala, a administrat proba cu martorii care au perceput în mod direct faptul ca L.N. consumase o cantitate alcool foarte mare si variata constând în tarie, bere si vin, în seara si noaptea (târziu dupa miezul noptii) premergatoare zilei în care s-a produs accidentul. Mai mult exista posibilitatea ca acesta sa fi consumat alcool si în ziua accidentului de la barul aflat în statia de microbuz unde astepta un mijloc de transport pentru a se deplasa în alta localitate.
Petenta a mai învederat ca defunctul sau sot nu a consumat alcool, acesta, dupa ce a venit de pe teren în seara de 28.08.2008, conform sustinerilor colegilor de munca ai acestuia, a plecat acasa, unde a mâncat, s-a odihnit si a lucrat în gradina pâna târziu, iar, în dimineata de 29.08.2008, a mâncat, a baut o cafea si a plecat la serviciu. Pe teren, la Slava Rusa, a finalizat o lucrare, iar beneficiara lucrarii a declarat ca l-a servit cu bautura racoritoare, iar în drum spre Beidaud, unde mai avea o lucrare, dupa ce l-a luat din statie si pe L.N., s-a întâmplat tragicul accident.
Considera ca este exclusa varianta ca sotul sau sa fi consumat alcool, având în vedere si faptul ca se afla în timpul serviciului, iar prin natura acestuia consumul de alcool este interzis si S.V. trebuia sa urce la volanul autoutilitarei pe care o avea în dotare aspect ce înlatura orice posibilitate sau probabilitate de a fi consumat alcool.
A mai mentionat ca inversarea flacoanelor de sânge rezulta si din modul în care acestea au fost înregistrate si numerotate, sustinere care se sprijina pe faptul ca necropsia celor doua cadavre s-a efectuat în aceeasi zi, prima necropsie este a sotului sau, dupa care s-a facut cea a lui L.N., adresele de înaintare catre I.P.J. Tulcea a rapoartelor medico-legale sunt nr.169/733 din 10.09.2008 pentru sotul sau si nr.170/734 din 17.09.2008 a defunctului L.N., iar numarul buletinului de analiza al sotului sau este 206/A/08 septembrie 2008, iar a defunctului L.N. este 205/A/08.09.2008.
A mai sustinut petenta ca, analizând aceste date, se poate observa ca, desi necropsia sotului sau s-a efectuat prima, numarul de înregistrare al flaconului de sânge este mai mare (206) decât cel dat flaconului defunctului L.N. (205) a carui necropsie a fost facuta dupa necropsia sotului sau.
Prin urmare, coroborat cu declaratiile tuturor martorilor, considera ca inversarea flacoanelor de sânge a celor doi defuncti devine o certitudine, iar motivarea din rezolutie cum ca „în acest sens, s-au solicitat relatii de la S.M.L. Tulcea, care prin adresa nr.256 din 31.01.2009 a comunicat faptul ca probabilitatea confundarii probelor este exclusa”, nu este de natura sa înlature probele aflate la dosarul cauzei.
În consecinta, solicita reanalizarea probelor, inclusiv a declaratiilor martorilor aflate la dosar, sa se constate ca defunctul S.V. avea o îmbibatie alcoolica în sânge de zero grame %0 iar defunctul L.N. o îmbibatie alcoolica în sânge de 0,30 gr.%0.
Plângerea nu a fost întemeiata în drept.
Examinând cererea instanta retine urmatoarele :
Prin rezolutia nr.592/P/2008, Parchetul de pe lânga Judecatoria Babadag a adoptat solutia de încetare a urmaririi penale pentru savârsirea infractiunilor de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa, fapte prevazute de art.178 alin.2, 3 x art.184 al.1 si 3 Cod penal si art.38 din Legea nr.319/2006 în cauza privind pe numitul S.V., precum si solutia de neîncepere a urmaririi penale împotriva lui R.A. pentru savârsirea infractiunilor de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa, fapte prevazute de art.178 al.2 si 3 x art.184 al.1 si al.3 Cod penal, întrucât acesta nu are nicio culpa în producerea accidentului de circulatie.
S-a mai retinut în aceasta rezolutie ca S.D., sotia defunctului S.V., a contestat ca sotul ei avea o alcoolemie de 0,30 gr%0 , sustinând ca probele de sânge recoltate sotului sau cât si numitului L.N., pasagerul din autoutilitara condusa de S.V., respectiv flacoanele de sânge, ar fi fost inversate.
S-au solicitat relatii la SML Tulcea care a comunicat faptul ca probabilitatea confundarii probelor este exclusa, motiv pentru care s-au solicitat relatii si la IML Mina Minovici – Comisia pentru interpretarea alcoolemiei, în sensul recalcularii alcoolemiei care a comunicat ca efectuarea expertizei medico legale de interpretare retroactiva a alcoolemiei este necesara în situatia în care recoltarea probelor s-a efectuat dupa cel putin 30 minute de la momentul producerii evenimentului rutier, ori în cazul de fata, decesul a avut loc în momentul impactului, iar alcoolemia stabilita la analiza fiind alcoolemia pe care o avea numitul S.V. în momentul evenimentului rutier si fata aceste împrejurari, vizând conditiile evenimentului rutier nu se poate face o recalculare a alcoolemiei.
Împotriva rezolutiei sus mentionate, la data de 20.05.2009, numita S. D. a formulat plângere la Parchetul de pe lânga Judecatoria Babadag, criticându-o ca fiind nelegala doar sub aspectul retinerii unei alcoolemii de 0,30 gr.%0 în sarcina numitului S. V..
S-a sustinut în rezolutia nr.37/II/2/2009 din 10.06.2009 ca, potrivit raportului de expertiza tehnica – auto, principala cauza în producerea accidentului rutier ce face obiectul prezentei cauze o reprezinta depasirea de catre conducatorul autoutilitarei Dacia, respectiv S.V., a limitei maxime de viteza admise pe portiunea de drum respectiv, cât si neadaptarea vitezei adecvate pentru realizarea manevrei de depasire.
Conform raportului medico-legal nr.169/733 din 10.09.2008 al Serviciului medico-legal Tulcea, moartea numitului S.V., în vârsta de 49 de ani, a fost violenta, datorându-se hemoragiei meningo – cerebrale consecutive unui traumatism cranio – cerebral cu fractura de bolta si baza craniana, în cadrul unui politraumatism prin accident de trafic rutier, cu fracturi costale multiple, fractura clavicula, rupturi organe interne toraco – abdominale. Pe suprafata corpului se descriu multiple plagi, echimoze, excoriatii, leziuni posibil produse în acelasi context lexional. Între leziunile cranio – cerebrale si deces exista raport de cauzalitate directa, iar sângele contine 0,30 g%0 alcool.
Potrivit raportului medico-legal nr.170/734 din 17.09.2008 al Serviciului medico-legal Tulcea moartea numitului L.N., în vârsta de 40 de ani, a fost violenta datorându-se unui politraumatism cu traumatism toraco – abdominal, vertebro – medular si al membrelor. Pe suprafata corpului se descriu multiple plagi, echimoze, excoriatii, produse în acelasi context lexional. Între leziunile toraco – abdominale si deces exista raport de cauzalitate directa, iar sângele nu contine alcool.
Prin adresa nr.256/31.01.2009, Serviciul medico-legal Tulcea comunica organului de cercetare penala ca nu este posibila inversarea flacoanelor de sânge prelevat de la cele doua victime, operatiune sugerata de catre numita S.D., întrucât, motiveaza Serviciul medico-legal Tulcea, dosarele de necropsie, în aceeasi zi, sunt înregistrate aleatoriu, nu întotdeauna în ordinea în care au fost necropsiate victimele, iar, în laboratorul de toxicologie, probele se lucreaza într-o ordine aleatorie, concluzionându-se ca nu exista posibilitatea confundarii probelor de sânge.
Fata de aceste precizari ale Serviciului medico-legal Tulcea, Parchetul de pe lânga Judecatoria Babadag a apreciat ca nu pot fi înlaturate concluziile raportului medico-legal nr.169/733 din 10.09.2008 la Serviciului medico-legal Tulcea privind pe S.V., inclusiv aspectul privind alcoolemia victimei. De altfel, prin adresa nr.A12/15128/08 din 17.02.2009 I.M.L. Mina Minovici Bucuresti – Comisia pentru interpretarea alcoolemiei, a comunicat organului de cercetare penala faptul ca „în ziua în care decesul a avut loc în momentul impactului, alcoolemia stabilita la analiza este alcoolemia pe care o avea numitul în momentul evenimentului rutier; în cazul în care a existat o perioada de supravietuire interpretarea retroactiva poate fi efectuata prin coroborarea datelor obiective cu cele subiective” si, cum din datele existente la dosar, rezulta ca decesul victimei S.V. a avut loc în urma impactului dintre cele doua autoturisme, în cauza nu se poate solicita o interpretare retroactiva a alcoolemiei.
S-a mai aratat în aceasta rezolutie ca, într-adevar, din probele administrate în cauza rezulta ca numitul L.N., în cursul zilei de 28.08.2008, a consumat diferite cantitati de alcool, iar aceasta, pâna în dimineata zilei de 29.08.2008, respectiv la ora 200, când a si vomat, însa, potrivit normelor de medicina legala, eliminarea alcoolemiei din sânge se realizeaza în medie cu 0,10 – 0,15 % 0/ ora (cu limite maxime între 0,6 – 0,20 %0/ora), iar, potrivit relatiilor oferite de I.M.L. Mina Minovici Bucuresti – Comisia pentru interpretarea alcoolemiei, interpretarea alcoolemiei nu poate avea loc în situatia în care decesul a avut loc în momentul impactului. Cum decesul numitului L.N. a avut loc în momentul impactului, nu se poate proceda nici la interpretarea alcoolemiei acestuia pentru a analiza posibila alcoolemie a acestuia la momentul producerii accidentului si astfel eventualitatea inversarii probelor de sânge, fapt indicat de numita S.D..
Astfel, cum prin coroborarea mijloacelor de proba administrate în cauza, în mod obiectiv, nu poate fi retinuta situatia inversarii probelor de sânge prelevate de la victimele S.V. si L.N., iar rezultatul raportului medico-legal nr.169/733 din 10.09.2008 al Serviciului medico-legal Tulcea privind pe S.V., inclusiv aspectul privind alcoolemia victimei, nu poate fi înlaturat prin alte mijloace de proba, plângerea petentei S.D. depusa la Parchetului de pe lânga Judecatoria Tulcea în vederea solutionarii acesteia de catre prim – procurorul parchetului a fost respinsa.
Ulterior, petenta S.D. a formulat plângere la Judecatoria Babadag, împotriva Rezolutiei nr.37/II/2/2009 din data de 10.06.2009emisa de Parchetul de pe lânga Judecatoria Babadag, plângere care a fost înregistrata la data de 22.06.2009 sub nr. 768/179/2009.
În sedinta de judecata din data de 08 iulie 2009, la solicitarea aparatorului petentei, instanta a dispus a se face adresa catre Institutul de Medicina Legala Mina Minovici Bucuresti pentru a preciza timpul în care poate fi absorbita cantitatea de alcool, dat fiind faptul ca din declaratiile martorilor rezulta ca numitul L.N. a consumat alcool pâna în jurul orelor 130 noaptea, iar accidentul rutier s-a produs în jurul orelor 11 – 12oo, victima decedând pe loc; precum si daca exista posibilitatea ca la recoltarea probelor, alcoolul sa fie absorbit iar alcoolemia sa fie 0 (zero).
La data de 25 ianuarie 2010, Institutul de Medicina Legala Mina Minovici Bucuresti a comunicat ca, în momentul decesului, defunctul L.N. ar fi putut sa nu aiba alcool în sânge (respectiv alcoolemie de 0,00 %0), alcoolul putând fi absorbit si eliminat în totalitate pâna la ora 1200, considerata ora decesului, si ca, din cantitate de alcool precizata, s-ar fi ajuns la o alcoolemie maxima de 1,35 g%0 la ora 0300, daca acel consum ar fi fost pe stomacul plin, sau la ora 0200 – 0215, daca ar fi fost pe stomacul gol. Astfel, având în vedere rata individuala medie de eliminare a alcoolului din organism, care are o valoare teoretica de 0,15 g%0 /h, aceasta cantitate de alcool s-ar fi eliminat total pâna la ora 1200, ora decesului.
În faza de cercetare judecatoreasca, plângerea împotriva rezolutiei procurorului se solutioneaza conform art. 2781 Cod procedura penala, pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei si a oricaror înscrisuri noi prezentate, ori, în speta, desi s-au solicitat relatii de la I.N.M.L. Mina Minovici, acestea nu au facut dovada sustinerilor petentei cum ca defunctul L.N. avea o îmbibatie alcoolica în sânge de 0,30 g%0 si nu sotul sau, S.V..
De asemenea, instanta nu va retine nici sustinerea petentei cum ca a avut loc o inversare a flacoanelor de sânge apartinând sotului ei cu al defunctului L.N., având în vedere raspunsul Serviciului medico-legal Tulcea conform caruia aceasta operatiune nu este posibila întrucât dosarele de necropsie, din aceeasi zi, se înregistreaza aleatoriu, iar, la laboratorul de toxicologie, probele se lucreaza într-o ordine aleatorie, precum si adresa nr. A12/15128/08 DIN 17.02.2009 a I.N.M.L. Mina Minovici.
Având în vedere ca nu exista indicii temeinice care sa sustina motivele indicate de petenta în plângere, instanta urmeaza a respinge plângerea petentei S.D. ca nefondata.
Va mentine ca legala si temeinica Rezolutia nr.37/II/2/2009 din 10.06.2009 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Babadag.