Citeste şi


Plângere împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată. actele ce pot fi supuse controlului judecătoresc în procedura reglementată de art. 2781 c.p.p. plângere împotriva rezoluţiei prin care procurorul a confirmat începerea urmăririi pen…


PLÂNGERE ÎMPOTRIVA SOLUŢIEI PROCURORULUI DE NETRIMITERE ÎN JUDECATĂ. ACTELE CE POT FI SUPUSE CONTROLULUI JUDECĂTORESC ÎN PROCEDURA REGLEMENTATĂ DE ART. 2781 C.P.P. PLÂNGERE ÎMPOTRIVA REZOLUŢIEI PRIN CARE PROCURORUL A CONFIRMAT ÎNCEPEREA URMĂRIRII PENALE. INADMISIBILITATE. 

Prin sentinţa penală nr. 137 din 08.03.2010 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti s-a dispus, în baza art. 2781 al. 8 lit. a C.p.p., respingerea ca inadmisibilă a plângerii formulate de petentul C.O.P. împotriva rezoluţiei nr. 173/P/2010 din data de 07.01.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin care s-a confirmat începerea urmăririi penale faţă de petent sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 272 al. 2 din Legea nr. 31/1990, iar în baza art. 192 al. 2 C.p.p., petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În fapt, s-a reţinut că, prin rezoluţia nr. 173/P/2010 din data de 07.01.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, procurorul a confirmat începerea urmăririi penale faţă de petentul C.O.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 272 al. 2 din Legea nr. 31/1990 rep.

Contestând temeinicia acestei soluţii, petentul a promovat plângere, adresată instanţei de judecată, împotriva rezoluţiei procurorului nr. 173/P/2010 din data de 07.01.2010, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 2781 C.p.p.

În drept, instanţa a reţinut că, pe calea procedurii reglementate de dispoziţiile art. 2781 C.p.p., pot fi contestate rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţele ori, după caz, rezoluţiile de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror. Din analiza textului rezultă că această enumerare a actelor ce pot face obiectul unei astfel de plângeri este limitativă, neputând fi extinsă şi cu privire la alte acte ale procurorului sau la alte soluţii date de acesta.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii (decizia nr. 57 din 24 septembrie 2007), statuând că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 2781 al. 1 din C.p.p., este inadmisibilă.

În consecinţă, instanţa a reţinut că rezoluţia nr. 173/P/2010 din data de 07.01.2010, prin care procurorul a confirmat începerea urmăririi penale faţă de petentul C.O.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 272 al. 2 din Legea nr. 31/1990 rep., nu poate face obiectul controlului judiciar, plângerea adresată instanţei împotriva acestui act al procurorului, ce nu conţine o soluţie de netrimitere în judecată, fiind aşadar inadmisibilă.

Nu au fost primite susţinerile apărătorului ales al petentului în sensul că plângerea adresată instanţei împotriva rezoluţiei de confirmare a începerii urmăririi penale trebuie considerată admisibilă în lumina legislaţiei europene, care are prioritate faţă de dispoziţiile dreptului intern.

Astfel, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 278 C.p.p., în aplicarea principiului controlului ierarhic ce guvernează activitatea Ministerului Public, plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de procurorul ierarhic superior. În speţă, petentul a uzat de această cale, plângerea formulată fiind respinsă ca nefondată de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. 

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2781 C.p.p., acestea prevăd în mod expres şi limitativ actele procurorului împotriva cărora se poate face plângere în faţa instanţei de judecată, făcându-se referire exclusiv la actele ce conţin soluţii de netrimitere în judecată.

Aşa cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia pronunţată în recurs în interesul legii invocată anterior, „aceste reglementări, prin conţinutul lor neechivoc, asigură exercitarea efectivă de către toate persoanele interesate a dreptului lor de acces la justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu dreptul oricărei persoane la un proces echitabil în sensul prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Nu se poate considera că accesului liber la justiţie, garantat prin art. 21 din Constituţie, în sensul că „orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime” fără ca vreo lege să poată îngrădi exercitarea acestui drept, i s-ar aduce limitări în cazul riguroasei aplicări a dispoziţiilor cuprinse în art. 2781 din Codul de procedură penală, câtă vreme în interpretarea dată de Plenul Curţii Constituţionale, prin decizia nr. I/1994, un astfel de drept constă în posibilitatea de a accede la structurile judecătoreşti uzând de mijloacele prin care justiţia se înfăptuieşte, potrivit legii, adică inclusiv cu respectarea cadrului reglementat pentru exercitarea dreptului de a face plângere în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.

În aceste condiţii, din moment ce prin dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluţiilor de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale, este evident că în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai poate avea loc.

Un atare mod de a se proceda se impune deoarece, pe lângă că nu este prevăzut controlul judiciar decât asupra rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, precum şi cu privire la dispoziţia de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, pentru toate celelalte acte sau măsuri ale procurorului ori efectuate din dispoziţia sa, cum sunt măsurile preventive şi cele asiguratorii, au fost reglementate proceduri specifice de verificare imediată de către instanţă (art. 1402 şi art. 168 din Codul de procedură penală) ori există posibilitatea de a fi cenzurate indirect de instanţă, fie în cadrul procedurii prevăzute de art. 300 din Codul de procedură penală, referitoare la verificarea regularităţii actului de sesizare, fie cu ocazia cercetării judecătoreşti.”

Nu în ultimul rând, instanţa a reţinut că începerea urmăririi penale nu impune doar obligaţii persoanei învinuite faţă de care se efectuează actele de cercetare penală, ci, mai mult decât atât, este menită a garanta acesteia o serie de drepturi procesuale ce dau consistenţă dreptului mai larg la apărare.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 2781 al. 8 lit. a C.p.p., instanţa a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul C.O.P.  împotriva rezoluţiei nr. 173/P/2010 din data de 07.01.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin care s-a confirmat începerea urmăririi penale faţă de petent sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 272 al. 2 din Legea nr. 31/1990.

În baza art. 192 al. 2 C.p.p., reţinându-se culpa procesuală a petentului în declanşarea prezentei proceduri judiciare, acesta a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. 

Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, sentinţa penală nr. 137 din 08.03.2010, dosarul nr.  4413/301/2010