Plangere impotriva solutiei procurorului – prezumtia de nevinovatie


Plangere impotriva solutiei procurorului – prezumtia de nevinovatie

Pozitia faptuitorului care initial a recunoscut ca ar fi declarat mincinos, insa ulterior a facut precizari in sens contrar, nu poate constitui pentru organele judiciare un element suficient ce sa conduca la punerea in miscare a actiunii penale impotriva sa, marturisirea sau recunoasterea faptei nemaireprezentand „regina probelor”.

Prin sentinta penala nr.1054/27.09.2005, Judecatoria Caracal a respins plangerea formulata de petentul B.T. impotriva rezolutiei Parchetului de pe langa Judecatoria Caracal, in baza art.2781 C.pr.pen., mentinand aceasta rezolutie – nr.458/30.05.2005 – ca fiind legala si temeinica.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta de judecata a retinut ca invinuitul G.A. este consatean cu numitii B.T. si B.P., aflandu-se in relatii conflictuale de mai mult timp cu acestia.

In dupa-amiaza zilei de 14.12.2004, invinuitul G.A. s-a deplasat la domiciliul lui B.P., iar in acele imprejurari, prin fata imobilului unde se aflau acestia, precum si doi martori, a trecut B.T., care l-a amenintat si insultat pe B.P. Ulterior, B.P. si B.T. au formulat plangeri penale reciproce acuzand fiecare pe celalalt de amenintare si insulta.

In atare circumstante, la solicitarea numitului B.P., a fost audiat in calitate de martor G.A., ocazie cu care  acesta a relatat aspectul cunoscut nemijlocit cu privire la incidentul din 14.12.2004.

Prin sentinta penala nr.335/6.03.2005, Judecatoria Caracal a dispus condamnarea inculpatului B.T. la 700 RON amenda penala pentru savarsirea infractiunilor de amenintare si insulta la adresa partii vatamate B.P.

Dupa pronuntarea acestei solutii, numitul B.T. a formulat plangere impotriva martorului G.A., solicitand cercetarea penala a acestuia pentru savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa.

In cadrul acestei cauze, organele de urmarire penala au audiat pe martorii B.A. si B.V., persoane ce s-au aflat impreuna cu martorul – pretins faptuitor – G.A. la domiciliul lui B.P., in data incidentului, constatandu-se ca declaratia faptuitorului reflecta adevarul, fiind concordanta cu cele ale martorilor.

Prin urmare, instanta de judecata a retinut ca solutia Parchetului, ordonanta prin care se dispusese scoaterea de sub urmarire penala a invinuitului G.A., pentru savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa prev. si ped. de art.260 C.pen., este justa, pe care de consecinta, respingand plangerea petentului B.T., drept neintemeiata.

Sentinta penala a Judecatoriei Caracal a fost atacata cu recurs promovat in termen de catre petent, care a sustinut ca in mod eronat instanta de fond a apreciat reala declaratia martorului faptuitor G.A.

Tribunalul Olt, prin decizia penala nr.876/17.11.2005, examinand recursul petentului din perspectiva motivelor invocate, cat si din oficiu, l-a constatat nefondat pentru argumentele ce urmeaza:

Intr-adevar in cauza nr.458/P/2005 in care faptuitorul G.A. a fost cercetat pentru marturie mincinoasa, acesta a relatat ca a fost determinat de catre B.P. sa relateze imprejurari din cursul incidentului produs la 14.12.2004, pe care insa nu le percepuse in niciun fel. Ulterior, insa, acelasi faptuitor – cu ocazia declaratiei date la procuror – a revenit, sustinand ca a manifestat o astfel de atitudine, caci avea intentia de a-i impaca pe cei doi, insa a precizat ca adevarul este cel relatat in fata instantei de judecata si nu se face vinovat de marturie mincinoasa, motivat de faptul ca s-a aflat in data si la locul incidentului si l-a perceput in mod direct.

Declaratia faptuitorului este confirmata intocmai de alti doi martori.

A constatat instanta de control ca pozitia procesuala de invinuit ori inculpat intr-o cauza penala determina punerea in functiune, printre alte institutii, si a celei prevazute de art.66 C.pr.pen. referitoare la prezumtia de nevinovatie, ce poate fi rasturnata numai in prezenta unor probe certe care sa incrimineze persoana in raport cu faptele reclamate.

De asemenea, potrivit art.69 C.pr.pen., declaratiile invinuitului sau inculpatului facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari din ansamblul materialului probator existent in cauza, aceasta din urma reglementare constituind – in plan procesual – un reflex al dreptului inculpatului de a nu se autoincrimina.

Din aceasta perspectiva, pozitia faptuitorului G.A., care initial a recunoscut ca ar fi declarat mincinos, dar ulterior a revenit, nu poate constitui pentru organele judiciare un element suficient care sa conduca la punerea in miscare a actiunii penale impotriva sa cu consecinta trimiterii in judecata, in conditiile in care aceasta nu se coroboreaza cu celelalte probe administrate in cauza.

A concluzionat instanta de control ca marturisirea sau recunoasterea faptei – „regina probelor” , cu catva timp in urma – nu mai constituie, in dreptul procesual penal actual, o proba suficienta pentru a determina consecinte de natura penala impotriva celui care uzeaza de ea.