Plângere în baza art.2781Cpp.Fapte ce nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. şi ped. de art.249, art.289 şi art.291 Cp.
Prin sent.pen. nr.392/16 oct.2007 s-a respins ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul L.D. împotriva rezoluţiei nr. 389/II/2/2007 din 27.09.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, fiind menţinută soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de numita V.A.R. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute si pedepsite de art.249, 281, 289, 291 şi 292 C.p. In baza art.192 alin 2 C.p.p. a fost obligat petentul la plata sumei de 20 lei , reprezentând cheltuieli judiciare in favoarea statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut că prin plângerea adresata Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal în data de 09.03.2007, L.D. a solicitat condamnarea numitei V.A.R., secretara Primăriei comunei Dăneasa, jud. Olt pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 249, art.281, art.289, art.290 şi art.291 C.p., arătând că aceasta în mod intenţionat a introdus în masa succesorală a defunctului B.F. şi suprafaţa de 0,15 ha teren intravilan, suprafaţă ce în realitate îi aparţinea soţiei sale L.M. din anul 1994, ca urmare a unui partaj succesoral încheiat cu fraţii săi.
Totodată se consideră că numita V.A.R. a mai făcut afirmaţii cu caracter nereal în cuprinsul unei întâmpinări pe care a depus-o la Tribunalul Olt în cadrul unui proces formulat de partea vătămată împotriva făptuitoarei, proces ce a avut ca obiect art.1 din Legea nr.544/2001.
Se mai arată că aceeaşi făptuitoare se face vinovată şi de săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii, deoarece i-a redactat o cerere de chemare în judecată prin care solicita instanţei de judecată rectificarea înscrisului ce cuprindea date nereale, respectiv certificatul de moştenitor.
Instanţa a reţinut că în anul 1994, numitei L.M. în urma unui partaj ce a avut loc între ea şi fraţii săi , i s-a atribuit o suprafaţă de 0,15 ha teren intravilan, rămas de pe urma tatălui lor, decedat în anul 1989 şi aferent casei de locuit. Terenul respectiv era cuprins în certificatul de moştenitor nr.1173/1989 eliberat de Notariatul de Stat Caracal şi privind succesiunea defunctului B.D.. În respectiva hotărâre de partaj( sent.civ. nr.1835/24 martie 1994 a Judecătoriei Caracal) , terenul respectiv nu este individualizat decât prin suprafaţă, fără a fi precizate vecinătăţile acestuia.
Despre hotărârea respectivă s-a făcut menţiune în registrul agricol pe anii 1992-1996, la data de 13.07.1994, la rolul numitei L.M., precizându-se conform hotărârii doar suprafaţa de teren fără precizarea vecinătăţilor.
Ulterior, în anul 2002, pe numele moştenitorilor defunctului B.D. a fost emis titlul de proprietate nr.7837/21/20.02.2002, titlu în care este inclusă şi o suprafaţă de teren de 1529 mp, în intravilan, curţi şi construcţii, cu arătarea vecinătăţilor, a situării acesteia în tarla şi parcelă.
Din datele existente la dosar nu reiese că numita L.M., care figurează în respectivul titlu de proprietate ar fi formulat acţiune în anularea acestuia, pe motiv că respectiva suprafaţă de teren este bun propriu( în urma partajului din anul 1994) şi nu bun succesoral, deţinut în indiviziune cu ceilalţi moştenitori.
În anul 2005, când unul din fraţii numitei L.M. a decedat, moştenitorii acestuia au formulat cerere de deschidere a succesiunii de pe urma sa.
În sesizarea de deschiere a procedurii succesorale, secretara primăriei numita V.A.R. a trecut şi suprafaţa de 1,24 ha conform titlului de proprietate nr.7837/21/20.02.2002, titlu prezentat de moştenitori, neanulat şi implicit considerat ca valabil.
În certificatul de moştenitor nr.309/05 sept.2005, eliberat de BNP I.L., printre bunurile succesorale figurează şi cota indiviză de 1/3 din tot terenul cuprins în respectivul titlu de proprietate , şi anume de 28.800 mp.
Se constată pe de o parte că notarul nu a fost legat de menţiunile făcute de numita V.A.R. în sesizarea de deschiere a procedurii succesorale, întrucât în respectiv sesizare apare suprafaţa de 1,24 ha ( şi nu cota de 1/3 din 2,88 ha ) , ci a avut în vedere titlul de proprietate nr.7837/21/20.02.2002, emis pe numele defunctului, titlu care era perfect valabil la acea dată, nefiind anulat şi neexistând nicio acţiune de anulare împotriva acestuia care să fi pus eventuale semene de întrebare asupra menţiunilor cuprinse în acesta.
Prin urmare nu se poate susţine că urmare a menţiunilor făcute de către numita V.A.R. în sesizarea de deschiere a procedurii succesorale, menţiuni ce nu ar fi ţinut seama de menţiunile din registrul agricol, notarul ar fi cuprins în masa succesorală şi terenul proprietatea exclusivă a soţiei părţii vătămate.
Pe de altă parte, respectiva persoană nici nu avea posibilitatea să prevadă că terenul din titlu de proprietate, teren bine individualizat este unul şi acelaşi cu cel trecut la rolul lui L.M., unde nu apare decât o suprafaţă de 0,15 ha, fără vecinătăţi sau date privind situarea acestuia exactă(tarla, parcelă).
Chiar dacă, se consideră că numita V.A.R. ar fi avut într-adevăr cunoştinţă că este vorba despre unul şi acelaşi teren, având în vedere pe de o parte existenţa unui titlu de proprietate aflat în circuitul civil, perfect valabil, eliberat ulterior înscrierii în registrul agricol a ternului de 0,15 ha la rolul lui L.M., iar pe de altă menţiunile din registrul agricol, aceasta era obligată să includă în masa succesorală a defunctului B.F. respectiva suprafaţă de teren, conform actelor prezentate de părţi şi nu să facă menţiuni ce ar fi derivat din constatări personale şi care nu ar fi avut nici o susţinere legală în acel moment.
Pentru aceste motive, instanţa consideră că în mod corect prin rezoluţia atacată s-a considerat că nu se poate reţine în sarcina numitei V.A.R., săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu( art-.249 Cp) , fals intelectual ( art.289 Cp) sau uz de fals ( art.291 Cp).
Este adevărat că aşa cum s-a arătat mai sus, în sesizarea de deschiere a procedurii succesorale, numita V.A.R. a trecut şi suprafaţa de 1,24 ha conform titlului de proprietate nr.7837/21/20.02.2002, deşi în mod corect ar fi trebui să treacă cota de 1/3 din suprafaţă de 2,88 ha, dar pe de o parte nu acest lucru este considerat de partea vătămată a fi greşit, iar pe de altă parte nu există vreo dovadă că această menţiune ar fi fost făcută cu intenţie, pentru a se putea reţine infracţiunea de fals intelectual.
Pe de altă parte aşa cum s-a reţinut şi prin rezoluţia procurorului, aceasta beneficiază de prezumţia de nevinovăţie , conform art.52 Cpp, art.66 alin 1 Cpp, art.23 alin 11 din Constituţie şi art.6 paragraful 2 din CEDO, prezumţie ce poate fi răsturnată doar prin probe certe, clare de vinovăţie.
În ceea ce priveşte infracţiunea de neglijenţă în serviciu, legea cere ca încălcarea din culpă a unei îndatoriri de serviciu de către funcţionarul public să producă o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat, o pagubă importantă sau o vătămare importantă a intereselor unei persoane. Nu se poate reţine că prin fapta numitei V.A.R. de a trece respectiva suprafaţa de teren în sesizarea de deschidere a procedurii succesorale s-ar fi adus vreo vătămare importantă a intereselor unei persoane, atâta timp, cât din certificatul de moştenitor eliberat în baza acestei sesizări, nu a ţinut seama de respectiva menţiune, ci de cuprinsul titlului de proprietate.
Cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii, instanţa constată că în mod corect s-a reţinut de către procuror, că respectivele menţiuni fiind făcute în cuprinsul unei întâmpinări, formulată în nume propriu de către făptuitoare nu sunt de natură a produce consecinţe juridice, prin respectivele afirmaţii aceasta exprimându-şi punctul de vedere cu privire şa cerea de chemare în judecată, motiv pentru care nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
De asemenea, instanţa constată că nici infracţiunea prev. şi ped. de art.281Cp( exercitarea fără drept a unei profesii) nu poate fi reţinută în sarcina făptuitoarei, întrucât pe de o parte pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca actele acesteia să fie desfăşurate pe o anumită perioadă de timp, astfel încât să se poată trage concluzia urmăririi exercitării în mod neechivoc a unei profesii, iar pe de altă parte, simpla întocmire a unei cereri de chemare în judecată nu este apanajul exclusiv al unei profesii, ea putând fi întocmită de orice persoană. De altfel, chiar partea vătămată arată că făptuitoare nu şi-a atribuit vreo calitate specială în a-i redacta respectiva acţiune, ci doar a vrut să-l ajute să-şi soluţioneze în mod legal respectiva problemă.
Pentru aceste motive instanţa a considerat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de numita V.A.R. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art..249, 281, 289, 291 şi 292 C.p. este legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul parte vătămată L.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie considerând că probele administrate în cauză din care rezultă situaţia de fapt şi vinovăţie a intimatei au fost interpretate în mod greşit.
Tribunalul Olt prin decizia nr.538/6.12.2007 a considerat că în mod corect, instanţa de fond a apreciat că fapta intimatei V.A. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţ.prev.de art.249, 289 şi 291 C.penal.
De asemenea, s-a arătat că în mod corect s-a reţinut că menţiunile nereale pe care petentul le arătat ca fiind făcute de făptuitoare într-o întâmpinare adresată instanţei de judecată, nu sunt de natura celor să producă consecinţe juridice din moment ce ele au fost formulate de numita V.A. în cuprinsul unei întâmpinări prin care şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la acuzaţiile ce i-au fost aduse în cuprinsul unei cereri de chemare în judecată, motiv pentru care s-a considerat că acestea nu realizează cerinţa esenţială prev.de art.292 C.penal, potrivit cărora declaraţia trebuie făcută în condiţii în care potrivit legii sau împrejurărilor să conducă la producerea unor consecinţe juridice.
Pentru existenţa infracţ.prev.de art.281 C.penal, este necesar ca actele şi faptele făptuitorului să fie exercitate în aşa fel încât prin consecinţele produse şi prin desfăşurarea pe o anumită perioadă să conducă la concluzia că s-a urmărit exercitarea în mod neechivoc la unei profesii sau activităţi pentru care este necesară autorizarea legală.
În speţă, simplu fapt izolat al întocmirii de către numita V.A., funcţionar public, a unei cereri de chemare în judecată, nu realizează conţinutul constitutiv al infracţ.prev.de art.281 Cp, putând atrage eventual o răspundere disciplinară a acesteia dar nu poate constitui temei legal al răspunderii penale pentru infracţ.prev.de art.281 Cp.
Pentru aceste motive s-a apreciat că recursul este nefondat şi în consecinţă în baza art.385/15, al.1, pct.1 lit.b Cpp, a fost respins.
Postat 25.06.2008
