SENTINŢA PENALĂ NR. 293/ 10 Martie 2010
–contopire pedepse
Sub numărul …… s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei ….. cererea formulată de către petentul-condamnat ….., deţinut în Penitenciarul Tulcea având ca obiect contopire pedepse.
În motivarea cererii, petentul a arătat că se află în executarea a două mandate şi că doreşte contopirea acestora şi deducerea perioadei executate.
Prin sen.pen.nr….. a Judecătoriei …i s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei …, reţinându-se în motivarea acestei hotărâri că la momentul formulării cererii petentul se afla încarcerat în Penitenciarul ….., ceea ce atrage, potrivit art.449 alin.2 C.proc.pen., competenţa teritorială a respectivei instanţe.
Pe rolul acestei instanţe s-a format dosarul nr. …… din 11.12.2009.
La dosarul cauzei au fost ataşate, în fotocopie, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr…. din …, emis de către Judecătoria …., sen.pen.nr…….,sen.pen.nr…..,sen.pen.nr…….hotărârile judecătoreşti fiind însoţite de referatul biroului de executări penale privind data şi modalitatea rămânerii definitive.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că cererea petentului nu este întemeiată. Astfel, din conţinutul sen.pen. nr……. a Judecătoriei …., definitivă prin nerecurare la …., rezultă că a avut loc deja contopirea pedepselor ce i-au fost aplicate petentului prin celelalte hotărâri judecătoreşti enumerate anterior şi s-a şi dedus perioada deja executată, în prezent petentul aflându-se în executarea unui singur mandat, emis în baza sentinţei prin care s-a efectuat contopirea pedepselor. Acest lucru a fost precizat, de altfel, şi de către petent, prezent personal în faţa instanţei, acesta solicitând să se ia act că îşi retrage cererea de contopire.
Cu privire la acest aspect, instanţa apreciază că în această materie nu este aplicabilă decizia nr.34/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta nefăcând referire expresă la cererile de contopire a pedepsei, situaţie în care respectivele cereri trebuie soluţionate pe fond indiferent de poziţia procesuală a petentului, cât timp soluţionarea acestor cereri vizează legalitatea pedepselor executate de către persoanele condamnate.
Având în vedere aceste considerente, instanţa urmează să respingă cererea formulată de către petentul-condamnat ….., având ca obiect contopire pedepse, ca nefondată.
În baza art.192 alin.2 C.proc.pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 de lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 de lei reprezentând onorariu avocat oficiu, se va vira din fondul M.J.L.C. către B.A. …., pentru avocat ……..