Tip speţă-Sentinta Penala nr. 4/22.01.2009
Titlu –plîngere întemeiată pe dispoz. art.278/1 C.pr.penală
Domeniu alocat-plîngere prealabilă
Asupra procesului penal de faţă;
Prin plângerea formulată potrivit prevederilor art.278/1 c.pr.pen. înregistrată la această instanţă sub nr…./253/2008 din 13.10.2008, petentul D.S. a solicitat desfiinţarea Ordonanţei Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, din data de 8 august 2008 – dosar nr.51/P/2008.
Prin plângerea formulată în temeiul aceloraşi prevederi legale, înregistrată la această instanţă sub nr…./253/2008 din 4.11.2008, acelaşi petent a formulat plângere împotriva Rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, din data de 26.09.2008, dată în acelaşi dosar, ../P/2008.
Întrucât Rezoluţia din data de 26.09.2008 este dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin ca urmare a admiterii în parte de procurorul ierarhic superior a plângerii împotriva Ordonanţei din 8 august 2008 (Ordonanţa nr.163/II/2 din 17.09.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea), instanţa prin încheierea din şedinţa publică din 27.11.2008 a dispus conexarea Dosarului …/253/2008, la dosarul mai vechi, nr…./253/2008.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa reţine următoarele:
La data de 30.01.2008, în evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin a fost înregistrată sub număr unic plângerea formulată de numitul D.S. prin care solicita cercetarea şi trimiterea în judecată a numitului N.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.136 din Lg.295/2004, art.23.alin.1/1 lit.”c” din Lg.205/2004, modificată şi completată prin Lg.8/2008 şi art.193 din codul penal, constând în aceea că în ziua de 24.01.2008, în jurul orelor 16,30, sus-numitul – pădurar în cadrul O.S. Măcin – i-a împuşcat letal cu arma de vânătoare un câine ciobănesc şi l-a ameninţat cu aceeaşi armă pe minorul M.M.C. care îi păzea turma de ovine.
Pe baza actelor premergătoare administrate în cauză, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul N.M. pentru săvârşirea infracţiunii de omorâre a animalelor cu intenţie prev. de art.6.alin.2.lit.”a” din Lg.205/2004, modificată şi completată prin Lg.9/2008.
În raport de actele de urmărire penală administrate în cauză,prin ordonanţa nr…/P/2008 din 8.08.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ – amendă în cuantum de 50 lei – faţă de învinuitul N.M., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.6.alin.2. lit.”a” din Lg.205/2004, modificată şi completată prin Lg.9/2008, apreciindu-se de către procuror că fapta de ucidere cu intenţie a câinelui părţii vătămate D.S., nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, fiind suficientă pentru corijarea sa şi proporţională cu gravitatea faptei, aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ. S-a reţinut că învinuitul este tânăr, se află la primul conflict cu legea penală, iar în cursul cercetărilor a recunoscut şi regretat fapta reţinută în sarcina sa.
Împotriva ordonanţei cu numărul de mai sus a formulat plângere petentul D.S. criticând soluţia adoptată sub aspectul temeiniciei legalităţii. În motivarea plângerii, petentul invocă cuantumul redus al amenzii aplicate, cât şi împrejurarea că fapta învinuitului prezintă un grad de pericol social ridicat. Mai arată că procurorul nu s-a pronunţat asupra celorlalte două infracţiuni reclamate, respectiv, infracţiunile de uz de armă letală fără drept şi ameninţare, prev. de art.136 din Lg.295/2004 şi art. 193. din c.p., iar prejudiciul nu i-a fost acoperit, cu toate că s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 5.000 lei.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, prin Ordonanţa nr.163/II/2 din 17.09.2008 a admis în parte plângerea petentului, a infirmat parţial Ordonanţa nr…/P/2008 din 8.08.2008 şi a trimis dosrul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin pentru a se pronunţa faţă de numitul N.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art.136 din Lg.295/2004 şi art.193 cod penal.
Urmare a soluţiei Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin a dispus prin Rezoluţia din data de 29.09.2009, neînceperea urmăririi penale privind pe N.M., pentru infracţiunea prev. de art.136 din Lg.295/2004, reţinând că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv, intenţia şi pentru infracţiunea prevăzută de art.193.al.l. c.p. reţinând că fapta nu există.
Şi împotriva acestei Rezoluţii a formulat plângere petentul D.S., plângere care i-a fost respinsă prin Rezoluţia nr.187/II/2 din 22.10.2008 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea astfel că s-a adresat instanţei de judecată în plângerea ce face obiectul dosarului de faţă.
S-au reţinut în fapt de Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin, următoarele:
În ziua de 24.01.2008, învinuitul N.M. însoţit de colegul său, martorul M.C., ambii pădurari în cadrul Ocolului Silvic Măcin, s-au deplasat cu autoturismul marca „Dacia 1400 Break” aparţinând acestuia din urmă, în zona denumită „Canapea”. După ce au coborât din autoturism, cei doi s-au deplasat în patrulare, pe jos, parcurgând cca 1,5 – 2 km. pădure, văzând patru câini de talie mare, închişi la culoare, fără jujeu la gât care se deplasau în direcţia opusă.
Un moment dat, câinii şi-au schimbat direcţia spre ei, situaţie în care învinuitul N.M. a încărcat arma de serviciu afirmând că vrea să îl împuşte. Întrucât din spatele acestora a apărut un alt câine, tot de talie mare, alb cu pete negre, lătrând în apropierea învinuitului, acesta a tras un foc de armă omorând câinele pe loc.
În cauză a fost audiat minorul M.M.C. care a declarat că, în seara zilei de 24 ianuarie 2008 păştea turma de ovine aparţinând numitului D.S. în zona denumită „Sola Mare” la o distanţă de aproximativ 30 m. de marginea pădurii.
În apropierea lui, a oprit maşina pădurarul N.M., respectiv o „Dacie” de culoare galbenă şi după ce a coborât a început să-i adreseze injurii şi a îndeplinit arma spre câinele ciobănesc de culoare albă cu pete negre, cu intenţia de a-l împuşca.
Minorul susţine că a luat câinele în braţe şi l-a rugat pe pădurar să nu îl omoare, dar acesta a continuat să îl înjure, spunându-i să lase câinele din braţe că altfel îl va împuşca.
Speriat de ameninţările pădurarului, acesta s-a conformat şi în momentul în care a lăsat câinele jos, a auzit o bubuitură şi a văzut câinele mort.
Parchetul a reţinut că susţinerile minorului M.M.C nu s-au coroborat cu declaraţiile învinuitului şi ale martorului M.C..
Petentul a criticat soluţia Parchetului pe care a apreciat-o ca nelegală şi netemeinică arătând că a fost dată fără o administrare riguroasă a probatoriului necesar unei juste soluţionări a plângerii sale în scopul aflării adevărului.
S-a reţinut ca reală situaţia de fapt prezentată de învinuit fără a se cerceta şi corobora declaraţia sa cu ale celorlalţi martori.
Eronat s-a reţinut că martorul M.C. a fost dimpreună cu pădurarul N.M. la momentul când acesta i-a omorât câinele petentului şi l-a ameninţat cu moartea pe minorul M.M.C., care păştea oile.
S-a reţinut că cei doi erau împreună fără a se analiza că în raportul olograf al pădurarului făcut după incident, acesta specifica faptul că era singur în acel moment.
Cauza s-a soluţionat pe baza actelor dosarului 51/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, dosar ce a fost ataşat la prezentul dosar şi a înscrisurilor noi depuse de petent la filele 16 şi 17 dosar respectiv, raportul lui N.M. dat în data de 25.01.2008 cu privire la fapta din 24.01.2008 şi întâmpinarea formulată de Ocolul Silvic în dosarul civil nr…./253/2008 ce a avut ca obiect soluţionarea procesului-verbal de contravenţie încheiat petentului pentru o contravenţie reţinută în sarcina sa a fi săvârşită în data de 24.01.2008.
Instanţa, analizând plângerile de faţă pe baza înscrisurilor noi şi a actelor efectuate în dosarul nr…/P/2008 precum şi având în vedere dispoziţiile procedurale în vigoare, reţine că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
S-a reţinut de Parchet că fapta de ameninţare nu există. S-a avut în vedere că declaraţia lui M.M.C. nu s-a coroborat cu declaraţia învinuitului şi a martorului M.C..
Cu toate acestea, în cauză nu s-a realizat nici o confruntare a acestora, deşi preved. art.87 c.pr.penală sunt foarte clare în această privinţă.
Astfel, potrivit art.87 c.pr.pen., „ cînd se constată că există contraziceri între declaraţiile persoanelor ascultate în aceeaşi cauză, se procedează la confruntarea acelor persoane, dacă aceasta este necesară pentru lămurirea cauzei”.
Ori, parchetul, deşi reţine că declaraţiile „nu concordă” nu face confruntarea respectivelor persoane deşi avea această obligaţie, art.88 cod pr.pen. reglementând această procedură.
Obligaţia în acest sens incumbă organului judiciar tocmai în virtutea rolului său de garant pentru o justă soluţionare a cauzei, justă soluţionare care implică administrarea oricărui mijloc de probă necesar.
Mi mult, în raportul olograf al învinuitului pe care acesta l-a întocmit în virtutea respectării îndatoririlor sale de serviciu, către Ocolul Silvic Măcin unde era şi este angajat, la doar o zi după data faptelor reclamate, acesta menţionează că „era singur” contrar a ceea ce declară în dosarul nr…/P/2008 şi contrar declaraţiei martorului M.C. din acelaşi dosar(aspect ce rezultă din raportul depus în copie la dosar de petent, fila 16, ca înscris nou în instanţă).
Că „era singur” rezultă şi din întâmpinarea depusă în copie – fila nr.17 de petent şi formulată de Ocolul Silvic Măcin în dosarul nr…./253/2008 al Judecătoriei Măcin, având ca obiect „plângere contravenţională” şi în care se analiza un proces-verbal de contravenţie încheiat petentului D.S. pentru contravenţia reţinută a fi săvârşită la aceeaşi dată 24.01.2008 şi în legătură cu faptele reclamate în plângerea penală.
Faţă de cele expuse, cu atît mai mult se justificau aplicabile dispoziţiile art.87 – 88 c.pr.pen. de Parchet.
De asemenea, instanţa reţine că Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin s-a pronunţat prin rezoluţia atacată cu privire la infracţiunea prev. de art.193. cod penal deşi persoanei vătămate M.M.C. nu i s-a luat nici o declaraţie în această calitate.
Astfel, Parchetul s-a mărginit a avea în vedere numai plângerea penală a petentului D.S. care reclamă şi faptul că ciobanul său M.M.C a fost ameninţat de N.M. .
Însă M.M. nu a fost întrebat dacă-şi însuşeşte plângerea penală formulată în numele său de D.S. cu consecinţa audierii sale în calitate de parte vătămată, nu i-a fost dată posibilitatea de a propune la rândul său probe în susţinerea plângerii sale, acestuia fiindu-i luată o singură declaraţie şi aceea în calitate de martor.
Astfel, instanţa reţine că nu au fost respectate prevederile art.75 – 71/1 c.pr.pen. – secţiunea a II-a, privind declaraţia părţii vătămate-părţii civile.
Astfel, instanţa reţine că cercetarea plângerii penale formulate de petentul D.S. s-a făcut fără a se avea în vedere toate mijloacele de probă necesare unei juste soluţionări a cauzei(după cum s-a arrătat pe larg în cuprinsul prezentei sentinţe), reţinând şi un aspect deloc de neglijat: aceea că după restituirea dosarului de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea ca urmare a Rezoluţiei nr. 163/II/2 nu s-a mai administrat nici o altă probă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin, mărginându-se a da Rezoluţia din data de 29.09.2008.
De asemenea, instanţa reţine şi faptul că Parchetul a concluzionat în Rezoluţia atacată că făptuitorul „a folosit armamentul de serviciu şi implicit muniţia”, fără ca această susţinere să fi fost probată în vreun mod, în cauză neefectuându-se nici o expertiză balistică în acest sens, cum de altfel este necesar pentru pronunţarea unei soluţiii legale ca urmare a unui probatoriu administrat.
Ori, cum se explică, în lipsa expertizei, această concluzie ?
În consecinţă, având în vedere considerentele astfel expuse, instanţa urmează să admită plângerea petentului D.S. , reţinând că Rezoluţia atacată este netemeinică şi nelegală.
Astfel, va admite plângerea formulată potrivit prevederilor art.278/1 Cod procedură penală de petentul D.S..
Va desfiinţa Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin din data de 26.09.2008 – dosar nr. ../P/2008.
Va trimite cauza procurorului pentru completarea probatoriului în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.136 din Legea 295/2004 modificată şi completată de Legea 9/2008 şi art.193 Cod penal, cu menţiunea de a se proceda la aplicarea dispoziţiilor art.75-77 Cod procedură penală ,art.87-88 Cod procedură penală precum şi de a se administra orice alt mijloc legal de probă necesar justei soluţionări a cauzei.
1