Prin sentinţa civilă nr. 7065/20.09.2012 pronunţată în dos. nr. 16680/180/2011 Judecătoria Bacău a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii C.P.G., N.E. în contradictoriu cu pârâta E.C. şi a obligat pârâta să lase reclamanţilor în liniştită posesie imobilele situate la nr. 711 în sat M., comuna M., judeţul Bacău.
Pentru a se pronunţa în acest sens prima instanţă a reţinut următoarele:
„Familia reclamanţilor locuieşte în imobilele situate în comuna M., sat M. din anul 1989, de când s-au mutat ca să aibă grijă de către P.R.V.
Reclamanţii au invocat ca temei al posesiei lor un act de donaţie încheiat sub semnătură privată între P.V. şi C.E. la 14.09.1989, privitor la casa şi terenul conform registrului agricol. Donatorul avea o cotă indiviză din proprietatea donată, conform certificatul de moştenitor 233/11.03.1986. ulterior, printr-un proces de partaj judiciar, imobilele stăpânite de reclamanţi au fost atribuite lui P.P., care le-a înstrăinat pârâtei.
Posesia poate fi definită ca fiind o stare de fapt generatoare de efecte juridice care constă în stăpânirea materială sau exercitarea unei puteri de fapt de către o persoană asupra unui bun, cu intenţia şi voinţa de-a se comporta faţă de toţi ceilalţi ca proprietar sau titular al altui drept real.
Instanţa reţine din declaraţiile martorilor, dovada plăţii impozitelor, contractelor de utilităţi privitoare la imobilul casă, că reclamanţii au avut posesia imobilelor în mod continuu şi că s-au comportat ca adevăraţi proprietari, au achitat taxe şi impozite referitoare la proprietate, au renovat imobilul casă. Pârâta le-a tulburat posesia prin acţiunea în evacuare pe care a pornit-o în instanţă, aşa cum a arătat apărătorul reclamanţilor. De altfel, acţiunea posesorie a fost disjunsă de o cerere privind evacuare.
Potrivit art. 916 Noul Cod civil “(1) Posesia este exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana care îl stăpâneşte şi care se comportă ca un proprietar.”
La art. 918 legiuitorul a arătat care sunt cazurile care nu constituie posesie:
“(1) Nu constituie posesie stăpânirea unui bun de către un detentor precar, precum:
a) locatarul, comodatarul, depozitarul, creditorul gajist;
b) titularul dreptului de superficie, uzufruct, uz, abitaţie sau servitute, faţă de nuda proprietate;
c) fiecare coproprietar, în proporţie cu cotele-părţi ce revin celorlalţi coproprietari;
d) orice altă persoană care, deţinând temporar un bun al altuia, este obligată să îl restituie sau care îl stăpâneşte cu îngăduinţa acestuia.”
Posesia este definita ca fiind deţinerea unui lucru sau folosirea unui drept exercitata, una sau alta, de noi înşine sau de altul, in numele nostru.
Posesia este întotdeauna o stare de fapt, fiind stăpânirea efectiva a unui lucru. Pentru aceasta, instanţa va raporta acţiunea la faptele de stăpânire ale imobilelor invocate de reclamanţi, fără a face o analiză amănunţită a întinderii drepturilor de proprietate ale părţilor.
Pentru apărarea posesiei, legiuitorul a pus la îndemâna posesorului acţiunea posesorie, art. 949 Noul cod civil: “(1) Cel care a posedat un bun cel puţin un an poate solicita instanţei de judecată prevenirea ori înlăturarea oricărei tulburări a posesiei sale sau, după caz, restituirea bunului. De asemenea, posesorul este îndreptăţit să pretindă despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.
(2) Exerciţiul acţiunilor posesorii este recunoscut şi detentorului precar.”
Apreciind că scopul prezentei acţiuni nu poate fi decât înlăturarea împiedicării exercitării posesiei de către pârâtă, aspect care s-a confirmat, instanţa urmează a admite acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta E.C. solicitând admiterea recursului şi respingerea acţiunii ca nefondată pentru următoarele motive:
-instanţa nu a analizat în nici un fel apărările formulate de recurentă(aspect care poate fi interpretat ca o nemotivare a acţiunii) , singura referire la situaţia de fapt fiind că imobilul i-a fost vândut acesteia.
-reclamanţii -intimaţi nu au calitate de posesori care să justifica calitatea procesuală activă , simpla deţinere a unui imobil şi refuzul abuziv de a-l părăsi nu echivalează cu posesia în sensul art.916..Reclamanţii au avut tot timpul calitatea de toleraţi şi nu au dobândit nici un drept cu privire la imobil.
– calea evacuării aleasă de recurentă nu poate fi apreciată ca o tulburare a posesiei pentru ca acţiunea posesorie să fie admisă.
– dreptul de a promova acţiunea este prescris. Instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt greşită şi nu a precizat în mod clar cine a tulburat posesia , în ce a constat tulburarea şi când a avut loc tulburarea.
Recursul nu a fost întemeiat în drept.
Recurenta a solicitat , în susţinerea recursului, proba cu acte.
Intimaţii reclamanţi nu au formulat întâmpinare dar au solicitat prin apărător rspingerea recursului ca nefundat.
Recursul este declarat şi motivat în termen şi timbrat cu 565,5 lei taxă de timbru şi 5 lei timbru judiciar.
Recurenta a depus în susţinerea recursului sentinţa civilă nr. 9554/28.11.2011 pronunţată în dos. nr. 17491/180/2009 a Judecătoriei Bacău.
Analizând sentinţa recurată în limita motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente instanţe de recurs reţine că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Susţinerea recurentei privitoare la prescripţia dreptului de a formula acţiunea acesta va fi respinsă ca neîntemeiată ,având în vedere că prezenta acţiune a fost înregistrată la data de 20.11.2011 , în interiorul termenului de prescripţie de 1an prevăzut de 951 NCC, calculat de la data formulării acţiunii în evacuare (09.02.2011 ),acţiune în evacuare apreciată de reclamanţi ca fiind actul de tulburare al posesiei.
Şi în ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a intimaţilor- reclamanţi instanţa de recurs reţine, contrar susţinerilor recurentei, că acţiunile posesorii pot fi exercitate atât de posesorii tulburaţi sau deposedaţi cât şi de detentorii precari, calitatea procesuală activă aparţinând persoanei care exercită sau a exercitat efectiv elementul material (corpus), respectiv stăpânirea bunului.
Cu toate acestea ,instanţa de recurs găseşte întemeiate criticile recurentei privitoare la neanalizarea de către instanţa de fond a apărărilor recurentei –pârâte precum şi la faptul că nu poate fi apreciată ca un act de tulburare simplu fapt al promovării acţiunii în evacuare.
Astfel, în considerentele sentinţei recurate nu se regăşete o analiză a apărărilor pârâtei, instanţa de fond limitându-se doar la analiza susţinerilor reclamanţilor.Însă, acest aspect nu atrage incidenţa vreunui motiv de casare, instanţa de recurs putând suplini motivarea .
Astfel , instanţa de recurs apreciază că simpla promovare a acţiunii în evacuare nu poate fi apreciat ca un act de tulburare a posesiei reclamanţilor . Este adevărat că tulburare de drept constă într-un act judiciar sau extrajudiciar prin care o persoană afirmă o pretenţie contrară însă ,pentru ca tulburarea să justifice exercitarea unei acţiuni posesorii, este necesar ca ea să împiedice exerciţiul liber şi efectele posesiei , aspect nedovedit în cauză de reclamanţi. Mai mult, înşişi reclamanţii prin apărător au învederat instanţei de fond că atât acţiunea în evacuare cât şi calea de atac a apelului au fost respinse.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 C.pr civ va admite recursul , va modifica în tot sentinţa civilă recurată în sensul că va respinge acţiunea ca nefondată .
În temeiul art.274 C. pr civ va obliga intimaţii să plătească recurentei suma de 541 lei cu titlu de cheltuieli de judecată,reprezentând taxa judiciară de timbru şli timbru judiciar.din recurs.
În temeiul art. 20 alin.5 din Lg. nr.146/1997 va obliga intimaţii –reclamanţi să achite taxa de timbru datorată pentru fond, în cuantum de 1071 lei şi timbru judiciar de 5 lei.
