O analiză detaliată a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului relevă faptul că noţiunea de „bun” în sensul Convenţiei este extinsă la toate acele situaţii în care reclamantul are un „interes economic ce are o bază suficientă în dreptul intern” sau când existenţa sa este confirmată printr-o jurisprudenţă clară şi constantă a instanţelor naţionale, deci o „speranţă legitimă” de natură concretă, bazată pe o dispoziţie legală sau practică judiciară (cauzele Pine Valley Developments Ltd ant Others vs. Irlanda; cauza Beyler contra Italiei; cauza Stretch contra Regatului Unit; cauza Oneryilidiz împotriva Turciei; cauza Juroj Kopecky contra Slovaciei; cauza Smokovitis contra Georgiei; cauza Slavov contra Bulgariei).
Intervalul mare de timp în care au fost în vigoare aceste dispoziţii legale 11.06.2009 – 15.11.2010, de aproximativ 1 an şi 5 luni, jurisprudenţa constantă a instanţelor naţionale (la nivelul ţării 2321 hotărâri de fond admise, 473 hotărâri definitive, 626 hotărâri irevocabile admise la data publicării deciziilor Curţii Constituţionale, iar la nivelul Curţii de Apel Galaţi – 235 hotărâri de fond, 24 hotărâri definitive şi 5 hotărâri irevocabile) au dat naştere unei „speranţe legitime” de recunoaştere a dreptului la despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Decizia civilă nr. 281/R din 04.05.2011 a Curţii de Apel Galaţi
Prin sentinţa civilă nr. 83 din 20.01.2011 a Tribunalului Vrancea s-a admis în parte acţiunea, constatându-se caracterul politic al condamnării şi s-a respins cererea de acordare a daunelor morale.
Din probele administrate instanţa reţine că reclamantul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 44/23 ianuarie 1973 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni pentru infracţiunea de subordonare.
Această condamnare nu constituie de drept o condamnare cu caracter politic, dar potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 persoanele care au suferit condamnări în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 pot solicita instanţei să constate caracterul politic al condamnării în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (3).
Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 constituie condamnare cu caracter politic şi condamnare prevăzută pentru orice faptă prevăzută de legea penală dacă prin săvârşirea ei s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 1 din OUG nr. 214/1999.
Cum, reclamantului i-a fost recunoscută calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă prin decizia nr. 628/17.11.2006, urmează a se constata caracterul politic al condamnării sale prin decizia penală nr. 44/1973 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti.
A fost respinsă cererea de acordare a daunelor morale având în vedere constatarea ca neconstituţional a temeiului juridic al cererii.
Prin decizia civilă nr. 281/R din 04.05.2011 a Curţii de Apel Galaţi s-a admis recursul, a fost modificată în parte sentinţa civilă nr. 83/20.01.2011 a Tribunalului Vrancea, în sensul că a fost obligat pârâtul la 3.600 euro (contravaloarea în lei la data plăţii) cu titlu de daune morale.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
O analiză detaliată a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Pine Valley Developments Ltd ant Others vs. Irlanda; cauza Beyler contra Italiei; cauza Stretch contra Regatului Unit; cauza Oneryilidiz împotriva Turciei; cauza Juroj Kopecky contra Slovaciei; cauza Smokovitis contra Georgiei; cauza Slavov contra Bulgariei) relevă faptul că noţiunea de „bun” în sensul Convenţiei este extinsă la toate acele situaţii în care reclamantul are un „interes economic ce are o bază suficientă în dreptul intern” sau când existenţa sa este confirmată printr-o jurisprudenţă clară şi constantă a instanţelor naţionale, deci o „speranţă legitimă” de natură concretă, bazată pe o dispoziţie legală sau practică judiciară.
Reclamanţii au introdus acţiunea la data de 4 decembrie 2009, moment la care art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 era în vigoare, în forma iniţială, dar, datorită particularităţilor speţei, cauza nu a fost soluţionată până la declararea lor ca neconstituţionale.
Raportat la aceste date concrete ale speţei, Curtea de Apel urmează să verifice dacă la momentul publicării deciziilor Curţii Constituţionale (momentul ingerinţei), reclamantul avea o bază în dreptul intern, confirmată printr-o jurisprudenţă clară şi constantă a instanţelor naţionale, în sensul admiterii acestor acţiuni, adică aveau „o speranţă legitimă” de a obţine daune morale.
Din datele centralizate la nivelul întregii ţări furnizate de Ministerul Finanţelor, rezultă că la data de 15.11.2010 existau 2321 hotărâri de fond admise, 473 hotărâri definitive (pronunţate în apel) şi 626 hotărâri irevocabile, iar numărul hotărârilor executate este de 51.
La nivelul Curţii de Apel Galaţi, până la data 15.11.2010 (data publicării deciziilor Curţii Constituţionale), au existat 235 hotărâri de fond, 24 hotărâri definitive şi 5 hotărâri irevocabile admise în această materie.
În plus, această practică constantă de admitere a acţiunilor la nivelul Curţii de Apel Galaţi este confirmată şi de deciziile de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare în cauzele în care instanţa de fond a respins cererile pe lipsă de calitate procesuală activă cu motivarea că daunele morale se cuvin doar autorului nu şi moştenitorilor prevăzuţi de lege şi doar în situaţia condamnărilor la închisoare nu şi a măsurilor administrative.
În urma desfiinţării cu trimitere, Curtea de Apel Galaţi a dat îndrumări de soluţionare a cauzei pe fond.
În concluzie, raportat la aceste date concrete, Curtea de Apel Galaţi a apreciat că la momentul ingerinţei, reclamantul avea „o speranţă legitimă” de a obţine un bun, confirmată de legislaţia naţională şi o practică judiciară bine definită.
