Act administrativ nelegal. Repararea prejudiciului cauzat prin emiterea acestuia. Caracterul cert al prejudiciului.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL ,DECIZIA CIVILĂ NR.2333/31.05.2012).
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 2938/87 din 23 mai 2011, reclamanta N. N. L. (R.) a chemat în judecată pe pârâţii I.S.J. T. şi Şcoala cu clasele I-VIII „Ştefan cel Mare” A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea hotărârii-tabel nr. 1778/13.07.2010 a Comisiei judeţene de monitorizare a concursului de ocupare a posturilor didactice prin care s-a invalidat participarea sa la concursul din 14.07.2010; să se constate că prin actul administrativ atacat i s-a încălcat un drept deja câştigat; să se dispună obligarea pârâţilor în solidar la plata unor despăgubiri în cuantum de 15000 lei pentru îngrădirea participării al concursul din 14.07.2010.
Prin sentinţa civilă nr. 755/21.09.2011, T. T. a admis în parte acţiunea, a dispus anularea parţială a hotărârii – tabel numărul 1778 din data de 13 iulie 2010 în ce priveşte invalidarea participării reclamantei N.N.L. (R.) la concursul din data de 14 iulie 2010 (poziţia numărul 14) ca nelegală, constatând că reclamantei i s-a încălcat un drept câştigat şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata sumei de 17.830 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând drepturi salariale de care reclamanta ar fi fost privată ca nefondat.
În considerente, instanţa de fond a reţinut că reclamanta N.N.L. (R.) este absolventă a Universităţii Spiru Haret Bucureşti, fiind licenţiată în sociologie – psihologie conform diplomei de licenţă seria A1, nr. 0145311 emisă de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Prin cererea înregistrată la nr. 820/15.06.2010 reclamanta a solicitat pârâtului I.S.J.T. înscrierea la concursul de titularizare din data de 14.07.2010 la Centrul de concurs nr. 1 – Şcoala cu clasele I-VIII „Ştefan cel Mare” din A.
În urma verificării dosarelor candidaţilor înscrişi la concurs, comisia de organizare şi desfăşurare a concursului din Centrul de concurs nr. 1 – Şcoala cu clasele I-VIII „Ştefan cel Mare” A. a invalidat fişa de înscriere la concurs a reclamantei cu motivarea că, specializarea sociologie – psihologie, forma de învăţământ ID, 4 ani, nu a fost acreditată/autorizată să funcţioneze provizoriu prin nicio hotărâre de Guvern din perioada 2004-2008.
Apărarea pârâţilor fundamentată pe considerentul neacreditării formei de învăţământ la distanţă specializarea sociologie – psihologie absolvită de reclamantă nu poate fi avută în vedere, atâta timp cât, reclamanta este titulara unei diplome de licenţă, înscris oficial, producător de efecte juridice.
Diploma reclamantei constituie un act administrativ, care se bucură de prezumţia de legalitate asociată cu prezumţia de autenticitate şi prezumţia de veridicitate, impunându-se subiectelor de drept cât timp nu a fost revocată sau anulată.
Prin nerecunoaşterea eficacităţii actului de studii în discuţie pârâţii au încălcat principiul securităţii raporturilor juridice şi principiul încrederii legitime a beneficiarului actului care a crezut în aparenţa de legalitate a acestuia.
În contextul celor menţionate, se reţine că, în mod nelegal pârâţii au îngrădit participarea reclamantei la concursul de titularizare din data de 14.07.2010, diploma de licenţă al cărei titular este reclamanta fiind un act valabil.
Cererea de plată a despăgubirilor solicitate în cuantum de 17.830 lei reprezentând drepturile băneşti pe un an de zile de care, susţine reclamanta că, a fost privată prin fapta pârâţilor nu poate fi însă primită, întrucât participarea la concurs nu reprezintă o condiţie suficientă şi pentru promovarea acestuia, numai în acest caz reclamanta putând accesa un post didactic.
Paguba ce se pretinde a fi reparată are un caracter eventual, ipotetic şi lipsit de certitudine, astfel încât, nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
Împotriva sentinţei civile nr. 755/21.09.2011 pronunţate de T. T, reclamanta N.N.L. (R.) a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a la data de 28.12.2011, solicitând modificarea în parte a acesteia în sensul admiterii capătului trei de cerere şi obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor, în sumă de 17.830 lei, pentru îngrădirea dreptului de a participa la concursul naţional de titularizare în învăţământ din 14.07.2010.
În fapt, arată că a învestit instanţa cu o cerere de anulare (parţială) a hotărârii – tabel nr. 1778/13.07.2010 a Comisiei de monitorizare a concursului de ocupare a posturilor didactice prin care s-a invalidat participarea sa la concursul din 14.07.2010, solicitând totodată să se constate faptul că prin actul administrativ i s-a încălcat un drept deja câştigat şi să fie obligaţi pârâţii în solidar la plata unor despăgubiri pentru îngrădirea participării la concurs şi pentru încălcarea unui drept.
Suma solicitată a fost in cuantum de 17830 lei, în raport de salariul de care a beneficiat în anul şcolar 2009-2010 ca urmare a ocupării unui post în învăţământ, apreciind că cel mai adecvat criteriu este cel al salariului avut în anul şcolar precedent în învăţământ.
În mod neîntemeiat instanţa de fond i-a respins cererea în despăgubiri.
Motivează recurenta-reclamantă că soluţia instanţei este lipsită de eficienţă şi nu are nicio finalitate, contrar scopului legii procesuale care obligă instanţa să pronunţe o hotărâre susceptibilă de punere în aplicare, nu una inutilă.
Unui drept îi corespunde o obligaţie corelativă, iar nerespectarea acesteia de către ce! ţinut să facă/să nu facă ceva atrage sancţionarea lui; în caz contrar (raţionamentul instanţei) încălcarea unui drept nu dă naştere decât la dreptul de a solicita constatarea încălcării acelui drept, fără sancţionarea făptuitorului, lucru absurd şi în contradicţie cu întreaga jurisprudenţă ce impune repararea prejudiciului.
Principiul drepturilor câştigate impune respectarea unui asemenea drept de către toţi cei cărora li s-ar opune acesta. În cauza, prejudiciul pe care instanţa îl apreciază ca potenţial este în fapt unul „extrem de real”, având în vedere că un an de zile a fost nevoită să stea acasă din vina pârâţilor, fără venituri, fiind, aşadar, privată de veniturile din salariu de care ar beneficiat în anii anteriori tot prin activitate în învăţământ.
Mai arată recurenta-reclamantă că, pe baza mediei de la concursul din 2009, ar fi putut ocupa un post de profesor suplinitor calificat în 2010, deci ar fi încasat un salariu, aşa încât motivarea instanţei, legată de faptul că participarea la concurs este o condiţie insuficientă pentru promovare, este atât nelegală, cât si insuficientă, întrucât nu acoperă ipoteza în care ar fi participat la concurs şi ar fi activat ca «suplinitor» în 2010, situaţie pe deplin posibilă, raportat Ia rezultatele concursului din anul 2009.
Menţionează că între noţiunile de profesor “suplinitor'” şi “titular” există o mare diferenţă pe care instanţa nu a sesizat-o, dincolo de regimul juridic sau de aspecte de salarizare. În primul rând, statutul de “titular” conferă stabilitate, în timp ce statutul de “suplinitor” este determinat temporal la o perioada de un an de zile, îngrădindu-i-se accesul la competiţia de ocupare a unui post de “titular”. Deci i s-a încălcat şansa de a-şi rezolva situaţia locului de munca pe o durată nedeterminată în timp, astfel că îngrădirea accesului la acest concurs este una extrem de gravă.
Cererea sa de acordare a despăgubirilor este întemeiată întrucât prin îngrădirea nelegala a dreptului său de a participa la concursul de titularizare în învăţământ din 2010 a fost pusă în situaţia de a nu mai ocupa un post în învăţământ în anul şcolar 2010- 2011.
Motivarea instanţei de fond, în sensul că participarea sa la concurs nu reprezintă o condiţie suficientă pentru promovarea acestuia, este una greşita întrucât instanţa are în vedere ce nu s-a cerut si pleacă de la o ipoteza greşită. Nu a învestit instanţa cu „drepturi salariale neîncasate” sau cu „posibilităţi de ocupare a posturilor in învăţământ”, ci a arătat ca prin încălcarea dreptului de a participa la concurs i s-au îngrădit posibilităţile obţinerii unui post ca titular în învăţământ; condiţia participării de care vorbeşte instanţa nu era suficientă ca să obţin un post, însă era necesara şi obligatorie, iar reclamanta era pe deplin îndreptăţită a i se respecta dreptul de a participa.
În ce priveşte cuantumul solicitat, acesta a fost raportat la sumele de care a fost lipsită un an de zile prin faptul că a stat acasă, fără serviciu. Instanţa, însă, ar fi putut aprecia pe acest cuantum, eventual să îl reducă, dar soluţia aleasă – de neacordare a niciunei sume – în condiţiile în care constată încălcarea unui drept – nu este legală. În determinarea cuantumului sumei s-a raportat la criteriul salariului motivat de lipsa unor criterii care să evalueze prejudiciile produse mie prin faptele culpabile ale paraţilor.
Învederează recurenta că jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauzele Saieva v Caisse de compensation des allocations familiales – 32/76 şi Mărio Viva v Fonds National de Retrăite des Ouvriers Mineurs – 83/87) a recunoscut dreptul la despăgubiri substanţiale în cazul constatării încălcării principiului drepturilor câştigate.
Instanţa nu a înţeles esenţa solicitării sale şi natura acestor despăgubiri; suma solicitată cu titlul de despăgubiri este determinată de refuzul accesului la concurs, de îngrădirea efectivă şi de blocarea de a participa la un concurs la care era pe deplin îndreptăţită. Nu a solicitat drepturi salariale cuvenite şi neîncasate pentru ca discuţia să se poarte pe acest tărâm, al salariului de care a beneficiat sau nu, ci a solicitat despăgubiri pentru fapta culpabila a pârâţilor de a-i îngrădi accesul la un concurs şi de a-i restricţiona posibilitatea titularizării sale în învăţământ în anul 2010, şi nu în alţi ani în care ar dori poate pârâţii să-i permită accesul la vreun concurs.
Prin îngrădirea participării la concurs a fost efectiv pusă în situaţia de a nu mai ocupa un post în învăţământ în anul şcolar 2010-2011, care deja s-a terminat, şi, totodată, privată de drepturile băneşti pe un an de zile, bani de care ar fi beneficiat în ipoteza ocupării, ca şi în anii anteriori, a unei catedre, în urma participării la concurs.
Analizând probele administrate în cauză, susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale aplicabile, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Repararea prejudiciului produs prin emiterea actului administrativ nelegal nu este o măsură cu caracter sancţionator.
În mod corect instanţa de fond a constatat că prejudiciul material pretins de reclamantă nu este cert. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur în privinţa existenţei şi a posibilităţii de evaluare.
Este adevărat că respectiva condiţie: participarea la concurs – era obligatorie pentru ocuparea unui post, însă tribunalul a reţinut corect că nu era singura condiţie care trebuia îndeplinită pentru constatarea existenţei unui prejudiciu material.
Nu se reţin susţinerile referitoare la posibilitatea ca instanţa de fond să aprecieze cuantumului prejudiciului şi chiar să îl reducă.
Evaluarea prejudiciului material se realizează în funcţie de probele administrate în cauză şi nu implică aprecierea subiectivă a judecătorului.
Din considerentele sentinţei recurate rezultă care sunt motivele care au stat la baza soluţiei de respingere a cererii de despăgubiri.
Curtea nu reţine criticile recurentei referitoare la faptul că instanţa de fond nu a înţeles esenţa solicitării sale şi natura acestor despăgubiri, acestea fiind „solicitate pentru îngrădirea nelegală a participării la concurs şi nu pentru neocuparea efectivă a unui post sau pentru alte ipoteze”.
Despăgubirile solicitate constau în drepturile băneşti de care ar fi beneficiat reclamanta în cazul în care ar fi ocupat un post de profesor titular.
Acestea nu ar fi fost obţinute doar prin participarea la concurs, ci cu condiţia promovării acestuia.
Nu se reţin susţinerile recurentei referitoare la certitudinea prejudiciului pentru ipoteza în care ar fi participat la concurs şi ar fi activat ca «suplinitor» în 2010, situaţie pe deplin posibilă, raportat la rezultatele concursului din anul 2009, având în vedere că, astfel cum rezultă din apărările formulate prin întâmpinare, recurenta nu a solicitat ocuparea unui post de profesor suplinitor.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.p.civ, va respinge recursul ca nefondat.
