Calitate procesuală pasivă Răspundere contractuală.


Calitatea procesuală pasivă

presupune existenţa unei identităţi

între pârât şi persoana obligată în

raportul juridic dedus judecăţii.

(Decizia nr. 189/RC/07.12.2006)

 Prin sentinţa comercială nr.43/2005, Judecătoria Câmpulung a admis

acţiunea, obligând pe pârâţi  să plătească suma de 55.460.800 lei şi cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că la data de

10.12.1992 reclamanta a livrat pârâtei cantitatea de 5.000 kg. carne de porc

pentru suma de 96.570.000 lei întocmindu-se factura fiscală nr.1983145,

urmând ca plata să se facă eşalonat până la data de 24.07.1998.

Instanţa a mai reţinut că pârâtul B. I. a recunoscut la interogatoriu că

datorează reclamantei suma de 55.460.820 lei, dar nu o poate achita pentru

că nu are bani.

Deliberând cu prioritate asupra excepţiilor invocate, conform

dispoziţiilor art.137 C.pr.civ, Tribunalul Comercial Argeş a constatat că este

fondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului BI..

Astfel, contractul de vânzare-cumpărare dedus judecăţii în prezenta

cauză, încheiat în forma simplificată prevăzută de art.36 C.civ. are ca părţi

pe recurenta SC C. SRL şi pe intimata SC F. SA, după cum rezultă din

factura nr.1983145/10.12.1998 (f.17, dos.fond), acceptată la plată şi care

face dovadă între comercianţi, potrivit art.46 C.com.

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între

pârât şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii.

Or, în cauză pârâtul B.I. nu întruneşte aceste condiţii, nefiind parte

în acest raport juridic, în care obligată este doar SC C. SRL.

Pentru aceste motive, a fost  admisă excepţia lipsei calităţii

procesuale pasive a recurentului B.I. şi, pe cale de consecinţă, recursul

formulat de acesta, modificându-se sentinţa instanţei de fond în sensul

respingerii acţiunii faţă de acest pârât.