Dispoziţiile legale relevante în cauză sunt cele de la art.452 Cod pr.civila, deoarece deşi se invocă cheltuieli de judecată dintr-un proces anterior, fiind solicitate pe cale directă şi separată, rezultă o cerere nouă guvernată de legea procesual civilă în vigoare la data depunerii sale. În acest context, susţinerile apelantei cum că ar fi aplicabil vechiul cod de procedură civilă nu pot fi primite. Deşi, într-adevar, apelanta are dreptul să se îndrepte pe cale separată cu o cerere prin care să solicite cheltuieile de judecata efectuate, conform art.452 CPC, aceasta avea dreptul să solicite numai acele cheltuieli de judecata pentru care putea să faca dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu pâna la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei care a ocazionat respectivele cheltuieli.
Decizia nr. 601A/23.06.2015 – Secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Caransebeş cu nr. 124/208/2015, reclamanta-creditoare SC Omniasig Vienna Insurance Group SA a chemat în judecată pârâtul-debitor Pârvulescu Darie Ovidiu, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 530,31 lei, reprezentând cheltuieli de judecată şi 50 lei taxă judiciară de timbru.
În motivare, reclamanta-creditoare arată că la data de 11.03.2013 a fost soluţionat dosarul nr. 2006/208/2012 de către Judecătoria Caransebeş, dosar prin care a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul Pârvulescu Darie Ovidiu în contradictoriu cu SC Omniasig Vienna Insurance Group SA. Faţă de împrejurarea că reclamanta a fost reprezentată de un cabinet de avocatură, arată că înţelege să solicite, pe cale separată, onorariul de avocat în cuantum de 530,31 lei.
Judecatoria Caransebeş, prin sentinţa civila nr.438/3.03.2015 a respins cererea de valoare redusă formulată de reclamanta SC Omniasig Vienna Insurance Group.
Pentru a hotarî astfel, prima instanţă, a reţinut că, reclamanta SC Omniasig Vienna Insurance Group SA s-a judecat cu pârâtul Pârvulescu Darie Ovidiu în dosar nr. 2006/208/2012 al Judecătoriei Caransebeş, dosar soluţionat prin sentinţa civilă 856/2013 a Judecătoria Caransebeş (fila 13 dosar).
Cu ocazia soluţionării cauzei, Instanţa nu s-a pronunţat cu privire la cheltuielile de judecată ale pârâtei Omniasig Vienna Insurance Group SA. Conform concluziilor hotărârii, aceasta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Conform art.453 al.1 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Deşi reclamanta are dreptul să se îndrepte pe cale separată cu o cerere prin care să solicite cheltuielile de judecată efectuate cu ocazia judecării litigiului, conform art. 452 Cod procedură civilă, reclamanta are dreptul să solicite numai acele cheltuieli de judecată pentru care poate să facă dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. Or, în prezenta cauză, sentinţa nr. 856/2013 a fost pronunţată de către Judecătoria Caransebeş la data de 11.03.2013, iar suma solicitată de către reclamantă a fost facturată de reprezentantul convenţional al acesteia la data de 04.06.2013 prin factura seria B WCF nr.9413145, respectiv plătită de către reclamantă la data de 25.06.2013 prin ordin de plată. Prin urmare, suma solicitată de către reclamantă cu titlu de „cheltuieli de judecată” nu exista până la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului, aşa cum prevede în mod expres art.452 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta SC Omniasig Vienna Insurance Group SA solicitând admiterea apelului, în sensul admiterii în tot a acţiunii, cu cheltuieli de judecata.
În cererea de apel arată că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecata- onorariul de avocat- este reprezentat de culpa procesuala a părţii care cade în pretenţii. Solicită instanţei de apel să observe că în cauza sunt întrunite toate condiţiile părivind raspunderea civila delictuala a pârâtului, fapt stabilit, în mod definitiv şi irevocabil, prin hotarârea pronunţata de către Judecatoria Caransebeş în dosarul nr.2006/208/2012.
Învedereaza şi faptul că potrivit dispoziţiilor art.30 al.1 din Legea nr.51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat „ „pentru activitatea sa profesionala avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său”.
Consideră că pârâtul datoreaza suma de 530,31 lei deoarece aceasta suma a fost în mod real şi efectiv achitata pentru soluţionarea dosarului nr.2006/208/2012.
La data la care dosarul nr.2006/208/2012 s-a judecat irevocabil, onorariul avocaţial nu era plătit de către apelanta. Acest lucru nu înseamna că acest onorariu nu poate fi solicitat pe cale separata prin alta acţiune în justiţie. Singura condiţie necesara este aceea ca să fie plătit efectiv onorariul avocaţial şi să existe dovada de plata prin care să rezulte legatura cu dosarul nr.2006/208/2012. Opinia instanţei în sensul că onorariul avocaţial trebuie achitat în cursul procesului este nu numai eronata, dar aceasta nu are nici un suport juridic. Pentru a fi considerate cheltuieli voluptorii sau onorariu de succes, cuantumul onorariului trebuie prevazut anterior soluţionarii procesului, dar contractul de asistenţă juridică este semnat cu mult înainte de soluţionarea dosarului nr.2006/208/2012.
În orice caz dispoziţiile art.452 NCPC la care instanţa face referire nu sunt aplicabile în speţă dosarului 2006/208/2012 fiindu-i aplicabile dispoziţiile vechiului cor de procedura civila care nu prevede o dispoziţie procedurală care nu se regăseşte în vechiul cod de procedura.
Arata că în masura în care instanţa de judecata ar da o altă interpretare decât cea de sus, s-ar ajunge atuomat la încălcarea dreptului de acces la justiţie al apelantei şi la adăugarea la lege, cu atât mai mult cu cât normele imperative legale şi procedurale acorda dreptul apelantei ca şi oricărei persoane, fizice sau juridice să îşi recupereze prejudiciul produs, în speţă onorariul avocaţial, pe cale separata, nefiind condiţionat acest drept decât de respectarea termenului de prescripţiei extinctivă.
Arata că acesta este motivul pentru care considera că sentinţa apelata este netemeinică. Nu se poate ca o cheltuiala de judecata să nu poata fi solicitata pe cale separata, mai ales având în vedere situaţia că aceasta cheltuiala- onorariula avocaţial- nici nu putea fi solicitata în dosarul nr.2006/208/2012 deoarece nu era încă achitata. O astfel de soluţie însemna direct negarea dreptului de a solicita cheltuielile de judecata pe cale separata.
Apreciaza că instanţa de apel trebuie să aibă în vedere la aplicarea disp.art.274 cod pr.civila şi practica CEDO din care rezultă că pot fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecata acele sume care în mod real şi necesar au fost plătite de partea care a câştigat procesul în timpul şi în legatura cu acel litigiu.
Apelanta arata că, caracterul real ţine de justificarea că onorariul de avocat afost perceput într-o legatura strictă şi indisolubilă cu litigiul, a precedat sau a fost contemporan acestuia şi conceput de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obţine serviciul avocatului. Onorariul de avocat în acest caz a fost perceput strict pentru soluţionarea acestui litigiu, acet lucru rezultând şi din metoda de cuantificare a sa şi din dovezile de plata.
În drept, apelul a fost întemeiat pe disp.art.466,468,470,471,477-482 NCPC, art.453 NCPC, art.1349 şi 1523 Cod civil, art.31 din Leea nr.51/1995.
Intimatul Pârvulescu Darie Ovidiu a formulat întâmpinare – filele 19- 22 dosar solicitând respingerea apelului.
În întâmpinare susţine că, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, cheltuiala de judecata solicitata nu a fost făcuta de apelanta reclamanta pâna la momentul soluţionarii litigiului de fond, respectiv pâna la rămânerea definitivă a sentinţei civile nr.856/2013.
Arata că apelanta nu este ţinuta doar de termenul general de prescripţie de 3 ani pentru a solicita pe cale separata respectivele cheltuieli de judecata ci mai trebuie să faca dovada faptului că acele cheltuieli au fost efectiv efectuate pâna la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului.
Învedereaza că, raportat la cele invocate de apelanta, contractul de asistenţă juridică nu face parte din categoria dovezilor cu privire la faptul că s-a făcut plata onorariului avopcatului, ci doar chitanţa, ordinul de plată.
Intimata solicită să înlăture toate acele argumente din cuprinsul cererii de apel prin care apelanta justifica cuantumul onorariului avocaţial, ele nefiind relevante.
În drept întâmpinarea a fost întemeiata pe disp.art.205, 451 şi 452 C pr.civila.
Examinând sentinţa atacată, în raport de motivele de apel invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 480 N.C.P.C şi sub aspectul temeinicei şi legalităţii, tribunalul a respins apelul , ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Corect a reţinut prima instanţă faptul că suma reprezentând cheltuieli de judecata nu a fost dovedită ca făcută de apelanta reclamantă pâna la momentul soluţionarii litigiului de fond, respectiv pâna la rămânerea definitivă a sentinţei civile nr.856/2013. De altfel, apelanta nici nu susţine că suma s-ar fi facturat şi plătit înainte de închiderea dezbaterilor. Dar, dispoziţiile legale relevante în cauză sunt cele de la art.452 Cod pr.civila, deoarece deşi se invocă cheltuieli de judecată dintr-un proces anterior, fiind solicitate pe cale directă şi separată, rezultă o cerere nouă guvernată de legea procesul civilă în vigoare la data depunerii sale. În acest context, tribunalul arată că susţinerile apelantei cum că ar fi aplicabil vechiul cod de procedură civilă nu pot fi primite. Deşi într-adevar apelanta are dreptul să se îndrepte pe cale separată cu o cerere prin care să solicite cheltuieile de judecata efectuate, conform art.452 CPC, aceasta avea dreptul să solicite numai acele cheltuieli de judecata pentru care putea să faca dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu pâna la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei ce facea obiectul dosarului nr.2006/208/2012.
Corect a reţinut şi prima instanţă că sentinţa apelata a fost pronunţată de Judecatoria Caransebeş la 11.03.2013, iar suma solicitată de apelanta reclamantă a fost facturată de reprezentantul convenţional al acesteia la data de 4.06.2013, prin factura seria B WCF nr.-9413145, respectiv plătită de către apelanta la data de 25.06.2013 prin ordin de plata. Astfel, suma solicitata de apelanta cu titlul de cheltuieli de judecata nu există pâna la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului. Susţinerile apelantei sunt nereale pentru că prima instanţă nu i-a negat dreptul de a obţine cheltuieli de judecată pe cale separată ci a arătat în mod corect că acele cheltuieli de judecata solicitate nu sunt relative la dosarul indicat tot de către aceasta. Dacă în temeiul contractului de asistenţă juridică invocat s-ar fi facturat valoarea cheltuielilor de judecata înainte de închiderea dezbaterilor şi numai plata ar fi fost făcută după închiderea dezbaterilor atunci apelanta ar fi avut dreptate. Dar cum factura a fost emisă la 4.06.2013, adică la trei luni după pronunţarea hotarârii în prima instanţă nu se poate susţine că respectiva factură de cheltuieli de judecată privea dosarul invocat, cu atât mai mult cu cât prin actele de la dosarul nr.2006/208/2012 nu au fost solicitate cheltuieli de judecată şi nici nu s-a cerut să se consemneze că vor fi solicitate ulterior
