Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti sub nr.2847/300/2008 la data de 07.03.2008, reclamantul IGV, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul FCV, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună :
-obligarea pârâtului de a publica pe cheltuiala sa, în publicaţii de mare tiraj, dezminţiri cu privire la acuzele gratuite aduse reclamantului, precum şi dezminţiri adresate instituţiilor publice sesizate de el, în legătură cu aceleaşi acuzaţii calomnioase;
-obligarea pârâtului la plata sumei de 2000 Euro, reprezentând daune morale, către reclamant, suma pe care se obligă să o constituie drept premiu ce se va acorda unui student merituos al UNATC, ce va fi desemnat de către conducerea Universităţii.
În motivare reclamantul arată că este directorul Teatului Tineretului Metropolis, teatru înfiinţat în baza HCGMB nr.255/2006 prin reorganizarea şi restructurarea Teatrului de Proiecte Culturale Theatrum Mundi, calitate prin care a fost numit prin Dispoziţia Primarului General nr.723/2006 ca interimar, în urma câştigării concursului pentru ocuparea funcţiei.
Mai arată că pârâtul a fost angajatul Teatrului Mundi pe postul de referent cu probleme de producţie, calitate ce i-a încetat urmare restructurărilor impuse prin organigrama aprobată de CGMB, fiind însă reintegrat urmare sentinţei civile n.1238/2007 pronunţată de către Tribunalul Mureş, prin care s-a dispus anularea deciziei de încetare a raporturilor de muncă nr.57/2006 şi repunerea acestuia în situaţia anterioară.
Reclamantul învederează faptul că pârâtul şi-a făcut un obicei din a denigra activitatea teatrului şi de a sesiza în mod permanent diferite foruri referitoare la conducerea şi administrarea teatrului, iar după ce reclamantul a preluat activitatea de director, acesta a început o companie violentă făcând tot felul de acuzaţii calomnioase adresate primăriei, prefecturii, CGMB, Curţii de Conturi, diverselor ziare, bloguri de pe internet, terfelind astfel imaginea sa şi a teatrului pe care îl conduce. Mai mult, pârâtul prin sesizările adresate unor diferite instituţii a solicitat efectuarea unor controale şi a trimis o serie de scrisori unor ziare importante, cu aceleaşi acuzaţii grave.
Toate aceste acţiuni ale pârâtului au avut ca urmare supunerea reclamantului la mai multe anchete şi controale din partea instituţiilor publice sesizate şi a jurnaliştilor, anchete care i-au provocat adevărate traume psihice şi i-au lezat grav onoarea şi credibilitatea.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.998 C.civ., art.22, 26 şi 30 din Constituţia României, CEDO, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti şi a solicitat totodată respingerea acţiunii . În motivare acesta a arătat că nu l-a jignit sau denigrat vreodată pe reclamant şi nici nu are o asemenea intenţie în viitor. Sesizările sale privesc gestionarea banului public în instituţia în care lucrează de 8 ani, mai mult datorită sesizărilor sale au fost recuperaţi bani publici. Prin urmare demersul său nu a fost nejustificat.
În drept a invocat prevederile art. 51, art. 30, art. 31 Constituţie, art. 998 şi 999 C.civ., art. 767,1014,1162,1198,1435,1483,1902 c.civ.
În cauză a fost pronunţată sentinţa civilă nr.3333 din 11.04.2008 prin care s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârât şi s-a dispus declinarea spre competentă soluţionare a dosarului în favoarea Judecătoriei Tg.-Mureş.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28.05.2008, sub nr.2847/300/2008.
Reclamantul a formulat şi depus la dosar note scrise prin intermediul cărora solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, fără a mai reitera motivele învederate instanţei, atât în scris cât şi în oral.
Pârâtul a depus la dosar note de concluzii solicitând respingerea acţiunii reclamantului ca lipsită de obiect, neîntemeiată şi nefondată, arătând că nu are nimic personal cu reclamantul, din moment ce a sesizat problemele instanţei cu mult timp înainte de numirea reclamantului pe postul de director.
În probaţiune s-au depus următoarele înscrisuri: certificat de concediu medical seria CCMAA nr.9218797 (f.15), bilet de ieşire din spital (f.27,28), adresa nr. 2935/2008 a Teatrului Metropolis (f. 32) întâmpinări depuse de reclamant şi de Teatrul Metropolis în dosarul nr. 48432/2008 al Tribunalului Bucureşti (f.35-36, 37-38), copie încheiere de şedinţă din 22.10.2007 (f. 42), copie sentinţă civilă 1422/2007 (f. 43-45), protocol (f.46-47), certificat nr.1590/299/2009 din 30.01.2009 (f.48), adresa nr.734/13.12.2007, adresa nr.751 din 19.12.2007 (f.49,55-56), cerere adresată de pârât Curţii de Conturi (f.57,58), note de concluzii (f.63-70), file din ziarul Adevărul (f.71-72,94), sesizarea adresată CGMB (f. 72,73), extras din ziarul Adevărul (f. 74), adresa pârâtului către ziarul Adevărul (f. 75-78), copie de pe articolul „Semnal de alarmă” (f. 79-81), corespondenţa dintre pârât şi Clubul Român de Presă (f. 83-85), dosar nr.2847/300/2008 al Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti ( copii ale sesizărilor pârâtului către Prefectura Bucureşti – f. 10,11, 12-14; către Primăria Generală a Capitalei – f. 15, 16, către CGMB f. 17-18, către Primăria Bucureşti – f. 19, copie borderou – f. 20, nota de constatare 299/2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti – f. 2230, adresa 734/2007 a Primăriei Municipiului Bucureşti – f. 31, adresa 1458/2007 a Teatrului Metropolis – f. 32, adresa 869/2007 a Teatrului Metropolis – f. 35, adresa 2723/2007 a Teatrului Metropolis – f. 36,37, sesizările adresate de către pârât Direcţiei de Audit Intern şi Curţii de Conturi – f. 40-45 ).
De asemenea instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu interogatoriul părţilor, răspunsurile la interogatoriu fiind depuse la dosarul cauzei (f. 29-31 şi f. 59-64)
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele aspecte :
Reclamantul ocupă funcţia de director al Teatrului Metropolis, instituţie înfiinţată prin HCGMB 255/2006 care în art. 1 prevede că Teatrul Metropolis este serviciu public de cultura organizat ca instituţie de spectacole de interes local cu personalitate juridica, prin reorganizarea si restructurarea Teatrului de Proiecte Culturale „Theatrum Mundi”. Conform art. 11 din actul normativ menţionat, reclamantul George Vladimir Ivascu- a îndeplinit atribuţiile funcţiei de director la Teatrul Tineretului „Metropolis”, pana la ocuparea acestui post prin concurs, conform legislaţiei in vigoare.
Pârâtul, angajat al Teatrului de Proiecte Culturale „Theatrum Mundi” a fost disponibilizat odată cu restructurarea acestei instituţii şi ulterior reintegrat în muncă în baza sentinţei civile 1238/2007 a Tribunalului Mureş. Ulterior pârâtul a demisionat din funcţia deţinută la Teatrul Metropolis, astfel cum rezultă din răspunsurile acestuia la interogatoriu. Din interogatoriul administrat pârâtului reiese că acesta a formulat o serie de sesizări şi memorii cu privire la modalitatea de organizare şi desfăşurare a activităţii Teatrului Mundi respectiv Metropolis, începând cu anul 2003. Asemenea sesizări şi plângeri au fost formulate inclusiv după ce pârâtul a demisionat din funcţie.
Din înscrisurile depus la dosar în probaţiune de către reclamant (dosar nr.2847/300/2008 al Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti) rezultă că pârâtul a formulat o serie de sesizări şi plângeri, adresate mai multor instituţii cu atribuţii de control, acţiuni prin care a solicitat analizarea modului de organizare a concursului de ocupare a postului de director la Teatrul Metropolis, suspendarea HCGMB 255/2006, realizarea unui control al activităţii instituţiei Thteatrum Mundi şi Teatrului Metropolis. De asemenea pârâtul a semnat articolul „Semnale de Alarmă la Theatrum Mundi ” publicat la data de 28.02.2005 şi articolul semnal de alarmă – Cum se risipeşte banul public la Teatrul Tineretului Metropolis (înscrisuri depuse de pârât la dosarul cauzei, f. 71 şi 79-81).
Urmare a sesizărilor pârâtului Direcţia de audit Intern a Primăriei Generale a Capitalei a întocmit nota de constatare 299/2007 în care s-a reţinut faptul că sunt nefondate afirmaţiile acestuia legate de modalitatea de transformare a Teatrului Mundi în teatrul Metropolis iar disponibilizarea a 15 salariaţi este justificată. Totodată s-a menţionat că este necesară organizarea unei noi licitaţii publice în vederea atribuirii contractelor de reparaţii şi s-a constatat efectuarea unor plăţi care au depăşit atât valoarea contractului cât şi valoarea facturilor fiscale emise. De asemenea s-a reţinut că în contractul încheiat cu SC Luna SRL nu a fost respectată clauza contractuală referitoare la garanţia de bună execuţie şi s-au efectuat plăţi în avans. Prin adresa 2368/2008 Direcţia de audit Intern a Primăriei Generale a Capitalei a solicitat conducerii Teatrului Metropolis să ia măsurile necesare în vederea implementării recomandărilor cuprinse în nota de constatare sens în care s-a procedat la remedierea deficienţelor constatate în sensul reţinerii garanţiei de bună execuţie de la SC Luna Clara SRL; virarea de către SC Osian Construct SRL a sumei de 69.935,69 lei şi demararea acţiunilor de recuperare a sumelor achitate în plus în cursul anului 2006 (f. 32-39 dosarul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti ).
În ceea ce priveşte sesizarea pârâtului, adresată Curţii de Conturi, aceasta a fost finalizată printr-un raport al acestei instituţii iar în baza acestui raport, Curtea de Conturi a sesizat instanţa de judecată cu o acţiune îndreptată împotriva reclamantului George Ivaşcu şi Teatrul Metropolos, acţiune ce formează obiectul dosarului 48432/3/2008, pe rolul Tribunalului Bucureşti (f. 35-39 dosar).
Din cele ce preced instanţa reţine că sesizările formulate de pârât privesc în esenţă aspecte legate de modul de desfăşurare a activităţii unei instituţii de interes public, reclamantul fiind menţionat incidental, strict în calitatea sa de director al instituţiei. De asemenea instanţa reţine că pârâtul a formulat asemenea memorii atât în perioada în care conducerea instituţiei a fost asigurată de reclamant cât şi în perioada anterioară, nefiind aşadar vizată o anumită persoană în calitate de director al teatrului – în acest sens articolul„Semnal de alarmă la Theatrum Mundi” – redactat de pârât se referă la activitatea managerului Ion Cocora. Astfel cum s-a menţionat deja, în urma unor asemenea sesizări şi memorii, instituţii şi organisme cu atribuţii de control au verificat activitatea desfăşurată şi au constatat o serie de nereguli, sesizările pârâtului fiind în parte întemeiate. Mai mult, în urma acestor verificări şi constatări s-au luat măsuri de către conducerea instituţiei fiind recuperate sume de bani de la diferite societăţi cu care au fost încheiate contracte de către instituţia de teatru. Deşi se reţin ca întemeiate susţinerile reclamantului privind faptul că raportul Curţii de Conturi fiind atacat în justiţie nu dovedeşte prin el însuşi un management defectuos al Teatrului Metropolis, trebuie menţionat faptul că din moment ce un organism de specialitate, cu atribuţii de control a stabilit în urma sesizărilor pârâtului că au fost efectuate plăţi nelegale (aspect contestat în dosarul 48432/2008) nu se poate considera că sesizările pârâtului pe acest aspect sunt vădit neîntemeiate, având caracter pur şicanator.
Instanţa reţine totodată că numărul mare de sesizări şi plângeri, parţial neîntemeiate şi care au avut ca efect controale şi verificări din partea organelor de control precum şi declanşarea unor proceduri judiciare – poate avea un efect negativ asupra reclamantului, ca persoană dar şi ca director al instituţiei de teatru la care pârâtul face referire în memoriile sale. Din acest punct de vedere pot fi reţinute ca verosimile susţinerile reclamantului privind faptul că s-a simţit efectiv hărţuit ca urmare a sesizărilor pârâtului, fiind deseori pus în situaţia de a-şi justifica acţiunile.
Raportat la aspectele sus menţionate, instanţa urmează să analizeze în ce măsură acţiunile pârâtului îmbracă forma ilicitului civil, condiţie esenţială a răspunderii civile delictuale întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ.
În condiţiile în care reclamantul are calitatea de conducător al unei instituţii înfiinţate în vederea prestării unui serviciu public, acţiunile pârâtului având ca finalitate verificarea modului de organizare a acestei activităţi se circumscriu dreptului pârâtului de a avea acces la informaţiile de interes public şi de a-şi exprima opinia cu privire la aceste aspecte, drepturi garantate de art. 30 şi art. 31 din Constituţia României. Desigur, în măsura în care aceste drepturi sunt exercitate cu rea-credinţă, prin deturnarea de la scopul recunoscut de legiuitor, fără justificarea unui interes legitim ci în scop de şicană, asemenea acţiuni ar putea fi calificate drept abuz de drept şi în consecinţă sancţionate tocmai în vederea protejării dreptului reclamantului la viaţă privată, drept de asemenea garantat de Constituţia României (art.26). Aşadar pentru a se reţine de către instanţă că pârâtul a săvârşit o faptă ilicită de natură să antreneze răspunderea delictuală a acestuia este necesar ca din analiza materialului probator să rezulte că pârâtul şi-a exercitat drepturile constituţionale cu rea-credinţă şi prin depăşirea limitelor interne ale acestora. Aceste aspecte nu pot fi reţinute în condiţiile în care, astfel cum s-a precizat deja, acţiunile pârâtului nu au fost în mod vădit neîntemeiate, sesizările acestuia regăsindu-se în rapoartele instituţiilor cu atribuţii de control. De asemenea nu se poate reţine faptul că pârâtul ar fi avut ca obiectiv decredibilizarea reclamantului, terfelirea imaginii acestuia – aşadar caracter pur şicanator – în condiţiile în care pârâtul nu a făcut nici un fel de referiri la reclamant ca persoană privată ci strict la modul în care acesta a reformat şi condus o instituţie de interes public. Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâtul nu şi-a formulat acţiunile în considerarea persoanei reclamantului, sesizările acestuia fiind în legătură cu conducerea instituţiei – indiferent de persona care ocupa această poziţie. Cu privire la acest aspect instanţa reţine ca nesusţinute aspecte invocate de către reclamant – în sensul că pârâtul ar fi publicat diverse articole cu caracter defăimător la adresa sa în condiţiile în care, deşi i s-a pus în vedere de către instanţă să depună la dosar extrase din publicaţiile la care face referire acesta nu a înţeles să-şi susţină pretenţiile în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 C.civ. şi 129 alin 1 C.pr.civ. Singurele articole publicate, depuse la dosar sunt cele remise de către pârât, articole în care se face referire la conducerea instituţiei de către Ion Cocora (f. 72) respectiv la transformarea Teatrului Mundi în Teatrul Metropolis, schimbare pe care pârâtul a înţeles să o dezaprobe în termeni care nu pot fi apreciaţi drept calomnioşi, exprimând pur şi simplu opinia pârâtului şi în nici un caz un atac la adresa reclamantului (f. 79-81).
Raportat la cele ce preced instanţa apreciază că manifestările pârâtului deşi de natură să constituie un factor de stres pentru reclamant nu au fost determinate de dorinţa acestuia de a şicana neputând fi calificate drept abuz de drept, nefiind aşadar întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.
Pe aceeaşi linie de idei trebuie menţionat faptul că libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. De asemenea, potrivit art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţii direct aplicabile în România (art. 11 al. 2 şi art. 20 din Constituţia României), orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, care cuprinde atât libertatea de opinie, cât şi libertatea de informare. Paragraful 2 al art. 10 CEDO statuează anumite restrângeri ale acestei libertăţi numai dacă sunt necesare într-o societate democratică, pentru protecţia reputaţiei sau drepturilor altora.
Neîndoielnic, o sancţionare a conduitei pârâtului ar constitui o ingerinţă în dreptul acestuia la liberă exprimare, ingerinţă care ar trebui justificată de necesitatea protejării dreptului reclamantului la imagine în sensul că măsura trebuie să fie „necesară într-o societate democratică”.
În acest context, jurisdicţia europeană de contencios al drepturilor omului a fost deseori confruntată cu soluţionarea conflictului ce poate să apară între exercitarea libertăţii de exprimare şi necesitatea protejării reputaţiei şi drepturilor altor persoane. Cel mai adesea această problemă s-a pus atunci când s-au făcut anumite afirmaţii cu caracter “defăimător”, la adresa unor persoane publice. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că îndatoririle şi drepturile unor persoane care exercită activităţi de natură publică capătă un sens special, care impune implicit ca aceştia să dea dovadă de toleranţă mai ales în cazul acţiunilor publice care se pretează la critică iar limitele criticii admisibile pot fi mai largi la adresa unor asemenea persoane decât pentru un simplu particular. Astfel, instanţa reţine pe de o parte că afirmaţiile pârâtului vizează strict aspecte profesionale legate de reclamant iar pe de altă parte apar ca fiind făcute cu intenţia de a aduce la cunoştinţa autorităţilor şi a publicului aspecte legate de activitatea unei instituţii de interes public iar opiniile şi suspiciunile exprimate de pârât, faţă de activitatea conducerii din cadrul Teatrul Metropolis, nu au fost făcute cu intenţia de a aduce atingere reputaţiei reclamantului, ci în scopul evident de a informa cu privire la o instituţie de interes public. Chiar dacă afirmaţiile sale pot fi calificate drept vexatorii în special cele legate de faptul că reclamantul în calitate de director general a desfăşurat o activitate care a adus prejudicii în gestionarea banului public sau de faptul că activitatea desfăşurată la Teatrul Mundi în anul 2006 stă sub semnul arbitrariului, abuzului, fraudei, instanţa apreciază raportat la criteriile conturate în jurisprudenţa CEDO că în cadrul unei dezbateri pe probleme de interes public o anumită doză de exagerare trebuie să fie tolerată. Cu atât mai mult acest aspect se justifică cu cât aceste sesizări ale pârâtului au fost adresate tocmai instituţiilor care în mod direct finanţează activitatea acestui serviciu public, având aşadar şi o obligaţie de control şi verificare a activităţilor (conform art. 6 din HCGMB 255/2006 finanţarea cheltuielilor Teatrului Tineretului „Metropolis” se asigura din venituri proprii, subvenţii acordate de la bugetul Consiliului General al Municipiului Bucureşti si alte venituri constituite potrivit legii).
Având în vederea cele ce preced, instanţa constată ca nefiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, pârâtul acţionând în cadrul şi în limitele dreptului său la exprimare astfel cum acesta este garantat de dispoziţiile constituţionale.
