Constată că , prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17.04.2012 , reclamantul M. M., domiciliat în …… , a solicitat obligarea pârâtului O. P. , domiciliat în ………. , la plata sumei de 6.500 lei , constând în 1.200 lei contravaloarea preţului de cumpărare a celor doi câini , şi 5.300 lei daune morale , pentru prejudiciul suferit prin uciderea câinilor săi de către căinii pârâtului ( astfel cum s-a precizat pe parcursul judecăţii ) ; cu cheltuieli de judecată .
În motivarea acţiunii sale , reclamantul susţine că a avut doi câini rasa Metis Doberman , pe care i-a achiziţionat în cursul anului 2011 , câini pe care i-a ucis câinii pârâtului , unul la data de 20.01.2012 , iar celălalt la data de 27.01.2012 ; cei doi câini i-au fost fiinţe devotate , însă , au căzut victimă câinilor de la stână ai pârâtului , din cauza faptului că nu sunt hrăniţi suficient .
În drept sunt invocate prevederile art. 1349 , 1375 şi urm. C.civ. , Legea 205/2004 .
Prin întâmpinarea formulată , pârâtul s-a opus admiterii acţiunii, solicitând obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată pe care le va efectua în cauză .
În motivarea întâmpinării, pârâtul susţine că este imposibil ca din vina câinilor săi să fi murit câinii reclamantului, întrucât turma sa de oi se află la o distanţă de peste 1.000 m de locul în care se aflau câinii reclamantului, iar câinii săi erau sub supravegherea persoanelor angajate la stâna sa .
Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa a reţinut următoarele :
Potrivit notei de constatare a decesului ( fila 6 dosar ) , certificatelor de sănătate ale câinilor ( filele 17 – 20 ) , depoziţiilor martorilor M. I. ( fila 50 ) şi Ş. V. ( fila 60 ) , reclamantul a avut doi câini rasa Metis Doberman , născuţi la data de 20.05.2011 , pe care i-a achiziţionat în cursul anului 2011 , şi care au decedat la începutul lunii ianuarie 2012 , la interval de aproximativ o săptămână unul de altul , fiind sfâşiaţi şi mâncaţi de alte animale .
Starea celor doi câini după ce au fost găsiţi sfâşiaţi este înfăţişată în fotografiile depuse la dosar la filele 17 – 20 .
Martorul Ş. V. confirmă faptul că preţul de achiziţionare a celor doi câini a fost de 1.200 lei , în total .
Cauza decesului celor doi câini este dovedită cu probele evidenţiate mai sus , nefiind contestat în cauză că aceştia au murit ca urmare a sfâşierii de către alte animale , cel mai probabil câini .
Reclamantul reclamă faptul că cei responsabili de uciderea câinilor săi sunt câinii proprietatea pârâtului , care erau ţinuţi la stâna acestuia , aflată în apropierea saivanului proprietatea sa , unde se aflau câinii săi . El susţine că a surprins câinii pârâtului imediat după ce îi uciseseră atât primul câine , cât şi pe cel de-al doilea , în timp ce sfâşiau leşurile acestora , în prezenţa martorului M. I. şi a familiei acestuia , dar şi în prezenţa fiului pârâtului , alături de care a găsit cel de-al doilea câine mort .
Martorul M. I., care presta munci ocazionale în slujba reclamantului în ianuarie 2012 l-a însoţit pe reclamant la saivan , în ambele împrejurări ; el relatează că acei câini surprinşi asupra cadavrelor purtau însemne specifice câinilor care însoţesc turmele de oi , anume jujeu la gât , şi că aparţineau pârâtului , care avea stâna la 1 km distanţă faţă de saivan .
Martorul confirmă susţinerile reclamantului în sensul că , băiatul pârâtului , care se ocupa de turma de oi , a fost şi el de faţă atunci când a fost găsit cel de-al doilea câine ucis , şi a recunoscut câinii ucigaşi ca fiind ai tatălui său .
Pârâtul neagă implicarea câinilor săi în uciderea câinilor reclamantului . Martorii pe care i-a propus în apărare, care au lucrat şi/sau lucrează şi în prezent în slujba acestuia ca şi îngrijitori la turma de oi, fac afirmaţii îndoielnice , fără relevanţă probatorie în cauză .
Astfel , martorul A. A. ( fila 59 ) , susţine că stâna pârâtului se află la o distanţă de 5 km de saivanul reclamantului , şi că din acest motiv , dar şi pentru faptul că în zona respectivă mai sunt 2 stâni şi două cirezi de vaci , care deţin câini , era imposibil câinilor pârâtului să ajungă la saivan şi să fie cei care au ucis câinii reclamantului . Atunci când a făcut referire la distanţa de 5 km , martorul a indicat aceeaşi distanţă pe care o menţionase pârâtul la interogatoriu ( fila 55 ) , în ciuda faptului că însuşi pârâtul foloseşte în întâmpinare ca şi distanţă de referinţă cea de 1 km ; întrebat de instanţă dacă este sigur că distanţa este de 5 km , martorul a afirmat că distanţa poate fi şi mai mică sau mai mare cu 1 sau 2 km .
Martorul B. V. ( fila 62 ) indică , de asemenea o distanţă mare , pentru a argumenta de ce anume câinii pârâtului nu ar fi putut ajunge la saivanul reclamantului , însă afirmaţia sa în sensul că tot timpul câinii pârâtului au stat lângă oi , la stână sau în apropiere unde se adăpau oile , este neverosimilă .
Acest martor a declarat că fiul pârâtului , cel despre care reclamantul susţinea că a văzut când unul dintre câinii săi era sfâşiat de câinii pârâtului , era plecat în Italia în 15 decembrie 2011 , şi că acesta a fost motivul pentru care pârâtul i-a solicitat serviciile la stână .
Declaraţia acestui martor este contrazisă de depoziţia martorului M. I. ( care confirmă susţinerile reclamantului ) .
Faptul că afirmaţiile legate de lipsa fiului pârâtului din ţară sunt nesincere şi , în fond , neadevărate , este evident din modul în care pârâtul răspunde la interogatoriu ( fila 55 ) ; astfel , pe de o parte , acesta susţine că l-a trimis pe fiul său , la solicitarea reclamantului , la saivanul acestuia , pentru a da acestuia nişte bani ( astfel cum afirmă reclamantul ) , însă , susţine , pe de altă parte , că fiul său era de fapt plecat în luna ianuarie 2012 în Italia , încă din 17 decembrie 2011 .
De asemenea , afirmaţiile martorilor pârâtului , cu privire la prezenţa în zonă a altor turme sau cirezi care deţin câini , este contrazisă de depoziţia martorului Ş. V. şi a martorului M. I. De altfel , nici chiar pârâtul , în motivarea întâmpinării sale sau la interogatoriu nu invocă în apărarea sa faptul că există în zonă alţi câini care ar fi putut ucide câinii reclamantului . Or , dacă ar fi fost viabilă o asemenea ipoteză , ar fi trebuit să fie invocată cu prioritate în apărare , pentru că ar fi fost în măsură să lărgească sfera potenţialilor câini agresori .
Ca atare , instanţa reţine că responsabili de uciderea câinilor reclamantului sunt câinii proprietatea pârâtului , iar cel care răspunde de prejudiciul astfel creat este pârâtul , în condiţiile prescrise de art. 1.375 N.C.C. , potrvit căruia , proprietarul unui animal sau cel care se serveşte de el răspunde , independent de orice culpă , de prejudiciul cauzat de animal , chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa .
Corespunzător prevederilor art. 1.381 alin.1 N.C.C. orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie , astfel că , în temeiul art. 1.381 alin3 N.C.C. raportat la art. 1.531 alin.3 N.C.C., reclamantul este îndreptăţit la a fi despăgubit pentru preţul de achiziţionare a celor doi câini, în cuantum de 1.200 lei , dar şi pentru prejudiciul moral invocat ca urmare a pierderii acestora , evaluat de instanţă într-un cuantum rezonabil , anume la 1.000 lei .
Instanţa apreciază că suferinţa prilejuită de pierderea unui câine poate avea conotaţie de prejudiciu moral, dat fiind ataşamentul emoţional atribuit unei astfel de relaţii , însă suma de 5.300 lei pretinsă de reclamant cu acest titlu excede raţiunii pentru care se acordă astfel de daune , acestea nefiind menite a aduce decât o compensare a unei pierderi , nu o îmbogăţire nejustificată .
Pentru considerentele expuse , va fi admisă în parte acţiunea , în sensul că va fi obligat pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri în cuantum de 2.200 lei , însă , vor fi respinse celelalte pretenţii deduse judecăţii .
În temeiul art. 274 C.proc.civ., pârâtul, având culpă procesuală în măsura admiterii acţiunii , va fi obligat să plătească reclamantului cheltuieli de judecată parţiale în cuantum de 1.670 lei .
