Pe rol soluţionarea recursului civil având ca obiect – acţiune în răspundere patrimonială, recurs formulat de recurentul pârât …- cu domiciliul în …, împotriva sentinţei civile nr.1728/06.02.2013 pronunţată de Judecătoria … în dosarul civil nr.32663/212/2011 în contradictoriu cu intimata reclamantă …, domiciliată ….
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă recurentul pârât … personal şi asistat de avocat … în substituire pentru avocat titular … în baza delegaţiei de substituire pe care o depune la dosar, pentru intimata reclamantă, se prezintă avocat … în baza împuternicirii avocaţiale depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.88 şi următoarele Cod pr. civilă.
Recursul este motivat şi scutit de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care;
Întrebate părţile arata că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de propus.
Instanţa, luând act de declaraţiile părţilor în sensul că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, în temeiul disp.art.150 Cod Pr. Civilă, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pentru dezbateri .
Având cuvântul apărătorul recurentului pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii recurate şi pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Critica adusă hotărârii instanţei de fond are în vedere strict raportarea la ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală a recurentului pârât în dosarul penal nr.13946/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria … unde instanţa de fond s-a raportat la aspectul potrivit căruia aceasta nu mai poate să analizeze şi nu are căderea să reaprecieze soluţia contrară în ce priveşte existenţa faptei şi vinovăţia pârâtului. Se apreciază că instanţa de fond trebuia să analizeze cererea sub toate aspectele răspunderii civile delictuale pentru că în principal cererea de chemare în judecată promovată de către intimata reclamantă viza daune morale şi materiale în cuantum de 20 mii lei, ulterior aceasta s-a modificat şi a arătat că 20 mii lei reprezintă doar daune morale. Sub acest aspect se apreciază că prejudiciul într-o astfel de situaţie vizează doar afectarea imaginii publice a reclamantei şi acest prejudiciu trebuie să fie cert, determinat sau determinabil, nu s-a dovedit sub nici o formă existenţa acestui prejudiciu cu nici un mijloc de probă. Se mai arata că probele administrate de către pârât la instanţa de fond dovedesc pe deplin faptul că această sumă solicitată de reclamantă nu există, mai mult starea conflictuală prin care intimata reclamantă pretinde această sumă a fost creată de către aceasta. Se mai arata că în dosarul parchetului recurentul a fost amendat cu amendă administrativă de 100 lei, ori pe fondul acestei sancţiuni se apreciază că instanţa civilă nu poate să îngreuneze situaţie recurentului pârât cu încă o povară respectiv aceste pretinse daune morale care nu reprezintă decât o îmbogăţire a intimatei reclamante din prezenta cauză având în vedere toate circumstanţele care au fost prezentate atât în dosarul de partaj cât şi ulterior în sesizarea făcută la poliţie. Cel care a fost prejudiciat nu a fost decât recurentul pârât care a suferit atât un prejudiciu de imagine cât şi sancţiuni la locul de muncă.
Faţă de cele menţionate solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Având cuvântul apărătorul intimatei reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca temeinică şi legală.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că nu mai poate analiza existenţa faptei şi vinovăţia pârâtului, instanţa de fond nemaiavând căderea de a reaprecia şi de a da o soluţie contrară în ce priveşte aceste două aspecte respectiv existenţa faptei şi vinovăţia pârâtului. Se mai arata că o parte a elementelor răspunderii civile delictuale –vinovăţia, existenţa faptei ilicite, identitatea făptuitorului şi urmarea produsă, au fost deja fixate de către procuror prin soluţia pronunţată de acesta care a rămas definitivă prin prisma faptului că iniţial atacată a fost respinsă plângerea petentului şi ulterior nu a mai fost atacată la instanţă această soluţie. Singurele elemente variabile pe care le poate avea în vedere instanţa şi pe marginea cărora poate aprecia sau reaprecia este întinderea prejudiciului şi legătura de cauzalitate între fapta săvârşită şi prejudiciul cauzat. Instanţa de fond a avut în vedere în mod corect întinderea prejudiciului precum şi legătura de cauzalitate stabilind că un prejudiciu rezonabil şi echitabil ar fi 3000 lei şi nu 2000 lei. Cu privire la obiecţiile formulate azi de recurentul pârât prin apărător referitoare la sancţiunea aplicată solicită a se observa că aceasta este consecinţa directă a faptei astfel că instanţa de fond cât şi instanţa de recurs trebuie să aibă în vedere prejudiciul cauza nicidecum sancţiunea ce poate fi aplicată pentru fapta ilicită săvârşită de către recurent.
De asemenea solicită a se observa că nu se critică sentinţa recurată sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate motiv pentru care solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca temeinică şi legală, fără cheltuieli de judecată.
T R I B U N A L U L,
Asupra recursului civil de fata:
I. Prin sentinţa civila nr.1728/06.02.2013, Judecătoria … a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta … în contradictoriu cu pârâtul …. A dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 3000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a acţiunilor reclamantului.
Pentru a hotărî astfel a reţinut prima instanţă că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei …, la data de 13 12 2011 sub nr. 32663/212/2011, reclamanta … a chemat in judecata pe pârâtul …, solicitând obligarea acestuia la plata sume de 20000 lei cu titlu de daune materiale şi morale precum şi cheltuieli de judecată.
Reclamanta si-a motivat in fapt cererea de chemare în judecata arătând că în data de 14 08 2010, pârâtul a agresat-o provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale de la data producerii. În urma agresiunii a sesizat poliţia, care a efectuat cercetări şi a înaintat dosarul către Parchetul de pe lângă Judecătoria …. Acesta prin rezoluţia din data de 04 07 2011 a dispus scoaterea de sub urmărire penală cu motivarea că nu se impune trimiterea în judecată a învinuitului, rolul preventiv putând fi atins şi aplicarea unei amenzii administrative.
În susţinerea celor afirmate a depus înscrisuri.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998 – 999 din codul civil anterior.
Prin precizări ulterioare reclamanta a arătat că suma de 20 000 lei pe care o pretinde de la pârât reprezintă daune morale şi arată că solicită ca pârâtul să fie obligat la plata acesteia ca reparaţie pentru prejudiciul moral cauzat prin provocarea de suferinţe fizice, lovire, dar şi alte suferinţe de altă natură ce i-au fost provocate de pârât: împiedicarea vizitării copiilor, întreruperea utilităţilor, ameninţări şi injurii, etc.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată arătând că situaţia de fapt descrisă de reclamantă nu corespunde realităţii, adevărul fiind distorsionat. Arată că nu a lovit pe reclamantă, aceasta din cauza atitudinii agitate din aceea zi s-ar fi putut vătăma atunci când a sărit peste poarta care era închisă. Consideră comportamentul din ziua de 14 08 2011 ca premeditat, în scopul obţinerii unui certificat medico legal pentru a-l putea acuza de violenţă. Premisa neînţelegerilor este reprezentată de faptul că i-a înstrăinat reclamantului ½ din imobilul pe care l-a construit cu resursele proprii, iar după aceasta a provocat partajul.
Din probele administrate, instanţa a reţinut:
Prin ordonanţa procurorului (f. 81) dată în data de 04 07 2011 în dosarul nr. 1129/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria …, s-a dispus faţă de pârât scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ. În rezoluţia emisă procurorul reţine, în urma cercetărilor efectuate, că a pârâtul a agresat pe reclamantă primind şi concluziile certificatului medico legal ce indica 4-5 zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare. Procurorul însă reţine că nu îndeplinite condiţiile reţinerii unei infracţiunii, întrucât deşi prevăzută de legea penală şi săvârşită cu vinovăţie, faptei îi lipseşte pericolul social astfel încât nu poate fi calificată infracţiune.
Împotriva aceste ordonanţe, … a formulat plângere ce a fost soluţionată de prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria … prin rezoluţia din data de 13 09 2011 dată în dosarul nr. 1129/II/2/2011. Plângerea a fost respinsă, procurorul şef adjunct confirmând soluţia dată de procurorul de caz, prin urmare considerând că probele administrate conduc la reţinerea vinovăţiei, dar lipsa pericolului social sporit nu impune trimiterea în judecată.
În exercitarea atribuţiilor ce i-au fost impuse prin lege procurorul poate dispune scoaterea de sub urmărire penală sau, mai nou, chiar neînceperea urmăririi penale dacă apreciază că fapta săvârşită de o persoană, deşi prevăzută de legea penală şi săvârşită cu vinovăţie, nu este atât de gravă încât să justifice şi reţinerea condiţiei de existenţă a unei infracţiuni. În secundar, o astfel de soluţie este oportună pentru evitarea angajării unor cheltuieli nejustificat de mari în raport de importanţa sau gravitatea valorii sociale lezate.
Procurorul nu este însă suveran în apreciere, soluţia dispusă putând fi supusă controlului jurisdicţional al judecătorului atât de câtre cel învinuit cât şi de cel vătămat.
În cauza de faţă pârâtul nu a contestat soluţia procurorilor la instanţa competentă fiind fără relevanţă că soluţia dată de procurorul adjunct nu a fost comunicată pârâtului corespunzător, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 278 cod procedură penală putea să considere că soluţia nu i s-a comunicat în termen de 20 de zile şi prin urmare putea să înregistreze plângerea pe rolul Judecătoriei.
Deşi această soluţie pare în contradicţie cu dispoziţiile procesual penale relativ la raportul dintre procesul penal şi cel civil, întrucât în general se reglementează valoarea şi efectul hotărârii penale date în procesul penal asupra procesului civil ce s-ar cerceta separat (art. 22 şi art. 2781 cod procedură penală), ea trebuie acceptată. Soluţia prevăzută de art. 11 alin. 1 lit. b raportat la art. 10 alin. 1 lit. b1 cod procedură penală trebuie să aibă aceeaşi eficienţă şi reprezintă o modalitate atipică de soluţionare a unui proces penal încă din faza de urmărire penală (atunci când este dată de procuror). Neatacată în termenul legal sau atacată fiind a fost respinsă soluţia procurorului devine o realitate juridică de neînlăturat şi în considerarea cazului atipic prezentat este în esenţă o expresie a reglementării art. 22 cod procedură penală. În caz contrar, cel nemulţumit poate evita instituţiei plângerii împotriva soluţiilor de netrimetere în judecată urmând să provoace rediscutarea tuturor aspectelor situaţiei de fapt în procesul civil dacă ar fi chemat să repare prejudiciul, ceea ce nu trebuie primit fiind absurd.
Având în vedere cele expuse, orice discuţie este de prisos relativ la existenţa faptei şi vinovăţia pârâtului, această instanţă nemaiavând căderea să reaprecieze şi să dea o soluţie contrară în ce priveşte existenţa faptei şi vinovăţia pârâtului (din punct de vedere al dreptului penal). Astfel instanţa este nevoită să reţină că pârâtul a lovit pe reclamant şi i-a provocat leziuni ce au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. De prisos este şi analiza legăturii de cauzalitate între faptă şi urmarea imediată, întrucât conţinutul constitutiv al infracţiunii de lovire sau alte violenţe trebuie considerat îndeplinit având în vedere cele expuse.
Din punct de vedere al acţiunii civile exercitate de reclamantă întemeiată ca izvor lovirea, însă se va putea analiza existenţa prejudiciului (care nu este neapărat urmarea imediată aşa cum este definită în dreptul penal) şi întinderea acestuia .
În ce priveşte celelalte fapte delictuale cercetarea judecătorească se va desfăşura în respectul art. 998 cod civil 1864 fără a fi legată de soluţia dată de procuror în ce priveşte fapta de lovire sau alte violenţe.
Soluţia dată de procuror, aduce în discuţie faptul că în procedura penală s-a statuat deja asupra identităţii făptuitorului; asupra existenţei faptului ilicit săvârşit de acesta precum şi asupra vinovăţiei.
În aceste condiţii, se reţine că instanţa va fi constrânsă să accepte soluţia procurorului asupra vinovăţiei, existenţei faptei ilicite şi a identităţii făptuitorului, aceste elemente ale răspunderii civile delictuale fiind deja fixate de procuror şi necontestate de cel interesat, fiind fără relevanţă apărările pârâtului în cadrul acestui proces relativ la cele 3 elemente.
Prin urmare, această instanţa are sarcina de a stabili doar existenţa şi eventual întinderea prejudiciului reclamat de … şi legătura de cauzalitate (între urmarea produsă – prejudiciul moral aşa cum este afirmat de reclamant şi contribuţia efectivă a pârâtului prin fapta sa) precum şi dacă se poate reţine şi o contribuţie proprie a reclamantului.
Cu privire la daunele morale instanţa a reţinut că prin agresiunile exercitate împotriva reclamantului acesta a suferit şi un prejudiciu moral.
S-a avut în vedere faptul că reclamanta a suferit leziuni ce au necesitat, potrivit opiniei medicului legist, pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale şi aceste leziuni au produs suferinţe reclamantului, care chiar dacă nu aşa de intense aşa cum vrea acesta să pară, sunt suficiente pentru a se aprecia asupra unui disconfort de ordin moral. S-a reţinut că pe lângă suferinţe au existat şi alte neplăceri ce au rupt echilibrul modului şi stilului de viaţă al reclamantului care fost nevoit să se supună unor investigaţii medicale, să sufere un sentiment de frustrare sau jenă în raporturile cu comunitatea în care locuieşte, în raport cu familia sa.
În ce priveşte celelalte fapte delictuale invocate instanţa a reţinut că între părţi există o relaţie conflictuală, situaţia premisă fiind oarecum evidentă. Astfel, cei doi au avut o relaţie de concubinaj, iar pârâtul a înstrăinat reclamantei ½ din imobilul pe care îl deţine afirmând însă că, în realitate, nici un preţ nu a fost plătit. Deşi ar fi fost gratificată în acest mod, reclamanta a provocat partajul, or aceasta l-a făcut pe pârât să creadă că bunăvoinţa sa a fost captată dolosiv fără a exista afecţiune, ci doar interes. Astfel între părţi s-au născut fricţiuni, discuţii neprincipiale ce au culminat cu întreruperea utilităţilor şi altor situaţii de acest gen. Reclamantul dovedeşte starea conflictuală şi parte din cele afirmate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei precum şi cu martori.
În ce priveşte reparaţia pretinsă de reclamant instanţa a avut în vedere, global, toate cele invocate şi dovedite şi acorda o compensare ca atare, cu respectarea principiilor echităţii şi rezonabilităţii, reţinând sub acest aspect că suma pretinsă de reclamantă excede unei idei de reparaţie rezonabilă şi echitabilă, având în concret faptele şi urmările. Instanţa a avut în vedere şi faptul că, deşi soluţia cu privire la vinovăţia pârâtului nu se mai poate aduce în discuţie, contribuţia proprie a reclamantei în determinarea reacţiei agresive a pârâtului este foarte probabilă, întrucât este destul de improbabil că pârâtul a avut acele reacţii neprovocat sau în afara ideii ce rezonabil i s-a născut.
În fapt, instanţa are credinţa că versiunile ambelor părţi conţin elemente de adevăr atunci când fac referire la atitudinea celuilalt, iar când fac referire la propria atitudine sau contribuţie discursul devine moderat, justificat, etc. Cu toate acestea nici o reacţie extremă sau vătămătoare producătoare de suferinţe fizice sau psihice nu trebuie tolerară şi în nici un caz încurajată, astfel că angajează răspunderea civilă a pârâtului.
Având în vedere cele menţionate, instanţa a apreciat că reclamantul tinde să exagereze prejudiciul moral suferit şi a acordat suma de 3000 lei cu titlu de daune morale considerând că aceasta este o sumă rezonabilă care acoperă întreg prejudiciul invocat de reclamant.
II. Împotriva hotărârii instanţei de fond a formulat recurs pârâtul … care a criticat soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
Instanţa de fond a apreciat în mod greşit, faţă de cele reţinute în cuprinsul ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală în sensul că împrejurările concrete de comitere a faptei şi urmarea produsă, prin conţinutul ei concret, este vădit lipsită de importanţă, că nu mai are obligaţia să analizeze în proces, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, dacă ea a produs un prejudiciu părţii, dacă se dovedeşte legătura de cauzalitate dintre fapta pârâtului şi prejudiciul pretins de reclamantă.
Fără să analizeze probele administrate nemijlocit în prezenta cauză care să fi dovedit existenţa condiţiilor de antrenare a răspunderii civile delictuale, judecătorul fondului, după expunerea elementelor hotărâte de instanţa penală, concluzionează că prin agresiunile exercitate asupra reclamantului, acesta a suferit un prejudiciu moral.
Instanţa de fond nu a cercetat în cauză admisibilitatea acordării de daune morale ci, plecând de la prezumţia că ele sunt justificate, singura analiză pe care o efectuează este aceea a cuantumului daunelor morale. De altfel se expun în mod generic criteriile socio-morale care au condus la acordarea de daune morale, argumente mult prea generale şi care nu se raportează la elementele concrete ale speţei.
Se reţine în sentinţa apelată faptul că reclamanta dovedeşte starea conflictuală (creată chiar de reclamantă) însă nu se arată că reclamanta ar fi dovedit şi existenţa prejudiciului care ar fi susţinut din punct de vedere probator soluţia de plată a daunelor morale.
Soluţia în această cauza avea drept scop acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamantă nicidecum pedepsirea pârâtului pentru agresiune întrucât acesta a mai fost pedepsit odată prin amenda administrativă aplicată de organul de cercetare penală.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat susţinând că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
III. Recursul este neintemeiat.
Contrar susţinerilor recurentului, tribunalul constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt şi de drept, în sensul că reclamanta a suferit un prejudiciu moral constând în disconfortul de ordin moral cauzat de lovirea sa de către pârât, ştiut fiind că fiecare individ are şi trebuie să aibă decenţa de minimă preţuire de sine care evident este atinsă printr-o faptă de brutalitate fizică. S-a reţinut şi s-a motivat în concret că pe lângă suferinţe fizice au existat şi alte neplăceri ce au rupt echilibrul modului şi stilului de viaţă al reclamantei care fost nevoit să se supună unor investigaţii medicale, să sufere un sentiment de frustrare sau jenă în raporturile cu comunitatea în care locuieşte, în raport cu familia sa.
Reţinem de asemenea, că analiza existenţei elementelor răspunderii civile delictuale nu putea să facă obiectul cauzei şi că instanţa de fond a reţinut corect că soluţia procurorului devine o realitate juridică de neînlăturat dacă nu a fost atacată în termenul legal sau atacată fiind a fost respinsă şi, în considerarea cazului atipic prezentat, este în esenţă o expresie a reglementării art. 22 cod procedură penală. În caz contrar, cel nemulţumit poate evita instituţiei plângerii împotriva soluţiilor de netrimetere în judecată urmând să provoace rediscutarea tuturor aspectelor situaţiei de fapt în procesul civil dacă ar fi chemat să repare prejudiciul, ceea ce nu trebuie primit.
În mod neîntemeiat susţine recurentul că soluţia instanţei de fond de acordare a daunelor morale reclamantei reprezintă pedepsirea pârâtului pentru agresiune întrucât acesta a mai fost pedepsit odată prin amenda administrativă aplicată de organul de cercetare penală. Soluţia procurorului a reflectat aprecierea gradului de pericol social al faptei săvârşite de recurentul pârât sub aspect penal, sancţiunea fiind aplicată pentru săvârşirea faptei respective iar soluţia instanţei de fond de acordare a daunelor morale reclamantei este determinată de urmările faptei respective. Amenda administrativă este sancţiunea pentru fapta săvârşită iar nu şi pentru urmările acesteia.
Fata de aceste considerente, constatând că nu sunt motive de reformare a soluţiei instanţei de fond, in temeiul prevederilor art.312 C.pr.civila, tribunalul va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul pârât …- cu domiciliul în …, împotriva sentinţei civile nr.1728/06.02.2013 pronunţată de Judecătoria … în dosarul civil nr.32663/212/2011 în contradictoriu cu intimata reclamantă …, domiciliată în …, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică azi, 21.01.2014.
PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
.
.
GREFIER,
jud.fond..
tehnoredactat ./24.02.2014
