Repararea prejudiciului moral trebuie să fie integrală, menită să compenseze suferinţele fizice şi psihice cauzate prin eroare penală, într-un cuantum în măsură să înlăture pe cât posibil consecinţele grave de natură morală, socială produse prin încălcarea drepturilor fundamentale, garantate persoanei de procedurile constituţionale şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Daunele morale sunt destinate să confere reclamantului o satisfacţie achitabilă dar nu pot fi stabilite într-un cuantum exagerat, nejustificat de circumstanţele speţei, să-i confere un folos material necuvenit, fără justificare cauzală în eroarea penală şi consecinţele acesteia.
La data de 16 iunie 2006 reclamanta O.E. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti solicitând să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 5000 lei RON cu titlu de daune materiale şi a sumei de 400.000 lei RON cu titlu de daune morale pentru privarea de libertate ilegală a reclamantei în perioada 23.09.2004 – 29.12.2004.
În motivarea acţiunii s-a arătat că în data de 23.09.2004 reclamanta a fost ridicată din domiciliul din Craiova de către poliţişti de la I.P.J. Ialomiţa şi transportată la Slobozia, în arestul poliţiei şi apoi la Judecătoria Slobozia pentru soluţionarea propunerii de arestare preventivă.
S-a mai arătat că pe parcursul drumului a fost agresată fizic şi verbal, iar după aproximativ 36 ore a ajuns în faţa unui judecător care a admis în data de 24.09.2004 propunerea de arestare preventivă în dosarul nr. 1109/P/2004 al Judecătoriei Slobozia pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune, deşi şi-a susţinut în permanenţă nevinovăţia.
Urmărirea penală în dosarul nr. 1109/P/2004 a Parchetului Slobozia s-a desfăşurat cu încălcarea repetată a dreptului la apărare, organele de urmărire penală acţionând exclusiv în sensul acuzării reclamantei refuzând administrarea probelor în apărare, expertiza criminalistică efectuată de către INEC Bucureşti fiind încuviinţată doar în urma plângerii adresate Prim Procurorului Parchetului Slobozia şi condiţionat de achitarea contravalorii lucrării, iar în data de 29.12.2004 după completarea raportului de expertiză , organele de urmărire penală au fost nevoite să accepte nevinovăţia reclamantei şi să solicite revocarea arestării preventive după o perioadă de 98 de zile de privare de libertate, fiind pusă în libertate în urma pronunţării încheierii din 29.12.2004 în dosarul nr. 21/2004 al Judecătoriei Slobozia.
Pe tot parcursul desfăşurării urmăririi penale, reclamanta prin apărător, a solicitat liberarea provizorie (pe cauţiune sau sub control judiciar), însă toate cererile au fost respinse.
S-a susţinut că privarea de libertate s-a produs în mod nelegal în raport de dispoziţiile art. 504 alin.2 şi 3 Cod pr. penală, producându-i reclamantei suferinţe deosebite, atât pe plan fizic dar şi moral fiindu-i lezate demnitatea, onoarea, drepturi garantate prin Constituţie, în primul rând libertatea individuală.
Privarea de libertate i-a produs reclamantei şi o importantă pagubă materială reprezentată de cheltuieli pentru asistenţa juridică, costul expertizei criminalistice , deplasări repetate ale membrilor familiei de la Craiova la Slobozia.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Dreptului Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 52 alin.3 din Constituţie, art. 504 alin.2 şi 3, art. 505, art. 506 Cod pr. penală.
La data de 8.09.2006 pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea acestei cereri, s-a arătat că revocarea măsurii arestării preventive s-a făcut în temeiul art. 139 alin.2 Cod. pr. penală şi nu în condiţiile prevăzute de art. 504 alin.3, respectiv când retragerea libertăţii a fost stabilită ca fiind nelegală prin ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
S-a mai arătat că reclamanta nu a precizat modul de soluţionare a dosarului penal şi că pentru despăgubirile echivalente unui prejudiciu nepatrimonial instanţa supremă a decis ca stabilirea cuantumului acestora să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, iar pentru aplicarea acestor criterii este necesar ca cel care pretinde daune morale să producă un minim de argumente sau indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile patrimoniale ocrotite de Constituţie i-au fost afectate.
Cu privire la daunele materiale, s-a arătat că nu se impune acordarea acestora întrucât sunt cheltuieli necesare desfăşurării procesului penal, fără a se şti dacă există o soluţie de achitare a reclamantei.
La solicitarea reclamantei, instanţa a încuviinţat proba testimonială fiind audiaţi martorii C.C. şi D.I.
La solicitarea instanţei cu adresa nr.1109/P/2004 din data de 23.10.2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia a comunicat instanţei că împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală a reclamantei nu s-au formulat plângeri, înaintându-se totodată rechizitoriul din 4.07.2006 din dosarul nr.1109/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia.
Prin sentinţa civilă nr.1543 din 17 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul cu nr.3011/civ/2005, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a fost obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantei O.E. suma de 600 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi suma de 300.000 RON cu titlu de daune morale.
S-a luat act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că în baza încheierii nr.18/24.09.2004 a Judecătoriei Slobozia, reclamanta a fost arestată preventiv în perioada 23.09.-29.12.2004, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune, măsura arestării preventive fiind revocată prin încheierea nr.21/2004 pronunţată la 29.12.2004, dată la care reclamanta a fost pusă în libertate.
Prin rechizitoriul din 4.07 2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia a fost trimisă în judecată, pentru comiterea infracţiunilor reţinute iniţial în sarcina reclamantei, numita V.C., iar cu privire la reclamantă s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
Instanţa a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.504 alin. 2 şi 3 Cod pr.penală, în raport de care reclamanta este îndreptăţită la repararea, de către stat, a pagubelor suferite prin privarea nelegală de libertate în cursul procesului penal.
Pentru cele 98 de zile cât s-a aflat în arest preventiv, daunele materiale solicitate, constând în cheltuieli pentru asistenţă juridică, expertiză criminalistică, deplasări ale membrilor familiei de la Craiova la Slobozia şi veniturile de care a fost lipsită, au fost reţinute numai în limita sumei de 600 lei, dovedită cu actele depuse şi care reprezintă contravaloarea onorariului pentru expertiza criminalistică.
Privitor la daunele morale, instanţa a considerat că prin arestarea nelegală, reclamantei i s-au încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale, impunându-se repararea traumelor fizice şi psihice suferite prin luarea acestei măsuri.
Cuantumul prejudiciului moral, stabilit în raport de dispoziţiile art.505 alin.1 şi 2 Cod pr. penală la suma de 300.000 lei, a fost apreciat ca având o reală funcţie reparatorie şi răspunzând cerinţelor din art.5 paragraful 1 din CEDO.
În baza art.282 Cod pr. civilă, împotriva sentinţei au declarat apeluri reclamanta şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Reclamanta a criticat hotărârea primei instanţe pentru neacordarea în totalitate a daunelor morale solicitate, arătând că în materie funcţionează principiul reparării integrale a prejudiciului, fără respectarea vreunei proporţii între cuantumul acestora şi cel al daunelor materiale, motiv faţă de care nu se justifică admiterea parţială a pretenţiilor sale.
În apelul Statului Român s-au reiterat apărările formulate prin întâmpinarea depusă la prima instanţă, susţinându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.504 alin.3 Cod pr.penală, conform cărora privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art.10 alin.1 lit.j, pe când, în cauză, nici din referatul cu propunerea de revocare a măsurii arestării preventive, din 29.12.2004, nici din încheierea dată în dosarul cu nr.21/2004 al Judecătoriei Slobozia nu rezultă nelegalitatea măsurii arestării preventive, făcându-se referire la dispoziţiile aer.139 alin.2 Cod pr. penală, potrivit cărora revocarea măsurii se face când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea arestării preventive şi, din dispoziţiile art.504 alin.3 Cod pr. penală rezultă că acordarea despăgubirilor este condiţionată de constatarea caracterului nelegal al arestării.
În subsidiar, s-a solicitat reducerea cuantumului sumei stabilită cu titlu de daune morale, care trebuie să respecte principiul acordării unei juste despăgubiri, dar care este disproporţionat faţă de criteriile obiective ce se impuneau a fi avute în vedere în aprecierea evaluării suferinţelor şi atingerilor aduse drepturilor fundamentale ale reclamantei.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, se constată nefondat apelul reclamantei şi întemeiat în parte apelul Statului Român, pentru următoarele considerente:
Prima critică din apelul formulat de Ministerul Finanţelor pentru Statul Român nu este fondată, faţă de circumstanţele cauzei.
Reclamanta a fost pusă în libertate ca urmare a revocării măsurii arestării preventive, prin încheierea dată în dosarul nr.21/2004 al Judecătoriei Slobozia.
Revocarea de către instanţă a măsurii arestării este una din ipotezele avute în vedere de prevederile art.504 alin.3 Cod pr.civilă pentru admisibilitatea cererii de despăgubiri îndreptată împotriva Statului, textul neinstituind condiţia constatării caracterului nelegal al arestării prin însuşi actul de revocare.
Nelegalitatea privării de libertate este de necontestat, ea rezultând din rechizitoriul din 4.07.2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantei cu privire la infracţiunile de înşelăciune pentru care se dispusese măsura, ca urmare a constatării că acestea au fost săvârşite de o altă persoană.
Prin urmare , justificat prima instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art.504 alin.3 Cod pr. penală şi implicit îndreptăţirea reclamantei de a i se acorda daune materiale şi morale.
În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a reţinut în mod constant că în cazurile de violare a art.5 paragraful 1 al Convenţiei (privare nelegală de libertate), sunt întemeiate cererile de acordare a unor despăgubiri băneşti pentru prejudiciul moral şi fizic suferit pe perioada detenţiei nelegale.
Se constată fondat însă motivul privind cuantumul prejudiciului moral stabilit, invocat în apelul pârâtului şi pe cale de consecinţă nefondată critica din apelul reclamantei.
Respectând principiul potrivit căruia repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, în privinţa daunelor morale instanţa apreciază de la caz la caz asupra necesităţii acordării lor sub formă bănească şi respectiv asupra cuantumului, ţinând seama că prejudiciul moral constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a persoanei, la sănătatea şi integritatea sa corporală, la cinste , demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.
Avându-se în vedere aceste criterii, este evident că prin privarea de libertate a reclamantei pe perioada de 98 zile cât a fost arestată preventiv, i s-au cauzat suferinţe fizice şi psihice care trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri într-un cuantum în măsură să înlăture, pe cât posibil consecinţele grave, de natură morală şi socială produse prin încălcarea drepturilor fundamentale, garantate persoanei de prevederile constituţionale şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Dacă daunele morale sunt destinate să confere reclamantei o satisfacţie echitabilă, ele nu pot fi stabilite într-un cuantum exagerat, nejustificat de circumstanţele speţei, şi pe cale de consecinţă să-i confere un folos material necuvenit, fără justificare cauzală în eroarea penală şi consecinţele acesteia.
De aceea, se apreciază că suma de 300.000 lei acordată de prima instanţă, nu ţine seama de împrejurările reale ale speţei, respectiv de perioada arestării preventive şi consecinţele concrete pe care această măsură le-a avut asupra existenţei reclamantei, activităţii profesionale, vieţii sociale şi imaginii acesteia.
Faţă de criteriile în raport de care se stabilesc daunele morale, se apreciază că suma de 100.000 lei este suficientă şi în măsură să ofere reclamantei o satisfacţie echitabilă, proporţională suferinţelor fizice şi psihice la care a fost supusă ca urmare a măsurii arestării preventive.
Pentru considerentele expuse, apelul reclamantei este nefondat şi va fi respins, urmând să se admită apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi în baza art.296 Cod pr.civilă să se schimbe sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj, în sensul obligării pârâtului la daune morale de 100.000 lei ( în loc de 300.000 lei).
Vor fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
5
