Spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată. Chiar dacă este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Atât C.E.D.O., cât şi Î.C.C.J., atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare a cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulaţie, precum şi consecinţele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa lor, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate.
Prin sentinţa civilă nr. 412 din 16 februarie 2011 pronunţată în dosarul nr. 2353/108/2011 Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A.M. A.S. şi H.I. împotriva pârâtei S.C. E Asigurare-Reasigurare S.A. Voluntari, obligând-o să plătească reclamantului A.M. suma de 14.358,07 lei cu titlu de despăgubiri materiale, la care se adaugă dobânda legală începând cu data introducerii acţiunii şi până la achitarea ei efectivă, precum şi suma de 75.000 lei cu titlu de despăgubiri morale. De asemenea, tribunalul a obligat societatea pârâtă să plătească reclamantei A.S. suma de 376,35 lei cu titlu de despăgubiri materiale, la care se adaugă dobânda legală începând cu data introducerii acţiunii şi până la achitarea efectivă, precum şi suma de 75.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, iar reclamantei H.I. suma de 413,45 lei cu titlu de despăgubiri materiale, la care se adaugă dobânda legală începând cu data introducerii acţiunii şi până la achitarea ei efectivă, precum şi suma de 75.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, respingând-o în rest.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii, cât şi pârâta.
Reclamanţii au solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul acordării integrale a daunelor morale, considerând că soluţia tribunalului este parţial netemeinică, acordarea integrală a sumelor pretinse cu acest titlu fiind justificată raportat la traumele suferite ca urmare a accidentului de circulaţie.
În schimb, pârâta S.C. E Asigurare-Reasigurare S.A. Voluntari a solicitat schimbarea sentinţei atacate, cu consecinţa reducerii daunelor materiale şi morale acordate reclamanţilor intimaţi.
Prin decizia civilă nr. 162 din 3 octombrie 2012 Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de pârâta S.C. E Asigurare-Reasigurare S.A. Voluntari împotriva sentinţei civile nr. 412 din 16 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2353/108/2011, pe care a schimbat-o în parte, în sensul reducerii despăgubirilor materiale acordate reclamantului A.M. la suma de 9.843,07 lei, menţinând-o în rest, respingând, totodată, apelurile reclamanţilor.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că toţi reclamanţii au criticat soluţia primei instanţe doar sub aspectul neacordării în totalitate a daunelor morale solicitate, respectiv 130.000 lei apelantului A.M., 210.000 lei apelantei A.S. şi 180.000 lei apelantei H.I., susţinând că, raportat la vătămările suferite, la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, la traumele fizice cu repercusiuni ireversibile, la privarea reclamanţilor de avantajele unei vieţi normale, inclusiv prejudiciul de agrement, dat de efortul suplimentar pe care aceştia trebuie să îl facă pentru a-şi păstra condiţiile de viaţă avute anterior accidentului, pe lângă prejudiciul corporal ei suferind şi un prejudiciu psihologic, se impune acordarea unei compensaţii băneşti corespunzătoare care să le ofere o satisfacţie echitabilă.
Curtea, analizând ansamblul probator administrat în cauză, respectiv actele medicale şi declaraţiile martorilor, a constatat că judecătorul fondului a făcut o corectă apreciere a dovezilor propuse şi a apreciat în mod judicios asupra cuantumului despăgubirilor morale pe care le-a acordat reclamanţilor apelanţi.
Astfel, este cunoscut faptul că, spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată. După cum a arătat şi societatea pârâtă, dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare. Chiar dacă este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
În cazul vătămărilor fizice cauzate de un accident de circulaţie, la evaluarea despăgubirilor pentru daunele morale, în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau pentru a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei, cum, de altfel, chiar reclamanţii o recunosc, trebuie să se ţină seama de suferinţele fizice şi morale susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate prin respectivul accident, precum şi de toate consecinţele acestuia, relevate de actele medicale ori de alte mijloace de dovadă, cum ar fi declaraţii de martori.
Este fără putinţă de tăgadă că reclamanţii au suferit traume fizice şi psihice accentuate, ca urmare a accidentului rutier provocat de numitul P.D., care a şi decedat în urma impactului. Instanţa de control judiciar nu contestă, în raport de toate elementele de la dosar (acte medicale, rapoarte de expertiză medico-legală, bilete de ieşire din spital, declaraţiile martorilor) că suferinţele victimelor accidentului au fost unele accentuate, acestora fiindu-le limitată posibilitatea de a desfăşura activităţi cotidiene, provocându-li-se, în acelaşi timp, şi suferinţe fizice însemnate. Dar, cu toate acestea, se impune menţinerea unei proporţionalităţi între suferinţele provocate, care, deşi nu pot fi cuantificate, trebuie cel puţin estimate, raportat la vârsta victimei şi alte particularităţi ale acesteia, şi sarcina impusă societăţii de asigurare de a suporta efectiv plata despăgubirilor ce vor fi acordate cu titlu de daune morale.
Tocmai de aceea, deşi numărul de zile de îngrijiri medicale nu este unul egal, reclamantului apelant A.M. fiindu-i cauzate leziuni care au necesitat 120 de zile de îngrijiri medicale, în timp ce reclamantelor apelante A.S. şi H.I. le-au fost cauzate leziuni care au necesitat doar 55 de zile, respectiv 30-35 de zile de îngrijiri medicale, acestora din urmă le-a fost extirpat un organ (splina), iar doctrina medicală a arătat că acest lucru are efecte secundare ireversibile, constând în creşterea riscului la infecţii, creşterea numărului de leucocite, creşterea riscului de formare de cheaguri (tromboze), creşterea numărului de trombocite. De asemenea, reclamanta H.I. a fost privată de dreptul de a fi mamă pentru o perioadă de doi ani ulterior accidentului, concomitent cu şocul psihic datorat de pierderea unui organ, având şi frustrarea că nu se va mai putea bucura de o viaţă activă (fiind privată de bucuriile tinereţii – sport, plimbări, înot etc.) începând cu o vârstă timpurie, victima având 26 ani, toate acestea justificând acordarea aceleiaşi sume cu titlu de daune morale. Nu în ultimul rând, este de reţinut că apelanta A.S., deşi a afirmat că anumite complicaţii medicale de la mâna stângă s-ar fi datorat tot accidentului în care a fost implicată, nu a dovedit existenţa legăturii de cauzalitate între acestea şi accident, prin Raportul de expertiză medico-legală cu examinarea persoanei „Completat” de dr. C.C., fiind menţinute concluziile raportului anterior, în sensul că nu se poate afirma cu certitudine că fractura de cubitus stâng este consecutivă accidentului rutier. De asemenea, s-a arătat că complicaţiile apărute – pseudoartroză – sunt datorate neglijării (afirmativ victima s-a prezentat pentru diagnostic şi tratament în luna decembrie a anului 2010), iar consemnările examenului ortopedic actual privind „coxartroză secundară posttraumatică consecutiv fracturii cu minimă deplasare acetabul stâng consolidată” reprezintă o complicaţie a unei leziuni traumatice care, asemeni fracturii de olecran stâng (cubitus), nu poate fi obiectivată ca fiind urmare a accidentului rutier din 29.05.2010, nefiind consemnată în niciun document medical.
Faţă de cele arătate, Curtea apreciază că, în contextul circumstanţelor cauzei, fără a minimaliza în vreun fel suferinţele reale ale reclamanţilor apelanţi, suma de 75.000 lei acordată fiecăruia de către tribunal cu titlu de despăgubiri morale constituie o satisfacţie echitabilă, iar o majorare a despăgubirilor solicitate cu acest titlu ar reprezenta o sarcină disproporţionată şi excesivă ce i-ar reveni societăţii de asigurare, motiv pentru care, sub acest aspect, se impune şi respingerea criticilor pârâtei apelantei. De altfel, societatea pârâtă îşi formulează motivele de apel la modul general, neprecizând nici măcar care ar fi fost, în opinia sa, suma ce s-ar fi justificat în speţă, menţionând doar că „prejudiciul moral trebuie reindividualizat, având în vedere faptul că la dosarul cauzei nu există un probatoriu din care să rezulte un prejudiciu într-un cuantum atât de ridicat, în lipsa unui probatoriu soluţia instanţei având un caracter exclusiv subiectiv, ceea ce este inacceptabil, cuantumul daunelor morale acordate fiecăruia dintre reclamanţi, în total 225.000 lei, fiind disproporţionat în comparaţie cu soluţiile pronunţate în jurisprudenţa recentă”, însă fără a prezenta instanţei de apel vreo decizie relevantă.
Pe de altă parte, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare a cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulaţie, precum şi consecinţele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa lor particulară, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate. Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudenţa naţională, cât şi hotărârile Curţii de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri şi, respectiv, pot evidenţia limitele de apreciere a cuantumului acestora, iar faţă de argumentele prezentate mai sus instanţa de control judiciar apreciază că sumele acordate de judecătorul fondului cu acest titlu nu sunt exagerat de mari, fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale în materie, dar şi cu soluţiile jurisprudenţiale la care reclamanţii au făcut trimitere.
Totuşi, apelul pârâtei este fondat în ceea ce priveşte despăgubirile materiale acordate reclamantului intimat A.M., în sensul că, deşi potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul P.I. valoarea despăgubirii maxime care putea fi acordată de asigurătorul RCA pentru autoturismul avariat în data de 29 mai 2010 era de 1.943 euro, care, la cursul B.N.R., era echivalentul a 8.085 lei, tribunalul a admis integral pretenţiile proprietarului autoturismului marca Ford Escort Turnier, în cuantum de 12.600 lei, impunându-se, deci, reducerea despăgubirilor materiale la suma de 9.843,07 lei, celelalte critici ale apelantei S.C. E Asigurare-Reasigurare S.A. Voluntari referitor la daunele materiale acordate reclamanţilor fiind neîntemeiate, la dosarul de fond fiind depuse toate documentele de plată avute în vedere de tribunal şi care justifică acordarea despăgubirilor materiale.
