Drept civil. Pretenţii. Calitate procesuală activă.


Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată că prin sentinţa civilă nr. 2455 din data de 07.10.2015 Judecătoria Roman a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului C.G.B., invocată de pârâtul municipiul Roman, judeţul Neamţ, şi a respins cu această motivare acţiunea în pretenţii formulată de reclamant.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 32.302,86 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând costul reparaţiei autoturismului marca Renault Simbol înmatriculat cu numărul NT-04–, care la data de 24.09.214 a fost avariat pe strada Chimiei, unde era parcat, de un arbore care a căzut pe autoturism. Autoturismul a fost degajat de o echipă a ISU Neamţ, care a încheiat Procesul-verbal de intervenţie nr. 214/24.09.2014. Întrucât Primăria municipiului Roman avea obligaţia să îndepărteze de pe domeniul public toţi arborii ce prezintă un pericol pentru cetăţeni şi pentru bunurile acestora, consideră că este îndreptăţit să recupereze prejudiciul de la pârât, cu dobânda legală penalizatoare aferentă sumei pretinse, calculată de la data introducerii acţiunii până la data achitării integrale a sumei datorate.

Pârâtul, prin întâmpinarea depusă, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, pe care a admis-o cu următoarea argumentare:

Actul de vânzare-cumpărare a autoturismului a fost consemnat printr-un înscris sub semnătură privată care a căpătat dată certă cel mai devreme la data de 11.02.2015, când a fost depus la dosar de către reclamant. 

Analizând acest înscris şi fişa de înmatriculare a autoturismului prima instanţă a constatat că acestea nu erau vizate de Direcţia de impozite şi taxe locale, cerinţa fiind obligatorie potrivit art. 7 din Ordinul MAI nr. 1501/13.11.2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberării autorizaţiei de circulaţie provizorie. Nici pe certificatul de înmatriculare a autoturismului nu era înregistrat numele noului proprietar, data şi semnătura acestuia, menţiunile fiind obligatorii în cazul înstrăinării autoturismului. Procedând astfel, reclamantul nu a respectat dispoziţiile art. 11 alin. 10 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit cărora „Proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să solicite autorităţii competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, după caz, ale proprietarului, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea”.

Prima instanţă a constatat că reclamantul nu a respectat nici dispoziţiile art. 264 alin. 4 din Codul Fiscal privind radierea autovehiculului de pe numele fostului proprietar şi înmatricularea acestuia pe numele dobânditorului, iar deşi în cererea de ajutor public judiciar a menţionat că nu realizează venituri, susţine că ar fi avut suma de 2500 euro pentru a achita preţul autoturismului.

Pe baza acestor considerente instanţa de fond a considerat că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de proprietar al autoturismului avariat, astfel că a considerat admisibilă excepţia lipsei calităţii procesuale active a acestuia.

Împotriva sentinţei civile nr. 2455 din data de 07.10.2015 a Judecătoriei Roman a declarat în termen legal apel reclamantul CGB, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie deoarece el este proprietarul autoturismului marca Renault Simbol înmatriculat cu numărul NT-04–, care a fost avariat la nici 10 zile de la dobândire. Potrivit art. 11 din OUG nr. 195/2002 avea la dispoziţie un termen de 30 zile de la dobândire pentru a înmatricula autoturismul pe numele său, astfel că nu se poate susţine că nu îi aparţinea, mai ales că şi Procesul-verbal de intervenţie nr. 214/24.09.2014 a fost încheiat pe numele său.

Cererea de apel a fost legal timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru conform art. 25 alin. 2 lit. a) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Intimatul-pârât municipiul Roman, judeţul Neamţ, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei apelate deoarece în mod just prima instanţă a reţinut că reclamantul nu era proprietarul autoturismului avariat pentru că actul de vânzare-cumpărare a autoturismului şi fişa de înmatriculare a acestuia nu erau vizate de Direcţia de impozite şi taxe locale, conform art. 7 din Ordinul MAI nr. 1501/13.11.2006; pe certificatul de înmatriculare a autoturismului nu era înregistrat numele noului proprietar, data şi semnătura acestuia, şi nici nu au fost respectate dispoziţiile art. 264 alin. 4 şi 5 din Codul Fiscal care prevăd obligativitatea depunerii unei declaraţii fiscale în termen de 30 de zile de la dobândirea unui autovehicul.

Pe fondul cauzei a invocat faptul că autoturismul nu era parcat regulamentar în momentul producerii evenimentului iar apelantul nu a făcut dovada reparării autoturismului, devizul întocmit de SC Renault – Auto Moldova neavând valoare probatorie. În speţă, apelantul ar fi trebuit să se adreseze Poliţiei municipiului Roman pentru a-i elibera un document de constatare a evenimentului. Pe de altă parte, despăgubirile solicitate de reclamant sunt mai mari decât valoarea autoturismului, situaţie în care, potrivit art. 48 din Norma ASF nr. 23/06.11.1914 –  în vigoare la data producerii evenimentului – valoarea despăgubirilor nu o poate depăşi pe cea a autoturismului.

A mai invocat faptul că în persoana lui nu sunt întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349, art. 1357 şi urm. din noul Cod de procedură civilă şi că dobânzile penalizatoare solicitate de reclamant nu pot fi acordate pentru că nici suma pe care o pretinde nu este exigibilă.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate în raport de motivele invocate precum şi din oficiu, potrivit art. 479 din noul Cod de procedură civilă, Tribunalul constată că apelul declarat de reclamant este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Reclamantul CGB a cumpărat autoturismul marca Renault Simbol înmatriculat cu numărul NT-04– la data de 17.09.2014 şi, potrivit art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 „În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidenţele autorităţilor competente simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni şi emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului”.

Tot astfel, potrivit art. 264 alin. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal – în vigoare la data vânzării autoturismului în discuţie – „Orice persoană care dobândeşte/înstrăinează un mijloc de transport … are obligaţia de a depune o declaraţie fiscală cu privire la mijlocul de transport, la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile inclusiv de la modificarea survenită.”

Reiese că transferul dreptului de proprietate asupra unui vehicul se face în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nu în momentul înscrierii noului proprietar în evidenţele autorităţilor competente ori în cel al completării declaraţiei fiscale, cum în mod greşit a considerat prima instanţă. Chiar şi în cazul depăşirii termenului de 30 de zile prevăzut de art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 şi de art. 264 alin. 4 din Legea nr. 571/2003, noul proprietar poate fi sancţionat administrativ, dar nu pierde dreptul de proprietate asupra vehiculului pe care l-a dobândit.

În speţă însă, evenimentul prin care autoturismul în discuţie a fost avariat, a survenit la data de 24.09.2014 – aşadar la o săptămână de la dobândire – când şi contractul de vânzare-cumpărare a acestuia a dobândit dată certă, din moment ce a fost prezentat echipei de intervenţie a ISU Neamţ care a încheiat Procesul-verbal de intervenţie nr. 214/24.09.2014.

Însă, dacă prima instanţă avea îndoieli cu privire la calitatea reclamantului de proprietar al autoturismului avariat, avea posibilitatea, prevăzută de art. 22 alin. 3 din noul Cod de procedură civilă, să dispună introducerea în cauză a persoanei care figurează în calitate de vânzător în contractul de vânzare-cumpărare.

Stabilind că reclamantul este proprietarul autoturismului avariat, că Judecătoria Roman a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului şi, cum prin cererea de apel reclamantul nu a solicitat trimiterea cauzei la prima instanţă spre rejudecare, în temeiul art. 480 alin. 3 teza I din noul Cod de procedură civilă instanţa de apel va admite apelul reclamantului, va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul în fond.

Astfel, instanţa de apel reţine că este necontestat faptul că la data de 24.09.2014 autoturismul reclamantului, înmatriculat cu numărul NT-04–, a fost avariat prin căderea pe acesta a unui arbore de pe domeniul public al municipiului Roman, fapt consemnat în Procesul-verbal de intervenţie nr. 214/24.09.2014 încheiat de echipa de intervenţie a ISU Neamţ (f. 6 dosar fond).

Întrucât în acest document se menţionează că arborele era uscat, instanţa de control judiciar consideră că era uşor de prevăzut de către municipalitate că, la un moment dat, arborele va cădea şi va putea cauza pagube materiale şi chiar victime.

Potrivit art. 36 alin. 2 lit. c) şi art. 63 alin. 1 lit. b) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, responsabilitatea administrării domeniului public şi privat al unei localităţi revine deopotrivă consiliului local şi primarului respectivei localităţi, iar împrejurarea că în Procesul-verbal de intervenţie nr. 214/24.09.2014 se menţionează că arborele uscat a căzut atât pe autoturism cât şi pe partea carosabilă conduce la concluzia că nu prezintă relevanţă dacă autoturismul era parcat regulamentar sau nu. Este de observat însă că Procesul-verbal de intervenţie nr. 214/24.09.2014 a fost semnat inclusiv de agentul-şef principal N.D. din cadrul Poliţiei municipiului Roman şi că în acest act nu se face vreo menţiune privind parcarea neregulamentară a autoturismului, astfel că această apărare a pârâtului rămâne o simplă supoziţie.

Sunt întrunite, astfel, în persoana pârâtului, condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prevăzute de art. 1357 din noul Cod civil – respectiv existenţa unei fapte ilicite constând în neglijarea îndepărtării de pe domeniul public a arborilor bătrâni şi uscaţi; existenţa unui prejudiciu constând în stricăciunile aduse autoturismului reclamantului prin căderea arborelui; existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi producerea prejudiciului, precum şi vinovăţia pârâtului, sub forma culpei.

În privinţa prejudiciului, instanţa de control judiciar reţine că acesta trebuie să fie cert, condiţia fiind îndeplinită chiar dacă reclamantul nu şi-a reparat autoturismul, ci a prezentat un deviz estimativ întocmit de o unitate specializată în repararea autoturismelor marca Renault. Este însă îndreptăţită observaţia pârâtului în sensul că despăgubirile solicitate – în cuantum de 32.302,86 lei, ceea ce ar reprezenta aprox. 7175 euro – depăşesc cu mult valoarea autoturismului, de 2500 euro, înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare.

Or, autorul unei fapte ilicite este dator să acopere doar prejudiciul cauzat ce corespunde, în speţă, valorii de piaţă a autoturismului, sens în care este şi art. 48 din Norma ASF nr. 23/06.11.1914, în vigoare la data producerii evenimentului.

În privinţa cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 32.302,86 lei, instanţa de control judiciar constată că aceasta nu este întemeiată deoarece nu acesta este cuantumul prejudiciului cauzat reclamantului.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse instanţa de control judiciar va respinge ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi va admite în parte acţiunea în pretenţii formulată de acesta împotriva pârâtului municipiul Roman, judeţul Neamţ, pe care îl va obliga să îi plătească reclamantului echivalentul în lei de la data plăţii al sumei de 2500 euro, precum şi la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi în apel.