Efectele ordonanţei procurorului asupra acţiunii civile privitoare la prejudiciul cauzat prin pretinsa faptă prevăzută de legea penală.
Efectele unei ordonanţe a procurorului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni administrative asupra acţiuni civile având ca obiect repararea pagubei cauzate prin pretinsa faptă penală nu pot fi guvernate de prevederile art. 22 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi la vinovăţia acestei, întrucât nu constituie o hotărâre penală definitivă în sensul textului legal. Ea constituie însă un mijloc de probă care fără a avea caracter absolut (în sensul că nu mai poate fi răsturnată prin administrarea probelor contrare), răstoarnă sarcina probei din sarcina reclamantului în cea a pârâtului, întrucât dă naştere unei prezumţii simple de adevăr. La aprecierea puterii probatorii urmează a se ţine seama şi de faptul că pârâtul intimat nu a formulat plângere împotriva acestei ordonanţe prin care s-a stabilit în sarcina sa săvârşirea faptei de sustragere a unui bun aflat în posesia reclamantului şi vinovăţia, împrejurare care are valoarea unei achiesări la statuările cuprinse în acest act.
Tribunalul Vâlcea – Secţia civilă, decizia civilă nr. 314/R din 24 februarie 2009
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul D. R. D. a chemat în judecată pe pârâtul O. D. E., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1000 lei, constând în contravaloarea unei cisterne având o capacitate de 4000 litri, lipsa de folosinţă a acestui bun şi valoarea de reparare a gardului distrus în momentul sustragerii cisternei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că în ziua de 27 iulie 2007 pârâtul a pătruns în grădina casei sale prin distrugerea gardului şi a sustras o cisternă pe care reclamantul o achiziţionase în data de 6 decembrie 1991 de la fosta cooperativ agricolă din comuna Mădulari. Pârâtul a vopsit cisterna şi nu a mai înapoiat-o reclamantului, motiv pentru care acea a formulat plângere penală şi prezenta acţiune.
Prin sentinţa civilă nr. 2617 din 7 octombrie 2008, Judecătoria Drăgăşani a respins acţiunea.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că din probele administrate în cauză a rezultat că reclamantul nu a fost niciodată proprietarul cisternei în litigiu a cărei restituire pârâtul i-a cerut în nenumărate rânduri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul.
Recursul a fost declarat şi motivat în termenele prevăzute de art. 301, 303 rap. la art. 282/1 din Codul de procedură civilă.
Recursul a fost legal timbrat.
În motivarea recursului, recurentul a susţinut că sentinţa este netemeinică şi nelegală, întrucât în mod greşit prima instanţă nu a dat eficienţă probelor administrate în cauză, respectiv procesului verbal de licitaţie şi ordonanţei prin care organele de urmărire penală l-au sancţionat administrativ pe pârât pentru săvârşirea faptei de furt a cisternei.
Recurentul a mai arătat că prin sustragerea cisternei, pârâtul i-a provocat daune materiale prin distrugerea gardului şi a recoltei din grădină.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri constând în declaraţiile părţilor şi ale martorilor din dosarul de urmărire penală.
Analizând recursul în raport de probele administrate în cauză şi de dispoziţiile legale aplicabile, tribunalul l-a apreciat ca fiind fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul recurent a solicitat obligarea pârâtului la plata valorii unei cisterne pretins a fi sustrasă în luna iulie 2007, a valorii gardului distrus cu acea ocazie, a lipsei de folosinţă a acelei cisterne.
Prima instanţă a reţinut că prezenta acţiune este neîntemeiată, întrucât din probele administrate a rezultat că reclamantul nu a fost niciodată proprietarul acestei cisterne.
Raportând sentinţa la obiectul cauzei şi la probele administrate, tribunalul constată în primul rând că prima instanţă nu a dat eficienţă corespunzătoare probelor şi nu a administrat un probatoriu suficient să conducă la stabilirea situaţiei de fapt, în sensul art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă. Mai mult, prima instanţă nu a analizat în nici un mod capetele de cerere privind restituirea valorii lipsei de folosinţă a cisternei şi a gardului distrus cu ocazia pretinsei sustrageri a cisternei.
Astfel, la dosarul de fond a fost depusă ordonanţa din 8 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani prin care pârâtului i-a fost aplicată o sancţiune cu caracter administrativ, amendă în cuantum de 400 lei, dispunându-se scoaterea sa de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu privire la cisternă, întrucât s-a reţinut că a recunoscut săvârşirea faptei, ca regretat , iar prin valoarea redusă a prejudiciului s-a adus o atingere minimă relaţiilor sociale.
Astfel cum a declarat în şedinţa publică din 24 februarie 2009, pârâtul intimat nu a formulat plângere împotriva acestei ordonanţe.
Recurentul reclamant a formulat plângere împotriva acestei ordonanţe sub aspectul laturii civile a cauzei, iar prin rezoluţia din 1 aprilie 2008 aceasta a fost respinsă, reţinându-se că sancţiunea a fost corect aplicată pârâtului, iar recurentul se poate adresa instanţei civile pentru repararea prejudiciului.
Cu privire la efectele acestei ordonanţe asupra prezentei acţiuni civile, tribunalul reţine că acestea nu pot fi guvernate de prevederile art. 22 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi la vinovăţia acestei, întrucât nu constituie o hotărâre penală definitivă în sensul textului legal. Ea constituie însă un mijloc de probă care fără a avea caracter absolut (în sensul că nu mai poate fi răsturnată prin administrarea probelor contrare), răstoarnă sarcina probei din sarcina reclamantului în cea a pârâtului, întrucât dă naştere unei prezumţii simple de adevăr. La aprecierea puterii probatorii urmează a se ţine seama şi de faptul că pârâtul intimat nu a formulat plângere împotriva acestei ordonanţe prin care s-a stabilit în sarcina sa săvârşirea faptei de sustragere a unui bun aflat în posesia reclamantului şi vinovăţia, împrejurare care are valoarea unei achiesări la statuările cuprinse în acest act.
Sub acest aspect, se constată că în cauză au fost administrate proba cu interogatoriu, proba cu înscrisuri şi proba testimonială care au fost apreciate trunchiat de către prima instanţă, în sensul că , spre exemplu, un sigur martor audiat a declarat că la momentul cumpărării fierăriei de către reclamant acesta nu a cumpărat şi cisterna (bazinul de apă), nu toţi martorii audiaţi astfel cum a reţinut instanţa de fond. De asemenea, prima instanţă nu dat nici o valoare probatorie ordonanţei organului de urmărire penală şi nu a motivat în nici un fel soluţia de înlăturare a celorlalte probe administrate în cauză.
Deşi sub aspectul capătului de cerere vizând restituirea cisternei stabilirea dreptului de proprietate asupra acestui bun constituie un aspect esenţial, modul de dobândire a acestui drept trebuie analizat atât în funcţie de natura bunului (mobil sau imobil), cât şi de prevederile legale în materie, precum sunt cele înscrise în art. 1909 din Codul civil.
Cu privire la celelalte două capete ale acţiunii privind restituirea valorii lipsei de folosinţă şi a gardului distrus neanalizate în nici un fel de prima instanţă, tribunalul constată că cel puţin ultimul capăt nu este indisolubil legat de primul capăt de cerere, neavând astfel caracter accesoriu. În acest sens, chiar şi în situaţia în care s-ar constata că în privinţa primelor două capete ale acţiunii nu sunt întrunite cerinţele art. 998, 999 din Codul civil, aplicabile în speţă, în privinţa pretinsei distrugeri a gardului ar fi trebuit analizate aceste condiţii, sens în care ar fi trebuit administrate probe. Această situaţie este impusă de observaţia că este cel puţin inechitabil ca apărarea unui drept propriu (precum este cel pretins de pârât) să se facă prin încălcarea drepturilor altei persoane.
În concluzie, reţinând că pentru lămurirea situaţiei de fapt din cauză la care să fie aplicate dispoziţiile legale corespunzătoare este necesară administrarea mai multor probe (inclusiv proba cu martori, fiind vorba de împrejurări de fapt şi eventual proba cu o expertiză tehnică pentru stabilirea valorii cisternei şi a gardului pretins a fi distrus)), iar unele dintre aceste probe, precum cele exemplificate nu pot fi administrate în recurs, potrivit art. 305 din Codul de procedură civilă, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 5 din Cod va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
Cu ocazia rejudecării, se vor administra toate probele necesare stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt din cauză şi se vor analiza toate probele în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.
