Eroare judiciară. Despăgubiri pentru prejudiciul moral. Criterii
– Codul de procedură penală art. 504-506
Sistemul nostru legislativ şi normele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului nu prevăd un mod concret de reparare a prejudiciului moral şi nici nu stabilesc criteriile pentru cuantificarea despăgubirilor morale, iar principiul reparării integrale a prejudiciului are un caracter relativ datorită dificultăţii cuantificării unui asemenea prejudiciu.
De aceea, se impune respectarea principiului proporţionalităţii prejudiciului cu despăgubirea acordată, precum şi a principiului echităţii.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,
Decizia civilă nr. 1295 din 2 mai 2012, G.O.
Prin decizia civilă nr. 1295 din 2 mai 2012, pronunţată în dosarul nr. 1926/30/2009*, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat de reclamantul Ţ.E.F. împotriva Sentinţei civile nr. 5451/16.11.2011 pronunţată de Tribunalul Timiş, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Timiş, la plata în favoarea reclamantului a sumelor de 4.849,25 lei cu titlul de despăgubiri materiale, şi de 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, cu titlul de despăgubiri morale, respingând recursul pârâtului.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a avut în vedere considerentele mai jos redate.
Decizia penală nr. 55/01.03.2007 a Tribunalului Braşov, prin care reclamantul Ţ.E.F. a fost achitat, a devenit definitivă la 28.09.2007, când s-a pronunţat Decizia penală nr. 627 a Curţii de Apel Braşov.
Reclamantul a introdus acţiunea în pretenţii la Tribunalul Timiş la 26 martie 2009.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, acţiunea reclamantului se încadrează în dispoziţiile art. 504-506 C. pr. pen., având în vedere că a fost achitat printr-o hotărâre judecătorească, după ce iniţial fusese condamnat pentru infracţiunea de înşelăciune. În perioada urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 27.04.2004 – 06.08.2004.
În această situaţie, art. 504 alin. (1) – (3) C. pr. pen. îi dă dreptul la repararea de către stat a pagubelor suferite, materiale şi morale.
Pentru a obţine despăgubiri, trebuie mai întâi dovedită paguba suferită.
În ceea ce priveşte despăgubirile materiale solicitate, acestea sunt dovedite doar în parte. Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, reclamantul a solicitat despăgubiri constând în venitul pe care l-ar fi realizat în cele patru luni de arestare preventivă, dar nu a depus la dosar nici o dovadă a veniturilor pe care le realiza ca avocat anterior arestării. A depus la dosar doar un contract de asistenţă juridică, cel încheiat cu o zi înaintea arestării, la 26.04.2004, cu persoana care ulterior l-a denunţat şi a generat litigiul penal finalizat prin achitarea sa.
Reclamantul a făcut doar dovada cheltuielilor pe care le-a efectuat în legătură cu desfăşurarea procesului penal în urma căruia a fost în final achitat (filele 50 şi 51din dosarul de apel).
În schimb, prejudiciul moral, al său şi al familiei este evident şi a fost dovedit.
Atât perioada arestării preventive, cât şi procesul propriu-zis i-au adus grave prejudicii morale, reflectându-se în atingerile aduse onoarei şi reputaţiei sale în societate, având în vedere şi modalitatea în care a fost prezentat în presă cazul său.
Prin urmare, nu se poate reţine, aşa cum susţine recurentul pârât, că reclamantul nu a dovedit prejudiciul moral suferit.
Nici sistemul nostru legislativ şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de reparare a prejudiciului moral, după cum nu sunt stabilite nici criteriile pentru cuantificarea despăgubirilor morale, urmând ca judecătorul să decidă în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze.
În privinţa reparării prejudiciului moral, principiul reparării integrale nu poate avea decât un caracter relativ tocmai datorită dificultăţii cuantificării unui asemenea prejudiciu.
Trebuie totuşi respectat principiul proporţionalităţii prejudiciului cu despăgubirea acordată şi principiul echităţii.
Şi în termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii.
Suma acordată de prima instanţă, de 10.000 lei, evident cu titlul de despăgubiri morale, fapt ce rezultă din motivarea hotărârii, este însă mult prea mică în raport cu suferinţele morale pe care reclamantul le-a îndurat, nefiind respectate principiile enunţate anterior.
Curtea a considerat că o sumă de 10.000 euro reprezintă o despăgubire echitabilă şi rezonabilă a reclamantului.
