Asupra apelurilor de faţă, constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – secţia civilă – profesionişti la data de 07.10.2013 reclamantele G.A. şi C.E.D., în contradictoriu cu pârâta SC A.T.AS.A. BUCUREŞTI – prin Sucursala Suceava a solicitat ca în baza probatoriului ce se va administra să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 euro cu titlu de despăgubiri morale şi 24.000 lei despăgubiri materiale (medicamente, cheltuieli de înmormântare, etc.) pentru prejudiciul cauzat in accidentul de circulaţie din data de 17.10.2010 produs pe raza comunei Vatra Moldovitei, sat Ciumârna la Km 37+500, la plata de daune, penalităţi de întârziere in cuantum de 0,1% din debitul pretins pentru fiecare zi de întârziere, începând de Ia data de 17.10.2010 până la achitarea integrala a sumelor pretinse, calculate conform art. 37 din Ordinul nr.5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
În motivarea acţiunii, au arătat faptul că, la data de 17.10.2010 în jurul orelor 16,00 făptuitorul G.C. a condus pe DN 17A, pe raza comunei Vatra Moldovitei, sat Ciumârna din direcţia Rădăuţi spre Vama, un autoturism marca VW cu număr de înmatriculare SV… ce avea la momentul respectiv poliţa valabila RCA 1.. la Allianz Tiriac Asigurări. Ajuns la Km 37+500 m în localitatea Ciumârna, la coborâre, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabil umed, ceată si într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga a pierdut controlul volanului, a ieşit în decor, cazând cu autoturismul de la o diferenţă de nivel de 10 m , răsturnându-se de mai multe ori, iar în urma producerii accidnetului de circulaţie a rezultat decesul făptuitorului G.C. , decesul numitei G.P. , pasager pe banchta din spate a autoturismului si vătămarea corporală a numitei C.E.D..
În dosarul penal nr. 1154/P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul G.C. întrucât făptuitorul a decedat.
Au mai precizat faptul că, de la momentul soluţionării dosarului penal si până la data promovării acţiunii au contactat asigurătorul pentru o înţelegere pe cale amiabilă, formându-se două dosare de daune CG193730 şi CG182165, dar care nu a avut niciun rezultat favorabil.
Au apreciat faptul că, din partea pârâtei nu a existat nicodată intenţia clară de a despăgubi, ci doar de a tegiversa soluţionarea cauzei cât mai mult posibil.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, precizând faptul că, autoturismul implicat în accident deţinea la data producerii accidentului, asigurare valabila de răspundere civilă pentru prejudicii cauzate terţilor prin accidente de autovehicule (RCA), astfel că reclamanţii consideră, în mod greşit, că toate pretenţiile formulate de ei se pot regăsi în acoperirea oferită prin această asigurare, solicitând obligarea asigurătorului la plata unor prejudicii care nu sunt acoperite prin efectele acestui tip de asigurare, mare parte din acestea nefiind nici măcar dovedite.
Cu privire la suma de 300.000 euro solicitată, a arătat că reclamanţii nu au precizat suma solicitată ce reprezintă, cu titlu de daune morale, pentru a se efectua plata.
A învederat vfaptul că, penalităţile de întarziere in cuantum de 0,1%, pentru fiecare zi de întârziere, calculate începând de la data producerii accidentului sunt nefondate pentru lipsa de temei a cererii, astfel cum a fost formulată.
Prin sentinţa nr. 307 din 3 martie 2014, Tribunalul Suceava – Secţia Civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantul Gavra Vasile, pentru lipsa calităţii procesuale active; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantele G.A. şi C.E.D.; a obligat pârâta să achite reclamantelor suma de 24.000 lei despăgubiri materiale (medicamente şi cheltuieli de înmormântare, să achite reclamantei C.E.D., suma de 25.000 lei daune morale în numele G. A. şi suma de 15 000 lei daune morale.
De asemenea, pârâta a fost obligată să achite reclamantelor penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi pentru debitul acordat mai sus, începând cu 17.10.2010 şi până la achitarea integrală.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele :
Prima instanţă a constatat faptul că reclamantul G.V. nu are vocaţie succesorală după Gavra Paraschiva victima accidentului auto.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că situaţia de fapt coroborată cu dosarul de urmărire penală cât şi dosarul de asigurare, precum şi de faptul necontestării de către pârâtă a situaţiei de fapt privind fapta, vinovăţia şoferului şi persoanele rănite, descrise în petitul acţiunii şi reţinute cu ocazia urmării penale, sunt dovedite elementele răspunderii civile delictuale ale şoferului care beneficiase de asigurare tip RCA.
Conform art. 9 din Legea nr. 136/95 asiguratorul se obligă prin contractul de asigurare ca la producerea riscului asigurat să achite totalul prejudiciului despăgubirilor şi din asigurare în condiţiile legii asigurărilor.
Prima instanţa a avut în vedere şi jurisprudenţa în materie Decizia nr. 29/2009 a Î.C.C.J., răspunderea asiguratului faţă de terţul prejudiciat este contractuală decurgând din aderarea asiguratului la riscurile conduitei asiguratului, de aceea prin acoperirea prejudiciului faţă de victimele accidentului de circulaţie, asiguratorul nu face o plata pentru făptuitor şi nici alături de acesta ci în îndeplinirea propriei obligaţii asumate prin poliţa RCA, suportând în mod efectiv şi definitiv întregul prejudiciu, în limitele poliţei, cauzat din culpa asiguratului.
Referitor la danele materiale, Tribunalul Suceava a constatat că la dosarul de asigurare au fost depuse chitanţele atât pentru cheltuielile de recuperare, medicale cât şi pentru cheltuielile efectuate pentru înmormântarea defunctei G.P., astfel că pretenţiile reclamantelor urmează a fi admise.
Cu privire la daunele morale, prima instanţă a constatat că dispariţia fulgerătoare a mamei şi a bunicii reclamantelor produce afecţiuni atât sub aspect psiho – afectiv, resursele materiale cât şi un dezechilibru în raport cu modul de viaţă anterior cât şi a necesităţii de a face faţă unor obligaţii sociale şi sarcini administrative pentru care nu erau pregătite. Prin urmare faţă de schimbările produse prin decesul autorului reclamantelor şi prejudiciul psihic şi emoţional, dar ţinând cont că prin despăgubire să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză ţinând cont de situaţia socială a reclamantelor şi a defunctei, a apreciat că sumele de 25.000 lei pentru reclamanta C.E.şi 15000 lei pentru G.A. sunt de natură să asigure echilibrul între suferinţa produsă şi prejudiciul suferit fără a conduce la o îmbogăţire fără just temei.
Cât priveşte penalităţile de întârziere, art. 37 din Ordinul C.S.A 5/2010 stabileşte plata acestora după 30 zile de la depunerea cererii de despăgubire asiguratul nu-şi îndeplineşte obligaţiile de plată.
Deşi pârâta susţine că a efectuat o ofertă de plată, din lipsa ofertei reale urmată de consemnaţiune, nu este de natură să transfere riscul plăţii în sarcina reclamantelor astfel că fiind în faţa unui refuz nejustificat de plată reclamantele sunt îndreptăţite la plata penalităţilor care vor fi acordate conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele G.A.şi C.E.D. – cale de atac disjunsă prin încheierea de şedinţă din data de 3 iulie 2014, formându-se dosarul nr. 558/39/2014 şi apel, de către pârâta A.T.A. SA Bucureşti – prin Sucursala Suceava, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Urmare a pronunţării deciziei nr. 6505/03.07.2014 de către Curtea de Apel Suceava Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 558/39/2014, la data de 31.07.2014 a fost înregistrat apelul reclamantelor G.A. şi C.E.D., declarat împotriva sentinţei nr. 307 din 3 martie 2014 a Tribunalului Suceava.
În motivarea apelului său, care în drept, se încadrează în prevederile art. 480 alin.2 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), pârâta A.T.A S.A. BUCUREŞTI, prin Sucursala Suceava a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, criticând sentinţa prin prisma admiterii, în parte a cererii şi acordarea unor sume de bani către reclamanţi, cu titlu de daune materiale şi morale produse ca urmare a accidentului de circulaţie produs.
A criticat sentinţa apelată în sensul că, dispozitivul sentinţei instanţei de fond nu este clar, în ceea ce priveşte creditorii acestor obligaţii şi cuantumurile aferente fiecăruia, acordând în mod greşit, suma de 24.000 lei reclamantelor, fără să se precizeze cu exactitate cât trebuie să primească fiecare, având în vedere că înscrisurile depuse în probatoriu nu fac dovada afectării acestor cheltuieli cu medicaţia si înmormântarea defunctei P.G..
O altă eroare a instanţei de fond o constituie obligarea societăţii de asigurare la plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere către creditori a sumelor acordate, penalitate pe care instanţa o considera datorata, în mod greşit, începând cu 17.10.2010.
Cu referire la neclaritatea dispozitivului, subliniază faptul că acesta nu este explicit, neputându-se stabilit cu exactitate ce sume urmează sa fie achitate celor doua creditoare.
Astfel, instanţa de fond a stabilit obligaţia pârâtei de achita reclamantelor suma de 24.000 lei despăgubiri materiale (medicamente si cheltuieli de înmormântare), fără să indice ce cuantum urmează să fie acordat fiecărei reclamante in parte.
Apreciază că această defalcare se impune, întrucât cheltuielile cu medicaţia au fost ocazionate doar de reclamanta C.E.D., aflată în maşină la momentul producerii accidentului, or, reclamanta G.A., nepoata defunctei G.P. şi fiica reclamantei C.E.D. nu a suferit direct din urma accidentului, nu a făcut dovada alocării de speze pentru medicaţie sau înmormântarea defunctei şi în acest caz, sub aspectul despăgubirilor materiale, pretenţiile reclamantei G.A. nu sunt dovedite.
În ceea ce priveşte obligarea sa, la plata către reclamanta C.E.D. a sumei de 25.000 lei, reprezentând daune morale în numele lui G.A. şi suma de 15.000 lei daune morale, dispoziţia conţinută în acest paragraf este greu de executat datorita formulării care conţine un dezacord logico-gramatical produs, probabil, ca urmare a unei erori de redactare.
Învederează că nu se poate şti dacă suma totală de 40.000 lei este datorată către C.E.D., însă prin prisma motivării hotărârii, în care se stabileşte şi dreptul reclamantei G.A. de a fi despăgubită, în mod contradictoriu, în dispozitivul sentinţei nu se stabileşte nicio despăgubire către G.A..
Ca atare, se impune a se preciza cu exactitate întinderea obligaţiei asigurătorului către fiecare din cele doua reclamante pentru a nu se crea confuzie şi eventuale neînţelegeri viitoare.
La aceasta necesitate se impune a se lua in considerare şi obligaţia instanţei de judecată de a stabili cu exactitate măsurile dispuse şi întinderea acestora în baza unor exprimări clare şi care să nu dea naştere la interpretări de către părţile din proces.
Consideră că aceste neconcordanţe trebuie corelate şi cu obligaţia stabilită de către instanţa de fond cu privire la achitarea penalităţilor de întârziere, respectiv „debitul de mai sus”, debit al cărui cuantum nu se cunoaşte pentru fiecare dintre creditorii obligaţiei de întreţinere.
O altă critică pe care o aduce sentinţei apelate, se referă la greşita obligare la plata sumei de 24.000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli cu medicaţia si cheltuieli de înmormântare.
Apreciază că această sumă a fost stabilită greşit, întrucât din înscrisurile anexate ca şi dovezi privitoare la afectarea cheltuielilor nu rezulta nicidecum aceasta suma. Mai mult documentele cu care reclamantele înţeleg să facă proba acestui capăt de cerere nu reflecta plaţi făcute in perioada critica.
Mai mult decât atât, se impune a se avea în vedere faptul că, pentru înmormântarea lui G.C. nu se pot acorda despăgubiri în baza asigurării RCA, întrucât moartea acestuia a avut loc din propria sa culpa, nefiind astfel un risc asigurat printr-o poliţa care este clar denumită ca fiind acoperitoare pentru răspunderea civilă în situaţia producerii de prejudicii terţilor.
Critică de asemenea şi greşita obligare la plaţii penalităţilor de întârziere de la data producerii accidentului, data de 17.10.2010.
Asigurătorul nu poate fi obligat la plata acestor sume, întrucât şi-a îndeplinit obligaţiile stipulate în conţinutul Legii 136/1995, a Normelor CSA 5/2010, toate fiind norme speciale şi de strictă interpretare în cauză, aplicarea acestora urmând a fi făcută înaintea prevederilor referitoare la oferta reala urmata de consemnaţiune (dispoziţie cu caracter generali, avută în vedere de instanţa de fond.
Apreciază că asigurătorul şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau, deschizând dosarele de daune în vederea lichidării acestora, efectuând evaluări şi răspunzând solicitărilor reclamantelor, făcute prin avocat, iar susţinerea acestora că s-ar fi refuzat sau tergiversat plata, fiind contrazisă chiar de înscrisurile depuse de apărătorul lor, respectiv adresele nr. 105/31.05.2013 şi nr. 106/31.05.2013 prin care s-a cerut păgubitelor să precizeze dacă sunt de acord cu primire sumei de 40.000 lei şi, respectiv 7500 lei, adrese la care nu s-a formulat de către acestea sau apărător niciun fel de răspuns. Cum acest răspuns nu s-a formulat, asigurătorul nu poate fi în culpă privind neachitarea despăgubirilor din moment ce persoanele îndreptăţite nu şi-au dat acordul pentru aceste sume. Obligaţiile stabilite de normele CSA aplicabile fiind întru totul îndeplinite, nu se poate retine pretenţia instanţei de fond, neinvocată, de altfel, nici măcar de pârâţi că ar fi fost necesară aplicarea procedurii de ofertă reală urmată de consemnaţiune pentru a fi descărcaţi de obligaţia plăţii.
Învederează faptul că motivarea instanţei de fond cu referire la curgerea termenului de calcul al penalităţilor de la data producerii accidentului este lipsită de temei logic, legal şi conduce la o îmbogăţire fără justă cauză, prin plata lucrului nedatorat. Or, aceste penalităţi încep să curgă în condiţiile neefectuării plăţii în termen de 10 zile de la data depunerii ultimului document în vederea plaţii (art.36 si 37 din Norma CSA – Ordin nr. 5/2010). Acest ultim document este fie acordul asiguratului dat în scris privind sumele propuse – care a fost comunicat niciodată pârâtei, fie o hotărâre definitiva de obligare – care nu există.
Pe de alta parte, faţă de caracterul sumelor pretinse – daune materiale şi morale – verificând data ocazionării lor, toate ulterioare accidentului din 17.10.2010 – este inadmisibil să fie obligaţi la plata penalităţilor pentru cheltuieli care nici măcar nu existau la data de la care instanţa ne obliga la plata lor.
Practic instanţa, aplică o sancţiune începând cu o dată la care obligaţia asigurătorului nu exista, prin prisma prevederilor arătate, iar cheltuielile nici măcar nu erau efectuate.
În drept, a invocat prevederile art.466, si urm, art. 411 alin.2, art. 453 Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), Legea 136/1995, Ordinul 5/2010 al CSA.
În motivarea apelului lor, reclamantele G.A. si C.E.D., au criticat sentinţa apelată sub aspectul aprecierii şi acordării daunelor morale .
Au arătat că prin cererea adresata instanţei de judecată au solicitat obligarea pârâtei intimate SC A.T.ASA Bucureşti, la plata sumei de 300.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul cauzat în accidentul de circulaţie din data de 17.10.2010 produs pe raza Comunei Vatra Moldoviţei, sat Ciumârna şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% din debitul pretins pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 17.10.2010 până la achitarea integrală a sumelor pretinse.
A reţinut şi instanţa de fond ca pârâta intimata SC A.T.A SA Bucureşti nu contestă situaţia de fapt privind fapta, vinovăţia şoferului şi persoanele rănite, descrise în petitul acţiunii şi reţinute cu ocazia urmăririi penale – fiind astfel dovedite elementele răspunderii civile delictuale ale şoferului care beneficiase de asigurare tip RCA.
Conform practicii judiciare constante, răspunderea asiguratului faţă de terţul prejudiciat este contractuală, decurgând din aderarea asigurătorului la riscurile conduite asiguratului, iar prin acoperirea prejudiciului faţă de victimele accidentului de circulaţie, asigurătorul nu face o plată pentru făptuitor şi nici faţă de acesta ci în îndeplinirea propriei obligaţii asumate prin poliţa RCA, suportând în mod efectiv si definitiv întregul prejudiciu, în limitele poliţei, cauzat din culpa asiguratului.
Instanţa de fond în motivarea sentinţei recurate acordă despăgubirile morale doar raportat la decesul numitei G.P., respectiv 25.000 lei pentru C.E. în calitate de fiică şi 15.000 lei pentru G.A. în calitate de nepoată, motivând că ,,dispariţia fulgerătoare a mamei şi a bunicii reclamantelor produce afecţiuni atât sub aspect psiho-afectiv, resursele materiale cât şi un dezechilibru în raport cu modul de viată anterior cât şi a face faţă unor obligaţii sociale şi sarcini administrative pentru care nu erau pregătite”, omiţând a acorda pentru vătămarea corporală pricinuită reclamantei C.E.D..
Au mai arătat că instanţa de fond nu a acordat despăgubiri morale pentru vătămarea corporală şi prejudiciul cauzat în mod direct reclamantei C.E., victimă a accidentului de circulaţie, conform Rezoluţiei nr. 1154/P/2010 din 30.06.2011 şi a Referatului de neîncepere a urmăririi penale în care se consemnează „în urma producerii accidentului a rezultat decesul făptuitorului G.C., decesul numitei G. P. şi vătămarea corporală a numitei C.E.D.. Persoana vătămată C.E.D. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile îngrijiri medicale, în acest sens s-au format două dosare de daune (aspect neobservat de către judecătorul fondului) şi anume: CG193730 exclusiv pentru vătămarea numitei C.E.D. – în care s-a făcut o propunere derizorie de despăgubire de circa 7500 lei şi CG182165 pentru C.E.si G.A. raportat la decesul numitei G.P..
Au subliniat faptul că s-au purtat discuţii multiple cu societatea de asigurări, în încercarea de a rezolva situaţia pe cale amiabilă, însă nu s-a găsit nicio rezolvare în acest sens.
Abia în cursul anului 2013 au făcut o propunere derizorie de circa 47500 lei suma totală de despăgubit (daune materiale şi daune morale), totul doar la nivel de intenţie fără nicio concretizare efectivă prin consemnaţiune şi ca atare, este evident că societatea de asigurări nu a avut niciodată intenţia reală de a plăti vreo despăgubire.
În aceste împrejurări, în cazul accidentelor rutiere soldate cu victime, daunele morale, sunt consecinţele negative de natură nepatrimonială cauzate unei persoane strict determinate (victima accidentului), prin fapta ilicită şi culpabilă a altei persoane (autorul accidentului), care constau în atingeri aduse personalităţii fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept nepatrimonial, prejudiciu a cărui reparare prin compensare bănească urmează regulile răspunderii civile delictuale.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză mare de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de victimă, atât în plan fizic cât şi psihic, importanţa valorilor morale lezate acestuia, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea eu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectata situaţia familială, profesională şi socială.
Prin Decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, pronunţată într-un recurs, referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, a statuat că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanţa de judecată prin evaluare. În acest scop, pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogăţire fără just temei, în cazul infracţiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferinţele fizice şi morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită de inculpat, precum şi de toate consecinţele acesteia, aşa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate, Înalta Curte a mai apreciat că întinderea răspunderii civile delictuale nu este limitată de posibilităţile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material şi moral cauzat prin fapta săvârşită.
De asemenea, arată că prin Decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală, referitor la acordarea daunelor morale statuează principiul judecării în echitate. Astfel, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând ia o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit în conformitate cu Art. 49 pct.1 lit. f) şi a Art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul 5/2010 de punere în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule este prevăzut că, stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, victime ale unui accident rutier, trebuie să fie „în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.”
Ca atare, aspectele evidenţiate prin practica judiciară menţionată evidenţiază o disproporţie clară dintre jurisprudenţa Curţii de Apel Suceava şi soluţia pronunţată de judecătorul fondului.
Raportat la cele învederate, apreciază că daunele morale acordate de către instanţa de fond sunt derizorii în raport cu : prejudiciul psiho-moral produs prin decesul fulgerător al mamei reclamantei C.E.şi a bunicii reclamantei G.A., prejudiciul fizic şi psiho-moral cauzat reclamantei C.E.D. prin vătămarea corporala din culpa pricinuită acesteia – fată de care instanţa de fond nu s-a pronunţat.
Prin întâmpinare (f.38 – 40 dosar apel), pârâta A.T.A. SA Bucureşti – prin Sucursala Suceava, a solicitat respingerea apelului, raportat în principal la plata sumei de 300.000 euro cu titlu de daune morale, 24.000 lei cu titlu de daune materiale (cheltuieli cu medicaţia şi cu înmormântarea), la plata penalităţilor pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 17.10.2010, până la data plăţii efective şi cu referire la pretinsul refuz nejustificat de a li se acorda despăgubirile pretinse, ca urmare a accidentului de circulaţie produs în data de 17.10.2010, invocându-se ca şi temei, contractul de asigurare la plată şi de răspundere civila (RCA), deţinut de autoturismul condus de defunctul C. G.
Subliniază faptul că, în mod corect, instanţa de fond a respins cererea formulată de G.V., acesta neavând vocaţie succesorala după defuncta G.P., el nefiind vătămat în accident (el fiind doar soţul nepoatei defunctei, reclamanta G.A.).
Apreciază faptul că motivele invocate de către reclamante nu pot constitui temei pentru modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul solicitat de aceştia.
Faţă de pretenţia reclamantei C.E.D., trebuie observat că, analiza considerentelor hotărârii atacate este lămuritoare in ce priveşte acordarea despăgubirilor cu caracter moral şi faţă de suferinţele produse recurentei C.E.D., prin vătămarea sa corporala.
Cum interpretarea dispoziţiilor instanţei trebuie făcută organic, prin raportare şi la considerentele hotărârii, această critică este nefondată, hotărârea conţinând, în mod clar şi neechivoc, prevederi referitoare la soluţionarea tuturor pretenţiilor ridicate. Faptul că, în conţinutul dispozitivului, instanţa de judecată, nu a mai indicat pentru fiecare categorie de pretenţii în parte suma dispusă, nu poate fi o dovada a faptului că instanţa de judecată nu a acordat despăgubiri sau nu a soluţionat cererile formulate, din moment ce motivarea hotărârii arata neechivoc contrariul.
S-a mai arătat de apelante că practica în materie a instanţelor de judecată este de a acorda sume mult mai mari în asemenea cazuri, arătând că nu sunt de acord, în condiţiile în care hotărârile instanţelor de fond menţionate, nefiind definitive nu pot constitui un reper în practica judecătorească, iar hotărârile pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu pot fi luate în considerare în aprecierea soluţionării, întrucât nu constituie izvor de drept, neputând astfel produce efecte decât faţă de părţile care au fost parte în respectivele procese;
Prin întâmpinare, reclamantele G.A. şi C.E.D. (f. 69- 71 dosar apel), raportat la apelul declarat de către pârâta SC A.T.A. SA BUCUREŞTI prin Sucursala Suceava, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, pentru următoarele motive:
Prima instanţă a reţinut faptul că pârâta SC A.T.ASA Bucureşti nu contestă situaţia de fapt privind fapta, despăgubirile materiale vinovăţia şoferului şi persoanele rănite cu ocazia urmăririi penale – fiind astfel dovedite elementele răspunderii civile delictuale ale şoferului care beneficiase de asigurare tip RCA, ci doar întinderea despăgubirilor morale.
Conform practicii judiciare constante, răspunderea asiguratului faţă de terţul prejudiciat este contractuală decurgând din aderarea asigurătorului la riscuri conduitei asiguratului, astfel că, prin acoperirea prejudiciului faţă de victimele accidentului de circulaţie, asigurătorul nu face o plată pentru făptuitor şi nici faţă de acesta ci în îndeplinirea propriei obligaţii asumate prin poliţa RCA, suportând în mod efectiv si definitiv întregul prejudiciu, în limitele poliţei, cauzat din culpa asiguratului.
Raportat la acordarea daunelor materiale, acestea au fost cuantificate de către instanţa de fond prin prisma dosarului de daune depus de către apelantă, iar reprezentanţii apelantei nu au contestat niciodată aceste daune materiale invocate şi pretinse de către ele şi, mai mult decât atât, au fost de acord cu plata acestora, astfel că invocarea opoziţiei într-o cale de atac nu mai poate produce efecte juridice asupra soluţiei instanţei de fond. De asemenea, cheltuielile sunt perfect justificate şi reprezintă cheltuieli făcute cu înmormântarea defunctei G. P. şi medicamentaţie
Menţiunea instanţei de fond referitoare la acordarea daunelor materiale, în sensul că „obligă pârâta să achite reclamantelor suma de 24.000 lei despăgubiri materiale (medicamente şi cheltuieli de înmormântare” este destul de clară, deoarece aceste cheltuieli au fost făcute în comun de către ele – reclamantele, iar prin acţiune nu au solicitat departajarea sumei de fiecare parte. Cheltuielile au fost făcute doar pentru înmormântarea şi praznicele aferente (din această cauza apar şi date ulterioare) defunctei G.P. şi nu îl vizează pe defunctul G.C.
În ceea ce priveşte menţiunea „Obligă parata să achite reclamantei C.E.D. suma de 25.000 lei daune morale în G. A. suma de 15.000 lei daune morale” este evident că s-a produs doar o greşeala de redactare , dar înţelesul este foarte clar : în sensul că obligă pârâta să achite reclamantei C.E.D. suma de 25.000 lei şi reclamantei G.A. suma de 15.000 lei.
Concluzionează că, în mod corect prima instanţă a obligat pârâta la plata penalităţilor de întârziere raportată la atitudinea de tergiversare a dosarului şi mai mult decât atât, nu a existat vreodată o ofertă concretă din partea acestea.
Examinând apelul prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea reţine următoarele :
În fapt, pe data de 17.10.2010, orele 16,00, numitul G.C. a condus pe DN 17 A, pe raza comunei Vatra Moldoviţei, sat Ciumârna, autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare SV-05-ZBS, în care se mai aflau C. E. D. (sora acestuia), şi G. P. (mama acestuia). Ajuns la kilometrul 37+500 metri, la coborâre, conducătorul auto nu a adaptat viteza la condiţiile de drum carosabil umed, ceaţă, şi a pierdut controlul volanului într-o curbă deosebit de periculoasă, motiv pentru care a ieşit în decor, şi a căzut cu autoturismul de la o diferenţă de nivel de aproximativ, 10 metri, răsturnându-se de mai multe ori. În urma acestui accident a rezultat decesul numiţilor G.C. şi G.P., şi vătămarea corporală a numitei C.E.D., care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 12 – 14 zile îngrijiri medicale. La data producerii accidentului autoturismul în cauză avea asigurare de răspundere civilă obligatorie la societatea pârâtă.
Cu privire la motivele de apel formulate de A.T.A SA Bucureşti, Curtea reţine, în primul rând că, deşi dispozitivul primei instanţe nu este foarte clar şi logic, se poate determina dispoziţia de obligare a pârâtei la plata către reclamante a sumei 24.000 lei, cu titlu de daune materiale, de plată către reclamanta C.E.D. a sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale, şi de plată către reclamanta G.A.a sumei de 15.000 lei cu titlu de daune morale.
Pentru analiza motivelor 2 şi 3 din apelul A.A. SA Bucureşti, precum şi a apelului reclamantelor – apelante C.E.D. şi G.A.(ce vizează în esenţă cuantumul daunelor acordare), Curtea reţine, cu titlu preliminar, că reclamantele justifică daune materiale şi morale, doar faţă de decesul numitei G.P., şi în nume propriu (în ceea ce o priveşte pe C.E.D.), nu şi faţă de decesul conducătorului auto G.C., care a fost vinovat de producerea accidentului.
Această concluzie se desprinde din dispoziţiile art. 50 alin. 1 – 3 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora „Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului respectiv.
Se acordă despăgubiri şi în cazul în care persoanele care formulează pretenţii de despăgubiri sunt soţul (soţia) sau persoane care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului.”
Din redactarea alin. 1 al acestui text rezultă că asigurătorul este ţinut să răspundă pentru daunele pe care asiguratul este obligat să le repare. Or, nu se poate admite că asiguratul poate fi obligat să plătească despăgubiri pentru prejudiciul de natură morală provocat fiicei sau sorei prin decesul său. Această concluzie se deprinde şi din dispoziţiile alin. 2, care îl exceptează pe conducătorul auto vinovat de producerea accidentului din categoria persoanelor îndreptăţite la despăgubiri în caz de vătămare corporală sau deces.
Cu alte cuvinte, prejudiciul direct suferit în caz de vătămare corporală sau deces este cel al conducătorului auto vinovat de producerea accidentului. Or, dacă legea nu dă dreptul la repararea acestui prejudiciu de către asigurător, nu se poate admite dreptul la repararea prejudiciului indirect, suferit de persoanele apropriate conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia.
Din interpretarea corelată a dispoziţiilor alin. 1 – 3 din acest text, rezultă că despăgubirile la care au dreptul soţul (soţia) sau persoanele aflate în întreţinerea conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, prevăzute de alin. 3, sunt cele pentru acoperirea prejudiciului direct suferit de aceste persoane în urma accidentului, respectiv ca urmare a vătămării corporale.
În urma acestor precizări prealabile, Curtea reţine că, din chitanţele depuse la filele 79 – 81, 123 – 143 dosar fond, rezultă că reclamantele au efectuat cheltuieli de natură medicală (în cazul lui C.E.D.) şi de înmormântare şi pomenire în cuantum total de 24.000 lei, din care 206,91 lei, cheltuieli de spitalizare.
Cum în speţă reclamantele au organizat înmormântarea şi datinile creştineşti de pomenire pentru cei doi defuncţi, G.C. şi G.P., Curtea prezumă că sumele cheltuite pentru fiecare din ei a fost egală.
Aşa cum s-a arătat, reclamantele justifică doar repararea prejudiciului cauzat de decesul numitei G.P., astfel că, după scăderea cheltuielilor de natură medicală efectuate de C.E.D, vor fi acordate doar jumătate din aceste sume, rezultând un total de 12.275 lei, cu titlu de daune materiale. Acestea vor fi acordate reclamantelor în solidar, la solicitarea acestora, având în vedere că solidaritatea poate lua naştere şi din convenţia părţilor.
Cu privire la daunele morale, Curtea reţine că reclamantele justifică astfel de daune ca urmare a decesului numitei G.P., mama şi respectiv bunica acestora. În plus, reclamanta C.E.D. justifică daune morale şi ca urmare a suferinţelor de ordin psihic provocate de vătămarea corporală care a suferit-o.
În acest sens, Curtea apreciază că dispariţia fulgerătoare a mamei, respectiv bunicii reclamantelor a provocat acestora o afecţiune sub aspect psiho – afectiv, şi un dezechilibru în raport de modul de viaţă anterior. Mai reţine instanţa şi împrejurarea că decedata avea o vârstă înaintată, dar şi că repararea prejudiciului de natură morală nu trebuie să ducă la o îmbogăţire fără justă cauză.
În ceea ce priveşte vătămarea corporală a reclamantei C.E.D., Curtea are în vedere numărul nu foarte mare de zile de îngrijiri medicale (12 – 14 zile), dar şi natura traumelor suferite, respectiv traumatism cranio – facial acut deschis cu plagă contuză epicraniană, contuzie coloană dorso – lombară şi echimoze.
În raport de toate aceste criterii, Curtea apreciază ca rezonabil un cuantum al daunelor morale de 4.000 euro, în echivalent lei la cursul BNR din data plăţii, pentru reclamanta G. A., şi 7.000 euro, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plăţii, pentru reclamanta C.E.D..
Cu privire la penalităţile de întârziere, Curtea reţine că, potrivit art. 36 alin. 1, art. 37 din normele la Ordinul CSA nr. 5/2010, în vigoare la data accidentului, „Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător”; şi „Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere”.
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că reclamanta C.E.D. a solicitat pârâtei repararea daunelor materiale şi morale la data de 28 octombrie 2011 (fila 82 dosar), iar reclamanta G.A. a solicitat acelaşi lucru la data de 28 decembrie 2011 (fila 153 dosar fond). Din înscrisurile aflate la dosar vizând justificarea daunelor materiale, nu rezultă că acestea ar fi fost comunicate pârâtei. În ceea ce priveşte daunele morale, Curtea apreciază că nu trebuiau justificate cu anumite înscrisuri, astfel că termenul de10 zile reglementat de art. 36 alin. 1 din normele la Ordinul CSA nr. 5/2010 începe să curgă de la data solicitării.
Din aceste considerente, penalităţile de 0,1% pe zi reglementate de art. 37 din aceleaşi norme vor fi acordate în cazul daunelor materiale de la data cererii de chemare în judecată, iar în cazul daunelor morale de la expirarea termenului de 10 zile calculat pentru fiecare reclamantă în raport de formularea cererii de despăgubire.
Pentru aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1, 2 Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), Curtea va admite apelurile, va schimba în parte sentinţa atacată, în sensul că, păstrând soluţia de respingere a cererii formulate de G.V., şi de admitere în parte a cererii formulate de G.A. şi C.E.D., va obliga pârâta la plata către reclamantele G.A. şi C.E.D., în solidar, a sumei de 12.275 lei, cu titlu de daune materiale, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi, de la data cererii de chemare în judecată, respectiv 7.10.2013, şi până la plata efectivă; va obliga pârâta la plata sumei de 4000 euro (patru mii euro) către reclamanta G.A., cu titlu de daune morale, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plăţii, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi calculate de la 09.01.2012 şi până la plata efectivă; va obliga pârâta la plata sumei de 7.000 (şapte mii) euro către reclamanta C.E.D., cu titlu de daune morale, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plăţii, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi calculate de la 08.11.2011 şi până la plata efectivă.
