Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 15.09.2009, sub nr. 6025 reclamanta S.D.D. a chemat în judecată pe pârâtul STATUL ROMÂN REPREZENTAT DE MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, solicitând obligarea pârâtului la plata de daune morale, pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său şi de familie ca urmare a condamnării sale, în sumă de 2500 lei şi, respectiv, daune materiale, în sumă de 4500 lei, reprezentând valoarea bunurilor confiscate de la tatăl său.
În motivare, s-a arătat, în esenţă, că tatăl său, C.I., a avut calitatea de condamnat politic, executând pedeapsa închisorii în timpul regimului comunist, perioadă în care reclamanta a rămas doar cu mama sa, nebeneficiind de sprijinul material şi moral al tatălui său. Reclamanta a mai arătat că, urmare a condamnării, defunctului i s-au confiscat o serie de bunuri personale, cu privire la care cere acordarea de daune materiale, conform listei ataşate la cererea de chemare în judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
La cerere au fost ataşate înscrisuri.
Pârâtul, reprezentat în cauză prin DGFP Bacău, a depus la dosar întâmpinare prin care s-a arătat că nu toate cele trei condamnări aplicate defunctului au caracter politic de drept, iar cu privire la daunele materiale solicitate se arată că au fost confiscat efectiv doar arme şi muniţii, celelalte bunuri personale rămânând în custodia soţiei solicitat respingerea cererii, invocând dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 221/2009, pe considerentul că din sentinţa penală rezultă că defunctul a fost condamnat pentru organizarea şi participare la organizaţiuni de tip fascist politice şi paramilitare.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare şi, la solicitarea instanţei, a depus la dosar precizări în sensul că solicită constatarea caracterului politic al condamnării dispuse pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 combinat cu art. 14 din Legea nr. 284/1947.
Instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, respingând proba cu interogatoriul solicitată de către reprezentantul pârâtului.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
Legea nr.221/2009, act normativ elaborat si adoptat dupa aplicarea DL nr. 118/1990 si OUG nr. 214/1999, a completat cadrul legislativ referitor la acordarea reparatiilor morale si materiale destinate a repara nedreptatile comise de regimul politic anterior. Scopul acestui act normativ, înlaturarea ope legis a consecintelor penale ale condamnarilor cu caracter politic pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus, prin aceste condamnari, decaderea din drepturi sau degradarea militara, afirmarea explicita a posibilitatii instantelor de judecata de a acorda despagubiri morale, daca se apreciaza în urma examinarii tuturor circumstantelor cauzelor, ca reparatiile obtinute prin efectul DL 118/1990 si OUG 214/1999, nu sunt suficiente şi reglementarea unor posibilitati speciale de reparare a prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri prin hotarârea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile nu au fost restituite sau nu s-au obtinut despagubiri în echivalent.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanţa reţine că defunctul C.I., tatăl reclamantei, a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 106/15.05.1959, pronunţată de Tribunalul Militar teritorial Bucureşti la 10 ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 din Codul penal din 1936, 8 ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de deţinere de armament, prevăzută de art. 14 din Decr. Nr. 163/1950 şi, respectiv, 15 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 combinat cu art. 14 din Legea nr. 284/1947, dispunându-se confiscarea totală a averii personale.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus ca defunctul condamnat să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, cu suspendarea totală a drepturilor prevăzute de art. 59 c.p..
Din fişa matricolă a deţinutului rezultă că defunctul a fost încarcerat la data de 20.12.1958, fiind eliberat la data de 30.07.1964, ca urmare a Decretului de graţiere nr. 111/1964.
Pe fondul cauzei, instanţa reţine că, potrivit art. 1, al. 2, lit. a şi h din lege condamnările aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor de uneltire contra ordinii sociale şi deţinere de armament, constituie condamnări politice de drept, însă infracţiunea pentru care s-a aplicat defunctului pedeapsa cea mai grea a cărei executare s-a dispus, de 15 ani închisoare, respectiv deţinerea de valută, prev. de art. art. 14 din Legea nr. 284/1947 nu constituie condamnare politică de drept.
Cu privire la această infracţiune, prin precizările formulate, reclamanta a solicitat constarea caracterului ei politic, iar instanţa apreciază că cererea este întemeiată, având în vedere infracţiunea de deţinere de valută a reţinută a fi săvârşită de către defunct într-un concurs real de infracţiuni, alături de alte două infracţiuni care, potrivit art. 2 din lege constituie condamnări politice de drept. Astfel, din sentinţa de condamnare rezultă că valuta consta în nişte monede de aur, găsite la domiciliul defunctului cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare şi pretins nedeclarate de acesta la banca de stat, astfel încât, având în vedere întreg contextul speţei, instanţa urmează să contate caracterul politic al acestei infracţiuni.
De-asemenea, din interpretarea art. 5 din lege rezultă că, odată făcută dovada existenţei unei condamnării şi a caracterului politic al acesteia, vătămarea este prezumată, orice persoană care a suferit condamnări, precum şi soţul sau descendenţii săi până la gradul al doilea inclusiv având vocaţie pentru a cere daune morale . Cu privire la acestea, instanţa nu poate face aprecieri cu privire la prejudiciul suferit în mod direct de către reclamantă, ca fiică a defunctului condamnat, ci doar este chemată să cenzureze cuantumul despăgubirilor, ţinând seama de eventualele despăgubiri acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 si O.U.G. nr. 214/1999.
Astfel, din înscrisurile aflate la dosar (f.44), rezultă că reclamantul a beneficiat de o indemnizaţie de 1169lei lunar, în baza Decretului-lege nr. 118/1990.
Cu privire la cuantumul daunelor morale solicitat de către reclamantă, instanţa constată că stabilirea acestuia sunt atributul suveran al instanţei, legea neoferind criterii concrete pentru cuantificarea daunelor.
Instanţa apreciază că suma de 2500 lei, solicitată de către reclamanta cu titlu de daune morale, este mai mult decât rezonabilă, având în vedere durata de 6 ani a detenţiei şi caracterul notoriu inuman şi degradant al regimului de detenţie în închisorile comuniste
Ca atare, apreciind în echitate, instanţa va admite această cerere în totalitate.
Referitor la cererea de acordare a daunelor materiale, instanţa constată că reclamanta a solicitat contravaloarea bunurilor confiscate, fiind vorba de bunuri personale şi de armament. Din procesul verbal de sechestru (f.4-verso), instanţa reţine că, astfel cum a susţinut i pârâta au fost efectiv confiscate doar armele şi muniţia, precum şi monedele de aur, iar obiectele personale au rămas în custodia mamei reclamantei, nefăcându-se dovada că aceste bunuri au fost valorificate efectiv de către autorităţi.
Ca atare, având în vedere că familia defunctului s-a folosit de aceste bunuri, fiind de presupus că au rămas în posesia lor şi după eliberarea defunctului, instanţa va admite cererea doar cu privire la contravaloarea armamentului, acordând reclamantei suma solicitată, având în vedere că ea nu a fost contestată ca atare de către pârât.
