Nesemnarea unei hotărâri


Nesemnarea unei hotărâri, în sens larg, constituie un motiv de ordine publică ce poate fi invocat din oficiu, întrucât presupune încălcarea unei norme juridice de ordine publică, respectiv cea care rânduieşte conţinutul hotărârilor.

Prin cele două încheieri au fost consemnate dezbaterile ce au avut loc la data de 30 ianuarie 2008 şi s-a dispus amânarea pronunţării succesiv până la data de 13 februarie 2008, când a fost pronunţată sentinţa recurată în prezent.

Sancţiunea care intervine în cazul nesemnării celor două încheieri de către judecătorul care a alcătuit completul este nulitatea absolută.

Tribunalul Vâlcea, decizia civilă nr. 1148 din 7 octombrie 2008, dosar 1229/241/2007

Prin sentinţa civilă nr. 191 din 13 februarie 2008, Judecătoria Horezu a respins acţiunea principală, a respins cererea de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect şi a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 750 lei, cheltuieli de judecată către pârâţii persoane fizice.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta.

Cu ocazia judecării recursului tribunalul, în temeiul art. 306 alin. 2 din codul de procedură civilă, a pus în discuţie nulitatea încheierilor din 30 ianuarie şi 6 februarie 2008 care nu au fost semnate de judecătorul care a alcătuit completul de judecată.

Cu privire la această chestiune, tribunalul constată că nesemnarea unei hotărâri, în sens larg, constituie un motiv de ordine publică ce poate fi invocat din oficiu, întrucât presupune încălcarea unei norme juridice de ordine publică, respectiv cea care rânduieşte conţinutul hotărârilor.

Cu privire la sancţiunea care intervine în cazul nesemnării celor două încheieri de către judecătorul care a alcătuit completul , tribunalul apreciază că în temeiul art. 261 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă aceasta este nulitatea absolută. Astfel, prin cele două încheieri au fost consemnate dezbaterile ce au avut loc la data de 30 ianuarie 2008 şi s-a dispus amânarea pronunţării succesiv până la data de 13 februarie 2008, când a fost pronunţată sentinţa recurată în prezent.

Pe de o parte, semnătura judecătorului era un element esenţial al celor două încheieri, atât în virtutea textului menţionat mai sus, cât şi în virtutea încadrării acestor acte în categoria înscrisurilor autentice, iar pe de altă parte nesemnarea nu mai poate fi complinită ulterior astfel cum prevedea pct. 8 al art. 261 în forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 219/2005.

Întrucât nulitatea celor două încheieri nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 105 alin. 1 din codul de procedură civilă, ea ar presupune necesitatea existenţei unei vătămări, prezumată până la proba contrară, în temeiul art. 105 alin. 2 din Cod. În acest sens, tribunalul constată că vătămarea poate consta în speţă  în imposibilitatea de a confirma existenţa şi realitatea susţinerilor părţilor făcute cu ocazia dezbaterilor, în scopul respectării principiilor contradictorialităţii, al publicităţii şi al dreptul la apărare precum şi a datei la care a fost pronunţată sentinţa recurată. Prezumţia simplă a existenţei unei vătămări a celor două acte întocmite fără respectarea condiţiilor legale prevăzute pentru valabilitatea lor nu mai poate fi răsturnată, presupunând chiar semnarea ulterioară a celor două încheieri.

Având în vedere considerentele anterioare şi faptul că sentinţa este strâns legată de cele două încheieri, aceasta este lovită prin derivaţie de nulitate.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.