Obligatie de a face si daune interese
(Dec.civ. nr.1090/30.06.2009 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia a IV-a civila )
Prin cererea înregistrata la data de 18.10.2004, pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI-a comerciala, reclamantul N.E.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtii RADET si M. B.; obligarea pârâtei RADET la eliberarea terenurilor proprietatea reclamantului de instalatiile de distributie care îi apartin, prin mutarea acestora; obligarea pârâtilor la daune-interese estimate la 141.450.000 lei pentru perioada 25.11.2002 si pâna la depunerea cererii de chemare în judecata, pentru lipsirea reclamantului de folosinta suprafetei de 150 mp si la plata unei indemnizatii corespunzatoare scaderii valorii de circulatie a trenurilor, prin punerea reclamantului în imposibilitatea de construire sau înstrainare; obligarea pârâtilor în solidar la plata cheltuielilor de judecata.
Ca urmare a invocarii exceptiei necompetentei functionale a Sectiei Comerciale, cauza a fost înregistrata pe rolul Sectiei Civile a aceluiasi tribunal.
Ulterior, s-a declinat competenta în favoarea Judecatoriei sectorului 3 Bucuresti, iar aceasta instanta, la rândul sau, si-a declinat competenta în favoare a Tribunalului Bucuresti, motiv pentru care, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a Civila, prin sentinta civila nr. 29/2006 a solutionat conflictul negativ de competenta, în sensul ca s-a stabilit competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei sectorului 3 Bucuresti.
Prin sentinta civila nr. 5518/13.06.2007, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a RADET, ca neîntemeiata; a admis actiunea formulata de reclamantul N. E. D. a obligat pârâtele la eliberarea terenului proprietatea reclamantului de instalatiile de distribuire ce le apartin, în termen de 3 luni de la ramânerea definitiva a hotarârii, a obligat pârâtele, în solidar, la plata daunelor interese în cuantum de 14.145 lei pentru perioada 25.11.2002 – 29.10.2004, pentru lipsa de folosinta a unei suprafete de 150 mp, proprietatea reclamantului, a obligat pârâtele la plata unor daune cominatorii de 50 RON pentru fiecare zi de întârziere, în îndeplinirea obligatiei de ridicare a instalatiilor în termenul precizat mai sus (3 luni de la ramânerea definitiva a hotarârii) si a obligat pârâtele la 2.133,96 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
În ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a RADET, prima instanta a retinut ca aceasta pârâta este titulara dreptului de administrare a retelelor de distributie a agentului termic, având calitate procesuala pasiva.
Pe fondul cauzei, s-a retinut, în esenta, ca terenul a fost restituit în natura autoarei reclamantului, prin Dispozitia nr. 553/30.09.2002 a Primarului General, pe baza expertizei efectuate de expertul M. F., expertiza ce face parte integranta din dispozitie si care contine mentiunea ca terenul nu este ocupat de retele edilitare magistrale si nici de retele edilitare de aservire a blocurilor vecine, exceptie facând o retea de energie electrica subterana.
Instanta de fond a mai retinut ca, ulterior redobândirii terenului, reclamantul a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism, din care a rezultat ca terenul este afectat în întregime de retele edilitare, nefiind construibil.
Instanta a considerat ca reteaua de termoficare a fost construita ulterior emiterii titlului de proprietate în favoarea autoarei reclamantului, pârâtele fiind constructori de rea credinta în sensul art. 494 Cod civil.
Retinând ca dreptul de proprietate al reclamantului este ocrotit de art. 135 alin.6 din Constitutia României, art. 481 Cod civil si art. 1 din Protocolul I aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si ca limitarea exercitarii dreptului de proprietate poate fi facuta numai cu respectarea procedurii prevazute de Legea nr. 33/1994 (sistemele de termoficare fiind de utilitate publica), instanta de fond a considerat ca pâna la derularea procedurii de expropriere, pretentia reclamantului de a exercita atribuitele dreptului de proprietate asupra terenului în cauza, precum si de a i se respecta acest drept de catre pârâte, se dovedeste a fi întemeiata.
Prin decizia civila nr. 931/2.07.2008 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a IV-a Civila, astfel cum a fost îndreptata prin încheierea din 15.04.2009 a aceleiasi instante, s-au admis apelurile declarate de apelantul pârât M. B si de apelanta pârâta R. A. de D. a E. T. Bucuresti împotriva sentintei civile nr. 5518/13.06.2007 pronuntata de Judecatoria sectorului 3 Bucuresti, a fost schimbata în parte sentinta apelata, în sensul ca s-a admis în parte actiunea reclamantului, s-a respins capatul de cerere privind acordarea de daune cominatorii, s-au mentinut celelalte dispozitii ale sentintei apelate si s-au respins cererile privind acordarea cheltuielilor de judecata formulata de apelanta pârâta RADET si intimatul reclamant N. E.
În considerentele acestei decizii, instanta de apel a retinut ca apelurile formulate de pârâti sunt întemeiate numai în ceea ce priveste gresita acordare a daunelor cominatorii, deoarece se încalca prevederile art. 5803 alin. 5 Cod procedura civila potrivit carora, pentru obligatiile de a face ce nu se pot executa decât printr-o alta persoana decât debitorul, nu se pot acorda daune cominatorii.
Celelalte critici ale apelantilor pârâti au fost respinse ca neîntemeiate.
Astfel, în considerentele deciziei din apel, s-a retinut ca M. B. este proprietarul retelelor de termoficare, ceea ce înseamna în mod automat, ca dreptul de a decide asupra acestora îi revine în primul rând, avându-se în vedere si temeiul de drept invocat, respectiv art. 1003 Cod civil. Mai mult, potrivit dispozitiilor art. 13 din Legea nr. 326/2001, apelantul pârât, în exercitarea competentelor si a responsabilitatilor în calitate de autoritate a administratiei publice locale, avea obligatia fata de utilizatorii serviciilor publice de gospodarie comunala de a media conflictele dintre utilizatorul si operatorul de servicii la cererea uneia dintre parti.
Instanta de apel a mai retinut ca, prin Consiliul Local, apelantul pârât are atributii în ceea ce priveste darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publica a municipiului, precum si a serviciilor publice de interes local, în conditiile legii, iar în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 326/2001, avea competenta exclusiva cu privire la înfiintarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea si controlul functionarii serviciilor publice de gospodarie comunala, precum si crearea, administrarea si exploatarea bunurilor proprietate publica din infrastructura edilitara a unitatii administrativ-teritoriale.
În consecinta, tribunalul a considerat ca starea de pasivitate a apelantului pârât M. B. (prin reprezentantii sai) care, desi avea o serie întreaga de pârghii legale de a interveni si a stopa lucrarile efectuate pe terenul reclamantului, nu a intervenit, atrage o raspundere proprie a acestuia, inclusiv în ceea ce priveste plata de daune interese.
În ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a RADET, tribunalul a constatat ca în mod corect, aceasta a fost respinsa de prima instanta.
În acest sens, tribunalul a retinut ca problema în discutie nu este cea a dreptului de proprietate asupra terenului, ci aceea a executarii unor lucrari pe un teren proprietate privata, fara acordul proprietarului terenului si fara autorizatia corespunzatoare, ceea ce atrage raspunderea civila delictuala, nu numai a proprietarului retelei de termoficare, ci si a administratorului acesteia, având în vedere obligatiile legale stabilite în sarcina acestuia.
Instanta de apel a mai retinut ca, potrivit art.29 din OG nr.73/2002, RADET avea obligatia de a dezvolta sistemul de distributie cu respectarea dreptului de proprietate, ceea ce nu a fost cazul în speta de fata, RADET nesocotind faptul ca terenul este proprietate privata, iar intimatul reclamant nu si-a exprimat un acord în sensul efectuarii respectivelor lucrari.
Mai mult, chiar daca nu s-ar retine existenta unui contract de concesiune, chiar apelanta pârâta RADET recunoaste ca are în administrare retele de termoficare, ceea ce, prin raportare la dispozitiile legale sus mentionate, atrage o raspundere proprie a acesteia.
În consecinta, tribunalul a apreciat ca în cauza, raspunderea pentru lucrarile efectuate, cât si pentru prejudiciul cauzat intimatului reclamant, revine atât Municipiului Bucuresti prin Primarul General, în calitate de proprietar al retelei de termoficare, cât si pârâtei RADET, în calitate de administrator, fiecare având obligatii legale proprii de a respecta dreptul de proprietate privata, atunci când se pune problema efectuarii de lucrari la reteaua de termoficare.
Mai mult, RADET fiind obligata sa mute respectivele instalatii, trebuie sa respecte toate obligatiile legale ce-i revin pentru efectuarea unei astfel de lucrari, inclusiv aceea de a obtine avizele necesare în acest sens, lucru de altfel usurat prin aceea ca si M. B. a fost obligat în solidar.
De asemenea, tribunalul a constatat ca, din dispozitia de restituire a terenului emisa în favoarea autoarei reclamantului, din raportul de expertiza care a stat la baza acesteia, cât si din procesul-verbal de punere în posesie, rezulta ca pe teren nu existau retele de termoficare si ca, mai mult, fiind vorba de raspundere civila delictuala, pârâtii sunt de drept în întârziere, nefiind nevoie de punerea în întârziere prin notificare.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs în termenul prevazut de art. 301 Cod procedura civila, pârâtii M. B. si RADET.
M. B. reitereaza exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, aratând ca RADET, în calitate de concesionar al retelelor de termoficare, are dreptul de a exploata si de a încasa fructele acestor retele, drept caruia îi corespunde obligatia de a raspunde pentru prejudiciile cauzate reclamantului.
Recurenta RADET invoca motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila. În primul rând, recurenta RADET sesizeaza o eroare materiala strecurata în partea introductiva a practicalei hotarârii din apel, în sensul ca a fost intitulata sentinta si nu decizie. Curtea constata ca aceasta eroare materiala a fost îndreptata prin încheierea din 15.04.2009, astfel încât ea nu mai constituie motiv de recurs.
Aceeasi recurenta mai arata ca sentinta de fond este lovita de nulitate absoluta, deoarece prin încheierea din 05.06.2007, judecatoria s-a pronuntat asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a RADET, fara a mai pune în discutie aceasta exceptie cu ocazia acordarii cuvântului pe fond si ca prin aceasta încheiere prima instanta s-a antepronuntat, deoarece exceptia fusese unita cu fondul.
Recurenta mai arata ca în mod gresit a fost respinsa exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, deoarece proprietarul retelelor de termoficare este M. B., iar între RADET si M. B. nu exista un contract care sa prevada drepturile si obligatiile pe care RADET le are în legatura cu aceste conducte.
Pe fondul cauzei, recurenta arata ca hotarârea din apel s-a dat cu încalcarea dispozitiilor art. 494 Cod civil (considerând ca RADET este constructor de rea credinta), a art. 53 alin. 1 si 2 din HG nr. 216/1999 (apreciind, fara a exista un contract de concesiune, ca RADET are calitatea de concesionar), a dispozitiilor Legii nr.213/1998 si ale Legii nr. 326/2001 a Serviciilor de Gospodarire Comunala.
Examinând decizia civila recurata, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea retine urmatoarele:
Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de catre ambii recurenti pârâti, este nefondata.
Pe de o parte, M. B. are calitate procesuala pasiva, deoarece are în proprietate retelele de termoficare (conform art. III pct. 4 din Anexa I la Legea nr. 213/1998), cu titlu de drept de proprietate publica. Întrucât actiunea formulata de reclamant are ca obiect obligarea pârâtilor la mutarea retelelor si despagubiri pentru lipsa de folosinta a terenului, calitate procesuala pasiva în cadrul unei astfel de actiuni are, în primul rând, proprietarul retelelor respective. Calitatea de titular al dreptului de proprietate publica nu confera doar drepturi, ci si obligatii izvorând din eventualele prejudicii cauzate altora prin modalitatea de exercitare a dreptului de proprietate publica, iar cel pagubit este în masura sa se îndrepte, în primul rând, împotriva titularului dreptului de proprietate al retelelor de termoficare (obiect al dreptului de proprietate publica).
Sustinerea recurentului M. B., în sensul ca RADET ar avea calitatea de concesionara a retelelor de termoficare este nedovedita, deoarece nu s-a indicat si nu s-a depus la dosar actul (contractul) de concesiune.
În realitate, RADET a fost înfiintata în anul 1990, prin reorganizarea G. Î. de G. C., prin decizia nr. 1200/10.12.1990 a P. M. B., ca regie autonoma în subordinea primariei, având în administrare retelele de termoficare. Aceasta regie autonoma, aflata în prezent sub autoritatea C. G. M.B. (ca urmare a reglementarilor adoptate ulterior anului 1990 în materie de administratie publica locala), se afla în raport de coordonare si control fata de autoritatea publica, în ceea ce priveste bunurile proprietate publica pe care le detine în administrare, nu în relatie de concesiune. Dreptul de administrare asupra bunurilor proprietate publica nu este acelasi lucru cu dreptul de concesiune, fiind vorba de doua drepturi reale corespunzatoare dreptului de proprietate publica distincte.
Dreptul de administrare este un drept real principal derivat din dreptul de proprietate publica, iar potrivit art. 12 alin. 3 din Legea nr. 213/1998, confera titularului dreptul sa posede, sa foloseasca si sa dispuna de bunul aflat în administrare, în conditiile stabilite prin actul de atribuire. În ceea ce priveste atributul folosintei, conferit de dreptul de administrare, titularul acestui drept poate sa culeaga fructele naturale si industriale care sunt produse de bunurile proprietate publica date în administrare, putând exista anumite conventii pe plan local în ceea ce priveste procentul ce revine administratorului si procentul cuvenit bugetului local.
În ceea ce priveste atributul dispozitiei, care implica si dreptul de dispozitie materiala, RADET, în calitate de titulara a dreptului de administrare a retelelor de termoficare, nu poate lua masuri de desfiintare, înlocuire sau înfiintare de noi retele fara acordul proprietarului acestora. Dar, initiativa unor astfel de masuri revine administratorului, care desfasoara efectiv activitatea si cunoaste cel mai bine necesitatile sistemului de termoficare administrat. Ca atare, RADET are, într-o anumita masura, putere de decizie în aceasta privinta.
Între proprietarul retelelor si administrator se nasc raporturi juridice de drept public, specifice tipului de proprietate asupra retelelor de termoficare, însa, atunci când administratorul intra în relatie cu alte persoane de drept privat, fizice sau juridice, raporturile care se nasc sunt de drept privat (civile sau comerciale).
Ca atare, în cadrul activitatii sale, RADET, în calitate de administrator, raspunde fata de persoanele de drept privat pentru eventualele prejudicii cauzate acestora.
În consecinta, ambii pârâti au calitate procesuala pasiva, M. B. pentru ca este proprietarul retelelor de termoficare a caror mutare se solicita, iar RADET pentru ca este administrator al sistemului de termoficare al municipiului, beneficiaza de fructele rezultate în urma activitatii desfasurate si are într-o, anumita masura, putere de decizie în ceea ce priveste masuri de desfiintare, înlocuire sau înfiintare de noi retele. Pârâtii au o raspundere solidara, având în vedere ca acestia nu au depus acte juridice din care sa rezulte în mod clar în ce masura raspund fiecare pentru prejudiciile cauzate tertilor.
Critica formulata de RADET, în ceea ce priveste modalitatea procedurala în care instanta de fond a înteles sa solutioneze exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, este nefondata, deoarece instanta nu a facut decât sa respecte prevederile art. 137 C. pr. civ.
Împrejurarea ca, printr-o încheiere anterioara, instanta a dispus unirea exceptiei cu fondul, iar ulterior a repus din nou în discutie exceptia si a solutionat-o printr-o încheiere interlocutorie, înainte de a solutiona fondul, nu este de natura sa atraga nulitatea sentintei de fond, eventuala vatamare suferita de recurenta RADET fiind înlaturata prin posibilitatea acesteia de a reitera exceptia în calea de atac a apelului. Chiar si în situatia în care prima instanta nu s-ar fi pronuntat asupra exceptiei, solutia care s-ar fi impus nu era anularea sentintei pe motiv ca instanta nu s-a pronuntat pe o exceptie, ci rediscutarea exceptiei în calea de atac (dispozitiile art. 297 alin. 1 C. pr. civ. prevad ca sentinta se desfiinteaza numai în situatia în care prima instanta, în mod gresit, a rezolvat procesul fara a intra în cercetarea fondului, nu si atunci când instanta a solutionat fondul dar a omis sa se pronunte pe o exceptie). Or, cu atât mai mult, desfiintarea sentintei nu poate fi dispusa în ipoteza mentionata de recurenta, când prima instanta s-a pronuntat atât asupra exceptiei, cât si asupra fondului.
În ceea ce priveste motivele de fond invocate de RADET, motive care vor profita si proprietarului retelelor, M. B., în virtutea caracterului solidar al obligatiei (potrivit art. 48 alin. 2 C. pr. civ.), Curtea constata urmatoarele:
Autoarea reclamantul a beneficiat de restituirea în natura, în temeiul Legii nr. 10/2001, a doua parcele de teren învecinate totalizând 1824 mp. Prin raportul de expertiza extrajudiciara care a stat la baza emiterii dispozitiei de restituire, întocmit de expertul F. M. la solicitarea autoarei reclamantului, s-a retinut ca terenurile nu sunt afectate de retele edilitare, însa ulterior, când reclamantul a solicitat eliberarea actelor necesare pentru a construi, s-a constatat ca în subsolul uneia dintre parcele exista o retea de termoficare care deserveste blocurile de locuinte învecinate.
Reclamantul a sustinut ca reteaua a fost amplasata dupa întocmirea expertizei si dupa emiterea deciziei de restituire si a actului de punere în posesie (motiv pentru care si-a întemeiat actiunea pe raspunderea constructorului de rea-credinta pe terenul altuia), în timp ce pârâta RADET a aratat ca reteaua exista din anul 1982, când s-au edificat blocurile, fiind doar reabilitata si modernizata în anul 2002, în baza unui program de reabilitare a sistemului de termoficare din Bucuresti finantat de B. E. de I., Guvernul României si P. M.B.
Curtea constata ca înscrisurile invocate de reclamant în sustinerea afirmatiei sa reteaua de termoficare nu exista pe teren la momentul restituirii pot da nastere doar unei prezumtii simple în acest sens, însa la dosarul cauzei pârâta RADET a depus numeroase înscrisuri si documentatii tehnice care fac dovada ca, în realitate, reteaua de termoficare exista si ca în anul 2002 s-au facut doar lucrari de reabilitare si înlocuire (filele 79-120, 122, 128 din dosarul nr. 1573/2005 al Tribunalului Bucuresti – Sectia Civila, reprezentând copii ale unor avize, autorizatii si acorduri solicitate si obtinute de RADET în vederea începerii lucrarilor de reabilitare, chiar anterior formularii notificarii, în temeiul Legii nr. 10/2001, de catre autoarea reclamantului, copia procesului-verbal de receptie la terminarea lucrarii încheiat la 14.11.2002 si copia procesului-verbal de receptie finala din 30.11.2004; filele 74-172 din dosarul nr. 13513730172006 al Tribunalului Bucuresti – Sectia a IV-a Civila, reprezentând documentatia tehnica ce a stat la baza lucrarilor de reabilitare pe segmentul de retea care se gaseste în subsolul terenului proprietatea reclamantului). Aceste înscrisuri înlatura prezumtia invocata de reclamant, dedusa din actele care au stat la baza retrocedarii terenului în temeiul Legii nr. 10/2001, deoarece fac dovada ca reteaua de termoficare exista la momentul la care autoarea reclamantei a solicitat primariei sa-i restituie terenul în natura. Ca atare, nu suntem în situatia unui constructor de rea-credinta pe terenul altuia, ci în ipoteza restituirii unui teren afectat de utilitati publice.
Nu se contesta dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului, însa acest drept este afectat de retele de utilitate publica, retele care existau înca de la data la care autoarea reclamantului a solicitat restituirea. Nu analizam aici legalitatea dispozitie de restituire în natura, nici în ce masura expertul F. M. si-a îndeplinit întocmai obligatiile profesionale atunci când a întocmit lucrarea care stat la baza dispozitiei de restituire, ci pornim de la o situatie de fapt dovedita si de la premiza ca reclamantul este proprietarul necontestat al terenului.
Împrejurarea ca terenul este traversat de reteaua de termoficare constituie unul dintre motivele pentru care terenul respectiv nu poate fi construit (de observat ca nu acesta este singurul motiv care face ca terenul sa nu fie construibil, deoarece în certificatul de urbanism eliberat în anul 2003 la cererea reclamantului se face si mentiunea ca terenul este supus restrictiilor privind distanta minima dintre constructii), ceea ce determina o restrângere a exercitiului dreptului de proprietate.
Aceasta restrângere, care afecteaza posibilitatea proprietarului de a dispune liber de bunul sau si care determina o scadere a valorii de circulatie a imobilului, este permisa, atât de Constitutia României (art. 44 alin. 5 prevede ca, pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatii), cât si de art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, deoarece suntem în prezenta unei cauze de utilitate publica, însa cu conditie acordarii unei juste despagubiri.
În speta, instantele de fond si de apel au acordat reclamantului despagubirile solicitate pentru restrângerea dreptului de proprietate suferita (este adevarat, doar pentru perioada pentru care acesta a solicitat, ceea ce nu înseamna ca nu poate pretinde, pe cale separata, despagubiri pentru perioada ulterioara). Aceasta solutie este corecta, deoarece, în contextul actual al legislatiei europene în materia drepturilor omului, nu se poate concepe ca proprietarul sa fie privat de dreptul sau de proprietate (chiar si numai sub aspectul limitarii folosintei), fara a primi în schimb o justa despagubire.
În schimb, obligarea pârâtilor la mutarea retelelor de termoficare (si aceasta, într-un termen foarte scurt, de 3 luni de la ramânerea definitiva a hotarârii), în conditiile în care mutarea presupune un studiu tehnic prealabil si gasirea unor solutii tehnice posibile care sa permita mutarea si functionarea în conditii normale pe alt amplasament, nu poate fi admisa, deoarece o asemenea masura ar conduce la prejudicierea grava a interesului public al comunitatii locale care beneficiaza de reteaua de termoficare.
Este adevarat ca pârâtii vor trebui sa gaseasca cât mai grabnic solutia, fie prin mutarea retelelor, fie prin initierea unei proceduri de expropriere pentru utilitate publica, însa pâna atunci, vor fi obligati sa plateasca proprietarului afectat despagubiri de natura sa compenseze prejudiciul cauzat prin limitarea exercitiului dreptului de proprietate.
În raport de aceste considerente, Curtea va admite recursurile pârâtilor, va modific în parte decizia recurata, în sensul ca va respinge ca nefondat si capatul de cerere privind obligarea pârâtilor la eliberarea terenului proprietatea reclamantului de instalatiile de distribuire, mentinând celelalte dispozitii ale deciziei recurate.
Întrucât recurentii au solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata constând în taxele de timbru, însa taxele de timbru achitate în recurs au fost calculate la valoarea despagubirilor (capat de cerere a carui solutie de admitere a fost mentinuta), Curtea va respinge cererea recurentilor privind cheltuielile de judecata, ca nefondata.
