Pronunţând sentinţa civilă nr.6948/9.09.2008 Judecătoria Bacău a anulat cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi D.M. şi D.G. ca netimbrată, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de R.C.C. şi a obligat pe V.V.R. să-i plătească 200.000.000 rol cu titlu de preţ potrivit contractului autentificat sub nr.602/20.04.2004 la BNP C.E.H. şi spezele contractului, reactualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de V.V.R. şi a obligat A.P. nr.35 Bacău să-i plătească suma de 56.606.250 rol cu titlu de preţ plătit la adjudecare, actualizat în funcţie de rata inflaţiei până la data plăţii, a respins cererea de chemare în garanţie formulată de V.V.R. în contradictoriu cu Bej M.I. din Bacău, a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant C.C. prin curator C.M. şi a obligat pe V. V.R. să-i plătească 620,63 lei, c/val lipsă de folosinţă a imobilului pe perioada 23.01.2004-19.04.2004, pe R.C.C. şi L. să-i plătească 838,82 lei c/val lipsei de folosinţă a aceluiaşi imobil pe perioada 20.04.2004-5.08.2004 şi pe D.M. şi D.G. să-i plătească suma de 12.200,43 lei reprezentând c/val lipsei de folosinţă a imobilului începând cu 6.08.2004.
Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că prin sentinţa civilă nr.11102/19.11.2002 a Judecătoriei Bacău, reclamantul C.C. a fost obligat să plătească chematei în garanţie A.P. nr. 35 suma de 10.860.763 lei. În baza acestui titlu executoriu s-a declanşat executarea silită imobiliară, finalizată la data de 23.01.2004, în urma licitaţiei publice, cu adjudecarea imobilului de către pârâtul –chemat în garanţie V.V., pentru suma de 56.606.245 lei.
În baza actului de adjudecare, intabulat la data de 19.04.2004 pârâtul V. V. vinde imobilul pârâţilor R.C.C. şi R. L. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 602/20.04.2004 de B.N.P. C.E.H..
Aceştia din urmă la rândul lor au vândut imobilul în litigiu pârâţilor D.M. şi D.G. prin contractul autentificat sub nr. 1210/06.08.2004.
La data de 07.05.2004 prin dispoziţia nr. 1850 a primarului municipiului Bacău a fost instituită curatela pentru reclamant, fiind desemnat curator C.M..
Prin sentinţa civilă nr. 5094/14.07.2004 devenită irevocabilă la 17.12.2004 Judecătoria Bacău a admis contestaţia la executare formulată de reclamant, prin curatorul său, împotriva pârâtului –chemat în garanţie V. şi a chematei în garanţie A.P. nr. 35 şi a anulat formele de executare silită, imobiliară emise în dosarul nr. 189/2003 al. B.E.J. M.I., respectiv actul de adjudecare din 23.01.2004.
Prin decizia civilă nr. 1260/18. 12. 2006 a Tribunalului Bacău, irevocabilă, s-a admis recursul civil declarat de către pârâtul reclamant C.C. prin procurator C.M. împotriva sentinţei civile 7216/2005 a Judecătoriei Bacău.
S-a modificat in tot sentinţa recurată in sensul că s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare nr. 602/20 04 2004 încheiat intre V.V.R. in calitate de vânzător şi R. C., R. L. in calitate de cumpărători şi nr. 1210/06. 08. 2004 încheiat intre R. C., R. L. in calitate de vânzători şi D.M., D.G. in calitate de cumpărători. S-a reţinut de către instanţa de recurs că nu poate fi reţinută buna credinţă a subdobânditorilor imobilului.
Excepţia netimbrării cererii reconvenţionale formulată de către pârâţii D.M. şi D.G. prin care au solicitat obligarea reclamantului C.C., prin curator, obligarea acestuia la plata contravalorii îmbunătăţirilor realizate la imobil a fost admisă având in vedere dispoziţiile art. 20 din Legea 146/1997 cu modificările şi completările ulterioare şi împrejurarea că s-a pus in vedere acestora să achite taxa de timbru datorată in cuantum de 1569,28 lei pana la termenul din 02 09 2008, obligaţie cenuafostîndeplinită.
Prin urmare, cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi D. a fost anulată ca netimbrată.
Având in vedere hotărârile judecătoreşti pronunţate in cauză, instanţa a dat eficienţă consecinţelor juridice ale sancţiunilor nulităţii actului juridic civil.
Astfel, având in vedere ca atât actul de adjudecare nr. 189/23. 01. 2004 cat şi actele (contractele de vânzare cumpărare nr. 602/20. 04. 2004 şi nr. 1210/06. 08. 2004) prin care ulterior s-a transmis proprietatea imobilului din Bacău au fost desfiinţate irevocabil, instanţa a făcut aplicarea principiului de drept restitutio in integrum, respectiv tot ce s-a executat in baza unui act nul trebuie restituit, părţile urmând a fi repuse in situaţia anterioară.
Astfel, a fost admisă cererea de chemare in garanţie formulată de către R.C.C. in contradictoriu cu V.V.R., respectiv a fost obligat chematul in garanţie la plata preţului garsonierei şi a spezelor contractului precum şi reactualizarea sumei in raport cu rata inflaţiei.
De asemenea, a fost admisă cererea de chemare in garanţie formulată de către V. V. in contradictoriu cu A.P. nr. 35 Bacău prin care acesta a solicitat obligarea chematei in garanţie să restituie preţul plătit la adjudecare actualizat cu rata inflaţiei până la data plăţii; cererea de chemare in garanţie formulată de către V.V.R. in contradictoriu cu Biroul Executorului Judecătoresc M.I. a fost respinsă întrucât acest pârât nu este parte in raportul juridic litigios, acesta efectuând o activitate de interes public in limitele stabilite de lege.
Faţă de situaţia de fapt reţinută in cauză, instanţa a admis cererea reconvenţională formulată de către C.C. prin curator C.M. prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor V.V.R., R.C.C. şi R. L., D.M. şi D.G. la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului garsonieră, începând cu data de 23 01 2004 şi până la data reintrării in stăpânire a imobilului, în speţă fiind întrunite elementele îmbogăţirii fără justă cauză a pârâţilor, respectiv mărirea patrimoniilor lui V.V.R., R.C.C. şi R. L., D.M. şi D.G. cu contravaloarea folosinţei imobilului; micşorarea corelativă a patrimoniului reclamantului C.C.; lipsa unei cauze legitime a măririi patrimoniilor pârâţilor in condiţiile in care s-a statuat irevocabil că aceştia nu au fost de bună credinţă la momentul dobândirii imobilului.
Pentru aceste considerente, cererea reconvenţională a fost admisă, fiind obligaţi pârâţii să plătească c/valoarea lipsei de folosinţă a imobilului determinată potrivit expertizei contabile D.M. proporţional cu perioada pe care au avut in stăpânire bunul imobil.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs R.C.C. şi R. L. (f.3-7), D.M. şi D.G. (f.8-10) şi V.V.R. (f.14,15), recursuri declarate în termen, motivate, de asemenea, în termen, legal timbrate (f.28, 53,54).
În motivarea recursului lor, pârâţii R. au solicitat modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii reconvenţionale formulate de C.C., arătând că pentru perioada 20.04.2004-5.08.2004 intimatul C.C. nu-şi poate dovedi calitatea de proprietar al imobilului iar instanţa, deşi consideră că dreptul la acţiune al intimatului s-a născut la 17.12.2004, a obligat familia R. să plătească lui C.C. 838,82 lei reprezentând c/val lipsei de folosinţă pentru perioada 20.04.2004-5.08.2004, dreptul la acţiune fiind prescris, potrivit art.3 şi 7 din Decretul nr.167/1958.
Recurenţii D.M. şi D.G. au solicitat modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii în parte a cererii reconvenţionale formulate de C.C., doar pentru perioada 18.12.2006-18.09.2007 (data introducerii acţiunii în pretenţii) cu motivarea că dreptul la acţiune pentru lipsa de folosinţă s-a născut începând cu data de 18.12.2006, data la care s-a pronunţat decizia civilă nr.1260/2006 de către Tribunalul Bacău, de constatare a nulităţii absolute a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare şi nu la 17.12.2004, data rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr.5094/2004 a Judecătoriei Bacău în dosar 6560/2004, aşa cum a reţinut instanţa de fond care, cu toate acestea, a obligat familia D. la despăgubiri începând cu 6.08.2004, respingând în mod greşit excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, întemeiată pe art.3 şi 7 din Decretul nr.167/1958.
La rândul său, pârâtul V. V.R. a solicitat prin recursul formulat modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii reconvenţionale formulat împotriva sa, cu motivarea că pentru perioada 23.01.2004-19.04.2004 intimatul C.C.. nu-şi poate dovedi calitatea de proprietar al imobilului, iar pe de altă parte dreptul la acţiunea în pretenţii pentru această perioadă este prescris.
Formulând întâmpinare prin mandatar avocat, intimatul-reclamant C.C. a solicitat respingerea tuturor recursurilor formulate, sentinţa civilă nr.6948/9.09.2008 fiind legală şi temeinică, calitatea sa de proprietar al imobilului fiind dovedită încă din 1993 cu contractul de vânzare-cumpărare nr.5367/1993 încheiat cu R. Bacău, în timp ce recurenţii-pârâţi au stăpânit imobilul în baza unor acte constatate nule, fiind de rea-credinţă (f.38).
Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanţa reţine următoarele:
Prin actul de adjudecare încheiat la 23.02.2004 în dosar nr.189/2003 Bej M.I. din Bacău a adjudecat în favoarea d-lui V. V.R. imobilul garsonieră nr.3 situat în municipiul Bacău, proprietatea debitorului C.C., vânzarea făcându-se la cererea creditoarei A.P. nr.35 din Bacău (f.37 dosar de executare ataşat).
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.602 de BNP H. C.E. din Bacău (f.130,131dosar fond), V. V.R. a vândut iar R. C.C. cumpărat garsoniera în litigiu, iar prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1210/6.08.2004 de acelaşi birou notarial, soţii R. au vândut iar d-na D.M., căsătorită cu D.G., a cumpărat aceeaşi garsonieră (f.128,129 dosar fond).
Prin sentinţa civilă nr.5094/14.07.2004 Judecătoria Bacău a anulat formele de executare silită emise în dosarul nr.189/2003 al Bej M.I., cu dosar corespondent în instanţă nr.10956/2003 (f.119-122 dosar fond), sentinţă rămasă irevocabilă prin respingerea recursurilor de către Tribunalul Bacău prin decizia nr.522/17.12.2004 (f.123-127 dosar fond).
Ulterior, fostul proprietar al garsonierei, d-l C.C. obţine în instanţă şi constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de BNP H. E.C. prin decizia nr.1260/18.12.2006 pronunţată de Tribunalul Bacău, irevocabilă la aceeaşi dată (f.165-169 dosar fond).
Potrivit art. 1 din decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal stingându-se şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii, orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripţiei fiind nulă.
Art. 2 stabileşte că nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie iar art. 3 că termenul general de prescripţie este de 3 ani.
Fără nici o îndoială, dreptul la acţiune al intimatului C.C. de a obţine repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin lipsa de folosinţă a imobilului este un drept patrimonial, de creanţă, supus termenului general de prescripţie de 3 ani, potrivit dispoziţiilor legale citate.
Referitor la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, de 3 ani în cazul de faţă, art. 8 din acelaşi act normativ arată că prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, dispoziţii ce se aplică prin asemănare şi în cazul îmbogăţirii fără just temei.
Dreptul la acţiune al intimatului-reclamant C.C. pentru obţinerea de despăgubiri echivalând cu lipsa de folosinţă a garsonierei, acţiune întemeiată pe îmbogăţirea fără just temei, este supus, deci, termenului de prescripţie de 3 ani, care începe să curgă din momentul stabilit potrivit art.8 din D.167/1958, indiferent de momentul în care s-a constatat nulitatea actelor de executare sau a contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente adjudecării, această din urmă acţiune urmând regimul stabilit de art.2 din acelaşi decret, fiind vorba de două acţiuni distincte, prin care se protejează drepturi diferite şi supuse, deci, unor reguli distincte.
Aceasta pentru că, pe de o parte, a admite că introducerea acţiunii în despăgubiri (prescriptibilă) este condiţionată de formularea acţiunii în constatarea nulităţii absolute (imprescriptibilă) înseamnă a lăsa doar la latitudinea persoanei păgubite stabilirea momentului de început al curgerii termenului de trei ani, ipoteză cu atât mai inechitabilă cu cât nimic nu o împiedica pe aceasta să formuleze ca şi capăt accesoriu acţiunii în constatarea nulităţii cererea în pretenţii.
Pe de altă parte, cauzele nulităţii actelor sunt coexistente încheierii acestora iar intimatul C.C. le-a cunoscut sau trebuia să le cunoască încă de la data efectuării formalităţilor de publicitate imobiliară (f128-131,143 art.25 din L.7/1996).
În consecinţă, recurentul V. V.R. a avut posesia imobilului până la data de 20.04.2004, recurenţii soţi R. au avut posesia imobilului în intervalul 20.04.2004 -6.08.2004, iar recurenţii soţi D. începând cu data de 6.08.2004. În raport de aceste date, acţiunea în pretenţii formulată împotriva recurenţilor pe cale reconvenţională de către intimatul C.C. prin curatorul desemnat la data de 7.05.2004 (f.124 dosar fond), la termenul de judecată din 4.09.2007 (f.179 dosar fond), se constată a fi prescrisă pentru pretenţiile solicitate până la data de 4.09.2004, urmând a fi admisă doar cererea îndreptată împotriva soţilor D. începând cu 4.09.2004 şi până la 1.04.2008, dată până la care expertul contabil desemnat în cauză a efectuat calculele (f.301 şi următoarele dosar fond), recurenţii D., cărora le incumba această probă, nedovedind o altă dată la care intimatul C. a intrat în stăpânirea de fapt a imobilului (ultima probă certă cu privire la posesia garsonierei constituind-o contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1210/6.08.2004 (f.128, 129 dosar fond).
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.304pct.9 Cpc, instanţa va admite recursurile, va modifica în parte sentinţa recurată şi admiţând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, va respinge cererea reconvenţională formulată împotriva reclamanţilor-pârâţi V.V.R., R.C.C. şi R.L. iar împotriva reclamanţilor-pârâţi D. M. şi D. G. pentru perioada 6.08.2004-3.09.2004 ca prescrisă, urmând ca aceşti ultimi doi reclamanţi-pârâţi să fie obligaţi la plata de despăgubiri reprezentând lipsa de folosinţă a imobilului în litigiu pentru perioada 4.09.2004-1.04.2008, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Dând eficienţă şi dispoziţiilor art.274 Cpc, instanţa va obliga părţile la cheltuieli de judecată, astfel: a fost obligat intimatul C.C. să plătească recurentilor R.C.C. si R. L. suma de 38 lei cheltuieli de judecată, recurentilor D.M. si D.G. 410,13 lei cheltuieli de judecată si recurentului V.V.R. 29,06 lei cheltuieli de judecată.
