Prejudiciu moral. Noţiune. Criterii de aprecierea despăgubirilor.
Prejudiciul moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite şi culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conţinut nepatrimonial care definesc personalitatea umană.
În aprecierea daunelor morale trebuie să se ţină seama de consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost, sunt şi, mai ales, vor fi percepute consecinţele.
Toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.
La stabilirea cuantumului daunelor morale, trebuie să se aibă în vedere ca acestea să aibă efecte compensatorii, neputând să constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victimele acestora.
-Art. 184 Cod penal.
-Art.346 Cod procedură, art.998 şi 999 Cod civil
(Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală
Decizia penală nr.1133/R din 31.05.2012)
Asupra recursului penal de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr.1877 din 14 decembrie 2011 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr.15861/302/2011, în temeiul art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal cu aplicarea art. 3201 şi a art.74 al.1 lit.a) şi lit. c) Cod penal rap. la art.76 lit.e) Cod penal, a fost condamnat inculpatul F. L. F. la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă (la data de 23.01.2006).
În temeiul art.71 Cod penal, i s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin1 lit.a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.81 şi 71 alin.final Cod penal, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei principale şi a celei accesorii aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni.
În temeiul art.359 Cod pr.penală, i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În temeiul art.346 Cod pr.penală rap. la art.14-15 Cod pr.penală, art. 998-999 Cod civil şi art.48-59 din Legea nr.136/1995, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă F. I. obligat asigurătorul de răspundere civilă, S.C. Groupama Asigurări S.A, să îi plătească părţii civile suma totală de 16.000 euro cu titlu de despăgubiri (în echivalentul în lei de la data plăţii – din care 1.000 euro reprezintă daune materiale şi 15.000 euro reprezintă daune morale).
În temeiul art.14 rap. la art.346 Cod pr.penală rap. la art.998-999 Cod civil rap. la art.313 din Legea nr.95/2006, a fost admisă acţiunea civilă, astfel cum a fost precizată, formulată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr.Carol Davila” Bucureşti – prin Ministerul Apărării Naţionale – şi obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 3.053,39 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate părţii vătămate – actualizată cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii.
În temeiul art.191 alin.1 Cod pr.penală, a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 700 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.
În sarcina inculpatului F. L. F. se reţine, în fapt, în esenţă, că la data de 23.01.2006, în jurul orei 11:00, conducea autoturismul proprietate personală marca Dacia Logan, cu nr. de înmatriculare B-75-ELF, pe str. Splaiul Independenţei din sectorul 5 al Municipiului Bucureşti, iar când a ajuns în dreptul trecerii de pietoni de la Podul Haşdeu, nerespectând dispoziţiile legale pentru exerciţiul profesiei/activităţii de conducător auto, a lovit-o pe partea vătămată F. I.(ce traversa regulamentar pe marcajul pentru trecerea de pietoni), faptă ce a condus la producerea unor leziuni care au necesitat 90-95 de zile de îngrijiri medicale vindecare (leziunile traumatice suferite nepunând însă în primejdie viaţa victimei).
Luând în considerare art.52 Cod penal, potrivit căruia pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei îl constituie prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, instanţa a procedat la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, cu observarea criteriilor de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv: dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social a faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Cât despre pericolul social concret al faptelor comise, acesta a fost apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, ţinându-se cont de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita inculpatului.
Instanţa a reţinut pe de o parte că gradul de pericol social concret al faptei săvârşite este unul ridicat, întrucât acţiunea culpabilă a inculpatului a condus la vătămarea integrităţii fizice şi psihice a părţii vătămate.
În ceea ce priveşte modalitatea de comitere a faptei, instanţa a avut în vedere faptul că infracţiunea a fost săvârşită prin nerespectarea prevederilor legale impuse conducătorilor de autoturisme, care trebuie să adopte o atitudine prudentă faţă de ceilalţi participanţi la traficul rutier şi să ţină cont de indicatoare.
Urmarea imediată a fost şi ea luată în considerare la stabilirea pedepsei, întrucât leziunile traumatice suferite de partea vătămată au fost grave, aceasta fiind internată în repetate rânduri în spital şi suferind mai multe intervenţii chirurgicale.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut în favoarea inculpatului, în primul rând, reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în conformitate cu art. 3201 Cod pr.penală; în plus, s-a reţinut că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală (conform menţiunilor din fişa de cazier judiciar de la fila 34) şi este pe deplin integrat social, având profesia de regizor tehnic de emisie la postul de radio – Radio România Actualităţi (unde a fost un angajat activ şi disciplinat, dovedind un comportament civilizat – astfel cum rezultă din caracterizarea de la fila 37).
Nu în ultimul rând, instanţa a considerat că în cauză trebuie să se ţină cont de împrejurarea că ulterior săvârşirii infracţiunii, inculpatul a manifestat o conduită responsabilă, ducând partea vătămată-civilă la spital şi asigurându-se că primeşte îngrijirile necesare; tot astfel, pe tot parcursul procesului penal, iar nu doar în faza de judecată, inculpatul a avut un comportament pe deplin sincer şi cooperant, a recunoscut fapta şi a arătat că este de acord să despăgubească partea civilă (precizând însă doar că suma solicitată de aceasta i se pare exagerată).
În raport cu toate aceste aspecte, instanţa a dat eficienţă dispoziţiilor art.74 al.1 lit.a şi c Cod penal, reţinând aceste împrejurări drept circumstanţe atenuante ale comiterii faptei.
Sub acest aspect, instanţa a ţinut să învedereze că, în opinia sa, aplicarea art. 3201 Cod pr.penală nu este de natură să împiedice şi incidenţa art.74 lit.c Cod penal, întrucât în caz contrar s-ar ajunge ca prin aplicarea unei norme reglementate în favoarea inculpatului (şi care, în măsura în care sunt îndeplinite cerinţele prev. de art. 3201 Cod pr.penală, este obligatorie pentru instanţă) să se creeze o situaţie juridică mai dezavantajoasă pentru inculpatul care are o atitudine de recunoaştere a acuzaţiilor, decât până la adoptarea disp. art.3201 Cod pr.penală (din moment ce efectul juridic al circumstanţelor atenuante, în măsura în care instanţa hotărăşte să le reţină, este în mod vădit mult mai favorabil pentru inculpat); în plus, opinia instanţei are în vedere şi deosebirile dintre ipotezele celor două norme juridice în discuţie, întrucât art.74 lit.c Cod penal vizează atitudinea inculpatului în cursul întregului proces penal, nu doar al fazei de judecată (ca art.3201 Cod pr.penală).
Pentru toate aceste considerente, instanţa i-a aplicat acestui inculpat o pedeapsă sub minimul legal (astfel cum a fost redus conform art.3201 Cod pr.penală) pentru infracţiunea comisă, respectiv 3 luni închisoare – considerând că aceasta este suficientă pentru atingerea scopului preventiv, educativ şi coercitiv reglementat de art.52 Cod penal.
În ceea ce priveşte individualizarea executării pedepsei, instanţa a reţinut că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile pentru incidenţa instituţiei suspendării condiţionate a executării pedepsei, prevăzute la art.81 Cod penal.
Astfel, pe de o parte, pedeapsa aplicată de instanţă este mai mică de 3 ani închisoare, iar inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, aşa cum rezultă din cazierul judiciar depus la dosar; pe de altă parte, ţinând cont de circumstanţele concrete în care a fost săvârşită fapta, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului, analizate mai sus, instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în stare de deţinere.
În consecinţă, în temeiul art.81 raportat la art.82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe perioada unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni şi, pe cale de consecinţă, se va face aplicarea art.71 alin.5 Cod penal, referitor la suspendarea şi a executării pedepselor accesorii, pe durata mai sus arătată.
Sub aspectul laturii civile, instanţa a reţinut că partea vătămată F. I. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 5.000 Euro daune materiale şi 15.000 euro daune morale (precizată în cursul judecăţii, la fila 26).
Instanţa a învederat că angajarea răspunderii civile a inculpatului este întemeiată pe dispoziţiile art.998-999 Cod civil, în cauză fiind îndeplinite condiţiile legale pentru tragerea la răspundere civilă a acesteia: fapta ilicită (astfel cum a fost analizată mai sus), prejudiciul (cuantumul lui urmând a fi analizat în continuare), legătura de cauzalitate directă între fapta ilicită şi prejudiciul produs, vinovăţia inculpatului sub forma culpei fără previziune (cu precizarea că, în materia răspunderii civile delictuale, răspunderea operează, în principiu, chiar şi pentru cea mai uşoară culpă).
Totodată, instanţa a precizat că pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare trebuie ca acesta să fie cert şi să nu fi fost reparat încă; caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare. Prejudiciul actual, cel care a fost deja produs la data când se pretinde repararea lui, este întotdeauna cert.
Sub aspectul prejudiciului material, instanţa a reţinut, în prealabil, că, după cum s-a precizat anterior, partea vătămată a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 90-95 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Pe cale de consecinţă, în cauza de faţă acest prejudiciu material poate consta în primul rând din sumele de bani pe care partea civilă a fost nevoită să le cheltuiască pentru tratament (atât în perioada spitalizării cât şi ulterior), pentru deplasările cu maşina la diverse spitale din capitală şi din provincie pentru controlul medical şi cazarea aferentă, pentru el şi pentru şofer, precum şi pentru procedurile terapeutice necesare recuperării, etc.
În dovedirea acestor daune materiale, partea civilă a ataşat la dosar o serie de extrase de chitanţe şi bonuri fiscale (filele 60 şi urm. dup şi filele 38-40, 49 dosar fond). Totodată, a fost audiat martorul S. D. (fila 54) – sub aspectul probării prejudiciului material suferit de partea vătămată.
Aşadar, instanţa a considerat că existenţa cheltuielilor mai sus menţionate a fost dovedită prin probele în discuţie – întrucât în speţă este evident şi indubitabil faptul că partea civilă a fost nevoită să suporte asemenea cheltuieli pentru a se recupera în urma accidentului cauzat de inculpat, acestea neputând fi asimilate unor cheltuieli „voluptuarii”.
Cât despre cuantumul acestor cheltuieli considerate dovedite sub aspectul existenţei, faţă de înscrisurile depuse la dosar şi faţă de jurisprudenţa constantă a CEDO sub acest aspect, instanţa a procedat la o evaluare echitabilă a acestora, astfel încât, a considerat că suma de 1.000 euro (în plus faţă de suma de 2.000 lei a cărei achitare benevolă de către inculpat nu a fost contestată de către partea vătămată-parte civilă) este vădit rezonabilă, instanţa acordând această sumă, cu titlu de daune materiale, fiind vorba de cheltuieli reale, necesare şi rezonabile.
Cu privire la daunele morale solicitate, instanţa a reţinut din coroborarea probelor anterior menţionate că, urmare a accidentului rutier a cărui victimă a fost, partea civilă a îndurat suferinţe fizice incontestabile prin fractura de condil femural extern cu deplasare provocată de accident – amplificate de operaţiile suferite (a se vedea raportul de expertiză medico-legală nr.A1/5393/2006 din data de 03.08.2006 întocmit de INML şi completarea acestuia de la filele 8-10 d.u.p.).
În acest context, instanţa a învederat că înţelesul noţiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite şi culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conţinut nepatrimonial care definesc personalitatea umană.
Instanţa a constatat că, deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin raportare la următoarele criterii stabilite de jurisprudenţă: criterii referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv (în speţă, prin raportare la intensitatea suferinţei părţii civile, ca urmare a leziunilor suferite); criterii referitoare la importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost, sunt şi, mai ales, vor fi percepute consecinţele.
De asemenea, toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.
Este adevărat că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând din dureri fizice şi/sau psihice, întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacţii. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport cu natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate băneşte.
În schimb, se poate acorda victimei o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi o sumă de bani, care îi permite să-şi aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite.
Aşadar, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.
Pe cale de consecinţă, cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa va avea în vedere ca acesta să aibă efecte compensatorii, neputând să constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victimele acestora.
Spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, în privinţa daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecinţele suferite de partea civilă, va aprecia o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Astfel, consecinţele negative suferite de partea civilă, în plan psihic şi afectiv, prin lezarea integrităţii sale fizice şi psihice, sunt extrem de dificil de cuantificat, fiind de netăgăduit suferinţa provocată de un astfel de accident.
Mai mult, valoarea socială lezată este reprezentată de dreptul la integritatea fizică, valoare fundamentală garantată de art.22 alin.1 din Constituţia României.
Statuând în echitate, instanţa a apreciat că suma de 15.000 euro (solicitată în final de partea civilă) apare ca fiind rezonabilă şi justificată cu titlu de daune morale..
În ceea ce priveşte persoana care va fi obligată la plata acestor daune, instanţa a reţinut următoarele:
La momentul producerii accidentului soldat cu vătămarea corporală a părţii civile, potrivit relaţiilor comunicate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor – fila 31, autovehiculul inculpatului era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule la Groupama Aigurări SA (fostă Asiban SA), astfel cum prevede art.48 din Legea nr.136/1995, privind asigurările şi reasigurările din România.
Ca atare, întrucât instanţa a considerat că prin decizia în interesul legii nr. III/2010 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiilor Unite, s-a revenit în mod implicit dar indubitabil asupra opiniei exprimate prin Decizia nr.1/2005, întrucât argumentele care fundamentează concluzia calităţii de parte responsabilă civilmente pentru Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii sunt valabile „a fortiori” în cazul asigurătorilor, a obligat partea responsabilă civilmente SC Groupama Aigurări SA singură, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata către partea civilă a sumelor anterior menţionate – făcând astfel aplicarea art.346, 14 şi 24 Cod pr.penală rap. la art. 50 şi urm. din Legea nr.136/1995 corob. cu art. 998, 999 Cod civil.
Sentinţa a fost recurată de asigurătorul SC GROUPAMA ASIGURĂRI SA, criticând-o sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate părţii civile pe care le apreciază ca fiind prea ridicate, sens în care invocă practica judiciară a Curţii de Apel Bucureşti.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, Curtea apreciind că, deşi practic nu există posibilitatea de comensurare a prejudiciului moral suferit de partea civilă, instanţa de fond printr-o analiză judicioasă şi exhaustivă s-a raportat, în mod corect, la efectele faptei ilicite, astfel că suma de 15.000 euro are un caracter compensatoriu iar nu de îmbogăţire fără just temei a părţii civile.
Prin urmare, nemaifiind alte motive care se iau în considerare din oficiu, conform disp.art. 3856 alin.3 Cod pr.penală, Curtea în baza art. 38515 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de asigurător pe care îl va obliga, în temeiul art. 192 alin.2 Cod pr.penală la plata cheltuielilor judiciare către stat.
