Dosar nr. 4029/215/2006, DECIZIE Nr. 2106 din 10 Noiembrie 2008
Pretenţii.Achiesarea tacită la hotărârea pronunţată la fond prin executarea de bună voie a pretenţiilor stabilite de prima instanţa. Subsidiaritatea verificării excepţiei prescripţiei faţă de achiesarea tacită şi confirmarea obligaţiei prescrise prin plată.
La data de 18 decembrie 2006 reclamanta D.L., în calitate de reprezentant al C.I.M.F., Dr. D. L. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 25.000.000 lei reprezentând: contravaloare servicii medicale per capita, per serviciu şi buget de practică medicala pe perioada octombrie 1999-31 martie 2001, reactualizată de la scadenţă, la zi; contravaloare penalităţi de întârziere de la data scadenţei la zi, în conformitate cu contractul de furnizare servicii medicale primară pe perioada octombrie 1999-31 martie 2001 si cheltuieli de judecata.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia prescripţiei.
Prin sentinţa civilă nr.6387 din 24.04.2008, pronunţată de Judecătoria Craiova, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantă.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 158.868.436 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale “per capita” pe trimestrul I 2000şi trimestrul II 2000, “per servicii medicale” pe trimestrul I 1999, trimestrul I, II, III 2000 şi “per buget de practică medicală” pe trimestrul I şi II 2000 şi a penalităţilor aferente sumelor datorate.
A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii prestaţiilor medicale pentru trimestrul IV 1999, trimestrul III –IV2000 şi trimestrul I 2001 la serviciile “per capita”, trimestrul IV 2000 şi trimestrul I 2001 la prestaţiile medicale “per servicii medicale” şi trimestrul IV 1999, trimestrul III-IV 2000 şi trimestrul I 2001 la “bugetul de practică medicală”.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1842 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata CAS Dolj.
In motivarea recursului a criticat respingerea excepţiei prescripţiei pretenţiilor reclamantei de către instanţa de fond, a invocat excepţie lipsei calităţii procesual active a reclamantului si pe fond nelegalitatea si temeinicia acordării sumelor privind bugetul de libera practica si a penalităţilor de întârziere.
Intimata a depus întâmpinare si a depus in copie extra de cont CIMF D.L. din data de 30.06.2008.
La termenul din 10.11.2008 intimata a invocat excepţia lipsei interesului recurentei in susţinerea recursului ca urmare a executării de buna voie a sentinţei judecătoriei.
In baza art. 137 C.pciv, fiind mai multe excepţii procesuale invocate de parţi in cauza, faţă de caracterul de procedură si de fond a acestora, instanţa considera ca prioritară este excepţia invocată de intimata reclamanta la data de 10.11.2008.
Din extrasul bancar depus de intimată rezulta ca in data de 30.06.2008 recurenta a achitat in contul reclamantei suma de 15,886.84 lei in considerarea sentinţei civile nr.6387/2008. Astfel, se observa ca recurenta a executat întocmai sentinţa civila împotriva căreia cu 5 zile anterior formulase recurs (25..06.08-data expediţie plic f.5). Instanţa considera ca actele efectuate de diferite departamente, contabil si juridic, angajează unitar persoana juridică, consecinţele juridice urmând a fi suportate de persoana juridica, ca entitate legală.
Astfel, instanţa retine ca plata de către CAS Dolj a sumei la care aceasta a fost obligată prin sentinţa de la fond, fără ca împotriva CAS Dolj, reclamanta CIMF D.L. să fi făcut acte de executare silita prin executor judecătoresc, echivalează cu o achiesare tacita la hotărârea primei instanţe.
Susţinerea recurentei ca s-a executat o hotărâre care era deja definitiva si executorie nu poate fi reţinuta, pe de o parte, deoarece in procedura civila, hotărârea dată fără drept de apel este numai definitiva, insa împotriva sa, intimata declarase iniţial recurs, deci sentinţa nu mai putea fi calificată ca definitivă. Pe de alta parte, in art. 278 C.p.civ, se arată expres care sentinţe sunt executorii (de drept), iar pretenţiile civile ale reclamantei nu se încadrează in aceste prevederi (pretenţiile reclamantei nu sunt drepturi salariale, aspect irevocabil stabilit in jurisprudenţa, de aceea se judecă la instanţa civila si se timbrează la valoare).
Având in vedere aceasta plata a buna voie a sumei stabilite de instanţa de fond care echivalează cu o achiesare tacita a parţii care a pierdut procesul la hotărârea primei instanţe, tribunalul apreciază ca recurenta nu mai prezintă interes in susţinerea recursului in cauza, deoarece nu mai are un beneficiu născut si actual, care trebuie sa existe pe tot parcursul procesului. Cu alte cuvinte, prin plata sumei la care a fost obligata, recurenta nu mai justifica expunerea la un prejudiciu, la care s-ar fi expus daca nu ar fi promovat si susţinut calea de atac si dacă nu ar fi executat voluntar hotărârea fondului.
In consecinţa, tribunalul va admite excepţia lipsei interesului recurentei in susţinerea recursului, ca urmare a achiesării tacite la hotărârea instanţei de fond prin plata de buna voie a sumei stabilite in sentinţa, si nu va mai verifica celelalte excepţii si motive de fond invocate in recurs.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, care putea apărea ca fondata, aceasta excepţie fiind una de fond, nu poate fi analizata decât in cadrul unui recurs valabil promovat si susţinut. In plus, in cauza recurenta a formulat critici împotriva soluţiei deja data pe excepţia prescripţiei la fond. Or, aceste critici făcute de partea nemulţumită nu au caracterul de motive de ordine publica, doar excepţia prescripţiei, in sine, in ipoteza invocării ei pentru prima oara in recurs ar fi suportat discuţii daca este sau nu de ordine publica.
In aceeaşi ordine de idei, prin plata voluntara a unei creanţe prescrise, adică prin executarea de buna voie a unei obligaţii naturale, creditorul nu mai are dreptul sa ceara întoarcerea plaţii, conf. art. 1092 alin.2 C.civ, deci, încă un argument in plus, in sensul ca recurenta nu putea apela eventual, la întoarcerea executării, astfel cum a justificat in apărare pe excepţia lipsei interesului in susţinerea recursului.
Faţă de toate argumentele de fapt si de drept arătate, in baza art 137 C.p.civ, art 304/1 si 312 C.p.civ, tribunalul a respins recursul, cu menţinerea sentinţei primei instanţe.
