Dosar nr. XXXXX/193/2010 Pretenţii civile
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOŞANI – SECŢIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 848 R
Şedinţa publică din 26 octombrie 2011
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurentul – pârât S. A. în contradictoriu cu reclamanta – intimată S. AX. şi pârâtul – intimat S. S., împotriva sentinţei civile nr. 2023 din 29 martie 2011 pronunţată în dosarul nr. XXXXX/193/2010 al Judecătoriei Botoşani, având ca obiect pretenţii civile.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă recurentul – pârât, asistat de avocat B. D., lipsind celelalte părţi.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care evidenţiază părţile şi obiectul pricinii, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată recursul în stare de judecată şi trece la judecarea acestuia pe fond, acordându-se părţilor prezente cuvântul asupra fondului pricinii.
Avocat B. D. susţine motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei în sensul exonerării de la plata sumei de 1000 lei daune morale. Solicită amânarea pronunţării pentru a formula concluzii scrise.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de faţă;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Botoşani sub nr. XXXXX/193/2010, reclamanta S. AX. a chemat în judecată pe pârâţii S. A. şi S. S., solicitând obligarea acestora la plata în solidar a sumei de 5700 lei, cu titlu de daune pentru prejudiciul nepatrimonial produs de aceştia, precum şi a cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că în ziarul „Adevărul de seară” din data de XX.XX.XXXX, ziaristul S. A. a publicat pe pag.1 articolul „XXXX”, articol publicat şi în ziarul „Adevărul de seară” Botoşani, ediţia on line în perioada XX.XX.XXXX-prezent (şi chiar la data formulării acţiunii, articolul era încă publicat pe site-ul ziarului). Totodată, că în acest articol sunt publicate doar date şi fapte neadevărate, întrucât a fost angajată de X Botoşani cu un salariu brut de 300 lei pe lună, şi nu cu 6.000 lei pe lună, fapt atestat prin contractul individual de muncă înregistrat la ITM Botoşani sub nr.XXXXXX/04.08.2010 şi prin anunţul trimis la A.J.O.F.M. Botoşani, în care este menţionat la rubrica salariu de încadrare suma de 300 lei, şi nu 6.000 lei cum a publicat ziaristul S. A..
Reclamanta susţine că prin datele şi faptele neadevărate publicate de ziaristul S. A., i s-a adus atingere demnităţii, onoarei, reputaţiei şi prestigiului profesional, întrucât proprietarii din asociaţie sunt suspicioşi cu privire la persoana sa, în articolul respectiv fiind chiar menţionată declaraţia numitei A. V. care a declarat „Este bătaie de joc. Ar trebui trimişi la muncă pentru că nu fac nimic pentru noi. Ne fură banii. N-am mai auzit de salarii aşa de mari la o asociaţie de proprietari. Cred c-ar trebui făcute verificări acolo.” Prin modul de întocmire al articolului, reclamanta apreciază că este prezentată într-o imagine negativă, ca o hoaţă a Asociaţiei de proprietari, iar toate datele sunt neadevărate, fiind un atac la persoana sa, urmărindu-se discreditarea sa.
Cu privire la pârâtul S. S., reclamanta precizează că acesta, în calitate de director al A.J.O.F.M.Botoşani, a declarat că „Nici vorbă de interpretare greşită. Şi noi am rămas surprinşi de suma oferită pentru acest post, dar aşa scrie negru pe alb. Nu cred că sunt prea mulţi botoşăneni care să câştige atâţia bani.”
Reclamanta mai arată că şi folosirea de către ziarist a apelativului „o anume S. A.” a avut drept consecinţă afectarea imaginii sale şi în faţa celorlalţi angajatori sau posibili angajatori, fiind astfel dovedită intenţia denigratoare a articolului respectiv. Aceasta întrucât, deşi administratorul contabil F. L. i-a prezentat ziaristului contractul individual de muncă înregistrat la ITM Botoşani, în care era specificat că salariul va fi de 300 lei brut pe lună, pârâtul a dovedit rea-credinţă, dorind să-i afecteze reputaţia, onoarea şi demnitatea, inducând opiniei publice faptul că fură asociaţia, având un salariu de 6000 lei lunar. Mai mult, chiar şi directorul A.J.O.F.M. a dat credibilitate ziaristului prin afirmaţiile sale „Nu există interpretare greşită.”
Aceasta a susţinut şi că ziaristul a acţionat cu rea-credinţă, a publicat doar date neadevărate şi nu a respectat obligaţiile profesiei de a cerceta informaţiile pe care le publică; mai mult, deşi i s-a prezentat contractul individual de muncă, a publicat doar ce a vrut, denaturând realitatea, afectându-i imaginea, demnitatea, reputaţia şi prestigiul profesional.
În drept, reclamanta au invocat dispoziţiile art.998-999 Cod civil şi art.30 din Constituţia României.
Pârâtul S. S. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În apărare, pârâtul a susţinut că, prin oferta de loc de muncă vacant, declarată de X Botoşani, s-a comunicat către A.J.O.F.M. – al cărui director executiv este – anunţul de ocupare a 1 post de muncitor necalificat şi 1 post de consilier juridic, condiţiile de ocupare fiind impuse în mod exclusiv de către angajator. Oferta X Botoşani a fost făcută publică, prin includerea sa în lista de locuri de muncă vacante, afişată atât la sediul agenţiei cât şi comunicată tuturor mijloacelor mass-media, aşa încât nu poate fi făcut răspunzător pentru interpretările personale ale jurnaliştilor şi nici pentru faptul că această ofertă a fost făcută publică, prin compartimentul de specialitate al agenţiei.
Pârâtul a recunoscut că, din eroare, a raportat salariul de încadrare de 300 lei al consilierului juridic la durata muncii prestate, respectiv 1 oră pe zi, întrucât a avut în vedere că regimul de plată cu ora este în deplină conformitate cu normele legale, respectiv cu Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anul 2010, care prevede această posibilitate la art.39 alin.1.
Şi pârâtul S. A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În apărare, pârâtul a susţinut că, prin probele administrate, reclamanta nu a dovedit existenţa unei fapte ilicite săvârşită de el, iar inexistenţa acesteia nu poate conduce la răspunderea sa delictuală, nefiind îndeplinite condiţiile art.998 şi 999 Cod civil. Totodată, reclamanta nu a dovedit existenţa unui prejudiciu care să justifice pretenţiile solicitate, care nu pot fi stabilite prin apreciere sau analogie ci în raport de dauna efectiv suferită, adică de întinderea reală a prejudiciului, care se află în raport de cauzalitate cu fapta săvârşită.
Pârâtul a arătat că la data publicării articolului, XX.XX.XXXX, reclamanta avea deja încheiat contractul individual de muncă cu asociaţia de proprietari, deci nu se poate invoca faptul că articolul respectiv ar fi avut drept consecinţă diminuarea salariului ei, iar prin instituţia răspunderii delictuale nu sunt ocrotite speranţe sau simple interese ale reclamantei, prejudiciul trebuind să fie rezultatul atingerii aduse unui drept.
Întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 223/29.03.20111, Judecătoria Botoşani a admis în parte acţiunea reclamantei, în sensul obligării pârâtului S. A. la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei, cu titlu de daune morale, precum şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 92,5 lei. Totodată, a respins acţiunea împotriva pârâtului S. S. ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998 şi art. 999 din vechiul Cod Civilpentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului S. A..
Astfel, articolul de presă vizat de cererea introductivă, reprezintă un demers jurnalistic plasat, fără îndoială, în contextul unei teme de interes general public: destinaţia banilor percepuţi membrilor proprietari, de către asociaţia de proprietari, care a fost constituită în scopul administrării şi gestionării proprietăţii comune.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a pus accentul pe dreptul opiniei publice de a fi informată cu privire la chestiunile care prezintă un interes public. Acestui drept îi corespunde o „obligaţie” a jurnaliştilor de a răspândi informaţii şi idei, îndeplinindu-şi astfel rolul de „câine de pază al democraţiei”. Însă comunicarea informaţiilor şi ideilor asupra unor teme de interes general nu trebuie să depăşească anumite limite. Când s-a invocat existenţa unor fapte, adevărul lor trebuie să fie demonstrat, iar deformarea realităţii, realizată cu rea – credinţă, depăşeşte limitele criticii acceptabile.
În cauză,instanţa de fond a reţinut că, deşi i s-a comunicat de către reprezentantul angajatorului că salariul pe care îl va primi reclamanta va fi de 300 lei lunar, fără a exista un suport real factual, jurnalistul S. A. a afirmat în articolul publicat în ziarul local „Adevărul de seară”, că aceasta va primi un salariu de 6.000 lei lunar, spre nemulţumirea membrilor proprietari, care au considerat că reclamanta le fură banii, primind un salariu atât de consistent.
Dacă unele exagerări sunt permise ziariştilor, mai ales în exprimarea unor judecăţi de valoare, iar anumite accente ale articolelor în cauză ar putea fi încadrate în categoria unor astfel de exagerări permise, nu acelaşi lucru se poate spune despre afirmarea unor fapte, date ca fiind certe şi care nu sunt dovedite, respectiv încasarea de către reclamantă a unui salariu de 6.000 lei.
Analizând întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâţilor S. A. şi S. S., instanţa a constatat că doar autorul articolului, pârâtul S. A., a săvârşit fapta ilicită de natură a atrage răspunderea sa civilă, constând în crearea, respectiv publicarea unui articol cu caracter defăimător la adresa reclamantei. Prejudiciul produs a constat în atingerea adusă demnităţii, onoarei, reputaţiei reclamantei, prin crearea unei imagini negative a acesteia, transmisă printr-un mijloc de informare a publicului larg, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu precum şi vinovăţia pârâtului rezultând cu claritate.
Prima instanţă a reţinut şi că, în repetate rânduri (spre exemplu, în cauza Nilsen şi Johnsen contra O.),Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit că afirmaţiile referitoare la fapte determinate, care sunt susceptibile de a fi probate, făcute în absenţa oricăror dovezi care să le susţină şi care nu sunt susţinute nici de afirmaţiile pârtii vătămate, nu se bucură de protecţia art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În cauză, informaţiile primite de pârâtul ziarist S. A. de la pârâtul S. S., nu puteau fi calificate drept credibile, cât timp cealaltă parte a anchetei jurnalistice, efectuată la sediul angajatorului reclamantei, atât cât a fost realizată, nu a susţinut aceste informaţii.
În aceste condiţii, instanţa de fond a considerat că articolul respectiv s-a constituit într-o campanie de defăimare a reclamantei, în măsura arătată anterior, care nu este protejată de dreptul constituţional la libertatea de exprimare, respectiv informare prin presă, şi nici de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Cât priveşte prejudiciul produs, el este unul de natură morală (aşa cum indică şi reclamanta în cererea sa), constând în atingerea adusă onoarei şi reputaţiei reclamantei. Doctrina şi practica judecătorească sunt unanime în a accepta posibilitatea acordării unor despăgubiri materiale (în bani) pentru prejudiciul moral produs, însă astfel de despăgubiri nu trebuie să devină un mijloc de îmbogăţire fără justă cauză a părţii vătămate, astfel încât instanţa de fond a apreciat că, în cazul de faţă, paguba suferită de reclamantă va putea fi reparată prin obţinerea de la pârât a sumei de 1.000 lei.
Împotriva sentinţei, pârâtul S. A. a declarat recurs în termen legal, solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii, ca nefondată, a cererii reclamantei şi obligării acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, recurentul a susţinut că sentinţa nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind dată doar pe baza unor prezumţii şi a unor motive străine de natura cauzei, că a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii şi că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut.
Astfel, pârâtul – recurent a susţinut că în timpul documentării materialului a consemnat punctul de vedere al tuturor părţilor implicate – reclamanta refuzând orice contact înainte de publicarea articolului – ceea ce dovedeşte obiectivitatea sa. Iar susţinerea instanţei că informaţiile primite de la pârâtul S. S. „nu puteau fi considerate drept credibile” este netemeinică în condiţiile în care acesta este directorul AJOFM Botoşani, instituţia pe site-ul căreia a fost publicată oferta de angajare, sursa primară a materialului publicat.
Cu privire la legalitatea sentinţei, pârâtul recurent a arătat că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe art. 998-999 Cod civil, deşi în cerere face referire şi la obligaţiile ce revin ziaristului conform Legii nr. 3/1974, ceea ce ar fi trebuit să determine instanţa să facă aplicarea art. 69 lit. j din lege, considerând articolul publicat a fi exclusiv punctul său de vedere.
Or, articolul publicat este în fapt ,,suma’’ unor informaţii primare, colectate din surse autorizate, fără a conţine nici o părere personală ori judecată de valoare. Mai mult chiar, dacă prejudiciul moral poate fi cauzat numai de opinia cuiva despre o persoană pe care a cunoscut-o anterior afirmaţiilor considerate prejudiciabile, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cele imputate lui în speţa de faţă, deoarece nu o cunoaşte pe reclamantă şi nici nu a întâlnit-o până când nu a văzut-o în judecătorie – deşi a încercat să o contacteze anterior publicării articolului, aceasta a refuzat orice dialog.
Referitor la prejudiciul solicitat şi reţinut de instanţă, recurentul a apreciat că s-a acordat mai mult decât s-a cerut întrucât, dacă reclamanta şi-a materializat pretenţiile pe diferenţa de salariu dintre cel din oferta de angajare şi salariul înscris în contractul individual de muncă, lăsând a se înţelege că diferenţa provine din efectele pe care le-ar fi avut articolul scris de el şi fără a se referi la vreun prejudiciu de ordin moral, instanţa de fond, cu aplicarea art. 998- 999 Cod civil, a acordat exclusiv prejudicii morale, prejudicii pe care reclamanta nu le-a solicitat prin cerere.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, pct. 7, pct. 9 Cod proc. civ. şi art. 69 lit. j), art. 74 din Legea 3/1974.
Recurentul nu a solicitat administrarea de probe noi în recurs.
Intimata-reclamantă S. AX. a formulat întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 2023/2011 a Judecătoriei Botoşani.
În apărare, intimata a arătat că sentinţa recurată a fost pronunţată pe baza probelor administrate – înscrisuri şi interogatoriul pârâţilor – şi nici un argument nu este străin de natura cauzei. Totodată, că în mod corect s-a reţinut îndeplinirea condiţiilor art. 998-999 Cod civil şi încălcarea de către recurent a dispoziţiilor art. 30 alin 6 şi 8 din Constituţie şi a obligaţiilor ziaristului impuse de Legea nr. 3/1974. De asemenea, că recurentul nu se bucură de protecţia art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, atâta timp cât a prezentat publicului afirmaţii referitoare la fapte determinate, în absenţa oricăror dovezi care să le susţină, ba dimpotrivă, deşi i s-a demonstrat cu înscrisuri că salariul stabilit nu era de 6000 lei/lună. Reclamanta a precizat şi că prin acţiune a solicitat acordarea doar de daune morale în sumă de 5700 lei, din care prin sentinţă recurentul a fost obligat la plata sumei de 1000 lei, aşa încât şi motivul de recurs, în care se susţine că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, este neîntemeiat.
Nici intimata nu a solicitat administrarea de probe noi în recurs.
Recursul declarat în cauză este neîntemeiat din considerentele ce se vor arăta în continuare.
1. Primul motiv de recurs a fost întemeiat pe disp. art. 304 pct. 7 Cod proc. civ. conform cărora se poate cere modificarea hotărârii când aceasta „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.
Contrar opiniei exprimate de recurent, tribunalul reţine că sentinţa nr. 2023/2011 cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond în sensul soluţiei pronunţate cu privire la cererea reclamantei.
Astfel, prima instanţă a reţinut că prin articolul cu caracter defăimător publicat de recurent, acesta a adus atingere demnităţii, onoarei şi reputaţiei reclamantei, arătând în mod eronat că aceasta ar fi primit un salariu lunar de 6000 lei şi nu de 300 lei, cât era cuantumul real al salariului. Totodată, că deşi reprezentantul angajatorului i-a comunicat cuantumul salariului ca fiind de 300 lei/lună şi i-a prezentat contractul individual de muncă, ce prevedea nivelul salariului, recurentul – după ce a discutat cu pârâtul S. S. – a calculat salariul ca fiind de 6000 lei/lună (300 lei/lună x 20 ore/lună) şi a prezentat această sumă ca fiind cea reală.
De asemenea, instanţa de fond a constatat în mod corect că fapta recurentului de creare, respectiv publicare a unui articol cu caracter defăimător la adresa reclamantei are un caracter ilicit, de natură a atrage răspunderea sa civilă şi că prejudiciul produs a constat în atingerea demnităţii, onoarei şi reputaţiei reclamantei prin crearea unei imagini negative a acesteia, transmisă printr-un mijloc de informare a publicului larg, fiind îndeplinite astfel toate condiţiile prevăzute de art. 998-999 Cod civil.
Totodată, că recurentul nu se bucură de protecţia art. 10 din Convenţia europeană, întrucât în cauză este vorba despre afirmaţii referitoare la fapte determinate, care sunt susceptibile de a fi probate, afirmaţii care au fost făcute în absenţa oricăror dovezi care să le susţină.
Susţinerea recurentului din cererea de recurs că a preferat să dea crezare directorului AJOFM Botoşani, ca reprezentant al instituţiei care gestionează forţa de muncă din judeţul Botoşani, şi nu angajatorului, urmează a fi înlăturată ca fiind făcută pro causa. Aceasta întrucât între opinia directorului oricărei instituţii exprimată pe baza interpretării ofertei angajatorului şi menţiunile concrete din contractul individual de muncă încheiat între părţi – care i-a fost prezentat pârâtului şi prevedeau „salariul de bază lunar brut – 300 lei” recurentul nu putea oferi valoare de adevăr decât celui ce-al doilea, întrucât potrivit legislaţiei româneşti, contractul individual de muncă este singurul temei în baza căruia ia naştere în mod valabil raportul de muncă.
2. Prin al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., pârâtul a susţinut pronunţarea hotărârii de fond cu aplicarea greşită a legii.
Însă, astfel cum s-a arătat mai sus, prima instanţă a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 998-999 Cod civil şi pe cele ale art. 10 din Convenţia europeană, reţinând – în concordanţă cu textul articolului publicat de recurent şi cu răspunsul acestuia la interogatoriu – că sensul articolului şi al informaţiei transmisă publicului a fost cel al angajării reclamantei la asociaţia de proprietari cu 300 lei/oră, astfel cum rezultă şi din titlul acestuia „XXXX” respectiv „XXXXX”. Iar concluzia acestui cuantum al salariului aparţine autorului articolului, respectiv recurentului, chiar dacă în cuprinsul acestuia sunt prezentate şi opiniile contradictorii ale reprezentantei angajatorului şi,respectiv directorului AJOFM Botoşani. Este de remarcat că în articol este prezentat în mod eronat şi conţinutul contractului individual de muncă, în sensul că „…jurista va fi plătită cu „300 lei pentru o oră pe zi, timp de cinci zile pe săptămână”… – întrucât art. J1 din contract prevede „salariul de bază lunar brut: 300 lei.”
3. Întemeindu-şi critica pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 Cod proc. civ., recurentul a susţinut şi că „instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut”, respectiv că a acordat reclamantei daune morale, deşi aceasta şi-ar fi ,,materializat pretenţiile pe diferenţa de salariu dintre cel din oferta de angajare şi salariul înscris în contractul individual de muncă”.
Această susţinere este însă nefondată, întrucât atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin concluziile scrise depuse la instanţa de fond, reclamanta a susţinut că i „s-a adus atingere demnităţii, onoarei, reputaţiei şi prestigiului profesional” şi a pretins repararea acestui prejudiciu de către pârâţi. Este adevărat că aceasta a solicitat obligarea pârâţilor la plata de daune în sumă de 5700 lei, explicând acest cuantum al daunelor prin diferenţa între salariul real primit şi cel menţionat în articol, însă nu a cerut daune materiale şi nu a susţinut niciodată că ar fi negociat un cuantum mai mare al salariului decât cel înscris în contractul său de muncă.
Faţă de ansamblul celor ce preced, prezentul recurs va fi respins ca nefondat, inclusiv capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – pârât S. A., domiciliat în municipiul Botoşani, X, nr. Y, sc. Z, ap. T, judeţul Botoşani, în contradictoriu cu reclamanta – intimată S. AX., cu domiciliul în municipiul Botoşani, Bld. X, nr. Y, sc. Z, ap. T, judeţul Botoşani şi intimatul – pârât S. S., cu domiciliul în municipiul Botoşani, str. X, nr. Y, bl. Z, sc. T, ap. U, judeţul Botoşani, împotriva sentinţei civile nr. 2023/29.03.2011 a Judecătoriei Botoşani, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică din 26 octombrie 2011.
PREŞEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
9
1
