Prin sentinţa civilă nr. 2758/21.10.2008 a Judecătoriei Oneşti a fost respinsă acţiunea civilă în „pretenţii” formulată de către reclamanta S.M. prin reprezentant legal T.A. în contradictoriu cu pârâtul B.E.J. B.D..
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
A fost obligată reclamanta la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta s-a judecat cu debitoarea S. A.M.: în dosarul nr. 5854/2005 care a avut ca obiect partaj succesoral. În acest dosar s-a pronunţat sentinţa civilă 3652/7.12.2005 pin care numitei S.A.M. i s-a atribuit Lotul nr. 1 compus din apartamentul situat în Tg. Ocna, fiind obligată la plata sultei de 22.140,5 lei către S.M. Prin aceeaşi sentinţă civilă reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7.341.500 ROL.
Numita S.A.M. a solicitat executorului judecătoresc punerea în executare silită a sentinţei civile de mai sus, în care sens executorul judecătoresc B.D. a alcătuit dosarul de executare nr. 59/2007.
Executorul judecătoresc a înmânat reclamantei numai suma de 19.165,75 lei din sulta de 22.140,5 lei pe care trebuia s-o primească, motivaţia fiind că executorul a oprit cheltuielile de executare ocazionate de punerea în posesie a creditoarei S. A.M..
Instanţa reaminteşte dispoziţiile art. 371/7 al. 2 Cod procedură civilă în baza cărora cheltuielile ocazionate pentru efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunţat la executare sau dacă, prin lege, se prevede altfel. Alineatul al treilea al aceluiaşi articol prevede că sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea vătămată, iar în alineatul al patrulea se stipulează că pentru sumele stabilire potrivit prezentului articol, procesul verbal constituie titlu executoriu.
Executorul judecătoresc a dat eficienţă acestor dispoziţii legale, în executarea atribuţiilor de interes public, percepând un onorariu legal pentru activitatea sa.
Alte aspecte invocate de reclamantă, cum ar fi împrejurarea că nu a avut posesia apartamentului,ţin de executarea înseşi şi puteau fi invocate în cadrul legal al unei contestaţii la executare.
Instanţa a constatat că executorul judecătoresc şi-a îndeplinit atribuţiile cu care a fost investit şi drept consecinţă, a respins acţiunea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului se arată sub un prim aspect faptul că hotărârea este nelegală şi netemeinică pentru că onorariul pe care executorul judecătoresc îl putea stabili în sarcina sa era de 73,4 lei ce corespunde câtimii maxime de 10% din valoarea obligaţiei stabilită prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu.
Se mai arată faptul că prin titlul executoriu recurentei reclamante S.M. nu i s-a pus în vedere să-i lase numitei S. A. în posesie apartamentul, astfel că suma pentru această activitate trebuia să o suporte aceasta, iar nu reclamanta.
Invocă de asemenea, dispoziţiile art. 371/7 al. 3 cod pr. civilă în sensul că trebuia stabilit onorariul în cuantumul stabilit de art. 37 al. 1 din Lg. 332/2006 şi faptul că motivarea instanţei este de natură arbitrară şi interzice reclamantei accesul la justiţie.
În apărare, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivele de recurs invocate constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Acţiunea reclamantei este întemeiată pe disp. art. 992 cod civil care reglementează instituţia juridică a plăţii nedatorate.
O condiţie de exercitare a acţiunii în restituire, întemeiată pe plata nedatorată este aceea a absenţei oricărui alt mijloc juridic pentru recuperare pagubei suferite de către cel care şi-a micşorat patrimoniul.
Paguba pretinsă de către reclamantă derivă din existenţa procesului verbal de stabilire a onorariului de executare nr. 59/6.11.2007, întocmit în cadrul dosarului de executare nr. 59/2007 al B.E.J. B.D. prin care s-au stabilit sumele de bani pe care debitoarea S.M. le datorează pentru punerea în executare a titlului executoriu sentinţa civilă nr. 3652/2005 a Judecătoriei Oneşti.
Se invocă nelegalitatea acestui act motivat de faptul că s-a stabilit un onorariu de executare mai mare decât cel prevăzut de lege şi s-a perceput onorariu pentru activitatea de punere în posesie, deşi debitoarea nu are o astfel de obligaţie conform titlului executoriu şi ca o consecinţă a nelegalităţii, obligaţia restituirii sumelor încasate în plus de către executorul judecătoresc.
Potrivit art. 371/7 al. 3 şi 4, sumele ocazionate de efectuarea executării silite se stabilesc de către executorul judecătoresc prin procesul verbal iar pentru sumele astfel stabilite procesul verbal constituie titlu executoriu.
Aşadar, actul contestat de către reclamantă este un act emis în procedura executării silite pentru care părţile interesate au deschisă numai calea contestaţiei la executare reglementată de dispoziţiile art. 399 şi următoarele cod pr. civilă, iar în cazul desfiinţării sale posibilitatea întoarcerii executării silite.
Modalitatea în care instanţa de fond a soluţionat acţiunea nu este de natură a îngrădi accesul liber la justiţie al reclamantei, contrar celor susţinute de aceasta întrucât accesul la mijloacele procedurale se face cu respectarea procedurii de judecată stabilită de lege, iar în prezenta cauză legiuitorul a stabilit mijlocul procedural pentru contestarea actelor de executare, părţile interesate având astfel acces la structurile judecătoreşti care să cenzureze activitatea executorului judecătoresc în condiţiile art. 399 şi următoarele cod pr. Civilă.
Faptul că doar prin acest mijloc procedural se poate pune în discuţie legalitatea actelor de executare nu reprezintă o îngrădire a accesului la justiţie reglementat prin art. 21 din Constituţie.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 312 al. 1 cod pr. civilă va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 cod pr. civilă va obliga reclamanta la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu apărător.
