Art. 267 alin. 4 C. fiscal, art. 85, 86 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
Titlul de creanţă pentru contravaloarea taxei de eliberare a autorizaţiei de foraj/excavare îl constituie cererea de eliberare a autorizaţiei, aceasta fiind asimilată declaraţiei fiscale, iar în măsura în care această cerere nu a fost depusă ori este neconformă stării de fapt fiscale, autoritatea executivă locală are dreptul şi obligaţia de a emite decizia de impunere.
Decizia de impunere poate face obiectul cenzurii de legalitate a instanţei de contencios administrativ, conform prevederilor art. 218 C.pr.fiscală.
Decizia de impunere poate face obiectul cenzurii de legalitate a instanţei de contencios administrativ, conform prevederilor art. 218 C.pr.fiscală.
Acţiunea în prezenţii pentru obligarea pârâtei la plata contravalorii taxei de eliberare a autorizaţiei de foraj sau excavare este inadmisibilă, competenţa de emitere a titlului de creanţă revenind autorităţii executive locale, în lipsa cererii de eliberare a autorizaţiei de foraj/excavare.
Decizia nr. 1023/21.10.2015 – Secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal
Prin cererea de chemare în judecată adresată Judecătoriei Reşiţa la data de 15.04.2013 şi înregistrată sub nr. 1937/290/2013, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Văliug în contradictoriu cu pârâta SC Guci Vero Construct SRL a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 121.800 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 654/13.05.2015, Judecătoria Caransebeş a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Văliug în contradictoriu cu pârâta SC Guci Vero Construct SRL şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 121.800 lei, cu titlu de pretenţii, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Între reclamantă şi societatea pârâtă a fost încheiat un contract de asociere în participaţiune având ca obiect exploatarea carierei de piatră din Padina Gherii, de pe raza comunei Văliug, în suprafaţă totală de 2.047.114 mp, însrisă în CF nr. 890 a Comunei Vălig, nr. cadastral 393/a/1/9, exploatare aproximată la 1 ha.
Valoarea anuală a contractului a fost stabilită proporţional cu volumul de materie primă exploatat din carieră, dar nu mai puţin de 4500 euro, Consiliul Local Văliug beneficiind de 2,5% din venitul realizat anual.
În perioada 03.07.2012-31.07.2012, Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Caraş-Severin a exercitat „Auditul financiar asupra contului anual de execuţie încheiat la 31.12.2011″.
Prin Decizia nr. 50/2012 Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Caraş-Severin a constatat abateri de la legalitate şi neregularitate, preintre care şi faptul că în anul 2011 nu s-a solicitat şi nu s-a achitat la bugetul local taxa pentru eliberarea autorizaţiei pentru foraje şi excavări.
Prin Sentinţa Civilă nr. 2750/09.10.2013, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin a fost respinsă acţiunea reclamantei UAT Comuna Văliug formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul SC Guci Vero Construct SRL. Hotărârea judecătorească a rămas definitivă prin Decizia Curţii de Apel Timişoara nr. 5657/19.06.2014 pronunţată în Dosarul nr. 1309/259/2012, care a respins recursurile promovate împotriva acesteia.
Reclamanta a formulat prezenta acţiune ulterior pronunţării sentinţei Tribunalului şi anterior pronunţării Deciziei Curţii de Apel Timişoara, solicitând obligarea pârâtei la plata pretenţiilor în sumă de 121.800 lei, calculată conform Deciziei nr. 50/10.09.2012 a Curţii de Conturi a României – Camera de Conturi a Judeţului Caraş-Severin, contestată şi respinsă contestaţia de instanţele judecătoreşti.
Apărarea principală a pârâtei cu privire la acţiunea de faţă, constă în faptul că, în conformitate cu disp. art. 267 alin. 4 din Legea nr. 571/2003 – Cod fiscal, taxa pentru autorizaţia de forjare şi excavare se calculează în funcţie de terenul afectat de excavare, astfel încât consideră că suprafaţa maximă legală posibil de exploatat este de 5.000 mp şi nu de 10.000 mp, cum s-a reţinut de către auditori.
Or, cu privire la aceste apărări, instanţa reţine că prin Decizia nr. 5657/19.07.2014, Curtea de Apel Timişoara s-a pronunţat, cu autoritate de lucru judecat şi în ceea ce priveşte considerentele hotărârii, în sensul că sunt datorate.
Împotriva sentinţei civile nr. 963/13.05.2015 pronunţată de Judecătoria Reşiţa a declarat apel pârâtul SC Guci Vero Construct.
Apelantul-pârât a solicitat admiterea apelului, admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii reclamantei, respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, schimbarea în totalitate a sentinţei apelate şi respingerea acţiunii reclamantei, în subsidiar, admiterea doar în parte acţiunii reclamantei, prin obligarea apelantei-pârâte la plata taxei de foraj doar pentr suprafaţa de 5000 mp.
În motivare, apelantul arată că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii determinată de regimul juridic al creanţei.
După cum rezultă din cuprinsul acţiunii creanţa este reprezentată de contravaloarea unei taxe de foraj, care este o taxă locală.
În acest context, reclamantă trebuia să emită o Decizie de impunere prin care să stabilească obligaţia de plată, conform Codului fiscal, şi nu să formuleze acţiune conform dreptului comun.
Prima instanţă a admis acţiunea reclamantei prin invocarea autorităţii de lucru judecat, dar această excepţie nu a fost pusă în discuţia părţilor, instanţa făcând referire la aceasta doar în considerentele sentinţei apelate.
Astfel, prima instanţă consideră că prin Decizia nr. 5657/19.07.2014 Curtea de Apel Timişoara a stabilit că apelanta-pârâtă va putea să exploateze oricând întreaga suprafaţă de 10.000 mp, şi doar suprafaţa de maxim 5000mp, aşa cum a solicitat prin permisul de exploatare.
Mai arată că permisul de foraj confirmă că există maxim 5000 mp (din cei 10.000 mp) de unde se poate exploata material, astfel încât apelanta –pârâtă nu putea să mai solicite ulterior un permis de exploatare şi pentru restul de 5000 mp, deoarece sub această suprafaţă nu există material geologic ce poate fi exploatat.
Cei 5000 mp fără resurse minerale subterane nu pot fi impuşi cu taxa de foraj, pentru aceştia putându-se stabili plata unor sume pentru ocuparea terenului.
Examinând sentinţa civilă apelată potrivit motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, sub aspectul temeiniciei şi legalităţii, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin notele de şedinţă de la fila 72 dosar fond, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în pretenţii formulată de către reclamantă, dat fiind faptul că se solicită plata unei creanţe constând într-o taxă de foraj, iar în atare condiţii trebuia emisă o decizie de impunere prin care să stabilească obligaţia de plată, iar nu să se formuleze acţiune în baza dreptului comun.
Instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra acestei excepţii de procedură, intrând în analiza fondului cauzei şi reţinând, în esenţă, că taxa de foraj pretinsă este datorară, aspect tranşat cu putere de lucru judecat de către Curtea de Apel Timişoara prin decizia nr. 5657/19.07.2014.
Tribunalul reţine că prima instanţă a nesocotit dispoziţiile art. 248 alin. 1 C.pr.civ., potrivit cărora instanţa este obligată să se pronunţe, cu prioritate, asupra excepţiilor de procedură şi de fond care fac inutilă cercetarea fondului cauzei.
Excepţia invocată se circumscrie celor de ordine publică, fiind legată de admisibilitatea demersului judiciar.
Prin acţiunea introductivă se solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 121.800 lei, reprezentând taxa de eliberare a autorizaţiei de foraj sau excavări, temeiul de drept invocat fiind art. 1518, 1350, 1530, 1531 din Noul Cod civil. Invocarea drept temei legal a dispoziţiilor codului civil, în condiţiile în care suma pretinsă reprezintă o taxă locală, ce are o reglementare specială, consacrată de Codul fiscal, face ca acţiunea să fie inadmisibilă.
Tribunalul reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 267 alin. 4 C. fiscal, Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări se calculează înmulţind numărul de metri pătraţi de teren afectat de foraj sau de excavaţie cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 50.000 lei [vechi]*).
Conform pct. 134 alin. 1,3, 4 din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 44/2004, (1) Autorizaţia de foraje şi excavări, model stabilit potrivit pct. 256, se eliberează de către primarii în a căror rază de competenţă teritorială se realizează oricare dintre operaţiunile: studii geotehnice, ridicări topografice, exploatări de carieră, balastiere, sonde de gaze şi petrol, precum şi oricare alte exploatări, la cererea scrisă a beneficiarului acesteia, potrivit modelului prevăzut la acelaşi punct.
(3)Cererea pentru eliberarea autorizaţiei de foraje şi excavări are elementele constitutive ale declaraţiei fiscale şi se depune la structura de specialitate în a cărei rază de competenţă teritorială se realizează oricare dintre operaţiunile prevăzute la art. 267 alin. (4) din Codul fiscal, cu cel puţin 30 de zile înainte de data începerii operaţiunilor.
(4) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei prevăzute la alin. (1) se plăteşte anticipat şi se calculează pentru fiecare metru pătrat sau fracţiune de metru pătrat afectat de oricare dintre operaţiunile prevăzute la alin. (1).
Conform art. 85 alin. 1 C.pr.fiscală, Impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:
a) prin declaraţie fiscală, în condiţiile art. 82 alin. (2) şi art. 86 alin. (4);
b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.
Potrivit art. 86, alin. 1,4 C.pr.fiscală:
(1) Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere, ca urmare a unor constatări prealabile ale organului fiscal sau în baza unei inspecţii fiscale.
(4) Declaraţia fiscală întocmită potrivit art. 82 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, şi produce efectele juridice ale înştiinţării de plată de la data depunerii acesteia.
Potrivit dispoziţiilor art. 110 alin. 2 C.pr.fiscală, Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu, după caz.
Alineatul (3) al aceluiaşi articol defineşte titlul de creanţă ca fiind „actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: a) decizia de impunere;b) declaraţia fiscală;c) decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii;(… )”.
Din analiza dispoziţiilor legale mai sus enunţate, rezultă că titlul de creanţă pentru contravaloarea taxei de eliberare a autorizaţiei de foraj/excavare îl constituie cererea de eliberare a autorizaţiei, aceasta fiind asimilată declaraţiei fiscale, iar în măsura în care această cerere nu a fost depusă ori este neconformă stării de fapt fiscale, autoritatea executivă locală are dreptul şi obligaţia de a emite decizia de impunere.
Faţă de cele ce preced, tribunalul concluzionează că acţiunea în prezenţii pentru obligarea pârâtei la plata contravalorii taxei de eliberare a autorizaţiei de foraj sau excavare este inadmisibilă, competenţa de emitere a titlului de creanţă revenind autorităţii executive locale, în lipsa cererii de eliberare a autorizaţiei de foraj/excavare.
Pe cale de consecinţă, Tribunalul a admis apelul formulat, şi a schimbat în tot sentinţa atacată, respingând, ca inadmisibilă, acţiunea formulată.
