Suferinţele fizice şi morale ale reclamantului, ca ansamblu al consecinţelor produse de
accident asupra acestuia, nu doar că relevă o vătămare în sens general asupra integrităţii şi
sănătăţii, dar oferă şi elementele plasării potenţiale a stării reclamantului în planul unei vătămări
corporale grave prin observarea deficienţelor de gândire, vorbire şi comunicare ale reclamantului
întinse cel puţin pe o perioadă de 2 ani de zile şi care au determinat schimbarea modului de viaţă
al reclamantului, acesta fiind internat medical, supus medicamentaţiei şi trimis la o şcoală
specială. Or, dacă îngrijiri medicale de 11 zile ar antrena răspunderea juridică a pârâtei în baza
art. 184 C pen, îngrijirile privind latura fizică a vătămării, trebuie amintit însă că la baza
integrităţii fizice stă şi se manifestă integritatea psihică a individului împreună definind persoana
umană. Vătămarea priveşte persoana umană, iar nu doar corpul acesteia, ca un obiect exterior. Nu
se poate accepta că nu există vătămare a sănătăţii psihice a reclamantului, doar pentru că aceasta
nu a fost captată şi înmagazinată în zile de îngrijiri medicale, în fapt fiind acordate 9 zile de
îngrijiri medicale numai pentru contuzia toraco-abdominală şi plaga contuză de la degetul V al
mâinii stângi rămânând neacoperiţi 2 ani de suferinţă psihică a reclamantului.
Starea psihică nu poate fi măsurată cu unităţi certe de măsură şi nici suferinţa umană nu
poate fi cuantificată şi înlocuită printr-o valoare materială. Acestea pot fi însă suplinite de
satisfacţia obţinută de cel vătămat atunci când vede că i se face dreptate şi când obţine un cuantum
bănesc prin care îşi poate uşura pentru o perioadă condiţiile de viaţă. De aceea, Judecătoria
consideră că suma de 50.000 lei pretinsă de reclamant reprezintă o reparaţie echitabilă pentru
suferinţa trăită de acesta în cei doi ani de zile scurşi de la accidentul suferit, suferinţă care şi în
prezent prezintă urmări intelectuale dovedite medical.
(Dosar nr. 1.124/250/2012, Sentinţa civilă nr. 1.015)
I. Cu privire la cadrul procesual al cauzei.
A. Poziţia procesuală a reclamantului.
1. Constată că prin cererea înregistrată la Judecătorie sub nr. 1.124 în data
de 22 august 2012, scutită de la plata taxelor de timbru în temeiul art. 15 lit o) din
Legea nr 146/1997, constituind prezentul dosar civil, minorul SLS, prin reprezentant
legal SS, numit în continuare reclamantul, cu domiciliul procesual ales, în
contradictoriu cu SC UA S.A., numită în continuare pârâta, având sediul în Bucureşti,
reprezentant al asiguratorului MFS şi cu RFG, intervenient forţat, numit în continuare
intervenientul, domiciliat în a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 lei
cu titlu de despăgubiri morale şi la plata cheltuielilor de judecată.
1.1. În motivare, se arată că în data de 5 august 2010, între localităţile L şi
R, judeţul Arad, a avut loc un accident de circulaţie soldat printre altele cu vătămarea
corporală a reclamantului, în vârstă la acea vreme de 5 ani.
1.2. Vinovat de producerea accidentului se face intervenientul care a fost
condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de ucidere din culpă, respectiv pentru
săvârşirea a trei infracţiuni de vătămare corporală din culpă, având ca victime alte
persoane decât reclamantul, condamnare dispusă prin Sentinţa penală nr.12/7.02.2012
pronunţată de Judecătoria Lipova în Dosar nr.1128/250/2011, rămasă definitivă prin
Decizia penală nr.640/23.04.2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
2
1.3. Autovehiculul condus de intervenient era asigurat la momentul
accidentului la MFS, al cărei reprezentant de despăgubire în România a fost
desemnată SC UA SA, aşa cum rezultă din hotărârile antemenţionate.
1.4. În urma accidentului, reclamantul a suferit vătămări corporale fiind
internat de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad-Secţia Clinica de
Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică în perioada 5.08.2010 – 7.08.2010 cu diagnosticul:
contuzie deget V mâna stânga, pentru care a necesitat 9 zile de îngrijiri medicale,
conform raportului de primă expertiză medico-legală pe baza actelor medicale
nr.829/A1/29.11.2010 emis de Spitalul Clinic Judeţean de Medicină Legală Arad.
1.5. Urmare a vătămărilor corporale suferite, reclamantul a avut dureri
abdominale şi la deget timp de aproximativ 2 săptămâni, perioadă în care i s-au
administrat zilnic calmante. Vătămările cele mai grave ale reclamantului au fost însă
la nivel psihic, accidentul fiind unul extrem de grav, soldat cu un mort şi trei persoane
vătămate grav, printre care şi mama reclamantului, doamna S.S., care a necesitat un
număr de 90 zile de îngrijiri medicale.
1.6. În consecinţă, şocul din momentul accidentului, propriile leziuni
suferite de minor, leziunile suferite de mama sa, precum şi toată imaginea tragică de
după accident care implica sânge peste tot, oameni suferind, au reprezentat pentru
reclamantul, minor de 5 ani, o traumă inimaginabilă. Imediat după accident,
reclamantul a fost foarte speriat, plângea încontinuu, era de neconsolat, în timp ce
mama sa era nevoită să se ocupe atât de el cât şi de propria sa persoană, vătămată de
asemenea foarte grav. Timp de o săptămână după accident, minorul a refuzat să
vorbească, să comunice decât strictul necesar şi foarte mult timp după accident a avut
coşmaruri, se trezea noaptea ţipând şi plângând, fiind necesar pentru cei din jurul său
să găsească diverse metode pentru a-l linişti, inclusiv îl scoteau în toiul nopţii la
plimbare. De asemenea, îi era frică să se mai urce în orice mijloc de transport,
autoturism, autobuz, tren, etc., plângând şi fiind necesar să fie urcat cu forţa, iar odată
urcat încerca să se ascundă dacă avea această posibilitate, de exemplu în tren se
ascundea sub banchetă. De abia după un an de la producerea accidentului starea
psihică a reclamantului s-a îmbunătăţit, cel puţin aparent, întrucât traumele suferite cu
siguranţă s-au întipărit în memoria sa pentru tot restul vieţii. O perioadă îndelungată
după accident, reclamantul a fost lipsit şi de grija mamei sale, care este persoana
centrală din viaţa sa, care l-a crescut şi cu care era obişnuit, şi care, urmare a
accidentului, a fost internată o perioadă lungă în spital, iar ulterior a trebuit să stea
imobilizată la pat circa 8 luni, ca urmare a fracturii de gambă suferită, în urma cărei ia
fost implantată o tijă în picior. Reclamantul a suferit o traumă în plus şi ca urmare a
faptului că persoana cea mai importantă din viaţa sa nu se mai putea ocupa de el (o
perioadă de două luni mama a lipsit complet din viaţa minorului, fiind internată în
spital), pentru un copil de 5 ani fiind foarte greu să înţeleagă motivele pentru care
mama sa dintr-o dată nu se mai putea juca cu el, nu mai putea să-l îngrijească, acesta
simţindu-se abandonat.
1.7. Precizează că reclamantul a urmat procedura concilierii directe în baza
art.7201 C.pr.civ., atât cu pârâta, cât şi cu intervenientul forţat, însă aceştia nu s-au
prezentat la data la care au fost convocaţi şi nici nu au contactat reprezentantul
reclamantului într-un alt mod.
1.8. În drept, invocă aplicarea art. 112, art. 274, art. 7201 C. pr. civ., Ordinul
nr. 21/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de
3
răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, art. 50, art. 54,
art. 55 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România,
art. 998 – 999 din vechiul C.civ.
1.9. În probaţiune, a solicitat încuviinţarea mijloacelor de probă constând în
înscrisuri şi martori anexând acţiunii hotărârile judecătoreşti menţionate, acte
medicale, certificat naştere reclamant şi dovada efectuării concilierii directe.
1.10. Reclamantul, prin răspuns la întâmpinare, referitor la susţinerea
pârâtei în sensul că nu ar datora despăgubiri în cauză, a considerat că această apărare
a pârâtei este complet nefondată şi lipsită de orice temei legal. Nici dispoziţiile legale
invocate de pârâtă, respectiv art.49 din Normele RCA aprobate prin Ordinul CSA
21/2009 coroborate cu dispoziţiile art.8 din Legea 136/1995 şi nici o altă dispoziţie
legală nu face absolut nici o referire la cele susţinute de pârâtă, nici un text legal nu
condiţionează obligaţia asiguratorului de a despăgubi persoana vătămată într-un
accident de circulaţie de faptul ca vătămarea să fie rezultatul unei infracţiuni de
vătămare din culpă, în realitate nu are importanţă răspunderea penală a autorului în
raport cu răspunderea asiguratorului. Trimite la practica judiciară a Curţii de Apel
Timiş.
B. Poziţia procesuală a intervenientului şi a pârâtei.
2. Intervenientul forţat, prin întâmpinarea depusă la fila 37 dosar,
precizează că şi-a recunoscut vinovăţia în cadrul procesului penal şi că nu se opune
admiterii acţiunii.
3. Pârâta, prin întâmpinarea depusă la filele 39-42 dosar, a solicitat
respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
3.1. După ce arată care este legea aplicabilă, Legea nr 136/1995 şi Ordinul
CSA nr 21/2009, consideră că pentru acordarea despăgubirilor este necesară
întrunirea condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale (săvârşirea unei fapte
ilicite, cauzarea unui prejudiciu, existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi
prejudiciu şi vinovăţia autorului faptei ilicite), conform art.998, art 999 C.civ. În ceea
ce priveşte prejudiciul, acesta trebuie să aibă un caracter cert şi să nu fi fost reparat
încă. La determinarea cuantumului despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau a
decesului unor persoane se au în vedere, potrivit art.49 coroborat cu art.74 alin.1 din
Normele RCA aprobate prin Ordinul C.S.A. nr.21/2009 în caz de vătămare corporală:
a) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu
documente fiscale, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice
la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului
asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical;
b) venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana
vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea
de salariat;
c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite
aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;
d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident – cheltuieli cu transportul
persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru
proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu
documente justificative, şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale
prevăzute de reglementările în vigoare;
4
e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin
certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază
minim brut pe economie;
f) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.
3.2. Pârâta consideră că în cauza dedusă judecăţii principiul de drept al
reparaţiei integrale a prejudiciului suferit de persoanele păgubite operează doar în
raport cu răspunderea delictuală a celui vinovat de producerea accidentului rutier şi
nicidecum în raport cu răspunderea contractuală a pârâtei, răspundere care este
supusă unor criterii expres instituite de lege, prevederile legale aplicabile în domeniu
fiind atât Legea nr.136/1995, cât şi Normele RCA aprobate prin Ordinul CSA
nr.21/2009 (potrivit art.2 din Legea nr.136/1995). În conformitate cu art.49 din
Normele RCA aprobate prin Ordinul CSA 21/2009 coroborate cu dispoziţiile art.8
din Legea 136/1995, asiguratorul acordă daune morale doar în caz de deces sau
vătămare corporală, dar este esenţial ca acestea să se datoreze săvârşirii de către
conducătorul autoturismului asigurat RCA a unei infracţiuni din culpă, adică fie a
infracţiunii de ucidere din culpă (art.178 C.pen.), fie a infracţiunii de vătămare
corporală din culpă(art.184 C.pen.).
3.3. Ca atare, răspunderea pârâtei faţă de reclamant nu poate fi decât de
natură contractuală, prin efectul contractului de asigurare obligatorie de răspundere
civilă pentru pagube produse terţilor din accidente de autovehicule, nicidecum de
natură delictuală.
3.4. Conchide că acţiunea este neîntemeiată întrucât pârâta este obligată să
acorde daune morale doar dacă este incident art 184 C pen, adică vătămarea să
necesite îngrijiri medicale pentru vindecare mai mari de 10 zile, vindecarea
reclamantului necesitând 9 zile de îngrijire medicală, iar nu în raport cu interpretarea
noţiunii de vătămare conform art 181 C pen. Apreciază că suma de 50.000 lei este
absolut exagerată, nu este în concordanţă cu practica judiciară şi depăşeşte graniţa
funcţiei pe care o are repararea prejudiciului nepatrimonial suferit, creînd premisele
îmbogăţirii fără justă cauză.
3.5. În drept, invocă aplicarea art 115 şi urm. C pr civ, Legea nr.136/1995,
Normele RCA aprobate prin Ordinul CSA nr.21/2009.
3.6. În probaţiune, solicită încuviinţarea mijloacelor de probă constând în
înscrisuri şi orice altă probă a cărei necesitate rezultă din dezbateri.
3.7. A depus Concluzii scrise.
II. Desfăşurarea procesului. Administrarea probelor.
4. Verificându-şi competenţa, Judecătoria s-a declarat competentă să
examineze cauza, conform celor consemnate în Încheierea de şedinţă din data de 1
octombrie 2012.
5. Au fost administrate mijloacele de probă constând în înscrisuri şi martori
… pârâta nu a depus acte doveditoare în susţinerea poziţiei procesuale consemnate în
întâmpinare.
III. Starea de fapt reţinută. Soluţia procesului. Considerentele.
5
6. Din examinarea înscrisurilor prezentate şi în urma ascultării martorei,
Judecătoria reţine că disputa părţilor priveşte pe reclamantul născut în data de 22
noiembrie 2004, minor în vârstă de aproximativ 6 ani la data producerii accidentului
de circulaţie (5 august 2010), respectiv în vârstă de aproximativ 8 ani la data
formulării acţiunii (22 august 2012), care, prin reprezentant legal, în forma
reprezentării juridice, a solicitat plata sumei de 50.000 lei reprezentând despăgubiri
morale pentru suferinţele fizice şi psihice cauzate de accidentul rutier din data de 5
august 2010, în timp ce pârâta a solicitat respingerea acţiunii, în raport cu
consecinţele fizice şi psihice suportate de reclamant în urma aceluiaşi eveniment
rutier.
6.1. Judecătoria reţine că intervenientul forţat, asigurat al lui MFS, societate
având drept corespondent în România pe pârâtă, a cauzat producerea unui accident de
circulaţie în localitatea L. în data de 5 august 2010, fiind condamnat penal pentru
săvârşirea unei infracţiuni de ucidere din culpă şi a trei infracţiuni de vătămare
corporală din culpă prin Sentinţa penală nr 12/7 februarie 2012 pronunţată de
Judecătoria Lipova în Dosar nr 1.128/250/2011, îndreptată prin Încheierea din data de
21 februarie 2012, irevocabilă prin Decizia penală nr 640/R/23 aprilie 2012 a Curţii
de Apel Timiş, reprezentantei reclamantului, în nume propriu fiindu-i acordate daune
materiale de 1.774,84 leva şi 209 lei, respectiv daune morale parţiale în valoare de
160.000 lei, sume care au fost puse spre plată în sarcina pârâtei, ca reprezentant de
despăgubire al asiguratorului intervenientului.
6.2. În continuare, potrivit înscrisurile reprezentând Raport expertiză medicolegală
nr. 829/A1/29.11.2010, Examen al Comisiei medicale nr 68/19 octombrie
2012, Epicriza nr 1.716/2012 coroborate cu declaraţia martorei AA-E, Judecătoria
reţine că reclamantul, victimă a unui accident rutier, din unghiul de vedere al
suferinţei fizice a suferit leziuni traumatice constând în contuzie toraco-abdominală şi
plagă contuză la degetul V al mâinii stângi, pentru ca din unghiul de vedere al
vătămării şi suferinţei psihice să fie probate referinţele privind instaurarea unui
sindrom organic amnezic după accidentul rutier suferit, reclamantul manifestând o
fobie faţă de mijloacele de transport în comun, având un somn neliniştit, pofta de
mâncare fiindu-i alterată, rar implicându-se în jocuri cu copiii, fiind retras, necăjit,
hipobulic, incidentă fiind o depresie reactivă pe bază de stres, gândirea şi intelectul
fiindu-i angajate patologic, concluzia fiind aceea de şcolarizare specială a
reclamantului, epicriza adăugând descrierea privitoare la manifestarea îngreunată a
gândirii, neproductivă, cu o memorie de valoare minimă în procesul de fixare şi
medie, în procesul de reproducere fiind stabilit un tratament pe bază de „Oropram” şi
„Lucetan”. Constatarea medicală se coroborează cu declaraţia martorei care, după ce
a prezentat situaţia de fapt prin care a primit timp de 15 zile spre găzduire şi îngrijire
pe reclamant, învederează că acesta a ajuns să se transforme dintr-o fire veselă şi
activă cum era înainte de accident într-o persoană cu tulburări psihice, care, uneori,
ajungea să povestească despre accident fără a fi întrebat afirmând că: „este sânge
peste tot” afirmaţie folosită de reclamant şi atunci când se trezea noaptea din somn,
ţipând şi plângând, martora confirmând că reclamantul nu mai doreşte să se urce în
vreun autovehicul mergând pe jos la şcoală şi că, atunci când mama era afectată de
durerea resimţită la piciorul rănit în accident, reclamantul reacţiona începând să
plângă.
6
7. În baza celor reţinute, examinând în fapt şi în drept cauza, în temeiul
dispoziţiilor ultraactive ale art. 999, art. 1.000 alin. 1 C. civ. 1864, raportat la
prevederile art. 43 teză finală, art. 54 din Legea nr 136/1995 coroborat cu dispoziţiile
art. 11-13, art. 26 alin. 1, lit. a), art. 43, art. 49 alin. 1, pct. 1. lit. f) şi art. 74 din
Ordinul CSA nr. 21/2009 Judecătoria a admis acţiunea şi a obligat pârâta, în calitate
de reprezentant al asiguratorului intervenientului forţat MFS, să achite reclamantului,
prin reprezentant legal, suma de 50.000 lei reprezentând daune morale obligând pe
aceeaşi pârâtă să achite reclamantului cheltuieli de judecată parţiale în sumă de 1.748
lei reprezentând onorariul avocaţial, cheltuieli de deplasare şi cheltuieli reduse
privind pregătirea dosarului.
7.1. Pentru început, tratând obiecţiile pârâtei, Judecătoria învederează
părţilor, în ceea ce priveşte răspunderea juridică civilă a pârâtei, că va opera în
fundamentarea soluţiei cu o dublă apreciere: pe de o parte, referitoare la poziţia
procesuală a pârâtei, pe de altă parte, referitoare la suportarea despăgubirilor cu
caracter nepatrimonial, moral în beneficiul reclamantului.
7.1.1. Pârâta stă în proces în calitate de reprezentant al asiguratorului
persoanei vinovate de producerea accidentului, având drepturi depline inclusiv de
dispoziţie cu privire la cele dispuse sau la cele la care este obligată, conform
prevederilor art 11-13 din Ordinul CSA nr 21/2009, care au următorul conţinut:
„Art. 11. (1) Asigurătorul RCA este obligat să numească reprezentanţi de
despăgubiri în fiecare stat membru, cu excepţia statului membru în care a obţinut
autorizaţia pentru practicarea asigurării de răspundere civilă a vehiculelor.
Reprezentantul de despăgubiri are sediul în statul unde a fost numit, în cazul în care
este persoană juridică, sau, în cazul în care este persoană fizică, acesta este rezident
ori se stabileşte în statul membru în care este numit. (2) Numirea unui reprezentant
de despăgubiri nu reprezintă înfiinţarea unei filiale a asigurătorului RCA.
Art. 12. (1) Reprezentantul de despăgubiri este împuternicit să instrumenteze
daunele în numele şi în contul asigurătorului RCA şi să reprezinte asigurătorul RCA.
În acest scop, reprezentantul de despăgubiri întocmeşte dosarul de daună şi ia toate
măsurile necesare pentru soluţionarea cererilor de despăgubire pretinse de partea
prejudiciată, pentru prejudiciile cauzate în urma unui accident, consecinţă a
utilizării vehiculului:
a) pentru care asigurarea de răspundere civilă a fost emisă de către un
asigurător sau de filiala acestuia în alt stat membru decât statul în care partea
prejudiciată este rezidentă sau îşi are sediul;
b) care provine din alt stat membru decât statul în care partea prejudiciată
este rezidentă sau îşi are sediul; şi
c) pentru prejudiciul produs în alt stat membru decât cel în care partea
prejudiciată este rezidentă sau îşi are sediul.
(2) Reprezentantul de despăgubiri poate acţiona pentru mai mulţi asigurători
RCA.
Art. 13. (1) Reprezentantul de despăgubiri trebuie să fie autorizat să
reprezinte asigurătorul RCA cu puteri depline, inclusiv cu drept de dispoziţie în faţa
părţii prejudiciate, să i se atribuie competenţa necesară pentru a răspunde
pretenţiilor de despăgubire justificate ale părţii prejudiciate şi să fie apt să
examineze cazul în limba oficială a statului membru în care partea prejudiciată este
rezidentă sau îşi are sediul. (2) Numirea unui reprezentant de despăgubiri nu exclude
7
dreptul părţii prejudiciate de a institui proceduri directe împotriva persoanei care a
cauzat prejudiciul sau a asigurătorului acestuia, după caz.”
7.1.2. Referitor la îndreptăţirea reclamantului de a primi cu titlu de
despăgubire morală suma de 50.000 lei, Judecătoria a pornit de la constatarea că prin
fapta culpabilă a intervenientului, asigurat al asiguratorului reprezentat de pârâtă, a
avut loc un accident rutier care a cauzat suferinţe fizice minore şi traume psihice
majore în viaţa reclamantului, atât faţă de raportarea activă a acestuia la comunitate,
cât şi ca aşteptare neîmplinită a receptării prezenţei afective a mamei în perioada
spitalizării acesteia. Astfel de consecinţe, relevate de acte medicale, s-au concretizat
afectând integritatea şi sănătatea reclamantului constând în contuzie toracoabdominală
şi plagă contuză la degetul V al mâinii stângi, instaurarea unui sindrom
organic amnezic, fobie faţă de mijloacele de transport în comun, manifestarea
îngreunată a gândirii, neproductivă, cu o memorie de valoare minimă în procesul de
fixare şi medie, în procesul de reproducere, somn neliniştit, pofta de mâncare alterată,
rară implicare în jocuri cu copiii, reclamantul fiind retras, necăjit, hipobulic, incidentă
fiind o depresie reactivă pe bază de stres, gândirea şi intelectul fiindu-i angajate
patologic, concluzia fiind aceea de şcolarizare specială a reclamantului, fiind stabilit
un tratament pe bază de „Oropram” şi „Lucetan”. Constatarea medicală se
coroborează cu declaraţia martorei care învederează că reclamantul a ajuns să se
transforme dintr-o fire veselă şi activă, cum era înainte de accident, într-o persoană cu
tulburări psihice, care, uneori, ajungea să povestească despre accident fără a fi
întrebat afirmând că: „este sânge peste tot” afirmaţie folosită de reclamant şi atunci
când se trezea noaptea din somn, ţipând şi plângând, martora confirmând că
reclamantul nu mai doreşte să se urce în vreun autovehicul, mergând pe jos la şcoală
şi că, atunci când mama lui era afectată de durerea resimţită la piciorul rănit în
accident, reclamantul reacţiona începând să plângă.
7.2. Judecătoria nu poate primi apărarea pârâtei cum că acţiunea este
neîntemeiată întrucât pârâta ar fi obligată să acorde daune morale doar dacă este
incident art. 184 C. pen., adică vătămarea să necesite îngrijiri medicale pentru
vindecare mai mari de 10 zile, vindecarea reclamantului necesitând 9 zile de îngrijire
medicală, iar nu în raport cu interpretarea noţiunii de vătămare conform art. 181 C.
pen. şi nici aprecierea acesteia că suma de 50.000 lei este absolut exagerată, nefiind
în concordanţă cu practica judiciară şi depăşind graniţa funcţiei pe care o are
repararea prejudiciului nepatrimonial suferit, creînd premisele îmbogăţirii fără justă
cauză.
7.2.1. Judecătoria consideră că particularităţile cauzei uşurează interpretarea
noţiunii de vătămare corporală, fără a o defini exclusiv din perspectiva răspunderii
juridice penale, adecvat fiind a o plasa în raport cu incidenţa răspunderii delictuale a
pârâtei faţă de terţi pentru fapta altei persoane, intervenientul, cu care se află, ca
reprezentant de despăgubire, în relaţie contractuală de natură asiguratorie răspunzând
de prejudiciile materiale şi morale suferite de victimele accidentului rutier. Ca atare,
suferinţele fizice şi morale ale reclamantului, ca ansamblu al consecinţelor produse
de accident asupra acestuia, nu doar că relevă o vătămare în sens general asupra
integrităţii şi sănătăţii, dar oferă şi elementele plasării potenţiale a stării reclamantului
în planul unei vătămări corporale grave prin observarea deficienţelor de gândire,
vorbire şi comunicare ale reclamantului întinse cel puţin pe o perioadă de 2 ani de
zile şi care au determinat schimbarea modului de viaţă al reclamantului, acesta fiind
8
internat medical, supus medicamentaţiei şi trimis la o şcoală specială. Or, dacă
îngrijiri medicale de 11 zile ar antrena răspunderea juridică a pârâtei în baza art. 184
C pen, îngrijirile privind latura fizică a vătămării, trebuie amintit însă că la baza
integrităţii fizice stă şi se manifestă integritatea psihică a individului împreună
definind persoana umană. Vătămarea priveşte persoana umană, iar nu doar corpul
acesteia, ca un obiect exterior. Nu se poate accepta că nu există vătămare a sănătăţii
psihice a reclamantului, doar pentru că aceasta nu a fost captată şi înmagazinată în
zile de îngrijiri medicale, în fapt fiind acordate 9 zile de îngrijiri medicale numai
pentru contuzia toraco-abdominală şi plaga contuză de la degetul V al mâinii stângi
rămânând neacoperiţi 2 ani de suferinţă psihică a reclamantului.
7.2.2. Starea psihică nu poate fi măsurată cu unităţi certe de măsură şi nici
suferinţa umană nu poate fi cuantificată şi înlocuită printr-o valoare materială.
Acestea pot fi însă suplinite de satisfacţia obţinută de cel vătămat atunci când vede că
i se face dreptate şi când obţine un cuantum bănesc prin care îşi poate uşura pentru o
perioadă condiţiile de viaţă. De aceea, Judecătoria consideră că suma de 50.000 lei
pretinsă de reclamant reprezintă o reparaţie echitabilă pentru suferinţa trăită de acesta
în cei doi ani de zile scurşi de la accidentul suferit, suferinţă care şi în prezent
prezintă urmări intelectuale dovedite medical.
7.3. În temeiul art 274 C pr civ, Judecătoria va admite în parte cererea privind
obligarea pârâtei să achite reclamantului cheltuieli de judecată parţiale în sumă de
1.748 lei reprezentând onorariul avocaţial în sumă de 1.400 lei, cheltuieli de
deplasare în sumă de 200 lei şi cheltuieli reduse privind pregătirea dosarului în sumă
de 148 lei, dovedite cu înscrisurile de la filele 79-83 dosar.
NOTĂ. Soluţia a fost menţinută de Tribunalul Arad, care a respins recursul pârâtei.
