Reparare prejudicii erori judiciare
Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, în cursul procesului penal a fost privata de libertate ori careia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, însa doar în cazurile expres si limitativ prevazute în cuprinsul alin. 3, unde se arata în ce mod se putea prevala de dispozitiile alin. 2, „privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta procurorului de revocare a masurii privative de libertate, prin ordonanta procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de încetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta în art. 10 alin. 1 lit. j), ori prin hotarâre a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarâre definitiva de încetare a procesului penal pentru cauza prevazuta în art. 10 alin. 1 lit. j.”
Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, în cursul procesului penal a fost privata de libertate ori careia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, însa doar în cazurile expres si limitativ prevazute în cuprinsul alin. 3, unde se arata în ce mod se putea prevala de dispozitiile alin. 2, „privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta procurorului de revocare a masurii privative de libertate, prin ordonanta procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de încetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta în art. 10 alin. 1 lit. j), ori prin hotarâre a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarâre definitiva de încetare a procesului penal pentru cauza prevazuta în art. 10 alin. 1 lit. j.”
(Sentinta civila nr. nr.2009/25.09.2012 , definitiva prin decizia civila nr.
2525/06.12.2012 a Curtii de Apel Timisoara.)
Prin Sentinta civila nr.2009/25.09.2012 pronuntata în dosar nr.3658/108/2012, Tribunalul Arad a admis în parte actiunea civila formulata de reclamantul U.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat prin DGFP Arad având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare, si în consecinta, a obligat pârâtul sa plateasca reclamantului suma de 10.000 lei cu titlul de daune morale.
A respins cererea reclamantului pentru acordarea sumei de 39.000 lei cu titlul de daune materiale, fara cheltuieli de judecata.
Pentru a hotarî astfel, Tribunalul Arad a retinut ca prin actiunea civila înregistrata la Tribunalul Arad la data de 24 mai 2012, reclamantul U.C. a chemat în judecata pârâtul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Arad, solicitând obligarea pârâtului sa-i achite suma de 39.000 lei cu titlu de daune materiale, precum si suma de 24.000 lei reprezentând daune morale.
În motivarea actiunii reclamantul a aratat ca, prin decizia penala nr. 1576/R pronuntata în sedinta publica din data de 10 octombrie 2011, Sectia penala a Curtii de Apel Timisoara, a dispus achitarea sa pentru savârsirea infractiunii de lipsire de libertate prev. de art. 189 al.2 cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, si al. 2 cod penal, urmând sa execute doar pedeapsa de o luna închisoare pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 250 al. 1 cod penal. Pedeapsa de o luna închisoare a fost suspendata.
Reclamantul face o prezentare ampla a starii de fapt retinuta de Curte, pentru ca în final sa precizeze ca nu au fost întrunite elementele constitutive ale infractiunii de lipsire de libertate prev. de art. 189 aliniat 2 cod procedura penala.
Mai arata ca a fost retinut la data de 16 iulie 2009 si arestat preventiv de la data de 17 iulie 2009 la data de 21 iulie 2009, la mai bine de o luna de la data producerii evenimentului, apreciind ca nu au fost respectate conditiile prev. de art. 148, unde la aliniatul 1 lit. a-e se mentioneaza ca „masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata numai daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau închisoarea mai mare de 4 ani.”
Pentru a face fata cheltuielilor pe care încarcerarea si procesul de contestare a acesteia si procesul penal ulterior, le-a impus, membrii familiei sale au contractat mai multe împrumuturi. De asemenea perioada cât a fost arestat preventiv a fost foarte afectat de procesul penal, pentru ca se considera nevinovat. Mai mult, toate acestea au dus la intentarea unei actiuni de divort, fiind desfacuta casatoria. Procesul penal ce a urmat i-au produs grave suferinte de ordin psihic, pe lânga despartirea de sotia sa, a fost nevoita sa-si întrerupa studiile, apreciind ca sunt îndeplinite conditiile prev. art. 504-506 cod procedura penala.
Cu privire la prejudiciul moral, tinând seama de criteriile instituite de art. 505 cod procedura penala, masurile preventive luate în cursul procesului penal, si procesul penal au fost de natura sa lezeze valori morale esentiale si i-au afectat situatia profesionala, sociala si familiala.
Fata de criteriile de individualizate mentionate, precum si faptul ca si în aceasta materie opereaza pe deplin principiul reparatiei integrale, care guverneaza raspunderea civila delictuala, apreciaza ca suma de 24.000 lei este îndestulatoare pentru acoperirea prejudiciului moral.
În ce priveste daunele materiale, arata ca a fost nevoit sa vânda un imobil la un pret mult mai mic pentru a face fata cheltuielilor, la fel si autoturismul. Tot în aceasta perioada reclamantul arata ca ulterior si-a pierdut serviciul, în prezent de 3 ani, deci 36 luni x 1280 lei salariu lunar, rezulta suma de 50.000 lei.
Reclamantul face referire si la art. 5 din Conventia CEDO si la art. 504 cod procedura penala, apreciind ca este materializat principiul constitutional potrivit caruia, statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savârsite în procesele penale si de a permite repararea prejudiciilor cauzate, atât prin condamnarea pe nedrept cât si nelegala privare de libertate sau de restrângere de libertate în cursul procesului penal.
Simpla existenta a hotarârii de achitare, indiferent în ce temei, asa cum a statuat Decizia nr. 45/1998 a Curtii Constitutionale, conduce la concluzia ca lipsirea de libertate a fost ilegala, si face admisibila actiunea.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, apreciaza ca acesta nu se stabileste doar în functie de aprecierilor subiective ale persoanei supuse procedurii judiciare penale, relative la implicatiile pe care masurile restrictive penale le-ar fi avut asupra evolutiei starii de sanatate si asupra capacitatii ori posibilitatii de a presta activitati generatoare de venituri materiale.
Reclamantul si-a întemeiat actiunea în drept pe art.504-506 cod procedura penala, si a depus la dosar extras din ziarele aradene din perioada când a avut loc procesul, încheiere de autentificare nr. 368 din 1.11.2011 si contract de vânzare cumparare, certificat de atestare fiscala privind impozitele si taxele locale.
Pârâta Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Arad a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nedovedita si neîntemeiata.
În motivare arata ca asa cum a retinut si instanta de recurs prin considerente, achitarea s-a dispus în temeiul art. 11 al., 2 lit.a. rap. la art. 10 lit.d. cod procedura penala si nu în temeiul art. 10 alin. 1 lit.j, conditie ceruta în mod expres de prevederile art. 504 al. 3 cod procedura penala, pentru a beneficia de masuri reparatorii din partea Statului Român.
Prevederile art. 504 al. 3 cod procedura penala au fost supuse controlului exercitat de Curtea Constitutionala, care prin Decizia nr. 417/2004 a constatat ca textele de lege mentionate nu numai ca nu îngradesc accesul liber la justitie ci instituie tocmai normele procedurale necesare exercitarii acestui drept, astfel ca nu se poate extinde aria persoanelor îndreptatite sa beneficieze de aceste despagubiri.
Achitarea dispusa în procesul penal nu echivaleaza automat cu nelegalitatea masurii restrângerii de libertate cu atât mai mult cu cât reclamantul a fost condamnat prin aceeasi hotarâre pentru o alta infractiune.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, pârâta face referire si la jurisprudenta CEDO, apreciind ca la evaluarea prejudiciului moral trebuie respectat criteriul echitatii, pentru ca suma de bani acordata sa fie justa, echitabila si nu exagerata, tinându-se cont de criteriul gravitatii prejudiciului moral.
Nu în ultimul rând, apreciata ca prejudiciul moral nu este dovedit, iar cu privire la pretentiile materiale nici acestea nu sunt dovedite, în lipsa unui probatoriul pertinent si realist care sa faca dovada cheltuielilor pretinse cu aceasta denumire, raportat la disp. art. 1169 cod civil.
În drept, pârâta a invocat disp. art. 115-118 cod procedura civila.
Din probele administrate în cauza, respectiv copie ordin de plata, chitantele de vânzare-cumparare, hotarârile judecatoresti extrase de instanta din sistemul ECRIS, tribunalul a retinut în fapt urmatoarele:
Prin încheierea nr. , pronuntata de Judecatoria Arad în dosarul nr. s-a dispus arestarea inculpatului U.C. si a altor inculpati în baza disp. art. 143, 148 alin. 1 lit. f cod pr. penala.
Prin decizia penala pronuntata de Tribunalul Arad a fost admis printre altele si recursul inculpatului U.C. a fost casata încheierea atacata si în rejudecare s-a dispus revocarea masurii arestarii preventive luate fata de inculpati. În motivarea încheierii tribunalul a retinut ca pentru infractiunea pentru care s-a luat masura arestarii preventive a inculpatului, respectiv infractiunea de lipsire de liberate în mod ilegal, actiunea acestui nu poate fi considerate ilegale fiind conforma cu atributiile functiei sale de agent al politiei comunitare.
Prin sentinta penala , pronuntata de Judecatoria Arad, în dosarul nr. în privinta inculpatului U. C. s-a dispus în baza art. 250 alin. 1 si 3 Cod penal, cu aplicarea art. 74 al 1 lit. a, al 2 raportat la art. 76 lit. e Cod penal, condamna inculpatul la o pedeapsa de: 1(una) luna închisoare pentru savârsirea infractiunii de purtare abuziva.
În baza art. 189 al 2 Cod penal cu aplicarea art. 74 al 1 lit. a, alin. 2 raportat la art. 76 lit. b Cod penal, a condamnat inculpatul U. C., la o pedeapsa de 3(trei) ani închisoare, pentru savârsirea infractiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în forma agravata.
În baza art. 33 lit. a Cod penal raportat la art. 34 al 1 lit. b Cod penal, a contopit cele doua pedepse aplicate inculpatului U. C., în pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, pe care acesta urmeaza a o executa fara aplicarea vreunui spor.
Pe durata si în conditiile prevazute de art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza II si lit. b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal, a scazut din pedeapsa aplicata inculpatului durata retinerii din data de 16.07.2009 si durata arestarii preventive din data de 17.07.2009 în data de 21.07.2009.
În baza art. 861 Cod penal si art. 71 al 5 Cod penal, a suspendat executarea pedepsei principale si accesorii aplicate inculpatului U. C., sub supravegherea Serviciului de Probatiune Arad, iar în baza art. 862 Cod penal a fixat termen de încercare pentru inculpat de 5(cinci) ani.
Prin decizia penala pronuntata de Curtea de Apel Timisoara în dosarul nr. a fost admis recursul declarat de inculpatul U. C. si s-a descontopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicata inculpatului U.C. , de instanta de fond, în pedepsele componente 3 ani închisoare aplicata pentru savârsirea infractiunii de lipsire de libertate, prev. de art.189 al.2 , cu aplic. art. 74, al.1 lit. a, al. 2 cod penal si de una luna închisoare pentru savârsirea infractiunii de purtare abuziva prev. de art. 250 al.1 cod penal cu aplic. art. 74 a.1 lit.a, al.2 cp.
În baza art. 11, al.2 lit. a, art.10 lit. cod pr. penala a dispus achitarea inculpatului U. C., pentru savârsirea infractiunii de lipsire de libertate, prev. de art.189 al.2 , cu apl. art. 74, al.1 lit. a, al.2 cp., urmând ca inculpatul sa execute doar pedeapsa de una luna închisoare pentru savârsirea infractiunii de purtare abuziva prev. de art. 250 al.1 cp cu apl. art. 74 a.1 lit. a, al.2 cp.
În baza art.81, 82 Cod penal a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de o luna închisoare aplicata inculpatului U. C. si a stabilit un termen de încercare de 2 ani si o luna.
Atrage atentia inculpatului asupra prev. art.83 Cod penal.
În baza art.71 al.5 C.p pe durata executarii pedepsei a suspendat si executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului.
Raportat la dispozitiile legale mentionate, tribunalul a constatat ca actiunea reclamantului este întemeiata sub aspectul daunelor morale pretinse. Astfel, masura arestarii preventive a fost revocata printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva pe considerentul ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de lipsire de libertate în mod nelegal.
La stabilirea întinderii daunelor morale tribunalul a avut în vedere criteriile prev. de art. 505 alin. 1 Cod pr. penala. Raportat la acestea instanta a retinut ca reclamantul a fost privat de libertate o perioada scurta de timp, respectiv din data de 16.07.2009 pâna în data de 21.07.2009, în baza unor indicii rezonabile de savârsire a infractiunii astfel cum prevede art. 5 parag. 1 lit. c) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. De asemenea, tribunalul a constatat ca masura arestarii preventive a fost luata cu respectarea normelor de drept substantial si procedural în materie. În acest sens, în speta putem retine mai mult o netemeinicie absoluta a masurii decât o nelegalitate a acesteia. Cu toate acestea, netemeinicia masurii privative de libertate fiind atât de evidenta în opinia instantei penale care a dispus revocarea, tribunalul în solutionarea prezentei actiuni a asimilat-o nelegalitatii prev. de art. 504 alin. 2 Cod pr. penala.
Tribunalul a apreciat ca suma de 10.000 lei cu titlul de daune morale reprezinta o reparatie suficienta si proportionala cu prejudiciul cauzat reclamantului.
În privinta daunelor materiale pretinse în suma de 39.000 lei tribunalul le-a respins, cererea fiind neîntemeiata.
Astfel, faptul invocat de reclamant în sensul ca a fost nevoit sa vânda un teren la o valoare mai mica decât cea de impozitare nu înseamna ca pretul contractului a fost neserios sau nejustificat de redus. Mai mult, este de stiut faptul ca valorile de impozitare sunt de regula mai mari decât valoare de circulatie a acestora. Mai mult, terenul a fost vândut conform contractului de vânzare-cumparare autentic depus la dosar în data de 01.11.2011 ori reclamantul a fost arestat în perioada 16.07.2009-21.07.2009.
În acest sens tribunalul a apreciat ca nu s-a facut dovada ca, costurile pe care le-a avut reclamantul în perioada arestului preventiv au impus vânzarea acestui teren.
Cu privire la chitantele reprezentând onorariu de avocat, tribunalul a retinut ca acestea nu au înscrise pe ele faza procesuala pentru care au fost eliberate, ori în speta intereseaza eventualele cheltuieli efectuate strict pentru perioada de arest preventiv. Faptul ca reclamantul a avut cheltuieli raportat la costul onorariilor avocatiale pentru pledare în fond si în recurs nu intereseaza în aceasta speta deoarece cadrul procedural este cel prev. de art. 504 alin. 2 Cod pr. penala – privare de libertate nelegala si nu art. 504 alin. 1 Cod pr. penal – rejudecarea cauzei urmata de o hotarâre definitiva de achitare. Se precizeaza ca reclamantul a fost achitat partial de instanta de recurs si nu într-o faza de rejudecare a cauzei.
Cu privire la sumele de bani trimise din Spania sotiei reclamantului, tribunalul nu a putut retine din probele administrate ca au fost folosite pentru costuri ocazionate de luarea masurii arestarii preventive a reclamantului.
Apararea D.G.F.P. Arad din întâmpinare în sensul ca s-a dispus achitarea în temeiul art. 11 alin. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod pr. penala si nu în temeiul art. 10 alin. 1 lit. j conditie ceruta în mod expres de prevederile art. 504 alin. 3 Cod pr. penala pentru a putea beneficia de masuri reparatorii din partea Statului Român, este neîntemeiata. Astfel, actiunea reclamantului se circumscrie disp. art. 504 alin. 2 Cod pr. penala, respectiv paguba produsa prin privare de libertate nelegala.
Mai mult hotarârea definitiva de achitare nu poate fi pronuntata în temeiul disp. art. 10 alin. 1 lit. j Cod pr. penala dat fiind faptul ca acest temei conduce în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. b Cod pr. penala, la o solutie de încetare a procesului penal. De altfel, si art. 504 alin. 3 Cod pr. penala mentioneaza art. 10 alin. 1 lit. j ca temei al hotarârii definitive de încetare a procesului penal. O solutie de achitare nu se poate pronunta decât având ca temei art. 10 lit. a-e Cod pr. penala astfel cum este prevazut în art. 11 pct.2 lit. a Cod pr. penala.
Pentru cele retinute, tribunalul a admis în parte actiunea civila formulata de reclamantul U. C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat prin DGFP Arad având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare, si în consecinta, a obligat pârâtul sa plateasca reclamantului suma de 10.000 lei cu titlul de daune morale.A respins cererea reclamantului pentru acordarea sumei de 39.000 lei cu titlul de daune materiale.
Împotriva Sentintei civile nr.2009 din 25.09.2012 pronuntata de Tribunalul Arad în dosar nr.3658/108/2012 au declarat recurs recurentul reclamant U. C., recurentul Parchetul de pe lânga Tribunalul Arad si recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Arad .
Prin recursul formulat, reclamantul U. C. solicita admiterea recursului si modificarea în parte a sentintei atacate în sensul admiterii în tot a actiunii formulate de el, cu cheltuieli de judecata.
În motivare arata ca în fapt, solutia instantei de fond este criticabila prin prisma incidentei art.304 ind. 1 si art.304 pct.9 C.pr.civ.
Instanta de fond a retinut doar în parte starea de fapt cu toate ca existau suficiente probe în acest sens la dosarul cauzei.
Aceasta în mod corect retine ca prin decizia penala nr. …. pronuntata de Curtea de Apel Timisoara la data de 10.10.2011 a dispus achitarea sa pentru savârsirea infractiunii de lipsire de libertate prevazuta de art.189 cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a si alin. 2 C. pen. Tribunalul Arad a apreciat înca de la judecarea recursului formulat de el împotriva masurii arestarii preventive ca “actiunea inculpatului nu a fost una ilegala ci în conformitate cu atributiile de exercitare a functiei publice” ocupate de reclamant. Totusi a fost necesar un proces de lunga durata pentru a se pronunta pe fond o hotarâre definitiva.
Apreciaza hotarârea Judecatoriei Arad privind arestarea sa preventiva în total dezacord cu recomandarea nr. R(80)11 a Comitetului de Ministrii al Consiliului Europei care prevede ca detentia provizorie nu poate fi ordonata decât daca persoana este banuita ca a savârsit o infractiune si sunt motive serioase de a se crede ca exista cel putin unul din urmatoarele pericole: pericol de fuga, obstructionarea cursului justitiei si pericol de a comite o noua infractiune grava, neputându-se identifica nici unul dintre aceste pericole care ar fi putut justifica arestarea sa, mai ales ca solicitarea privind arestarea preventiva a fost facuta la o luna de la consumarea faptelor pentru care am fost cercetat. Astfel aprecierea instantei de fond constând în faptul ca arestarea sa preventiva a fost luata în baza unor indicii rezonabile de savârsire a infractiunii nu poate fi primita.
Cu toate acestea starea de fapt este doar partial retinuta de instanta de fond, lucru ce a condus la admiterea doar în parte a actiunii sale, respingând în mod neîntemeiat daunele materiale pretinse cu toate ca întinderea acestora a fost dovedita cu probele depuse la dosarul cauzei.
A fost afectat de procesul penal ce a durat aproximativ 2 ani jumate întrucât stia ca este nevinovat, dar parea a fi singura persoana care credea într-adevar acest lucru. Pentru a face fata cheltuielilor pe care arestarea preventiva si procesul penal ce i-a urmat familia sa a contactat o serie de împrumuturi. Pentru a putea face fata acestora si datoriilor ce au urmat a fost nevoit sa renunte si la unul dintre cele mai pretioase lucruri ale sale – casa din satul C., – mostenite de la bunica sa, contra unei sume derizorii raportat valoarea sentimentala nepretuita a acesteia întrucât a fost casa unde si-a petrecut întreaga copilarie.
Atmosfera din perioada arestului preventiv a fost una cumplita. Pe lânga faptul ca a trebuit sa îndure batjocura celor de acolo a cunoscut la propriu o viata pe care doar în filme o mai vazuse. Chiar daca a fost arestat preventiv pentru “o scurta perioada de timp” asa cum opineaza Ministerul Public si Directia Generala a Finantelor Publice Arad, pentru el fiecare minut care se scurgea parea o vesnicie. Probabil ca pâna nu ajungi sa treci personal prin astfel de momente nu poti sa îi întelegi pe ceilalti.
Toata aceasta situatie a culminat cu divortul sotiei sale de el si cu faptul ca a fost dat afara din serviciul pe care cu profesionalism îl efectuasem pâna în acel moment.
Acele zile în detentie urmau sa îi marcheze într-un sens negativ toata viata. Chiar si putinii prieteni pe care îi avusese s-au îndepartat de el, iar oamenii din jurul sau când trecea pe lânga ei vesnic chicoteau, chiar si copii care îl cunosteau râdeau zicând ” vine puscariasul”, într-o comunitate mica, unde toti se cunosc între ei vuietul ziarelor din acea perioada era tot ce conta, chiar daca în final esti achitat.
Si-a dat seama ca într-o astfel de atmosfera nu va mai putea trai astfel ca s-a vazut nevoit sa paraseasca aceste locuri apropiate sufletului plecând în strainatate unde nimeni nu îi cunoaste trecutul si unde oamenii îl respecta pentru ceea ce este si cum se comporta în societate si nu prin prisma circului mediatic la care a fost supus fara a fi vinovat ( a se vedea în acest sens filele 10-13 din dosarul de fond).
Decizia de a pleca ( si nu de buna voie cum era normal) coroborata cu problemele financiare care au urmat în special dupa ce a fost concediat de la locul de munca, a fost legata si de faptul ca a fost nevoit sa renunte la studiile pe care cu interes le efectua în cadrul Universitatii de Vest “Vasile Goldis” din Arad. Astfel cariera sa profesionala a sfârsit înainte de a începe. A fost la un pas de a termina facultatea dar “pasul” acesta a fost prea mare.
Prin recursul formulat, Parchetul de pe lânga Tribunalul Arad a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotarârii atacate – cu trimitere la incidenta în cauza a dispozitiilor art.304 pct.7 C.pr.civ., hotarârea pronuntata cuprinzând motive contradictorii – în sensul respingerii actiunii formulata de reclamant.
În motivare arata ca instanta de fond, prin sentinta civila recurata a admis în parte actiunea civila formulata de reclamantul U. C. împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, obligându-l pe acesta din urma la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale; prin aceiasi hotarâre instanta de fond a respins solicitarea reclamantului de acordare a daunelor materiale în suma 39.000 lei.
Critica adusa hotarârii instantei se refera la modalitatea prin care aceasta a înteles sa solutioneze cererea reclamantului de acordare de despagubiri – cu titlu de reparare a pagubei suferite de acesta ca efect al privarii sale de libertate, solicitarea constând în obligarea Statului Român la plata sumei de 39.000 lei cu titlu de daune materiale, respectiv 24.000 cu titlu de daune morale – cu trimitere la caracterul contradictoriu al rationamentului folosit.
În sustinerea punctului de vedere exprimat mai sus, va avea ca premisa însasi motivatia instantei de fond care – dupa ce face o expunere cronologica a hotarârilor penale pronuntate în privinta reclamantului – constata ca actiunea acestuia este întemeiata sub aspectul daunelor morale pretinse, în conditiile în care masura arestarii preventive luata fata de acesta a fost revocata printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva pe considerentul (aprecierea tine strict de perceptia instantei de fond ) neîntrunirii elementelor constitutive ale infractiunii de lipsire de libertate în mod nelegal.
Ceea ce nu a observat instanta de fond este faptul ca, instanta penala de la acea data (Tribunalul Arad ) nu a constat nici un moment caracterul nelegal al masurii preventive, ci a considerat ca poate reaprecia pericolul pe care îl prezinta pentru ordinea publica lasarea în libertate a inculpatului, prin prisma argumentelor stipulate de Recomandarea nr. (80) 11 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, respectiv de art.5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Asa fiind, instanta penala, afirmând ca pericolul pentru ordinea publica are în vedere o categorie de riscuri care ar tulbura ordinea sociala, fie prin trezirea unui sentiment de indignare în rândul publicului (ceea ce este posibilul în cazul unor fapte larg mediatízate, a unor fapte cu consecinte importante din punct de vedere material sau uman, cum ar fi cazul unor fraude de proportii, care au afectat un numar ridicat de persoane, sau unor fapte soldate cu vatamarea ori decesul mai multor persoane) fie prin crearea sau mentinerea unei stari de tensiune în rândul publicului sau al unui grup important de persoane, a apreciat ca gravitatea acuzatiilor formulate împotriva inculpatului nu poate justifica unilateral arestarea preventiva a acestuia.
În acest context, instanta penala valorifica în procesul de reapreciere al pericolului pe care îl prezinta pentru ordinea publica lasarea în libertate a inculpatului, timpul scurs între momentul savârsirii faptelor si momentul formularii propunerii arestarii preventive, interval de 30 zile în interiorul careia inculpatul si-a desfasurat activitatea în aceeasi institutie, împrejurarea ca nu este cunoscut cu antecedente penal, iar din punct de vedere al atitudinii manifestate pe durata cercetarilor, acesta a recunoscut acuzatiile si a manifestat regret pentru comportamentul sau.
De altfel, instanta penala, în examinarea legalitatii arestarii preventive luata fata de inculpat, si-a manifestat acordul cu opinia instantei care a dispus masura preventiva, în privinta faptului ca modul în care a actionat inculpatul fata de partea vatamata excede unui comportament compatibil cu statutul sau – afirmând totodata ca discutia referitoare la încadrarea juridica nu are consecinte cu privire la acuzatii – ce trebuie sanctionat si sub aspect penal, ce nu exclude însa reaprecierea pericolului pentru ordinea publica.
Pentru a conchide analiza premiselor necesare impuse de disp. art.504 C.p.p. (pentru a putea discuta despre dreptul unei persoane la repararea pagubei în conditiile privarii de libertate în mod nelegal) observa ca, în concret, ne aflam în prezenta unei hotarâri judecatoresti prin care a fost revocata masura arestarii preventive,hotarâre care nu face referire la nici un aspect de nelegalitate al masurii luate, ci vorbeste doar, cu insistenta, de o reapreciere a pericolului pe care l-ar putea reprezenta pentru ordinea publica lasarea în libertate a inculpatului.
De altfel, instanta de fond – dupa stabilirea însa, a unei premise gresite, procedeaza la evaluarea criteriilor prev. de art.505 al. 1 C.p.p., retinând ca reclamantul a fost privat de libertate o perioada scurta de timp, respectiv din 16.07.2009 pâna la 21.07.2009, în baza unor indicii rezonabile de savârsire a infractiunii, astfel cum prevede art.5 paragraf 1 lit. c din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. În continuare, instanta de fond constata de asemenea ca masura arestarii preventive a fost luata cu respectarea normelor de drept substantial si procedural în materie, putându-se retine mai mult o netemeinicie absoluta a masurii, decât o nelegalitate a acesteia (întrebarea fireasca ce se naste este legata de întelesul notiunii netemeinicie absoluta în conditiile în care, aceasta nu apare reglementata în legislatia penala româna, putând avea doar caracterul unei inovatii juridice). în final, instanta de fond – plecând de la netemeinicia masurii privative de libertate astfel cum a fost afirmata de instanta penala care a dispus revocarea – asimileaza netemeinicia cu nelegalitatea în sensul cerintelor art.504 al.2 C.p.p..
Iata cum, în acest mod, instanta de fond ne pune în fata unor motive contradictorii care, paradoxal conduc la admiterea actiunii reclamantului si la oferirea catre acesta a unei reparatii de 10.000 lei, dupa cum urmeaza:
•privarea de libertate a avut loc pe o perioada scurta de timp, în baza unor indicii rezonabile de savârsirea infractiunii;
•masura arestarii preventive a fost luata cu respectarea normelor de drept substantial si procedural în materie;
• se constata o netemeinicie absoluta a masurii (de catre instanta penala) asimilata nelegalitatii (de catre instanta civila).
În consecinta, instanta de fond dupa ce recunoaste caracterul legal al masurii privative de libertate luata fata de reclamant la 16.07.2009, concluzioneaza ca în aceste conditii Statul Român îi datoreaza 10.000 lei cu titlu de reparatii a unei masuri luate cu respectarea conditiilor prevazute de lege.
Fata de aceste considerente – care sustin incidenta în cauza a disp. art.304 pct.7 C.pr.civ. – solicita admiterea recursului, modificarea hotarârii atacate în sensul respingerii în totalitate a actiunii formulata de reclamantul U. C. împotriva Statului Român reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice.
Prin recursul formulat, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Arad a solicitat admiterea acestuia si modificarea sentintei civile atacate în sensul respingerii în totalitate a actiunii reclamantului ca nedovedita si neîntemeiata.
În motivare arata ca prin Sentinta civila nr. 2009/25.09.2012, Tribunalul Arad a admis în parte actiunea civila formulata de reclamantul U. C.în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, obligând M.F.P. sa plateasca acestuia suma de 10.000 lei cu titlul de daune morale.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond în mod netemeinic si nelegal a retinut ca actiunea reclamantului este întemeiata sub aspectul daunelor morale pretinse, deoarece masura arestarii preventive a fost revocata printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva pe considerentul ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de lipsire de libertate în mod nelegal, instanta de fond omitând ca prin aceeasi hotarâre reclamantul a fost condamnat pentru o alta infractiune.
Totodata, considera ca suma de 10.000 lei acordata reclamantului de Tribunalul Arad cu titlul de daune morale pentru perioada scurta cât s-a aflat în detentie, respectiv perioada 16.07.2009 – 21.07.2009 (sase zile) este excesiv de mare, constituind o reparatie disproportionala cu prejudiciul insignifiant cauzat reclamantului.
De asemenea, învedereaza instantei ca reclamantul-intimat nu a depus hotarârile penale invocate prin actiunea introductiva de instanta, instanta de fond pronuntând sentinta în baza hotarârilor judecatoresti extrase din sistemul ECRIS, ceea ce consideram ca este total neprocedural.
Sustinerile instantei de fond ca apararea D.G.F.P. Arad este neîntemeiata, deoarece actiunea reclamantului se circumscrie disp. art. 504 alin. 2 Cod proc. pen. respectiv paguba produsa prin privare de libertate nelegala, sunt total nefondate, deoarece art. 504 alin. 3 C.pr.pen. prevede expres conditiile necesare pentru a fi aplicabile disp. art. 504 alin. 2, respectiv:
“(2) Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrâns libertatea in mod nelegal.
(3) Privarea sau restrângerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de încetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotarâre a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarâre definitiva de achitare sau prin hotarâre definitiva de încetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit.j).’, în cauza nefiind îndeplinita nici una dintre aceste conditii limitativ si expres prevazute de lege.
Conditiile specifice ale cauzei deduse judecatii trebuie apreciate pornind de la Decizia penala nr pronuntata de Curtea de Apel Timisoara prin care citeaza reclamantul ca se dispune în baza art. 11 al. 2 lit. a), art. 10 lit. d) Cod procedura penala achitarea reclamantului pentru savârsirea infractiunii de lipsire de libertate, urmând ca inculpatul sa execute doar pedeapsa de una luna închisoare pentru savârsirea infractiunii de purtare abuziva prev. de art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, alin. 2 Cod penal, solutie definitiva.
Art. 504 Cod procedura penala – temeiul de drept al cererii introductive prevede la alin. 1 „cazurile care dau dreptul la reparatie”, si anume: orice persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca în urma rejudecarii cauzei s-a stabilit prin hotarâre definitiva ca nu a savârsit fapta imputata ori ca acea fapta nu exista.
Or, asa cum rezulta atât din actiunea reclamantului cât si din actele depuse în sustinerea acesteia, nu sunt incidente prevederile textului de lege mai sus redat, întrucât reclamantul nu se afla în aceasta situatie, respectiv nu s-a stabilit printr-o hotarâre definitiva, în urma rejudecarii cauzei, faptul ca acesta nu a savârsit fapta sau ca aceasta nu exista.
Dupa cum si instanta penala de recurs a retinut prin considerente, se constata ca s-a dispus achitarea pentru infractiunea de privare de libertate în temeiul art. 11 alin. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) Cod procedura penala si nu în temeiul art. 10 alin. 1 lit. i), si condamnarea inculpatului la o luna închisoare pentru infractiunea de purtare abuziva, nefiind astfel îndeplinite conditiile cerute în mod expres de prevederile art. 504 alin. 3 Cod procedura penala pentru a putea beneficia de masuri reparatorii din partea Statului Român.
Prevederile art. 504 alin. 3 Cod procedura civila au fost supuse controlului exercitat de Curtea Constitutionala, care prin Decizia nr. 417/2004 a constatat ca textele de lege mentionate nu numai ca nu îngradesc accesul liber la justitie, ci instituie tocmai normele procedurale necesare exercitarii acestui drept fiind în deplina concordanta cu dispozitiile art. 126 alin. 2 din legea fundamentala, în temeiul carora procedura de judecata este prevazuta numai prin lege, prin urmare nu se poate extinde aria persoanelor îndreptatite sa beneficieze de aceste despagubiri.
Nici analizata prin prisma normelor Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, respectiv art. 5, actiunea formulata de reclamantul U. C.nu este întemeiata.
Având în vedere faptul ca dreptul la libertate fizica al persoanei nu poate fi un drept absolut, acesta fiind susceptibil de limitari serioase, în cadrul litigiilor al caror fundament juridic îl reprezinta aceste dispozitii legale este necesara în primul rând o analiza pertinenta a tuturor împrejurarilor de fapt, si mai ales de drept care particularizeaza cauza dedusa judecatii.
De aceea, de cele mai multe ori, Curtea a refuzat sa constate o violare a art. 5 lit. c), rezultata din simplul fapt ca o persoana arestata nu a fost ulterior condamnata penal pentru fapta care a condus la arestarea sa. (cauza Cenoiu si altii împotriva României, cauza Baka împotriva României)
Achitarea dispusa în procesul penal nu echivaleaza automat cu neleqalitatea masurii restrângerii de libertate, cu atât mai mult cu cât reclamantul a fost condamnat prin aceeasi hotarâre pentru o alta infractiune.
În materie penala, procedura trebuie analizata în lumina împrejurarilor particulare ale cazurilor, tinând cont de criteriile stabilite în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, respectiv complexitatea cauzei, comportamentul reclamantilor si al autoritatilor, criterii ce au fost retinute de catre Curte în cauza lanosevic împotriva Suediei si Vastberga Taxi Akitebolag si Vulic împotriva Suediei.
Motivul dispunerii masurii arestarii preventive îl reprezinta pericolul pentru ordinea publica.
În jurisprudenta sa, Curtea a analizat aceasta notiune în raport de prevederile art. 5 paragraful 3. Acest pericol trebuie sa fie real si dovedit si nu este legitim decât în masura în care persista în timp.
Astfel, Curtea admite ca anumite infractiuni, prin gravitatea lor si prin reactia publica la savârsirea lor, pot da nastere unui pericol pentru ordinea publica care sa justifice arestarea preventiva, cel putin pentru o perioada de timp.
Alaturi de conditiile prevazute de dispozitiile legale ale art. 148 Cod procedura penala care justifica masura arestarii preventive analizate prin prisma jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, este necesara respectarea drepturilor persoanei în cauza, în raport de care se va analiza legalitatea masurii de privare de libertate.
În hotarârea pronuntata în cauza Al Akidi împotriva Bulgariei, instanta europeana a admis faptul ca gravitatea faptei comise poate fi unul dintre motivele care sa justifice mentinerea unei persoane în stare de arest.
În speta, pericolul social potential se apreciaza în raport de comportamentul inculpatului, reactia opiniei publice, rezonanta faptelor comise.
Pericolul pentru ordinea publica îsi gaseste expresia prin starea de neliniste, sentimentul de insecuritate în rândul societatii generata de faptul ca persoanele banuite de savârsirea unor infractiuni de o gravitate deosebita sunt cercetate si judecate în stare de libertate.
În ceea ce priveste termenul rezonabil al procedurii, în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului au fost stabilite repere de apreciere a termenului rezonabil al procedurii la care ne vom raporta în continuare.
În cauza Reiner si altii împotriva României, s-a retinut de catre Curte ca fiind rezonabila o durata a procedurii de trei ani si patru luni pentru trei grade de jurisdictie, fara sa existe o perioada de inactivitate imputabila autoritatilor judiciare.
Astfel, Curtea a statuat ca în ceea ce priveste caracterul rezonabil al duratei unei proceduri, acesta se analizeaza în functie de circumstantele cauzei si având în vedere criteriile consacrate de jurisprudenta Curtii, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului si cel al autoritatilor competente.
De asemenea, în cauza Baka împotriva României, Curtea a retinut ca o durata a procedurii de 4 ani pe parcursul careia reclamantul a fost arestat preventiv pentru o perioada de aproximativ 9 luni, în perioada 07.10.1998-08.07.1999, este considerata rezonabila cu atât mai mult cu cât în speta amintita nu a existat nicio perioada de inactivitate care sa fie imputata autoritatilor nationale.
În ceea ce priveste prejudiciul moral, apreciaza ca oricât de subiectiv ar fi prin natura sa prejudiciul moral, numai o apreciere echilibrata, ar putea compensa dificultatea cuantificarii sale, practica instantelor de judecata în materie oferind o mai concreta aplicare a criteriilor pe care le regasim la art. 505 Cod procedura penala, pentru stabilirea felului si întinderii reparatiei: „durata privarii de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum si de consecintele produse asupra persoanei ori familiei celui privat de libertate sau a carui libertate a fost restrânsa.”
În acest sens, regasim la nivelul înaltei Curti de Casatie si Justitie repere de apreciere a prejudiciului moral:
a). ,,la evaluarea întinderii despagubirii pentru prejudicial moral suferit prin arestarea nelegala, instanta – statuând în echitate – a avut în vedere, în principal, criterii referitoare la: suferintele fizice si psihice, expunerea la dispretul public, atingerea grava adusa onoarei si demnitatii persoanei, afectarea grava adusa onoarei si demnitatii persoanei, afectarea grava a prestigiului profesional al reclamantului, precum si a personalitatii sale morale” (Decizia nr.4286/2004);
b). „Datorita naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exacta, în bani a daunelor morale nu este posibila, întinderea despagubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt.
Astfel, nu poate fi sustinuta ideea unui prejudiciu efectiv si a beneficiului nerealizat în cazul daunelor morale, unde prejudiciul se localizeaza la nivelul valorilor personalitatii umane al suferintelor fizice si psihice.
Criteriile legale se regasesc în dispozitiile art. 505 alin. 1 Cod procedura penala si au în vedere durata privarii de libertate, consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate” (Decizia nr. 1481/2008).
Tot astfel, si la nivelul celorlalte instante nationale, au fost pronuntate solutii care contin unele consideratii practice ale criteriilor de apreciere a cuantumului daunelor morale, cum ar fi:
a). „Repararea prejudiciului moral trebuie sa fie integrala, menita sa compenseze suferintele fizice si psihice cauzate prin eroare penala, într-un cuantum în masura sa înlature pe cât posibil consecintele grave de natura morala, sociala produse prin încalcarea drepturilor fundamentale, garantate persoanei de procedurile constitutionale si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Daunele morale sunt destinate sa confere reclamantului o satisfactie echitabila dar nu pot fi stabilite într-un cuantum exagerat, nejustificat de circumstantele spetei, sa-i confere un folos material necuvenit, fara justificare cauzala în eroarea penala si consecintele acesteia” (Decizia nr. 301/2007 a Curtii de Apel Craiova);
b). „Repararea integrala a prejudiciului moral reprezinta principiul de baza al raspunderii civile delictuale, consacrat de dispozitiile art. 998 Cod civil, în termeni precisi si cuprinzatori, ce evoca neîndoielnic ideea repararii daunei în totalitatea sa, fara nicio restrângere sau limitare în raport de natura intriseca a acestuia.
Desi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusa unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere ca suferite de cei în cauza, în plan fizic, psihic si afectiv, importanta valorilor lezate, masura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii etc.
Toate aceste criterii se subordoneaza conotatiei: aprecieri rezonabile, pe baza echitabila, corespunzatoare prejudiciului real si efectiv produs” (Decizia nr. 147/2008 a Curtii de Apel Craiova).
În evaluarea prejudiciului moral trebuie respectat criteriul echitatii.
Chiar daca echitatea nu este un concept juridic, înclinând mai mult spre moralitate, terminologic, ea este tot dreptate, dar nu una statuata, ci venita dintr-o convingere interioara, de aceea apeleaza mai mult la etica decât la exterioritatea normei juridice.
Respectarea acestui criteriu se impune, pentru motivul ca suma de bani acordata cu scopul acoperirii prejudiciului moral, trebuie sa fie justa, echitabila si nu exagerata, tinându-se cont de criteriul gravitatii prejudiciului moral.
Apreciind în concret gravitatea prejudiciului moral, în materia acordarii daunelor morale se poate spune ca un prejudiciu moral grav este atunci când consta în alterarea grava a integritatii fizice sau mentale a persoanei vatamate, a capacitatii sale de munca, sau atunci când este extrem de importanta valoarea morala careia i se aduce atingere. Cu titlu de exemplu s-ar putea invoca situatia în care partea a fost vatamata corporal, a suferit îngrijiri medicale si spitalizare, a pierdut unul dintre parinti sau un copil, si-a pierdut capacitatea de munca.
În acest sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis ca art. 5 paragraful 5 este respectat atunci când normele interne permit celui în cauza sa ceara o reparatie ca urmare a unei privari de libertate care a fost dispusa în conditii contrare dispozitiilor paragrafelor 1,2,3 si 4.
Dar, a adaugat instanta europeana, aceasta împrejurare – deci chiar a existentei unei asemenea încalcari – nu interzice statelor contractante sa supuna acordarea unei indemnizatii, în situatia data, dovezii ce trebuie facuta de cel interesat a suferirii unui prejudiciu, rezultat din aceasta încalcare; aceasta pentru ca, în domeniul art. 5 paragraful 5 calitatea de victima este de conceput chiar în absenta unui prejudiciu, dar nu exista obligatie de reparatie, fara sa existe prejudiciu material ori moral ce are a fi reparat.
În cauza O’Hara împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Curtea a ajuns la concluzia ca dispozitiile art. 5 paragraful 1 nu au fost încalcate, din moment ce banuielile în sensul ca reclamantul a comis o infractiune au fost plauzibile, ea a decis ca nu se pune nicio problema pe terenul art. 5 paragraful 5 din Conventie. În schimb, în aceeasi cauza, ea a constatat încalcarea prevederilor art. 5 paragraful 3, deoarece el a fost retinut de politie timp de 6 zile si 13 ore, fara a fi adus „de îndata” în fata unui magistrat, dupa care a fost eliberat, astfel ca pentru acest capat de cerere dispozitiile art. 5 paragraful 5 sunt aplicabile, instanta europeana constatând nesocotirea lor, deoarece reclamantul nu a fost indemnizat pentru aceasta detinere contrara Conventiei. Totusi pe terenul acestui text ea a decis ca însasi constatarea încalcarea dispozitiilor Conventiei reprezinta o satisfactie echitabila suficienta pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.
Astfel, în considerarea definitiei raspunderii juridice care îi revine inclusiv statului român ca subiect de drepturi si obligatii, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, principiile acestei raspunderi se afla în strânsa legatura cu principiile fundamentale ale dreptului, cu referire la principiul justetei sau al proportionalitatii raspunderii juridice.
În conformitate cu acest principiu se impune corelarea raspunderii sau a sanctiunii cu gravitatea faptei savârsite, sub aspectul pericolului ei social, al întinderii pagubei, a formei de vinovatie cu care a fost savârsita, printr-o corecta si concreta individualizare sau proportionalizare, ca de pilda, a sanctiunii sau pedepsei penale, unde se tine seama de toate împrejurarile legate de comiterea faptei, de circumstantele agravante sau atenuante, ca si de persoana faptuitorului etc.
Pe de alta parte, solicita instantei sa aiba în vedere practica constanta a instantei superioare care a considerat ca prejudiciul moral se stabileste prin apreciere, dar nu o apreciere de ordin general, ci avându-se în vedere criterii rezultând din cazul concret dedus judecatii, bazat pe probe, în cauza prejudiciul moral nefiind dovedit având în vedere si perioada foarte scurta de timp de sase zile a privarii de libertate.
În concluzie, apreciaza ca nici în ceea ce priveste pretentiile morale cererea reclamantului nu este dovedita pentru acordarea unor sume cu titlu de prejudiciu moral, în lipsa unui probatoriu pertinent si realist, care sa faca dovada cheltuielilor pretinse cu aceasta denumire, raportat la disp. art. 1169 Cod civil.
Fata de aceste motive, solicita admiterea recursului si modificarea sentintei civile atacata, în sensul respingerii în totalitate a actiunii reclamantului fata de Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, ca fiind nedovedita si neîntemeiata.
În drept, invoca art. 304 pct. 9 si art. 304 ind.1 din C.pr.civ; prevederile legale invocate.
Prin întâmpinarea formulata în cauza la 29.11.2012, reclamantul U.C. a solicitat respingerea recursurilor formulate în cauza de catre pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Arad si de Parchetul de pe lânga Tribunalul Arad, cu cheltuieli de judecata.
În motivare arata ca la stabilirea cuantumului daunelor morale, ce consta generic în atingerea adusa valorilor ce definesc personalitatea umana, se au în vedere consecintele negative, suferite pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura în care au fost ele lezate si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii de catre persoana lipsita în mod nelegal de libertate. Arestarea nelegala a recurentului-reclamant a avut consecinte grave asupra acestuia, vatamându-i onoarea, creditul moral, pozitia sociala, criterii ce definesc persoana umana si care, analizate si evaluate obiectiv, constituie fundamentul daunelor solicitate de ei. De altfel Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut în mod constant ca în cazurile de violare a art. 5 paragraful I al Conventiei, privind privarea nelegala de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a despagubirilor banesti pentru prejudiciul produs victimei, material si moral, pe perioada detentiei nelegale. Prin privarea de libertate, pe perioada arestarii preventive si a retinerii, recurentului i s-au adus atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, iar traumele si suferintele fizice provocate trebuie sa fie reparate prin acordarea unor despagubiri, întrucât acesta a avut de suportat, atât pe perioada detentiei cât si ulterior acesteia, o serie de consecinte, în sensul ca a fost izolat de colectivitate, nu a mai putu obtine un loc de munca, a suferit oprobiul public. (ICCJ, Sectia Civila si de proprietate intelectuala, decizia civila nr. 4505 din 3 iulie 2008).
Solicita ca instanta sa observe ca prin recursul formulat de catre recurenta DGFP Arad aceasta nu face altceva decât sa dezvolte într-o ampla maniera criteriile de acordare ale despagubirilor, modalitatile de acordare ale acestora cât si diferite solutii CEDO ce nu au aplicabilitate în speta de fata. Practic nici macar nu critica solutia primei instante privind admiterea în parte a actiunii sale, decât în cele 3 rânduri de final în care solicita respingerea pe fond a actiunii introductive.
În ceea ce priveste recursul formulat de recurentul Ministerul Public prin Parchetul de pe lânga Tribunal Arad, solicita de asemenea a fi respins, apreciind îndârjirea cu care acesta încearca sa caute motive suficient de întemeiate care sa conduca la respingerea în final a actiunii introductive, însa apreciaza ca este momentul ca Statul Român prin institutiile chemate în judecata sa raspunda ( inclusiv din punct de vedere pecuniar) pentru erorile judiciare savârsite si chiar mai mult sa îsi asume o astfel de greseli pentru a nu fi pusi de fiecare data în situatia de a apela în acest sens la CEDO.
Este adevarat ca, în cazul daunelor morale, data fiind natura prejudiciului care le genereaza, nu exista criterii precise pentru determinarea lor. Însa, despagubirea baneasca acordata pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial nu poate fi refuzata prin invocarea unei imposibilitati de stabilire a unei corespondente exacte între cuantumul acestei despagubiri si gravitatea prejudiciului pe care ar trebui sa-l repare. Problema stabilirii despagubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economica a unor drepturi si valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinta psihica încercata de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere si evaluare complexa a aspectelor în care vatamarile produse se exteriorizeaza si pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instantelor de judecata.
Prin urmare, chiar daca valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbraca forme concrete de manifestare, iar instanta are astfel posibilitatea sa aprecieze intensitatea si gravitatea lor si sa stabileasca daca si în ce cuantum, o suma de bani este potrivita pentru a repara prejudiciul moral produs.
În jurisprudenta sa, Curtea a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventiva a unei persoane suspectate ca ar fi savârsit o infractiune: pericolul ca acuzatul sa fuga (Stógmuller vs Austriei, 10 noiembrie 1969, seria A nr. 9, § 15); riscul ca acesta, odata pus în libertate, sa împiedice administrarea justitiei (Wemhoff vs Germaniei, 27 iunie 1968, § 14, seria A nr. 7), sa savârseasca noi infractiuni {Matzenetter vs Austriei, 10 noiembrie 1969, seria A nr. 10, § 9) sau sa tulbure ordinea publica (Letellier vs Frantei si Hendriks vs Tarilor de Jos [dec], nr. 43701/04, 5 iulie 2007). De asemenea, aceasta a hotarât ca instantele care se pronunta cu privire la posibilitatea mentinerii reclamantului în arest preventiv trebuie sa examineze toate elementele relevante concrete, care sunt în masura sa confirme existenta necesitatii acestei masuri (Mansur vs Turciei, 8 iunie 1995, § 55-56, seria A nr. 319-B). Curtea Europeana a Drepturilor Omului recunoaste ca, prin gravitatea lor deosebita si prin reactia publicului la savârsirea lor, anumite infractiuni pot genera tulburari sociale care sa justifice arestarea preventiva, cel putin o anumita perioada de timp. Totusi, aceasta ia act de faptul ca un astfel de pericol scade în mod necesar în timp si ca, prin urmare, autoritatile judiciare trebuie sa prezinte motive si mai specifice care sa justifice persistenta motivelor detentiei (I.A. vs Frantei, §§ 104-105). în consecinta, continuarea detentiei nu se justifica într-o anumita speta decât daca indicii concrete demonstreaza o cerinta veritabila de interes public care prevaleaza, în ciuda prezumtiei de nevinovatie, asupra regulii respectarii libertatii individuale (Smirnova vs Rusiei, nr. 46133/99 si 48183/99, § 61, CEDO 2003-IX , extrase)
Astfel, în cauza Degeratu c. României, (cererea nr. 35104/02, hotarârea din 6 iulie 2010) – în care Curtea Europeana a constatat încalcarea art. 5 § 5 din Conventie pentru motivul ca a constatat ca, potrivit dispozitiilor art. 504-506 C. proc. pen. în redactarea anterioara modificarii Codului de procedura penala prin Legea nr. 281/2003, reclamantul nu avea la dispozitie, la nivel national, posibilitatea de a obtine reparatii pentru privarea sa de libertate, contrara art. 5 § 3 din Conventie – pentru prejudiciul moral decurgând din aceasta încalcare, Curtea a acordat reclamantului suma de 5 200 euro. Situatii similare sunt expuse în cauzele Konolos c. României (plângerea nr. 26600/02, hotarârea din 7 februarie 2008), Calmanovici c. României (plângerea nr. 42250/02, hotarârea din 1 iulie 2008), Rupa c. României (nr. 1) (cererea nr. 58478/00, hotarârea din 16 decembrie 2008). în cauza Creanga c. României (cererea nr. 29226/03, hotarârea din 15 iunie 2010, pentru prejudiciul moral produs prin încalcarea art. 5 § 1 din Conventie din cauza lipsei unui temei legal în momentul arestarii preventive a reclamantului la 16 iulie 2003 si în momentul arestarii preventive la 25 iulie 2003, ca urmare a recursului în anulare si pronuntându-se în echitate, în conformitate cu art. 41 din Conventie, Curtea Europeana a acordat reclamantului suma de 8 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral în cauza Floarea Pop c. României (cererea nr. 63101/00, hotarârea din 6 aprilie 2010), pentru prejudiciul moral suferit de reclamanta prin încalcarea art. 6 par. 1 din Conventie (Curtea concluzionând în sensul încalcarii de catre statul român a obligatiilor care îi incumba privind durata procedurii în daune-interese si art. 13 din Conventie din cauza absentei unui recurs efectiv în aceasta privinta, si având în vedere circumstantele deosebite ale acestei cauze si pronuntându-se în echitate, conform art. 41 din Conventie, Curtea a acordat reclamantei suma de 5 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
În concluzie, din examinarea practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului, se constata ca nici instanta europeana, atunci când acorda despagubiri morale, nu opereaza cu criterii de evaluare prestabilite, ci judeca în echitate. De asemenea, la cuantificarea daunelor morale solicita a se avea în vedere si jurisprudenta Înaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia civila si de proprietate intelectuala, publicata pe www.scj.ro, respectiv: decizia nr. 2220/09.03.2007 (în care a acordat suma de 1 miliard cu titlu de daune morale pentru privarea de libertate în mod nelegal pentru o perioada de aproximativ 6 luni); decizia nr. 8801/28.10.2009 (pentru nelegala arestare preventiva timp de 2 ani instantele au acordat daune morale în suma de 200.000); decizia nr. 250/21.01.2010 pronuntata în dosarul nr. 19788/3/2996 (acordate daune morale în suma de 5.000 euro pentru condamnare pe nedrept); decizia nr. 320/25.01.2010 pronuntata în dosarul nr. 148/118/2007 (a fost stabilita suma despagubirii de 100.000 lei pentru prejudiciul moral rezultat din privarea nelegala de libertate pentru o perioada de aproximativ o luna); decizia nr. 1141/23.02.2010 pronuntata în dosarul nr. 4012/2/2008 (suma de 5.000 euro daune morale pentru o perioada de arest de 7 ani si 2 luni); decizia nr. 1436/24.03.2010 pronuntata în dosarul nr. 1865/84/2008 (în care a fost stabilita suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale pentru nelegala retinere timp de 24 de ore).
Examinând legalitatea si temeinicia sentintei atacate prin prisma motivelor de recurs, precum si fata de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., curtea retine urmatoarele:
Asa cum s-a aratat mai sus, prin actiunea civila formulata reclamantul a solicitat despagubiri morale si materiale pentru faptul ca a fost retinut la data de 16.07.2009 si arestat preventiv în perioada 17.07.2009 – 21.07.2009, iar prin Decizia penala nr.1576/R/10.10.2011 a Curtii de Apel Timisoara a fost achitat pentru savârsirea infractiunii de lipsire de libertate prev. de art.189 alin.2 cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a alin.2 C.p. , invocând dispoz. art.504-506 C.pr.pen.
Conform art.504 C.pr.pen., persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca în urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarâre definitiva de achitare. Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, în cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de încetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotarâre a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarâre definitiva de achitare sau prin hotarâre definitiva de încetare a procesului penal pentru cauza prevazuta în art. 10 alin. 1 lit. j)(…).
Acest text de lege constituie o dispozitie speciala privind raspunderea statului pentru prejudiciile cauzate de erori judiciare, astfel încât invocarea ca temei legal al raspunderii statului a dispozitiilor art.504 C.pr.pen. presupune dovedirea conditiilor reglementate în mod expres de norma juridica. Aceasta reglementeaza nu numai limitele, dar si conditiile raspunderii patrimoniale a statului, precum si cazurile în care statul este exonerat de aceasta raspundere.
Asadar, are dreptul la despagubire din partea statului conform art.504 alin.1-3 C.pr.pen. persoana care:
– a fost condamnata definitiv si în urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarâre definitiva de achitare;
– în cursul procesului penal a fost privata de libertate ori i s-a restrâns libertatea în mod nelegal (…).
Analizând înscrisurile depuse la dosarul de fond, Curtea constata ca starea de fapt invocata de reclamant se încadreaza în dispoz. art.504 alin.2 si 3 C.pr.pen. întrucât prin Decizia penala nr. din 21.07.2009 pronuntata de Tribunalul Arad în dosarul nr. a fost casata Încheierea nr. din 17.07.2009 a Judecatoriei Arad, si a fost revocata masura arestarii preventive luata fata de reclamant, dispunându-se punerea de îndata în libertate a acestuia (f.51-54 din dosarul de fond). Decizia penala nr. a Curtii de Apel Timisoara prin care reclamantul a fost achitat pentru savârsirea infractiunii de lipsire de libertate prev. de art.189 alin.2 cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a alin.2 C.p. nu se circumscrie dispozitiilor art.1 din 504 C.pr.pen., nefiind pronuntata ca urmare a unei rejudecari ulterior condamnarii definitive deoarece sentinta penala nr. a Judecatoriei Arad nu fusese definitiva, fiind atacata cu recurs, cale de atac ce s-a solutionat prin decizia mentionata. Hotarârea de condamnare data în prima instanta, urmata de alta de achitare ca urmare a exercitarii cailor de atac nu poate constitui temei al solicitarii reparatiilor de catre stat deoarece, potrivit sistemului actual, prima hotarâre, în principiu nefiind definitiva, nu este nici executorie, existenta mai multor grade de jurisdictie oferind posibilitatea efectuarii ulterior a controlului jurisdictional.
Însa, asa cum s-a aratat mai sus, fiind pronuntata o hotarâre de revocare a masurii arestarii preventive luate împotriva reclamantului sunt întrunite conditiile de raspundere a statului întemeiata pe dispoz. art.504 alin.2 C.pr.civ. deoarece printr-o hotarâre de revocare a masurii arestarii preventive luate împotriva reclamantului s-a stabilit ca aceasta este nelegala în sensul ca nu a fost identificat niciunul din pericolele care ar putea justifica arestarea inculpatilor în sensul prevazut de art.5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (asa cum s-a aratat în considerentele hotarârii penale mentionate). Deoarece pericolul concret pentru ordinea publica este o conditie de luare a masurii preventive prevazuta de art.148 C.pr. pen., statuarea de catre instanta de control judiciar a faptului ca acest pericol nu exista în cauza dedusa judecatii înseamna ca la luarea masurii preventive nu au fost îndeplinite toate conditiile prevazute de lege. În acest sens prima instanta a aratat ca aprecierea pericolului pentru luarea masurii preventive (care constituie o chestiune de temeinicie, de aprecierea a probelor) reprezinta totodata o conditie legala necesara a fi îndeplinita pentru arestarea preventiva.
Revocarea unei masuri preventive are ca temei juridic art. 139 alin.2 C. pr. pen. si se dispune când masura a fost luata cu încalcarea prevederilor legale sau nu mai exista vreun temei care sa justifice mentinerea masurii preventive. În speta de fata instanta de recurs a analizat conditiile de luare a masurii preventive si a constatat ca ab initio nu a existat niciunul din pericolele care ar fi justificat arestarea reclamantului U. C..
Sintetizând cele mai sus aratate, Curtea retine ca în mod legal si temeinic a retinut prima instanta ca în speta sunt întrunite conditiile raspunderii statului pentru arestarea nelegala a reclamantului, nelegalitatea masurii preventive fiind stabilita prin hotarârea de revocare a arestarii preventive.
Asadar, recursul formulat recurentul Parchetul de pe lânga Tribunalul Arad, care în sinteza, invoca împrejurarea ca nu ar fi îndeplinite conditiile art.504 C.pr.cpen., apare ca nefiind fondat si va fi respins în consecinta conform art.312 alin.1-3 C.pr.civ., nefiind incident motivul de modificare prev. de art.304 pct.7 C.pr.civ., pentru considerentele aratate pe larg mai sus.
Pentru aceleasi motive au fost înlaturate si criticile din recursul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de DGFP Arad vizând neîndeplinirea conditiilor de raspundere a statului în baza art.504 C.pr.pen., subliniindu-se înca o data ca în speta de fata ceea ce atrage raspunderea statului nu este achitarea prin Decizia penala nr. a Curtii de Apel Timisoara care nu îndeplineste conditiile art.504 alin.1 C.pr.pen., ci arestarea nelegala, revocarea masurii arestarii preventive de catre instanta penala de recurs fiind dispusa ca urmare a constatarii ca nu era întrunita pentru luarea masurii arestarii reclamantului cerinta pericolului public în sensul art.5 din CEDO, fiind deci incidente dispoz. art.504 alin.2 si 3 C.pr.pen. Sustinerile pârâtului recurent în sensul ca hotarârile penale de la dosarul de fond au fost obtinute prin intermediul aplicatiei ECRIS si nu au fost depuse de reclamant nu au nicio relevanta din punct de vedere al solutionarii cauzei si nici nu constituie un motiv de nelegalitate a sentintei recurate, din moment ce hotarârile judecatoresti sunt postate tocmai pentru a putea fi consultate.
Însa recursul pârâtului este întemeiat în parte în ceea ce priveste criticile aduse modului de cuantificare a daunelor morale acordate reclamantului. Astfel, conform Deciziei penale nr. pronuntata de Tribunalul Arad în dosarul nr. , durata arestarii preventive a reclamantului care a fost revocata a fost cuprinsa în perioada 17 iulie-21 iulie 2009.
Cu privire la despagubirile echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, instanta suprema a decis ca la stabilirea cuantumului acestora sa se aiba în vedere o serie de criterii cum ar fi consecintele negative suferite de cel în cauza pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura în care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura în care i-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala (Curtea Suprema de Justitie, S. civ., Dec. nr. 4812 din 5 decembrie 2000). Pentru ca instanta sa poata aplica aceste criterii, apare însa necesar ca cel ce pretinde daune morale sa produca un minimum de argumente si indicii din care sa rezulte în ce masura drepturile personale nepatrimoniale ocrotite prin Constitutie i-au fost afectate prin masura preventiva ilegala si pe cale de consecinta sa se poata proceda la o evaluare a despagubirilor ce urmeaza sa compenseze prejudiciul, acestea însa neputând excede notiunii de “satisfactie echitabila” consacrata de practica Curtii Europene de Justitie în aplicarea art. 50 din Conventia europeana a drepturilor omului (în acest sens ÎCCJ Decizia nr. 339/2003, Decizia nr.450/2003 ).
Aplicând criteriile orientative aratate mai sus în speta de fata, tinând cont de durata masurii arestarii preventive, de faptul ca argumentele reclamantului în sensul ca prietenii s-au îndepartat de el, ca oamenii din jurul lui râdeau de el, ca sotia a divortat din cauza arestarii sale nu au fost sustinute de alte probe administrate în cauza, având în vedere ca orice arestare nelegala produce persoanei aflata în aceasta situatie prejudicii morale inerente privarii de libertate, Curtea considera ca suma de 5000 lei reprezinta o despagubire suficienta pentru reclamant reprezentând o satisfactie echitabila în sensul jurisprudentei CEDO.
Pentru aceste motive, în temeiul art.312 alin.1-4 Curtea va admite recursul formulat de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de DGFP Arad, modificând Sentinta civila nr.2009 din 25.09.2012 pronuntata de Tribunalul Arad în parte în sensul ca va obliga pârâtul sa plateasca reclamantului suma de 5000 lei cu titlu de despagubiri pentru daunele morale, mentinând în rest sentinta civila recurata.
În ceea ce priveste recursul formulat de recurentul reclamant U. C. Curtea retine ca acesta este nefondat.
Referitor la criticile aduse primei instante din perspectiva sumei acordate drept despagubiri pentru daunele morale (ca urmare a angajarii raspunderii statului nu în baza hotarârii penale de achitare care nu îndeplineste conditiile art.504 alin.1 C.pr.pen., ci pentru nelegalitatea masurii arestarii preventive, revocarea masurii arestarii preventive de catre instanta penala de recurs fiind dispusa ca urmare a constatarii ca nu era întrunita pentru luarea masurii arestarii reclamantului cerinta pericolului public în sensul art.5 din CEDO), acestea sunt neîntemeiate, asa cum s-a aratat mai sus în considerentele prezentei decizii prin care s-au indicat motivele pentru care s-a diminuat suma acordata de prima instanta cu acest titlu.
În ceea ce priveste respingerea de catre prima instanta a acordarii de despagubiri pentru daunele materiale, curtea constata ca sentinta recurata este legala si temeinica întrucât reclamantul nu a dovedit conform art.1169 C.civ. ca a suferit daune materiale ca urmare a luarii masurii arestarii preventive împotriva sa, cu atât mai mult cu cât si desfasurarea procesului penal în ansamblu, finalizat prin Decizia penala nr. a Curtii de Apel Timisoara a presupus cheltuieli din partea reclamantului, achitarea reclamantului pentru una din infractiuni prin aceasta hotarâre neatragând raspunderea statului deoarece nu sunt întrunite cerintele art.504 alin.1 C.pr.pen. Cu alte cuvinte, în speta de fata reclamantul nu a dovedit împrejurarea ca a suferit daune materiale exclusiv ca urmare a masurii arestarii preventive împotriva sa deoarece numai pentru arestarea nelegala sunt întrunite conditiile raspunderii patrimoniale a statului.
Prin urmare, conform art.312 alin.1-3 C.pr.civ., Curtea va respinge si recursul formulat de recurentul reclamant U. C. împotriva Sentintei civile nr.2009 din 25.09.2012 pronuntata de Tribunalul Arad.
Având în vedere solutia pronuntata, precum si faptul ca pârâtul recurent nu a solicitat cheltuieli de judecata în recurs, Curtea nu va acorda astfel de cheltuieli.
