Termenul de 6 luni prevăzut de art. 580 ind.3 al.2 Cod procedură civilă


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 14.07.2011 sub nr. 11231/180/2011, reclamanta T.L. a solicitat în contradictoriu cu COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR P. obligarea pârâtei la plata de daune interese.

La termenul de judecată de la data de 28.10.2011, instanţa a invocat din oficiu, a acordat cuvântul părţilor şi a rămas în pronunţare pe excepţia prematurităţii cererii formulate de către reclamantă.

Prin Sentinţa civilă nr. 8294/28.10.2011 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 11231/180/2011 a admis excepţia prematurităţii invocate din oficiu, a respins cererea formulată de reclamant ca fiind prematur introdusă. Rentru a pronunţa sentinţa civilă de mai sus instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit Art. 5802 C.proc.civ.:

„Dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somaţiei, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să o îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.”

Potrivit Art. 5803 C.proc.civ.:

„(1) Dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanţa sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 20 lei la 50 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.

(2) Dacă în termen de 6 luni debitorul nu va executa obligaţia prevăzută în titlul executoriu, la cererea creditorului, instanţa care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului va fixa suma datorată statului cu acest titlu, prin încheierea irevocabilă, dată cu citarea părţilor, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de alin. 1, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese; în acest din urmă caz, dispoziţiile art. 574 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(3) Amenda civilă va putea fi anulată, în tot sau în parte, ori redusă, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu sau, după caz, pentru alte motive temeinice, pe cale de contestaţie la executare.

(4) Încheierile date în condiţiile prezentului articol sunt executorii şi se comunică din oficiu, prin grija grefierului de şedinţă, organelor fiscale competente în vederea executării silite, potrivit Codului de procedură fiscală.

(5) Pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii.”

Instanţa  a reţinut că prin hotărârea prin care pârâta a fost obligată la plata unei amenzi civile în temeiul Art. 5803 alin.1 C.proc.civ. este irevocabilă la data pronunţării ei, respectiv 16 Iunie 2011şi prin urmare, termenul de 6 luni prevăzut de Art. 5803 alin. 2 C.proc.civ., necesar a curge pentru a putea solicita, pe cale judecătorească  fixarea sumei datorate statului cu acest titlu şi acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de alin. 1 al Art. 5803 C.proc.civ., se împlineşte abia la 16.12.2011, neîmplinit nici la data formulării cererii de către reclamantă, nici la data pronunţării prezentei hotărâri.

Împotriva Sentinţei civile nr. 8294/28.10.2011 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 11231/180/2011 a declarat recurs reclamanta T.L. solicitând trimiterea dosarului pentru rejudecare pe fond sau reţinerea spre judecarea fondului de către tribunal.

În motivarea recursului se arată că instanţa trebuia să ia în calcul data promovării dosarului nr. 13448/180/2010 sau trebuia să suspende dosarul 11231/180/2011 până la împlinirea termenului. Mai arată recurenta că dosarul pentru despăgubiri nu va fi trimis de către comisie pentru despăgubiri nici după data de 16.12.2011 pentru că nu este trecută Dorneanu Anica în sentinţa nr.4406/2008.

Intimata COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR P. nu a depus întâmpinare la dosar.

În recurs nu s-au administrat probatorii noi.

Analizând actele şi lucrările dosarului Tribunalul constată recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 5803 C.proc.civ. prevăd nişte etape succesive de care este ţinut creditorul, etape care ţin de anumite termene.

Neîmplinirea termenului de 6 luni prevăzut de Art. 5803 alin. 2 C.proc.civ. nu este o cauză care să ducă la suspendarea judecăţii cauzei de către instanţa de fond.

Dispoziţiile art. 5803 alin.2 C.proc.civ prevede un termen de 6 luni care începe să curgă de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti nr. 5360/2011 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 13448/180/2010  şi nu data introducerii acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. 13448/180/2010 aşa cum susţine recurenta.

Instanţa de recurs verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în raportat la data pronunţării hotărârii. Iar la data pronunţării sentinţei civile nr.  8294/28.10.2011 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 11231/180/2011 în mod corect s-a reţinut că nu a trecut termenul de 6 luni  prevăzut de Art. 5803 alin. 2 C.proc.civ pentru a se putea solicita de către recurentă obligarea intimatei la plata de daune-interese.

Faţă de cele reţinute mai sus, Tribunalul, având în vedere şi dispoziţiile art. 312 Cod de procedură civilă urmează să respingă recursul ca nefondat.