DREPT COMERCIAL. TERMENUL DE PRESCRIPŢIE A
DREPTULUI LA ACŢIUNE PENTRU PLATA TARIFULUI
DE TRANSPORT ÎN CAZ DE APLICARE INCORECTĂ A
UNUI TARIF SAU DE GREŞEALĂ DE CALCUL.
Art. 58 paragr. 1 alin. 1 şi paragr. 2 lit.c) pct.1 din Prescripţiile
Internaţionale pentru Marfă
Acţiunea privind plata tarifului de transport ori a altor
tarife sau suprataxe, precum şi acţiunea privind rectificarea
(sumelor de plata) în caz de aplicare incorectă a unui tarif sau de
greşeală de calcul sau de încasare, se prescrie în termen de un an
din ziua plăţii sumelor iniţiale, în conformitate cu dispoziţiile
art. 58 paragraful 1 alin. 1 şi paragr. 2 lit.c) pct. 1 din
Prescripţiile Internaţionale pentru Marfă.
În speţă, sumele pretinse de apelanta-reclamantă rezultă
din diferenţele de tarife de transport pe care le-au cerut căile ferate
străine, deşi ele însele au omis de la început să înscrie tarifele în
scrisorile de trăsură.
Reclamanta i-a solicitat pârâtei să plătească aceste
diferenţe de tarife după împlinirea termenului de un an de la data
plăţii de către aceasta din urma a tarifelor iniţiale.
Cum regula prescripţiei acţiunilor izvorând din contractul
de transport este de 1 an, iar acţiunea din speţă nu se înscrie în
vreo excepţie, rezultă că ea este prescrisă sub aspectul dreptului
material de vreme ce a fost introdusă la data de 05.04.2007, iar
plata tarifelor iniţiale s-a făcut la eliberarea fiecărui transport în
perioada ian. – dec. 2005.
( decizia nr. 7/A-C/30 ianuarie 2008, pronunţată de
Curtea de Apel piteşti – s.c.c.a.f. )
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Comercial Argeş sub
nr.495/1259/2007 reclamanta S.N.T.F.M „CFR MARFĂ„ SA a chemat
în judecată pe pârâta SC G.F.R. SA Bucureşti solicitând obligarea acesteia
să-i plătească suma de 113.215,23 lei reprezentând diferenţe tarifare
constatate la verificarea transporturilor în trafic internaţional actualizate
cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective, precum şi obligarea ei la
plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în perioada
ianuarie – decembrie 2005 a prestat în beneficiul pârâtei servicii de
transport cu scrisori de trăsură CIM în trafic internaţional, eliberate în
staţia Bradu Rafinărie.
După aproximativ 12 luni de la eliberare transporturilor,
Serviciul Decontări Internaţionale a primit de la căile ferate străine
solicitări de diferenţe de tarife de transport pe care acestea au omis să le
înscrie în scrisorile de trăsură.
Reclamanta a efectuat demersuri pentru ca staţia de
destinaţie Bradu Rafinărie să încaseze sumele de la pârâtă. Pârâta, însă, a
refuzat să achite convolutele – diferenţe tarifare.
Între părţi a fost realizată procedura concilierii prevăzute de
art.7201 Cod pr.civilă.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art.58 CIM
paragraful 1 lit.c) din Prescripţii Internaţionale pentru Mărfuri.
Prin sentinţa nr.1000/C/24.10.2007 Tribunalul Comercial
Argeş a respins excepţia calităţii procesuale active şi excepţia calităţii de
reprezentant, invocate de pârâtă, şi a admis excepţia prescripţiei dreptului
material la acţiune, respingând ca atare acţiunea reclamantei. Reclamanta
a fost obligată să plătească 7.200 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei, cu privire la excepţia lipsei calităţii de
reprezentant a directorului Sucursalei CFR Marfă Craiova, semnatarul
acţiunii introductive, şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, prima instanţă
a reţinut că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art.42 C.proc.civ., „persoanele care nu
au exerciţiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt
reprezentate, asistate ori autorizate în chipul arătat în legile sau statutele
care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor”, iar potrivit art.19 alin.2
din Statutul SNTFM CFR MARFĂ S.A., ce constituie anexa la H.G.
nr.582/1998, „directorul general poate delega din atribuţiile sale
directorilor executivi sau oricăror alte persoane din cadrul CFR MARFĂ
S.A.”. De asemenea, „Regulamentul de organizare şi funcţionare al
SNTFM CFR MARFĂ S.A. prevede la capitolul 3 alin.a) pct.6 că
„directorul de sucursală semnează orice cereri în justiţie care privesc
Sucursala CFR MARFĂ cu excepţia cererilor de renunţare la judecată şi
la exercitarea căilor de atac”.
Din coroborarea textelor suscitate rezultă că directorul
SNTFM CFR MARFĂ S.A. Sucursala Craiova are drept de reprezentare
legală în baza principiului delegării de competenţă.
În plus, din conţinutul celor două procuri judiciare
autentificate sub nr.1826/13.05.2005 şi nr.773/24.04.2007 (f.283-284)
rezultă faptul că Directorul General al Societăţii Naţionale de Transport
Feroviar de Marfă S.A. Bucureşti i-a împuternicit pe toţi directorii de
sucursale, incluzând Sucursala Craiova, să reprezinte cu puteri depline şi
să susţină interesele Sucursalelor în faţa tuturor instanţelor de judecată,
de orice grad, precum şi să exercite toate drepturile procedurale,
incluzând semnarea tuturor acţiunilor în justiţie.
În raport de cele arătate, instanţa a reţinut că acţiunea
promovată de către SNTFM CFR MARFĂ S.A. – Sucursala Craiova a
fost introdusă de către o persoană juridică ce are calitate procesuală
activă.
Cât priveşte persoana directorului acestei Sucursale, F.M.,
reclamanta a făcut dovada cu certificatul de furnizare de informaţii
eliberat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj
(f.336) că această persoană este directorul Sucursalei, precum şi că a fost
numit la data de 19.07.2004 (deci mult anterior formulării cererii de faţă)
pe o perioadă nedeterminată.
Concluzionând cu privire la primele două excepţii, instanţa a
reţinut că director de sucursală a fost împuternicit de directorul general al
societăţii „mamă” să semneze în numele său, să reprezinte cu puteri
depline şi să susţină interesele sucursalei în faţa instanţelor de orice grad,
iar mandatul nu a fost dat sucursalei, care nu are capacitate juridică, ci
directorului acesteia, oricare ar fi el. Or, în speţă director al sucursalei la
data formulării acţiunii era persoana contestată.
Instanţa a apreciat că este întemeiată, însă, excepţia prescripţiei
dreptului la acţiune cu următoarea motivare:
În fapt, reclamanta a prestat pentru pârâtă servicii de transport
în trafic internaţional în perioada ianuarie – decembrie 2005, iar pârâta a
plătit taxele de transport la destinaţie, la valoarea stabilită de reclamantă,
care a şi aplicat ştampila achitat a staţiilor de destinaţie.
După aproximativ 12 luni de la data eliberării acestor
transporturi, Serviciul Decontări Internaţionale al reclamantei a primit
conturi diferenţiale de la căile ferate străine care au solicitat tarife de
transport ce nu erau înscrise în scrisorile de trăsură, căile ferate străine
omiţând înscrierea acestor tarife.
Reclamanta a efectuat demersuri privind recuperarea şi
acestor diferenţe de plată de la pârâtă, însă aceasta a refuzat în mod
constant să le plătească, aşa cum rezultă din corespondenţa purtată între
părţi anterior demarării acţiunii în instanţă, dar şi din procesul-verbal de
conciliere directă.
În drept, pretenţiile reclamantei derivă din executarea unor
contracte de transport feroviar internaţional (scrisori de trăsură CIM), iar
regimul juridic aplicabil acestor transporturi este dat de conţinutul
Convenţiei C.I.M. şi al Prescripţiilor Internaţionale pentru Mărfuri
(P.I.M.), acte normative în vigoare de la data de 01.01.2001.
Conform prevederilor art.58 CIM – Prescripţia acţiunii –
„acţiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie prin trecerea
unui an” şi începe să curgă – potrivit art.58, paragraful 2 litera c) –
„pentru acţiunea privind plata sau restituirea tarifului de transport,
tarifelor accesorii, altor tarife sau asupra taxelor, ori privind rectificarea în
caz de aplicare incorectă a unui tarif sau de greşeală de calcul sau de
încasare: dacă s-a făcut plata – din ziua plăţii” (f.132).
Reclamanta a susţinut în mod constant (f.275) că acţiunea nu
este supusa termenului de un an, ci excepţiei stipulată în conţinutul
aceluiaşi art.58 CIM, potrivit căreia prescripţia este de doi ani în ceea ce
priveşte acţiunea „întemeiată pe o pagubă rezultată dintr-un act sau o
omisiune săvârşită fie cu intenţia de a provoca o astfel de pagubă, fie
temerar şi având conştiinţa că ar putea rezulta o astfel de pagubă”.
Acest text se referă, insă, la o acţiune întemeiată pe
răspunderea civilă delictuală şi nu pe răspunderea contractuală, cum este
cea în cauză.
Reclamanta însăşi, atât în cererea introductivă cât şi în
răspunsul la întâmpinare, a recunoscut că omisiunea înscrierii acelor
diferenţe tarifare aparţine căilor ferate străine, care le-au făcut cunoscute
după mai mult de un an de la efectuarea transporturilor, pârâta nefiind în
culpă sub nici un aspect (nici al omisiunii cu bună ştiinţă şi nici temerar şi
având reprezentarea faptului că ar putea rezulta o pagubă), căci a achitat
fiecare sumă pretinsă reprezentând contravaloarea fiecărui transport, la
data eliberării lui şi fără vreo obiecţie asupra calculelor pe care reclamanta
însăşi le-a întocmit.
Potrivit art.6.1.2. „Termene” din Reglementările contabile
aplicabile transportului internaţional (f.359), primind notificarea
diferenţelor de plată rezultate din omisiunile făcute de căile ferate străine,
reclamanta ar fi trebuit să le semnaleze autorităţii de control competente,
iar potrivit alin.2 al aceluiaşi text „Diferenţele care necesită o intervenţie
la clienţi trebuie semnalate cu minim trei luni înainte de expirarea
termenului de prescriere a duratei de un an prevăzută la art.58 din
Regulile uniforme privind contractul de transport internaţional de
mărfuri”.
Acest text întăreşte ideea că termenul de prescripţie de un an
nu poate fi depăşit nici chiar atunci când se impune recuperarea unor
diferenţe tarifare, decât în cazul în care culpa înregistrării omisiunilor
aparţine clientului însuşi. Or, în speţă, nici reclamanta nu a pretins aşa
ceva.
Astfel, în temeiul dispoziţiilor art.58 CIM alin.1, care
constituie legea specială aplicabilă speţei de faţă, în raport de datele
înscrise în scrisorile de trăsură (care reprezintă înseşi contractele de
transport în baza cărora au operat prestaţiile reciproce între părţi) şi de
data formulării acţiunii de faţă, cererea reclamantei a fost respinsă ca
fiind prescrisă prin depăşirea termenului special de un an aplicabil
transporturilor internaţionale pe căile ferate. Drept consecinta, s-a dispus
obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7.200
lei, astfel cum au fost solicitate şi dovedite de către pârâtă.
În termenul legal, împotriva sentinţei a formulat apel
reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, apelanta a susţinut că în mod greşit s-a reţinut că în
cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art.58 CIM alin.1 lit.c), ci dispoziţiile
art.58 CIM alin.1 şi că acţiunea reclamantei este întemeiată pe
răspunderea delictuală, iar nu pe cea contractuală.
Termenul de prescripţie aplicabil în speţă este cel de 2 ani
prevăzut în art.58 CIM alin.1 lit.c) din Prescripţiile Internaţionale pentru
Mărfuri (PIM) întrucât căile ferate străine au omis să-şi înscrie în
scrisorile de trăsură CIM tarifele pe parcursul lor.
Termenul de prescripţie de 2 ani nu se referă la o acţiune
întemeiată pe răspunderea delictuală, cum greşit a reţinut prima instanţă,
ci la o acţiune întemeiată pe răspunderea contractuală derivând dintr-un
contract de transport încheiat între pârâţi şi reprezentant de scrisoarea de
trăsură în trafic internaţional (ST CIM).
Cum acţiunea are ca obiect pe o pagubă rezultată dintr-un act
sau o omisiune (căile ferate străine au omis să-şi înscrie în ST CIM
tarifele pe parcursul lor) comisă fie cu intenţia de a provoca o pagubă,
fie temerar şi având cunoştinţă că ar putea rezulta o astfel de pagubă, este
formulată în temeiul unei răspunderi contractuale.
Intimata – pârâtă a depus întâmpinare invocând excepţia
lipsei calităţii de reprezentant legal şi a lipsei dreptului de semnătură, iar ,
în subsidiar, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Astfel, persoana care a semnat apelul nu are împuternicire
legală în acest sens, procura nr.773/24.04.2007 nefiind suficientă.
Persoana Dragu Mihaela nu are abilitarea legală de a reprezenta persoana
juridică şi de a semna în calitate de reprezentant al acesteia, nefiind
înscrisă la Registrul Comerţului şi neavând drept de semnătură pentru
SNTFM CFR Marfă SA Bucureşti.
Procura din speţă nu este opozabilă intimatei – pârâte în
condiţiile în care art.18-20, art.21 lit.b), art.23 alin.2 lit.d) din Legea
nr.26/1990, art.45, art.50 şi art.54 din Legea 31/1990/R, art.19 alin.1 şi 2
din statutul SNTFM CFR Marfă Bucureşti SA stabilesc alte condiţii de
reprezentare şi de delegare a atribuţiilor de reprezentare.
În plus, semnatara apelului nu este nici organ al persoanei
juridice conform R.O.F. aprobat prin hotărârea AGA nr.7/2003 şi nu
poate avea decât calitatea de reprezentant în susţinerea procesului la
Curtea de Apel Piteşti.
Pe fond, prima instanţă a reţinut corect că acţiunea este
întemeiată pe contractul de transport şi se prescrie în termen de 1 an,
dacă s-a făcut plata, din ziua plăţii.
Examinând sentinţa prin prisma motivelor de apel, Curtea
constata ca apelul este nefondat.
Curtea nu va retine excepţia invocată de intimată cu privire la
lipsa calităţii de reprezentant legal şi, respectiv, lipsa dreptului de
semnătură a persoanei care a formulat apelul.
Apelul a fost întocmit şi semnat de Şeful Oficiului Juridic al
CFR Marfa – Sucursala Craiova, Mihaela Dragu, acelaşi care a semnat –
alături de alte persoane – şi cererea de chemare în judecată.
Prin procura autentificata sub nr. 1826/13.05.2005 la B.N.P.
Totis Andreia Mura din Bucureşti (f. 283 dos. fond), directorul general al
SNTFM CFR Marfa SA a împuternicit pe directorii sucursalelor prin
şefii oficiilor juridice ale sucursalelor – printre care si sucursala Craiova –
sa semneze acţiuni în justiţie şi să exercite căi de atac în numele lui şi
pentru el.
În baza acestei procuri a fost introdusă la Tribunalul
Comercial Argeş acţiunea de faţă, semnată –aşa cum s-a arătat- şi de
Dragu Mihaela în calitate de Şef Serviciu Juridic al Sucursalei Craiova.
Ulterior, prin procura autentificată sub nr. 773/24.04.2007 la
B.N.P. Tamara Elena Lazar din Bucureşti (f. 284 dos. fond), acelaşi
director general al SNTFM CFR Marfa SA a împuternicit pe directorii
de sucursale sau pe şefii oficiilor juridice ale sucursalelor – printre care şi
sucursala Craiova – să semneze acţiuni în justiţie şi să exercite căi de atac
în numele lui şi pentru el, precum şi să reprezinte şi să susţină interesele
CFR Marfa SA în faţa oricăror instanţe judecătoreşti ori autorităţi
judiciare şi publice.
Conform art. 19 alin. 1 si 2 din Statutul SNTFM CFR Marfa
SA, ce constituie Anexa 1 la HG nr. 582/1998, directorul general
reprezintă CFR Marfa în raporturile cu terţii şi poate delega atribuţiile
sale directorilor executivi sau oricăror alte persoane din cadrul CFR
Marfa (f. 302 dos. fond).
Se constată că, în speţă, directorul general şi-a delegat
atribuţiile legate de promovarea acţiunii în justiţie în tot – inclusiv, deci,
cele legate de exercitarea căilor de atac – şefului serviciului juridic al CFR
Marfa – Sucursala Craiova.
Cum respectiva delegare a fost făcută de reprezentantul legal
al SNTFM CFR Marfa SA în condiţiile Statului şi prin act autentic, este
deplin opozabilă terţilor printre care se număra şi intimata pârâtă.
Rezultă astfel că apelul este semnat de o persoana împuternicita care are
şi dreptul de a reprezenta în justiţie pe directorul general al SNTFM CFR
Marfa SA.
În ce priveşte apelul în fond, Curtea constată că prima
instanţă a dat o rezolvare legală şi temeinică acţiunii reclamantei.
Într-adevăr, acţiunea acesteia este una personală, izvorând din
contractul de transport pe care l-a încheiat cu pârâta (scrisorile de
trăsura), şi se supune dispoziţiilor art. 58 parag. 1 alin. 1 şi paragraful 2
lit. c) pct.1 din Prescripţiile Internaţionale pentru Marfa (PIM), iar nu
dispoziţiilor art. 58 parag. 1 alin. 2 lit.c).
Astfel, acţiunea privind plata tarifului de transport ori a altor
tarife sau suprataxe, precum şi acţiunea privind rectificarea (sumelor de
plata) în caz de aplicare incorectă a unui tarif sau de greşeală de calcul sau
de încasare, se prescrie în termen de un an din ziua plăţii sumelor iniţiale,
dacă plata s-a făcut.
În speţă, sumele pretinse de apelanta-reclamantă rezultă din
diferenţele de tarife de transport pe care le-au cerut căile ferate străine,
deşi ele însele au omis de la început să înscrie tarifele în scrisorile de
trăsură.
Reclamanta i-a solicitat pârâtei să plătească aceste diferenţe de
tarife după împlinirea termenului de un an de la data plăţii de către
aceasta din urma a tarifelor iniţiale.
Cum regula prescripţiei acţiunilor izvorând din contractul de
transport este de 1 an, iar acţiunea din speţă nu se înscrie în vreo
excepţie, rezultă că ea este prescrisă sub aspectul dreptului material de
vreme ce a fost introdusă la data de 05.04.2007, iar plata tarifelor iniţiale
s-a făcut la eliberarea fiecărui transport în perioada ian. – dec. 2005.
Pentru a justifica acţiunea, însă, reclamanta a invocat dispoz.
art. art. 58 parag. 1 alin. 2 lit.c) din PIM care reglementează excepţiile de
la regula prescripţiei în termen de un an, instituind un termen de doi ani.
Astfel, reclamanta a susţinut că acţiunea sa este întemeiată pe o pagubă
rezultată dintr-un act sau o omisiune săvârşită fie cu intenţia de a
provoca paguba, fie temerar şi având conştiinţa că ar putea rezulta o
pagubă.
Curtea constată că şi o astfel de acţiune invocată de
reclamantă este tot una personală, însă prescriptibilă în termen de doi ani,
iar nu una în răspundere delictuală aşa cum a apreciat prima instanţă.
Caracterul personal rezultă din interpretarea sistematică şi
gramaticală a dispoz. art. 58 parag.1 alin.2 lit. c).
Astfel, cazul respectiv de răspundere [alin. 2 lit.c)] este aşezat
sub aliniatul 1 care instituie regula prescripţiei în termen de un an a
acţiunilor izvorând din contractul de transport. Apoi, alin. 2 (cel care
instituie „excepţia” de la regula prescripţiei) începe cu sintagma „cu toate
acestea” care este un complement circumstanţial concesiv şi care exprimă
„concesia” de regula stabilită în alin. 1.
De asemenea, cazul respectiv este aşezat printre alte cazuri
[lit.a),b) si d)] care se referă în mod evident la acţiuni rezultate din
contracte.
Prin urmare, art. 58 parag.1 alin.2 lit. c) nu se refera la o
acţiune din delict.
Însă, temeiul de drept respectiv nu este cel aplicabil
pretenţiilor de fapt din acţiunea de faţă, întrucât – cum bine a reţinut
prima instanţă – art. 58 parag.1 alin.2 lit. c) invocă o culpă a
cocontractantului în producerea pagubei. Or, în speţă, însăşi reclamanta a
arătat ca pârâta nu are vreo culpa în neîncasarea tarifului întreg, ci că
paguba este produsă din culpa căilor ferate străine care au omis să înscrie
în scrisorile de trăsură CIM tarifele pe parcursul lor. Neexistând culpă,
nu poate exista răspundere.
Pentru cele expuse, reţinând în concluzie că prima instanţă a dat o
corectă calificare în drept şi o soluţionare legală şi temeinică acţiunii
reclamantei, văzând dispoz. art. 294 şi următoarele C.proc.civ., Curtea va
respinge apelul ca nefondat.
