Prescripția acțiunii în răspunderea membrilor organului de conducere în contextul art.139 din Legea nr.85/2006.
Este adevărat că în conformitate cu art.59 din Legea nr.85/2006 administratorul/lichidatorul judiciar va întocmi şi va supune judecătorului sindic raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor care le-ar fi imputabilă, în termenul stabilit de judecătorul sindic, dar nu mai mult de 60 de zile de la desemnarea sa.
Acest termen, însă nu este un termen de decădere, aşa încât în mod nelegal judecătorul sindic a legat începutul curgerii prescripţiei de acest termen.
Acest termen, însă nu este un termen de decădere, aşa încât în mod nelegal judecătorul sindic a legat începutul curgerii prescripţiei de acest termen.
A admite această teză, sub motiv că odată cu epuizarea sa este presupus că administratorul/ lichidatorul judiciar a luat la cunoştinţă despre persoanele responsabile de ajungerea societăţii debitoare în stare de insolvenţă, ar însemna în fapt, înlăturarea posibilităţii pentru administrator/lichidator de a constata efectiv aceste aspecte în termenul dispus de judecătorul sindic, în ipoteza în care acesta ar fi depăşit.
A admite această teză, sub motiv că odată cu epuizarea sa este presupus că administratorul/ lichidatorul judiciar a luat la cunoştinţă despre persoanele responsabile de ajungerea societăţii debitoare în stare de insolvenţă, ar însemna în fapt, înlăturarea posibilităţii pentru administrator/lichidator de a constata efectiv aceste aspecte în termenul dispus de judecătorul sindic, în ipoteza în care acesta ar fi depăşit.
Aceasta deoarece, s-ar lipsi de eficienţă prevederile art.139 din lege potrivit cu care constatarea privitoare la persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă poate avea loc în termen de 2 ani de la deschiderea procedurii insolvenţei.
Secția a II-a civilă – Decizia nr.291/10 iunie 2014
Constată că prin sentinţa civilă nr. 128/12.02.2014 pronunţată de judecătorul sindic în dosar nr.2013/85/2010/a8 al Tribunalului Sibiu s-a respins ca tardiv formulată cererea de atragere a răspunderii pentru plata pasivului debitoarei SC E.C. SRL formulată de lichidatorul judiciar CII S.E. împotriva pârâţilor B.M.R. şi R.E.A.
Pentru a pronunţa această soluţie judecătorul sindic a reţinut că potrivit art. 139 din Legea nr.85/2006 acţiunea prevăzută la art.138 se prescrie în termen de 3 ani. Prescripţia începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunţării deschiderii procedurii.
Pentru reclamantul lichidator judiciar termenul de prescripţie a început să curgă potrivit art.59 din Legea nr.85/2006 de la data la care acesta a fost obligat, în termenul prevăzut de judecătorul sindic, termen care nu putea depăşi 60 de zile de la desemnarea sa, să prezinte un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă. Procedura simplificată a insolvenţei debitorului SC E.C. SRL a fost deschisă prin Încheierea comercială nr. 122/CC/2.07.2010 iar raportul cauzal trebuia depus la dosar , faţă de dispoziţiile art. 59 din legea insolvenţei, cel mai târziu la data de 2.09.2010. Cererea de atragere a răspunderii administratorilor sociali a fost înregistrată la Tribunal la data de 8.02.2013, tardiv, cu depăşirea termenului de 2 ani de la data deschiderii procedurii ( 2.07.2010 ).
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs lichidatorul judiciar CII S.E. solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului arată că dispoziţiile art. 139 din Legea nr.85/2006 leagă momentul curgerii termenului de prescripţie de 3 ani de data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat insolvenţa.
Dacă pentru lichidator momentul începerii curgerii termenului de prescripţie al acţiunii este legat de depunerea raportului prevăzut de art.59 fiind situat întotdeauna după deschiderea procedurii, pentru creditori acest moment se poate situa şi anterior deschiderii procedurii în măsura în care au cunoscut fapte de natura celor prevăzute în art. 138.
Dreptul la acţiunea poate lua naştere fie anterior deschiderii procedurii insolvenţei în ipoteza conform căreia creditorii au cunoscut faptele administratorului înainte de deschiderea procedurii sau ulterior deschiderii în baza raportului întocmit conform art.59 din Legea nr.85/2006 de către lichidator.
În speţă, ne aflăm în ipoteza în care persoanele vinovate de ajungerea debitoarei în insolvenţă au fost identificate de către lichidator, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, prin raportul întocmit conform dispoziţiilor art. 59 din Legea nr.85/2006 moment de la care începe să curgă şi termenul de prescripţie de 3 ani de zile.
Termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006 este cel de 3 ani, termen care începe să curgă de la data la care a fost cunoscută persoana vinovată, respectiv data depunerii raportului întocmit conform art. 59 din Legea nr.85/2006, adică termenul de prescripţie începe să curgă de la data de 09.11.2010 şi se împlineşte la data de 09.11.2013.
Sintagma „dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunţării deschiderii procedurii”, se referă la începerea curgerii termenului de prescripţie care nu trebuie să depăşească 2 ani de la data deschiderii procedurii acesta fiind un termen de decădere în ce priveşte începerea termenului de prescripţie, adică începerea termenului de prescriere nu poate să depăşească doi ani de la data deschiderii procedurii.
Din interpretarea dispoziţiilor art.139 rezultă că problema prescripţiei acţiunii de atragere a răspunderii se soluţionează în funcţie de momentul apariţiei stării de insolvenţă, raportat la care se stabilesc şi persoanele care au cauzat starea de insolvenţă. De principiu, persoanele eventual vinovate de aducerea debitorului în stare de insolvenţă sunt identificate în raportul cauzal al lichidatorului.
Doctrina şi literatura de specialitate este unanimă în a aprecia că, în condiţii normale, raportul cauzal este documentul pe baza căruia se apreciază cine se face vinovat sau nu de starea de insolvenţă a debitoarei, astfel data acestui raport este data de începere a curgerii termenului de prescripţie.
Prin urmare, începutul termenului de prescripţie prevăzut de art.139 nu este unul fix, ci diferă în funcţie de starea de fapt a fiecărui caz în parte şi trebuie avute în vedere şi anumite aspecte de ordin procedural, în lipsa cărora nu se poate vorbi despre prescripţie.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate se constată următoarele:
Aşa după cum este formulat, textul art. 139 din Legea nr.85/2006 prevede atât termenul de prescripţie a promovării acţiunii în răspundere pentru plata pasivului împotriva persoanelor vinovate de ajungerea societăţii în insolvenţă, ca fiind de 3 ani, cât şi momentul de la care acest termen începe să curgă.
Făcând o aplicare a normei generale cuprinse în textul din Decretul 167/1958 potrivit cu care răspunderea privind repararea pagubei pricinuită printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, textul art.139 stabileşte că prescripţia începe să curgă de la data la care a fost cunoscută persoana care a cauzat starea de insolvenţă.
Cu toate acestea, cunoaşterea în aceste condiţii a persoanei care a cauzat starea de insolvenţă nu poate fi constatată, potrivit aceluiaşi articol, iar pe cale de consecinţă prescripţia nu va putea începe să curgă, mai târziu de doi ani de la data pronunţării deschiderii procedurii, formularea imperativă a textului conferind acestui termen valoarea unui termen de decădere.
În cauză, deschiderea procedurii insolvenţei a fost dispusă prin încheierea comercială nr. 122/CC/02.07.2010, aşa încât constatarea privind persoanele vinovate de ajungerea societăţii debitoare în stare de insolvenţă putea fi realizată până la data de 02.07.2012.
În speţă, se recunoaşte că la data de 09.11.2010 a fost depus de către fostul lichidator B.G. un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au determinat ajungerea debitoarei în insolvenţă, fără însă a se stabili persoanele responsabile în acest sens.
Un alt raport, s-a depus în cauză în data de 27.09.2011 de către actualul lichidator judiciar în care au fost identificate, de această dată, persoanele vinovate.
Ambele aceste rapoarte sunt depuse înăuntrul termenul de decădere de 2 ani mai sus menţionat.
De vreme ce doar cu ocazia celui de-al doilea raport, din data de 27.09.2011, s-au identificat persoanele vinovate de ajungerea societăţii debitoare în stare de insolvenţă, fără a depăşi însă termenul de decădere de 2 ani menţionat, termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă începând cu această dată, astfel încât la data introducerii cererii, respectiv 08.02.2013, termenul de prescripţie nu era împlinit.Nu s-a dovedit de către pârâţi că lichidatorul judiciar a cunoscut despre persoanele vinovate de ajungerea societăţii debitoare în stare de insolvenţă mai dinainte de termenul din data de 27.09.2011 la care acesta a depus raportul asupra cauzelor în conformitate cu prevederile art. 59 din Legea nr.85/2006.
Este adevărat că în conformitate cu art. 59 din Legea nr.85/2006 administratorul/lichidatorul judiciar va întocmi şi va supune judecătorului sindic raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor care le-ar fi imputabilă, în termenul stabilit de judecătorul sindic, dar nu mai mult de 60 de zile de la desemnarea sa.
Aceasta deoarece, s-ar lipsi de eficienţă prevederile art. 139 din lege potrivit cu care constatarea privitoare la persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă poate avea loc în termen de 2 ani de la deschiderea procedurii insolvenţei.
Este adevărat că textul art. 139 din Legea nr.85/2006 leagă începerea curgerii termenului de prescripţie de 3 ani inclusiv de momentul la care trebuia cunoscută persoana responsabilă de ajungerea societăţii debitoare în stare de insolvenţă. Doar ipoteza în care termenul la îndemâna judecătorului sindic ( de 60 de zile), stabilit în vederea depunerii raportului asupra cauzelor şi a persoanelor responsabile în contextul art. 59 din lege, se apreciază a nu fi un termen de decădere, momentul efectiv al depunerii acestuia, situat în interiorul termenului de 2 ani, prev. de art. 139 teza a II-a poate fi considerat ca un moment la care, în lipsă de dovadă contrară se poate prezuma că administratorul/lichidatorul judiciar putea şi trebuia să ştie despre persoanele responsabile în contextul art. 138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Aşa după cum s-a arătat mai sus dovada contrară în sensul că momentul întocmirii primului raport, din 09.11.2010 nu poate fi considerat ca fiind momentul la care administratorul judiciar trebuia să cunoască persoanele responsabile, o constituie faptul că, ulterior, la 27.09.2011, în raportul întocmit şi depus cu această ocazie, în termenul de decădere de 2 ani prevăzut de art.139 din lege, s-au identificat persoanele responsabile.
Chiar în ipoteza în care, făcând abstracţie de cele menţionate, s-ar aprecia că termenul de prescripţie începe să curgă de la momentul la care în considerarea art. 59 alin.1 din Legea nr.85/2006 termenul de prescripţie a început să curgă de la data de 02.09.2010 dată la care s-ar fi epuizat termenul de 60 de zile prevăzut de lege în care s-ar fi impus a fi depus raportul asupra cauzelor şi persoanelor responsabile, se constată că în mod greşit acestuia i s-a adăugat termenul de decădere de 2 ani iar nu termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut în conţinutul aceluiaşi articol.
Într-adevăr, termenul de prescripţie este unic în toate situaţiile, precum în speţă este termenul de prescripţie de 3 ani, numai momentul începerii curgerii sale poate fi diferit dată fiind raportarea sa la un moment prin natura sa diferit, respectiv data la care putea fi cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă. În condiţiile în care un raport al administratorului/lichidatorului judiciar se întocmeşte şi se depune în termenul stabilit de judecătorul sindic, inclusiv în această situaţie începutul curgerii termenului de prescripţie poate fi unul diferit, în raport de care se calculează termenul fix de 3 ani menţionat.
Singura ipoteză, în care începutul termenului de prescripţie este unul fix, este termenul de 2 ani prev. de art. 139 din lege, calculat de o dată fixă, aceea a deschiderii procedurii insolvenţei (atunci când persoana responsabilă de ajungerea societăţii debitoare în stare de insolvenţă nu a putut fi cunoscut, nici prin raportare la textul art. 59 alin.1 din Legea nr.85/2006 în acest termen), situaţie în care la acest termen de 2 ani de la deschiderea procedurii insolvenţei se adaugă termenul de prescripţie de 3 ani.
De observat, că în speţă, nici acest termen, care s-ar fi epuizat la 07.07.2015 calculat prin raportare la data de 07.07.2010 – data deschiderii procedurii( 07.07.2010 +2 ani 07.07.2012+3 ani 07.07.2015), nu s-a împlinit.
În condiţiile în care potrivit celor mai sus menţionate, prima instanţă a apreciat greşit ca fiind prescrisă cererea lichidatorului judiciar de atragere a răspunderii pârâţilor pentru plata pasivului debitoarei, recursul acestuia urmează a fi admis pe temeiul art. 312 alin.3 Cod procedură civilă, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în temeiul alin.5 al aceluiaşi articol ocazie cu care judecătorul sindic se va pronunţa asupra fondului cererii de atragere a răspunderii formulată în cauză.
