Acţiunea în anularea certificatului de moştenitor este imprescriptibilă când vizează constatarea calităţii de moştenitor, stabilirea masei succesorale şi a drepturilor fiecărui moştenitor, cuprinderea în masa succesorală a unui bun proprietatea altuia (situaţie în care acţiunea în anulare întruneşte caracteristicile unei acţiuni în revendicare sau în constatare).
La data de 26 ianuarie 2006, reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâta N.E. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa , să se constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr.157/10 decembrie 1998, care a făcut obiectul dosarului nr. 177/1998 al BNP D.F.
În motivarea acţiunii , reclamanta a precizat că prin certificatul menţionat s-a constatat calitatea de moştenitoare a pârâtei faţă de defuncta V.E., a cărei succesiune s-a deschis la 4 octombrie 1975.
S-a arătat că pârâta a fost fiica lui G.I., fiul numitei G.E. ca rezultat al unei relaţii extraconjugale , astfel că pârâta nu are nici o legătură de rudenie cu defuncta V.E.
La data de 14 aprilie 2006 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii , şi prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei , excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune , excepţii care au fost unite cu fondul cauzei prin încheierea de şedinţă din data de 26 mai 2006.
A arătat că în certificatul de moştenitor a cărui anulare se solicită s-a stabilit doar calitatea de succesor , fără a fi incluse bunuri în masa succesorală a autoarei V.E., deoarece singurele bunuri rămase au fost două locuri de veci prin care aceasta , printr-o declaraţie, le-a trecut în proprietatea părinţilor pârâtei.
În acelaşi timp, pârâta a mai arătat că era de notorietate că G.I. şi V.E. erau fraţi consângeni, bunica lor G.E. fiind concubina lui P.C., tatăl lui V.E., defuncta, şi familia G. locuind în acelaşi imobil, astfel încât respectiva „declaraţie” întruneşte condiţiile prevăzute de art. 802 Cod Civil pentru a putea fi considerată ca fiind un testament autentic , fiind vorba de un act juridic solemn , unilateral, personal şi pentru „mortis causa”.
În privinţa excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantei , pârâta a arătat că aceasta din urmă nu a făcut dovada că ar fi acceptat în mod expres sau tacit succesiunea defunctei V.E., în termenul prevăzut de art. 700 Cod Civil , cu atât mai mult cu cât , sub aspect patrimonial succesiunea autoarei era „neinteresată” pentru eventualii moştenitori.
Prin sentinţa civilă nr.11167 din 18 decembrie 2006 , pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.1491/C/2006, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâta N.E.
S-a dispus anularea certificatului de moştenitor nr. 157/10 decembrie 1998 eliberat de BNP D.F. în privinţa calităţii de moştenitor legal (nepoată de frate) a pârâtei N.E., după autoarea V.E.
A fost obligată pârâta la 520,30lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel , instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 88 şi 77 din Legea nr. 36/1995, reţinând , din analiza pieselor dosarului notarial,că la acest dosar nu a existat nici un argument legal pentru ca notarul să considere procedura succesorală privind-o pe V.E., ca fiind finalizată şi să elibereze certificatul de moştenitor nr. 157/10 decembrie 1998.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta N.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Calea de atac a fost calificată drept apel , la termenul din 05 iulie 2007, instanţa constatând că obiectul acţiunii nu este susceptibil de evaluare pecuniară ( fiind vorba de anularea unui certificat de calitate de moştenitor ce nu cuprinde o masă succesorală), astfel încât , nu sunt incidente dispoziţiile art.2822, ci dimpotrivă , dispoziţiile art. 282 , alin.1 C.pr.civ., care reprezintă regula în materia căilor de atac, împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorie în primă instanţă, în materie civilă.
În cauză , a formulat cerere de intervenţie accesorie în sprijinul apelantei B.O.A., justificându-şi interesul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 83363/2004 BNP Dana Tomiţă , prin care N.E. i-a transmis toate drepturile ce i se cuvin cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 9526 m.p. situat în Craiova , imobil notificat în baza Legii nr. 10/2001 , fiind preluat abuziv de la defuncta V.E.
Cererea de intervenţie accesorie a fost încuviinţată în principiu la termenul din 4 iulie 2007 , în temeiul art. 52 , alin.1 Cod pr. civilă.
Prin decizia civilă nr.385 din 5 iulie 2007, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.7963/215/2006 , s-a admis apelul declarat de pârâta N.E., s-a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul B.O.A., s-a schimbat în tot sentinţa apelată, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi s-a respins acţiunea reclamantei C.M.
În motivarea deciziei s-a reţinut că în mod corect prima instanţă s-a pronunţat asupra acţiunii ca fiind o acţiune în anularea certificatului de moştenitor, şi nu în constatarea nulităţii absolute, aşa cum s-a menţionat obiectul juridic al cererii introductive, făcându-se o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 84 Cod pr. civilă , dându-se relevanţă dreptului dedus judecăţii şi scopului urmărit de către părţi.
S-a apreciat că în cauză caracterizarea acţiunii s-a făcut avându-se în vedere dispoziţiile art. 88 din Legea nr.36/1995, text de lege ce vizează toate subiectele de drept care se pot considera vătămate prin menţiunile înscrise în certificatul de moştenitor şi ocroteşte interesele particulare ale acestora, reglementând astfel o cauză de nulitate relativă.
Invocându-se o vătămare a propriilor drepturi succesorale, în mod corect prima instanţă a statuat caracterul personal nepatrimonial al acţiunii şi care are astfel caracter prescriptibil potrivit dispoziţiilor Decretului nr.167/1958.
S-a apreciat că este greşită rezolvarea juridică dată de prima instanţă excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, întrucât nu există un temei legal pentru a se considera că termenul de prescripţie a început să curgă de la data la care reclamanta a luat la cunoştinţă de certificatul de moştenitor, fiind aplicabile dispoziţiile art. 9 din Decretul nr. 167/1958.
S-a apreciat de asemenea , că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.9 alin. 2 din Decretul nr.167/1958 potrivit cu care , termenul de prescripţie începe să curgă de la data când cel îndreptăţit a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului, dată în raport cu care acţiunea este prescrisă.
În acelaşi timp, s-a reţinut că în cauză nu s-a formulat cerere de repunere în termen, iar reclamanta a stat în pasivitate , deşi avea posibilitatea să verifice evidenţele centralizate ale camerelor notarilor publici , privind dezbaterea succesiunii.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta C-M., criticând-o ca nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii , întrucât a fost investită instanţa cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute , şi nu în anulare şi că s-a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Decretul nr.167/1958.
S-a arătat că normele legale în vigoare privind vocaţia la succesiune sunt norme imperative, iar încălcarea acestora se sancţionează cu nulitatea absolută.
S-a susţinut că în cauză un eventual termen de prescripţie trebuie să fie calculat de la data la care partea a luat la cunoştinţă de existenţa actului, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. 2 , deoarece aceste dispoziţii privesc situaţia în care s-au folosit manopere dolosive şi alte asemenea mijloace, sancţionate de lege cu nulitatea relativă.
Recursul este fondat.
Certificatul de moştenitor sau de legatar este actul eliberat de notarul public în urma finalizării procedurii succesorale notariale prin care se constată masa succesorală, numărul şi calitatea moştenitorilor, cotele ce le revin, precum şi bunurile atribuite fiecăruia, dacă s-a realizat şi împărţeala acestora ( art. 81 şi 83 din Legea nr.36/1995).
Certificatul de moştenitor nu este titlu juridic de proprietate, ci numai un mijloc de insezinare şi un instrument probator al calităţii de moştenitor şi al cotei succesorale sau bunurilor care se cuvin.
Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei anularea şi stabilirea drepturilor lor, conform legii.
În privinţa anulării certificatului de moştenitor, trebuie să se distingă după cum partea care solicită anularea a participat la procedura succesorală notarială şi a consimţit la eliberarea lui sau, dimpotrivă, are calitatea de terţă persoană care nu şi-a dat acordul la emiterea lui.
Dacă reclamantul nu a participat la procedura succesorală notarială , poate contesta calitatea de succesor a titularului certificatului de moştenitor sau întinderea drepturilor lui succesorale, menţiunile cuprinse în certificat fiind opozabile numai până la proba contrară.
Acţiunea în anularea certificatului de moştenitor este însă imprescriptibilă când vizează: 1) constatarea calităţii de moştenitor, stabilirea masei succesorale şi a drepturilor fiecărui moştenitor ; 2) cuprinderea în masa succesorală a unui bun proprietatea altuia (situaţie în care acţiunea în anulare întruneşte caracteristicile unei acţiuni în revendicare sau în constatare, după caz).
Ca regulă generală, acţiunea în anularea certificatului de moştenitor nu este o acţiune de sine stătătoare, ci o acţiune „grefată” pe acţiunile care sancţionează direct drepturile moştenitorilor sau terţilor, motiv pentru care se vor aplica regulile specifice acestor din urmă acţiuni care constituie suportul şi dau consistenţă acţiunii în anularea certificatului de moştenitor.
Raportat la aceste considerente şi la obiectul dedus judecăţii, se constată că în mod greşit instanţa de apel a reţinut caracterul prescriptibil al acţiunii şi a soluţionat cauza pe excepţie.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 Cod pr. civilă a se admite recursul, a se casa decizia şi a se trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
4
