SENTINŢA PENALĂ NR. 105 Materie penală
Art.87 alin.1 OUG 195/2002 şi art.86 alin.2 din OUG.195/2002, ambele cu aplicare art. 33 lit. a Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal.
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Bicaz nr. 79/P/2008 din 10.03.2008 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului SV sub aspectul săvârşirii, în concurs, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere anulat şi cu o îmbibaţie alcoolică în sânge ce depăşeşte limita legală, prev. de art.86 alin.2 şi art. 87 alin 1 din OUG.195/2002 ®, cu aplicarea art.33 lit a C.pen. şi a art.37 lit a C.pen.
Prin actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că în noaptea de 19 ianuarie 2008, în jurul orelor 23.15, inculpatul conducea autoturismul marca,,Dacia”, cu numărul de înmatriculare …pe raza comunei Taşca, pe DN 126, pe direcţia Taşca –Bicaz. Inculpatul a fost oprit în trafic de către organele de poliţie şi, întrucât mirosea în mod evident a alcool, i-au fost recoltate probe biologice în urma cărora s-a constatat faptul că la ora 23.45 avea o alcoolemie de 1,10g%oTotodată, s-a constatat că învinuitul a avut permisul de conducere anulat la data de 19.04.2006 prin sent. pen. nr.98/06.03.2006 a Judecătoriei Bicaz, prin car a fost condamnat la 8(opt) luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.79 alin.1 din OUG nr.195/2002
Actul de sesizare se probează cu înscrisurile aflate in dosarul de urmărire penală(d.u.p.): procesul-verbal de constatare( filele 5-7), buletinul de analiză toxicologică (fila 8), adresă IPJ Neamţ nr.40211/2007(fila 9), declaraţii martori(filele 10-13), fişa de cazier judiciar a inculpatului(f.14), recunoaşterea învinuitului(filele 15-17),
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz la data de 18.03.2008 sub nr. 749/188/2008.
Inculpatul, legal citat, a fost apărat de un avocat ales.
La dosar s-a ataşat fişa de cazier judiciar a inculpatului(f.27,43).
In cadrul cercetării judecătoreşti, la termenul din 12.11.2008, instanţa a procedat la audierea inculpatului (declaraţie fila 16) şi a încuviinţat cererile de probe formulate în cauză: pentru procuror, proba testimonială – audierea martorilor din lucrări, BP şi SE-, iar pentru inculpat, prin apărător, în circumstanţiere, proba testimonială – ascultarea unei martore, SM, şi proba cu înscrisuri-acte acte medicale inculpat şi certificat de încadrare în grad de handicap pentru numitul PI Proba testimonială admisă a fost administrată în şedinţa publică din data de 25.02.2009 (f.32-34).
Analizând în mod coroborat ansamblul materialului probator administrat în cauză, Judecătoria reţine ca situaţie de fapt:
Inculpatul a avut permisul de conducere (categ. B) anulat la data de 19.04.2006 prin sent.pen. nr.98/06.03.2006 a Judecătoriei Bicaz (definitivă prin neapelare) pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.79 alin.1 din OUG nr.195/2002.
Inculpatul este căsătorit cu martora SE,mama unui copil major epileptic, numitul PI în vârstă de 18 ani. In seara zilei de 19 ianuarie 2008, în jurul orelor 18 împreună cu soţia şi cu un vecin inculpatul a consumat 2 litri de vin, apoi a dormit până la ora 23.00,când la cererea soţiei,a condus autovehiculul marca,,Dacia”nr. de înmatriculare …, pe o distanţă de 3 km, pe DN 12 C, de la domiciliu până in localitatea Taşca,unde, la ora 23.15, a fost oprit în trafic pentru verificare, de către organele de poliţie, şi, întrucât mirosea a alcool, i-au fost recoltate probe biologice în urma cărora s-a constatat faptul că la ora 23.45 avea o alcoolemie de 1,10g%o.Inculpatul, împreună cu soţia sa şi cu fiul acesteia, se deplasau cu autoturismul spre locuinţa martorei S. -din aceeaşi comună, pentru a lua unele lucruri personale ale fiului ei P I.G. şi unele reţete , cu scopul de a pleca pe 20 ian.2009, împreună cu fratele martorei la Târgu Mureş pentru un examen medical al fiului acesteia,epileptic; scopul vizat nu a fost atins , martora revenind asupra hotărârii.
Fiind audiat, atât în cursul urmăriri penale, cât şi în etapa cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor .
Comiterea faptelor şi vinovăţia inculpatului sunt dovedite cu cu probatoriul administrat in cursul urmăririi penale şi in etapa cercetării judecătoreşti:
– în faza urmăririi penale – procesul-verbal de constatare a infracţiunii, buletinul de analiză toxicologică nr.117/24.01.2008 al SML Neamţ, adresă IPJ Neamţ nr.40211/2007 prin care se atestă că inculpatul avea permisul de conducere anulat, declaraţii martori, fişa de cazier judiciar a inculpatului, recunoaşterea inculpatului (filele 5-16 d.u.p,),
– în faţa instanţei – declaraţiile martorilor din lucrări, declaraţiile de recunoaştere integrală a faptelor date de inculpat(f.16,32,34).
Din fişa de cazier judiciar (fila 14 d.u.p.) se ia act că Judecătoria Bicaz, prin sentinţa penală nr.98/06.03.2006(definitivă la 19.03.2006,prin neapelare) l-a condamnat pe inculpat la 8 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei(art.81 c.pen.) pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală prevăzute în art.79 alin 1 din OUG 195/2002,in vigoare la acea dată, faptă incriminată în prezent în textul art. 87 alin.1 din acelaşi act normativ;prin efectul art.82 alin 1 termenul de încercare are, în speţă, o durată de 2 ani şi 8 luni, împlinindu-se la 19 nov.2008,când,conform art. 86 C.pen., ar fi intervenit reabilitarea de drept a condamnatului SV,dacă în cursul acestui termen acesta nu ar fi săvârşit nici o infracţiune şi nici nu s-ar fi pronunţat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei potrivit art.83 C.pen, condiţii neîndeplinite in cauză întrucât faptele pendinte, prev. in art.86 alin.2 şiart87 alin 1 C.pen, au fost comise în 19 ian.2008, deci in interiorul termenului de încercare. Pe cale de consecinţă, inculpatul a comis faptele în stare de recidivă mare postcondamnatorie prev. de art 37 lit a C.pen, în cauză nefiind incidente prevederile art.38 c.pen.
În drept, fapta inculpatului care, cu permisul de conducere anulat în 19.04.2006 şi cu o îmbibaţie alcoolică de 1,10 g%o, a condus în ziua de 19.01.2008, pe DN 12C, pe raza satului Taşca, comuna Taşca, judeţul Neamţ, autoturismul marca ,,Dacia”, nr. de înmatriculare …întruneşte sub aspectul laturii obiective elementele constitutive ale infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având permisul de conducere anulat şi o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge,în concurs real, prevăzute de art.86 alin.2 şi art.87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 R, cu aplicarea pentru fiecare faptă a art.37 lit a C.pen, şi apoi art. art.33 lit.a C.pen.
Sub aspectul laturii subiective, atitudinea subiectivă a inculpatului se caracterizează prin intenţie indirectă, prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. b din C. pen.
Astfel, inculpatul a prevăzut urmarea imediată a faptei săvârşite (starea de pericol social) şi, deşi nu a urmărit-o, a acceptat posibilitatea producerii ei.
Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 345 alin. 2 din C.proc.pen., respectiv faptele există, constituie infracţiuni şi sunt săvârşite de inculpatul Scurtu Victor, instanţa va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârşirea, în stare de recidivă mare postcondamnatorie şi în concurs real, a infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art.86 alin. 2 şi de art.87 alin 1 din OUG nr.195/2002 republicată,modificată şi completată (conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană avănd permisul de conducere anulat şi o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge) cu aplicarea pentru fiecare infracţiune a art.37 lit a C.pen. şi apoi a art.33 lit.a, 34 lit b C.pen.
La individualizarea şi dozarea pedepsei, instanţa va ţine seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 din C. pen., şi anume:dispoziţiile părţii generale a codului penal,limitele de pedeapsă fixate în legea specială – OUG 195/2002, art.86 alin 2, art.87 alin 1-, de gradul de pericol concret al faptelor săvârşite (rezultat din modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, de scopul urmărit, de urmarea care s-ar fi putut produce-art.18 ind. 1 alin 2 C.pen), de persoana inculpatului( bărbat căsătorit, încadrat în muncă, în vârstă de 54 de ani, diabetic, cu un comportament corespunzător în societate, bun creştin, cu un copil major epileptic în întreţinere) şi de împrejurările care atenuează răspunderea penală( în speţă se va reţine circumstanţa circumstanţa personală prev. de art.74 alin 1 lit c cu efectul statuat în art.76 alin1 lit e C.pen. motivat de atitudinea procesuală sinceră de recunoaştere a faptelor şi regret pentru comiterea lor – avută de inculpat atât în cursul urmăriri penale, cât şi al judecăţii),precum şi de împrejurările care agravează răspunderea penală ( în cauză, starea de recidivă mare postcondamnatorie – având ca prim termen condamnarea prin s.p.98/06.03.2006, definitivă, a Judecătoriei Bicaz, la 8 luni închisoare,cu suspendare condiţionată executării pedepsei, pentru infracţiunea prev şi ped. actualmente de art.87 alin C.pen.1- iar ca termen secund concursul real de infracţiuni-art.86 alin 2, art.87 alin 1 OUG 195/2002). Nu se justifică reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei personale judiciare reglementate de art.74 lit. a C.pen. datorită perseverenţei infracţionale a acestuia dedusă din comiterea aceleiaşi infracţiuni care atrage starea de recidivă- faptă înscrisă in anul 2006 in art 79 alin.1din OUG 195/2002,iar în prezent în art.87 alin 1 din OUG 195/2002 republicată şi modificată.).
Constatând concursul între cauzele de agravare( starea de recidivă,art.37 lit.a c.pen,şi concursul de infracţiuni-art.33 lit a C.pen) şi cauza de atenuare (circumstanţa atenuantă judiciară-art.74 lit. c c.pen), instanţa va face aplicarea art.80 alin 1,după ce va stabili pentru fiecare faptă câte o pedeapsă principală cu închisoarea sub minimul special- dând efect art.52 c.pen şi art.76 alin 1 lit e ,d C.pen; asfel, Judecătoria:
– va condamna pe inculpatul SV la 4 luni închisoare pentru comiterea faptei penale prev.de art.86 alin 2 din OUG 195/2002 raportat la art.37 lit a c.pen,cu aplicarea art.74 alin 1 lit c C.pen, art.76 alin 1 lit e c.pen. şi art 80 c.pen.
– va condamna pe acelaşi inculpat la 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii statuată în art.87 alin 1 din OUG195/2002 raportat la art.37 lit a c.pen,cu aplicarea art.74 alin 1 lit c C.pen, art.76 alin 1 lit d c.pen. şi art 80 c.pen,
– va aplica inculpatului pedeapsa rezultantă de 9 luni închisoare,cf.art 34 lit b C.pen,
– va revoca beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin s.p. 98/2006 a Judecătoriei Bicaz, pedeapsă pe care o va cumula cu pedeapsa rezultantă, inculpatul urmând să execute în regim de detenţie pedeapsa de 1(unu) an şi 9 (nouă) luni închisoare,in temeiul art.83 alin 1 c.pen,nemaiaplicând sporul ( art.39 c.pen.) pentru recidivă(art.83 alin 4 c.pen).
-sub aspectul pedepselor accesorii, va face aplicarea art.357 alin 3 C.proc.pen, interzicând inculpatului exercitarea drepturilor prev de art.64 alin 1 lit a teza II şi lit b C.pen.în condiţiile art.71 alin 2 C.pen. În aplicarea Dec.74/2007(RIL),la alegerea acestor pedepse accesorii au fost avute in vedere criteriile stabilite prin art.71 alin 3 C.pen.
Constatând culpa sa atât sub aspectul naşterii raportului juridic de drept penal substanţial, dar şi pe planul naşterii raportului juridic procesual penal, în temeiul art. 191 alin. 1 din C. p. p., îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 200 lei noi cheltuieli judiciare către stat, ţinând cont şi de cheltuielile avansate de stat în faza de urmărire penală.